Wiki
Completează paginaContribuie la pagina actorului şi câştigă DVD-uri!
Era în toamna lui 1981 şi, împreună cu clasa (anul doi regie film, plus colegii de la teatru), tocmai îl descopeream pe Alexandru Tocilescu, prin acel excelent duplex compus din "Tartuffe" şi "Cabala bigoţilor", la Bulandra, pe scena de la Icoanei - azi, Sala Toma Caragiu. A fost şi ocazia de a cunoaşte doi actori despre care până atunci nici un auzisem - două revelaţii: în rolul lui Orgon, Vali Uritescu, proaspăt venit de la Piatra Neamţ, exploda de umor tembel-agresiv, iar cea care-i dădea replica, în celebra slujnică isteaţă Dorine, era o zvârlugă creaţă care umplea scena cu energie, cutezanţă şi un haz de nestăvilit.
În seara următoare, surpriză: piesa lui Bulgakov avea să-i releve resursele de compoziţie în cheie dramatică, într-un rol axat pe tr...
Taguri:
actor, Andrei Cohn, Fotografia, Aurora, Sunt o baba comunista, Bobby Păunescu, Francesca, Horaţiu Mălăele, Nunta Mută, Corneliu Porumboiu
Sâmbătă seara, filmul românesc Poziţia copilului a obţiut cea mai importantă distincţie la Festivalul de Film de la Berlin, Ursul de Aur, iar producătoarea Ada Solomon va rămâne în memoria oamenilor din industria de film prin discursul său. Prima mulţumire a fost îndreptată de către producătoare către actriţa principală a filmului, Luminiţa Gheorghiu, care deţine rolul titular în film, cel al unei mame posesive.
Poziţia copilului, scris de Peter Călin Netzer în colaborare cu Răzvan Rădulescu, este o dramă psihologică despre relaţia aproape patologică dintre o mamă şi fiul ei. Criticul de film Irina Margareta Nistor a numit "tulburătoare" interpretarea actriţei românce, şi a menţionat o scenă din film cu potenţial de a deveni antologică, cea din...
Taguri:
Irina Margareta Nistor, festival:berlin 2013, actor, Fotografia, Aurora, Sunt o baba comunista, Bobby Paunescu, Francesca, Horaţiu Mălăele, Nunta Mută
Preţ de-o bună bucată de vreme, Ovidiu Niculescu a fost pentru mulţi "omul din reclame" - deşi spectatorii mai avizaţi erau în măsură să-l recunoască şi ca interpret al multor roluri din filme pe tânărul actor născut în 16 august, 1974, care în 1988, întâlnindu-se cu doi prieteni care mergeau la cercul de teatru al liceului "Mihai Viteazul", unde a recitat o poezuie foarte bine primită, s-a hotărât să îmbrăţişeze arta dramatică, jurând că viaţa lui va fi sinonimă cu actoria.Deşi solicitat chiar din timpul studenţiei, începuturile carierei lui Ovidiu s-au situat încă destul de departe de cărările gloriei. După debutul în filmul de televiziune "Ploaia" (1996, Sinişa Dragin), urmat tot de o producţie a micului ecran, "Frumoşii nebuni ai marilor oraşe" (1998, Constantin Dicu), şi de o apariţ...
Taguri:
actor, Restul e tăcere, Horaţiu Mălăele, Nunta Mută, The Last Enemy, Cu un pas înainte, Michael Hurst, Funny Money, Adrian Popovici, Un acoperis deasupra capului
Pentru a doua oară în ultimii ani, trustul MediaPro face, cu "Naşa", o lăudabilă tentativă de a aborda filmul de consum - gen care în România este sublim, admirabil putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire. Să vedem, dar, în ce context cultural şi profesional se înscriu aceste demersuri.În 1984, anterior premierei cu "Secretul lui Bachus" (unul dintre cele mai reuşite filme comerciale ale acelei perioade), Geo Saizescu îmi spunea că, la vizionare, Mihai Dulea, tartorul cenzurii, a cam strâmbat din nas, apropo de liota de escroci, hoţi, bişniţari, cerşetori şi haidamaci care fojgăiau prin film - adică, tocmai subiectul filmului, tocmai obiectul atitudinii sale critice. Geo i-a amintit de acea izbucnire din final când Milu Hossu îi demască, îi acuză şi-i ceartă (cu coloratura demagogică de r...
Taguri:
actor, Virgil Nicolaescu, Jesús del Cerro, Ho Ho Ho, Cristian Comeagă, La bani la cap la oase, poker, Supravieţuitorul, Poveste de cartier, Theodor Halacu-Nicon
Filmul omnibus New York, I Love You, în regia lui Fatih Akin, Yvan Attal, Mira Nair, Natalie Portman, Brett Ratner şi alţi cinci cineaşti, deschide Retrospectiva Anonimul, marţi, 17 august, de la 19.00, la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. În decursul a cinci zile de retrospectivă, vor fi proiectate toate filmele din Competiţia de lungmetraj, iar producţiile din palmaresul acestei ediţii vor rula duminică, astfel: de la ora 21 câştigătorul Marelui Premiu Anonimul 2010 - producţia Zero, în regia lui Pawel Borowski, iar de la ora 18.30 vor rula Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune - I'll Be Zorro Someday, în regia lui Joel Olivier (Franţa), Cel mai bun scurtmetraj animaţie - Amazonia, de Sam Chen (SUA) şi scurtmetrajul câştigător al Premiului Ovidiu Bose Paştina, Tixeon, în regia lui Fel...
Taguri:
Harald Schleicher, Înainte şi după, Derby, Piscine Germania, Titus Muntean, Carlos Cruz, Rune Eriksson, Bruno Collet, The Curiosity of Penny Parker, Jasmila Zbanic
Festivalul Internaţional de Film Independent ANONIMUL, ce se va desfăşura în perioada 9-15 august 2010, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, a anunţat titlurile din cadrul celor trei secţiuni competiţionale. Cele 7 titluri propuse de selectorul Ludmila Cvikova pentru Competiţia de Lungmetraj a celei de-a 7 ediţii sunt: Zero, regia Pawel Borowski, Polonia, 2009 Nominalizare la Premiul Juriului Internaţional, Festivalul Internaţional de Film de la Sao Paulo, 2009 Vulpiţele/FOXES, regia Mira Fornayová, Slovacia- Cehia- Irlanda, 2009 Internaţional Film Critics' Week- Veneţia 2009 La mare/ALAMAR, regia Pedro González-Rubio, Mexic, 2009 Tiger Award- Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam, 2010 Micuţa slovenă/SLOVENIAN GIRL, regia Damjan Kozole, Slovenia- Germania- Serbia- Croaţ...
Taguri:
Alexei Gubenco, Vive la crise!, Oana Cătălină Gheorghiu, Obiceiuri proaste, Emanuel Vasiliu, Piscine Germania, Ozana Nicolau, Eu şi sora mea, Paul Negoescu, Derby
Maria Dinulescu va juca alături de Marcel Iureş în serialul de ficţiune produs de HBO - În derivă. Actriţa va interpreta rolul unui medic anestezist de care se îndrăgosteşte personajul lui Iureş, psihoterapeut de succes a cărui viaţă profesională şi personală riscă să se destrame. Informaţii despre actriţă pregătindu-se pentru rol la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni au circulat încă din luna aprilie a acestui an, dar actriţa - contactată de Cinemagia - nu confirmă această colaborare. Filmările producţiei În derivă au loc preponderent în studio.Fiecare episod din cele 45 ale serialului se concentrează pe câte o sesiune de terapie - patru şedinte individuale între psihiatru şi pacienţii săi, urmate de câte un episod săptămânal axat pe vizita psihiatrului la propriul său terapeut...
Taguri:
În derivă, Titus Muntean, Adrian Sitaru, Maria Dinulescu
Caravana cinematografică este o ecranizare după nuvela cu acelaşi titlu de Ioan Groşan. Acţiunea filmului este plasată în România anilor '60, într-un sat izolat din Ardeal. Un camion vechi transformat într-o caravană cinematografică, coordonată de Tavi (Dorian Boguţă), un tânăr şi ambiţios activist de partid, soseşte în sat pentru a proiecta filme ruseşti de propagandă. Deşi iniţial oamenii hotărăsc să îi pună piedici activistului, în cele din urmă ajung la concluzia că cea mai inteligentă mişcare este să colaboreze cu reprezentantul partidului conducător.Mircea Diaconu, Dorian Boguţă (recent prezent şi pe afişul filmului Francesca) şi Iulia Lumânare sunt câţiva dintre actorii care se regăsesc în distribuţia acestei pelicule.Filmul este o coproducţie româno-germană între Libra Film (produc...
Taguri:
Caravana cinematografică, Titus Muntean, Iulia Lumânare, Mircea Diaconu, lansare
Cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) aduce la Cluj o serie de proiecţii speciale, menite să fie pe placul unui public din ce în ce mai numeros.Startul proiecţiilor de senzaţie este dat sâmbătă, 29 mai, prin proiecţia de gală a filmului Caravana cinematografică, în regia lui Titus Muntean.Al doilea film de lungmetraj al lui Titus Muntean după debutul său de succes Examen, Caravana Cinematografica este realizat după romanul cu acelaşi nume al lui Ioan Groşan şi spune povestea lui Tavi, un tânăr activist de partid, care soseşte cu o caravană cinematografică într-un sat izolat din Transilvania, pentru a rula filme propagandistice ruseşti. Este prima sarcină de partid pentru Tavi, iar el face tot ce-i stă în putinţă s-o îndeplinească cu succes, deşi se l...
Taguri:
Declaratie de dragoste, Reconstituirea, Lebanon, dracula, The Red Shoes, Fritz Lang, Metropolis, Titus Muntean, Caravana cinematografică
Joi, 22 aprilie, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (B-EST IFF) a avut loc, în prezenţa unui public numeros şi-a întregii echipe de producţie, avanpremiera celui de-al doilea film al lui Titus Muntean, Caravana cinematografică. După proiecţie, foaierul cinematografului Scala a devenit din nou neîncăpător, cinefilii – mulţi dintre ei de-abia ieşiţi de la filmul românesc – pregătindu-se pentru întâlnirea cu Oscarul din 2010 pentru film străin, adică pelicula argentiniană El secreto de sus ojos, în regia lui Juan José Campanella. Festivalul a continuat ieri la Cinema Scala cu două noi filme în competiţie – Samson , în regia debutantului Warwick Thornton, premiat cu Camera d’Or la Cannes 2009 şi difuzat începând cu ora 17.00 şi In the Loop, în regia lui Armando Ian
...
Taguri:
A Serious Man, Circul Vesel, Armando Iannucci, In the Loop, Bakjwi, Portretul luptătorului la tinereţe, Lynn Shelton, Tom Ford, Tony Gatlif, Warwick Thornton
Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (B-EST IFF) se va desfăşura în acest an în perioada 20-25 aprilie, la cinematograful Scala şi la sala Elvira Popescu. Poţi vedea mai jos programul proiecţiilor.Invitatul de onoare al B-EST IFF 2010 este marele regizor rus Andrei Konchalovsky care, pe lângă filmul Strălucire/Glynets (2007), difuzat în premieră absolută în România în deschiderea festivalului, va prezenta o scurtă retrospectivă a filmografiei sale şi va susţine masterclass-ul Life and Its Reflections.În cadrul festivalului, în secţiunea competitivă a cărei selecţie a fost decisă de criticul de film Andrei Creţulescu, veţi putea vedea două dintre cele mai aşteptate filme româneşti ale anului 2010, Portretul luptătorului la tinereţe, debutul în lungmetraj al ...
Taguri:
Titus Muntean, Caravana cinematografică, Portretul luptătorului la tinereţe, Glyanets, Andrei Konchalovsky, festival, b-est 2010
Două dintre cele mai aşteptate filme româneşti ale anului 2010, Portretul luptătorului la tinereţe, debutul în lungmetraj al lui Constantin Popescu, şi Caravana cinematografică, cel de-al doilea lungmetraj al lui Titus Muntean, vor concura la premiile celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (B-EST IFF). Portretul luptătorului la tinereţe (producţie Filmex Film România), lansat în cadrul secţiunii Forum a Festivalului Internaţional de la Berlin 2010, reprezintă prima parte (grupul Ion Gavrilă Ogoranu) a trilogiei "luptei de rezistenţă împotriva comunismului" – se pregătesc poveştile Elisabetei Rizea şi-a fraţilor Arnăuţoiu. Chiar scos din contextul ambiţiosului triptic (în fond, o premieră pentru cinema-ul românesc), Portretul luptătorului la tinereţe reprezint...
Taguri:
Caravana Cinematografica, Portretul luptătorului la tinereţe, Titus Muntean, festival, competitie, b-est 2010
Filmul Caravana cinematografică, în regia lui Titus Muntean, a fost selectat în competiţia internaţională a celei de-a 14-a ediţii a Festivalului de Film de la Sofia, desfăşurată în perioada 5-25 martie.Filmul va concura alături de alte 11 producţii internaţionale, printre care se numără şi Nowhere boy, în regia lui Sam Taylor-Wood, Eastern Plays a lui Kamen Kalev sau One war , regizat de Vera Glagoleva.De asemenea, în perioada 25 martie- 2 aprilie, Caravana cinematografică va fi prezentat şi la cea de-a 17-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Praga - Febio Fest. Caravana Cinematografică este o ecranizare după nuvela cu acelaşi titlu de Ioan Groşan. Acţiunea filmului este plasată în România anilor '60, într-un sat izolat din Ardeal. Un camion vechi transformat într-o cara...
Taguri:
Tudor Giurgiu, Iulia Lumanare, Dorian Boguţă, Mircea Diaconu, Titus Muntean, Caravana Cinematografica
Moşteniri, creativitate, perspectiveNu mai este un secret pentru nimeni că, după îngrijorătoarele perioade de şovăieli şi stagnare din ultimul deceniu al mileniului trecut, filmul românesc a cunoscut un reviriment impetuos care se bucură de simpatia şi consideraţia întregii lumi cinematografice. Tinde să se răspândească sintagma de "noul val", la rândul ei contestată, nu neapărat cu rea-voinţă, de anumiţi exegeţi. "Noutatea" mişcării e indubitabilă, desigur, ca şi aplombul ei cu adevărat nă-val-nic - dar, în comparaţie cu definitoria «Nouvelle Vague Française», sau alte asemenea curente revoluţionare din istoria filmului (Neorealismul, Free Cinema, Şcoala Cehoslovacă - şi atâtea altele), generaţia actuală de cineaşti români se distinge printr-o mai redusă unitate estetică proprie, şi mai m...
Taguri:
Rope, Le Proces, Napasta, Saltimbancii, Drum in penumbra, Inainte de tacere, Triunghiul Mortii, Adriana Ionescu, Elena Pantazica, Titus Muntean
Caravana Cinematografica, ecranizare dupa proza cu acelasi titlu de Ioan Grosan, este cel de-al doilea film de lungmetraj al regizorului Titus Muntean, dupa debutul din 2003 cu filmul "Examen". Filmul, o coproductie romano-germana intre Libra Film si Kombinat Film, a obtinut recent o finantare de 150.000 Euro din partea MDM (Mitteldeutsche Medienförderung GmbH), fond regional german de finantare a productiei cinematografice. Filmul beneficiaza de asemenea de sprijinul Centrului National al Cinematografiei, fiind castigator la concursul de proiecte CNC 2007. De asemenea, a fost premiat cu "Best Pitch Award" la Baltic Event, concursul de proiecte organizate la Tallinn in 2007 si cu un premiu pentru dezvoltarea scenariului, de catre SEE Cinema Network.
Caravana Cinematografica este o comed
...
Taguri:
Titus Muntean
Articole Titus Muntean