Pădurea spânzuraților
(1965)Pădurea spânzuraților
Postere Pădurea spânzuraților |
|
Sinopsis Pădurea spânzuraților
Mai multÎn timpul primului război mondial, Apostol Bologa (Victor Rebengiuc), un tânăr însuflețit de aventuri romantice, se înrolează voluntar pe front, pentru a-i dovedi dragostea logodnicei sale, Marta (Mariana Mihuț), că și el este capabil să rivalizeze cu ulanii maghiari, după care aleasa inimii sale se dădea în vânt. Pe frontul din Galiția, el se acoperă de bravură, fiind decorat și avansat la gradul de locotenent. Este cooptat apoi de Curtea marțiala, unde îl condamnă, cu toată covingerea, la moarte prin…
citeşteÎn timpul primului război mondial, Apostol Bologa (Victor Rebengiuc), un tânăr însuflețit de aventuri romantice, se înrolează voluntar pe front, pentru a-i dovedi dragostea logodnicei sale, Marta (Mariana Mihuț), că și el este capabil să rivalizeze cu ulanii maghiari, după care aleasa inimii sale se dădea în vânt. Pe frontul din Galiția, el se acoperă de bravură, fiind decorat și avansat la gradul de locotenent. Este cooptat apoi de Curtea marțiala, unde îl condamnă, cu toată covingerea, la moarte prin spânzurare, pe sublocotenentul ceh Svoboda (Valeriu Arnăutu). După execuție, află de la noul comandant de companie, căpitanul Klapka (Liviu Ciulei), motivele pentru care Svoboda încercase să dezerteze. Din acest moment începe să aibă mustrări de conștiință, iar încercarea de a găsi noi argumente și justificări îi sporește neliniștea și obsesia vinovăției devine chinuitoare. Aflând apoi că regimentul său va fi trimis pe frontul românesc, se hotăraște să dezerteze, este rănit și internat în spital. Îndragostit de unguroaica Ilona (Ana Szeles), fiica groparului Vidor (Laszlo Kiss), în casa căruia este încărtiruit, Bologa rupe în timpul concediului de convalescență logodna cu Marta. La scurt timp după reîntoarcerea la unitate, este chemat din nou la Curtea marțială. Acum urmau să fie judecați niște țărani, considerați spioni fiindcă se duceau să-și muncească ogoarele peste liniile interzise convențional de armata austro-ungară. Bologa nu mai poate suporta gândul de a fi complice la condamnarea unor oameni nevinovați și hotărăște să dezerteze. Este prins, condamnat și spânzurat.
Filmul este ecranizarea romanului lui Liviu Rebreanu, primul roman psihologic din literatura română, care a fost inspirat dintr-o întâmplare reală, respectiv povestea lui Emil Rebreanu, fratele scriitorului și subofițer în armata austro-ungară, care a fost spânzurat la Ghimeș pe data de 14 mai 1917 când încerca să dezerteze pe frontul românesc. Inițial, pentru rolul lui Apostol Bologa a fost distribuit Șerban Cantacuzino, care a filmat câteva cadre. S-a decis însă înlocuirea lui cu Victor Rebengiuc.
Filmul este considerat un moment de vârf al cinematografiei românești, reprezentând și apogeul scurtei experiențe regizorale filmice a lui Liviu Ciulei. Filmul a fost distins cu premiul de regie la Festivalul de la Cannes, 1965.
"Distribuția filmului stă sub semnul curajului, al siguranței, dar și al marelui fler. Victor Rebengiuc a fost o alegere fericită, mai întâi ca persoană fizică. Jocul său a concentrat bine: deruta personajului, amestecul de neputințe pe care le acumulează Bologa, iar în secvența finală, ochii interpretului au jucat una din cele mai bune scene din film." Ecaterina Oproiu - 1965 (Cinema).
"Mișcarea vie a ideilor, simțul povestirii în imagini, fastul invenției vizuale și mai ales neîntrerupta pulsație a concretului fac ca adevărul vieții să impună aici cu putere, înscris în realismul minuțios al ambianței și în exactitatea tipologiei." - George Littera
Un premiu şi o nominalizare
Cannes Vezi toate premiile |
Liviu Ciulei Klapka | Ștefan Ciubotărașu Petre | Victor Rebengiuc Apostol Bologa | |||
Toma Caragiu ofițer habsburg | Anna Széles Ilona | Marga Barbu | |||
Ion Caramitru Petre Petre | Gheorghe Cozorici | Gina Patrichi Roza Ianosi |
Caseta tehnică
Produs de
Studioul Cinematografic BucurestiDistribuit in Romania de
Romania FilmȚara
Romania-
listă cu 426 filme, creată de Sorin_Constantin pe 27 Octombrie 2012
-
listă cu 274 filme, creată de Cretzulynne pe 4 Mai 2013
Articole despre film
Filme de urmărit la TV
Warner TV
20:30
|
Gone with the Wind(1939)Pe aripile vântului
|
National TV
22:30
|
Undisputed II: Last Man Standing(2006)Iceman - ultimul meci
|
AMC
22:00
|
Aliens(1986)Aliens - Misiune de pedeapsă
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Cats in the Museum
- Digimon Adventure 02: The Beginning
- Munch: Love, Ghosts and Lady Vampires
- Boy Kills World
- Lefkovicsék gyászolnak
- În inima Naționalei
- The Strangers: Chapter 1
- How to Have Sex
- The Garfield Movie
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- Inside Out 2
- DogMan
- The Bikeriders
- Nina et le secret du hérisson
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
Filme noi în SUA
- Back to Black
- Terra Infirma
- The Crow
- The Exorcism
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Despicable Me 4
- Mufasa: The Lion King
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Trap
- Harold and the Purple Crayon
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
Program TV
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Film Pădurea spânzuraților
Părerea ta
Spune-ţi părerea”Nimic nu e mai presus de om...” sau povestea regăsirii unei conștiințe
Scenariul lui Titus Popovici rescrie acțiunea din romanul lui Liviu Rebreanu, modificând motivația principală a hotărârilor personajului de la convingerile religioase (în roman) la dobândirea conștiinței de neam. Scenaristul elimină aproape complet componenta religioasă a lui Apostol Bologa care-i aduce în suflet iubirea față de toți oamenii și dorința de a refuza traiul într-o lume imperfectă și lipsită de… citeşte
- - -
Nu este o exagerare faptul de a spune ca absolut nici un efort nu a fost investit de catre Real Video in editarea acestui DVD.
Sursa: banda analogica
Calitatea transferului: proasta
Remastered: nu
Proportii originale: da
Materiale suplimentare (bonus): nu
Subtitluri optionale: nu
Nota: 2/5
Calitatea imaginii este mediocra. Nu e vorba de un transfer direct de pe film; a fost reciclata exact aceeasi sursa analogica (usor de recunoscut datorita particularitatilor sale tehnice), o banda veche, folosita de mai multi ani incoace si de catre TVR la difuzarea acestui film pe undele sale.
Elementele de film dupa care banda… citeşte
Ok
mdea...poate le trimitem si miorita , ceva luceafar si altele.
De 40 de ani ne tot laudam cu filmul asta... pt. ca e printre putinele valoroase. trist....
...
Util
ciudat
Padurea spinzuratilor
Spune-ţi părerea despre Pădurea spânzuraților
Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.