Articole Secretary
(2002)Secretara
SinopsisLee Holloway (Maggie Gyllenhaal) încearcă să se angajeze ca secretară la biroul de avocatură al lui E. Edward Grey (James Spader). Deși nu a mai avut vreodată vreo slujbă, Lee este angajată de misteriosul avocat, care nu pare deloc îngrijorat de lipsa sa de experiență. La început, munca pare destul de normală și plictisitoare – dactilografie, îndosarieri și cafele – însă Lee încearcă din răsputeri să își mulțumească șeful, iar familia sa își dorește cu disperare ca ea să reușească. Treptat, însă, Lee și domnul Grey se implică într-o relație mult mai personală în spatele ușilor închise, încălcând barierele comportamentului normal și intrând într-un tărâm profund al sexualității, o aventură unică în care rolurile de dominator și dominat li se potrivesc perfect. Atunci când această idilă de birou devine evdentă pentru familia și pentru prietenul lui Lee (Jeremy Davies), aceștia încearcă s-o atragă înapoi în lumea lor simplă în care dragostea nu este ceea ce simt cei doi amanți. Însă Lee, acum pe deplin conștientă de sentimentele sale profunde, refuză să se conformeze. "Secretara" este o poveste de dragoste puternică și foarte neobișnuită, iar umorul său curajos, fără cusur și erotismul său ciudat, însa teribil de seducător, vor ajuta la explorarea ideii de dragoste care nu apare mereu așa cum ne-am aștepta să apară.
|
Secretary(2002)Secretara
|
Filme de urmărit la TV
TV1000
19:50
|
O Brother, Where Art Thou?(2000)Marea hoinăreală
|
Film Now
21:45
|
Man of Steel(2013)Man of Steel: Eroul
|
TV1000
02:00
|
From Dusk Till Dawn(1996)De la apusul la răsăritul soarelui
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Presumed Innocent
- Shadow Land
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Senna
- Baby Reindeer
- If
- Mufasa: The Lion King
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Cats in the Museum
- Digimon Adventure 02: The Beginning
- Munch: Love, Ghosts and Lady Vampires
- Boy Kills World
- Lefkovicsék gyászolnak
- În inima Naționalei
- The Strangers: Chapter 1
- How to Have Sex
- The Garfield Movie
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- Inside Out 2
- DogMan
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Bastarden
- A Quiet Place: Day One
Filme noi în SUA
- Back to Black
- Terra Infirma
- The Crow
- The Exorcism
- Firebrand
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Despicable Me 4
- Mufasa: The Lion King
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Trap
- Harold and the Purple Crayon
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
Program TV
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Sinopsis Secretary