30.04.2020
Maşinăria de făcut bani a Hollywood-ului funcţionează pe baza unor proceduri bine puse la punct, iar drumul de la ideea unui scenarist la milioane de dolari investite în transferul acelei idei pe micul sau marele ecran este lung şi anevoios. O întrebare îi bântuie pe producători şi anume cui se adresează titlul respectiv. Uneori, oricât de clare sunt atât întrebarea cât şi răspunsul, rezultatul poate evada din grupul său ţintă şi captiva şi publicul de alte generaţii şi cu alte interese. Unul din exemple este Never Have I Ever, lansat pe Netflix pe 27 aprilie.
Citeşte detalii despre cele 11 filme şi seriale pe care noi le aşteptăm pe Netflix în mai.
Ce vrem să spunem cu paragraful de mai sus? Că Never Have I Ever, despre provocările din viaţa unei adolesc...Taguri: Darren Barnet, Mindy Kaling, Poorna Jagannathan, Maitreyi Ramakrishnan, Never Have I Ever
30.03.2020
Nu vrem să fim prăpăstioşi, dar este foarte posibil ca în aprilie distanţarea socială să fie extrem de importantă, prin urmare sunt toate şansele să căutăm un companion de petrecere a timpului liber în lista de zeci de titluri Netflix care se lansează luna aceasta. Deşi este foarte posibil ca această listă să fi fost bătută în cuie cu mult timp înainte ca epidemia să devină pandemie, Netflix are o mulţime de propuneri pentru întreaga familie. Iată mai jos câteva recomandări, cele mai multe dintre ele destinate publicului matur.
Vezi şi recomandările lunii martie, în caz că ai ratat ceva esenţial.
Age of Samurai: Battle for Japan1 apriliePentru cei care în copilărie au citit pe nerăsuflate Shogun-ul lui James Clavell şi au rămas în inimă cu fascina?...Taguri: Our Boys, Fauda, La casa de papel , Coffee & Kareem, Taraji P. Henson, Ed Helms, Mindy Kaling, Chris Hemsworth
20.02.2019
O dată cu apariţia (şi succesul) Netflix, numărul de platforme online a crescut constant. Rezultatul? Tot mai multe entităţi creatoare de conţinut, cele mai multe dintre ele concentrate pe seriale. Conform Deadline, anul acesta nu mai puţin de 500 de seriale se află în dezvoltare doar pe piaţa americană, ceea ce i-a aruncat pe marii jucători din universul TV american într-o cursă nebună pentru a semna contracte cu creatorii care au deja succese la activ. Iată mai jos de ce acesta este semnul unei crize şi care ar putea fi consecinţele ei.
Atunci când atenţia publicului este atât de fragmentată, nevoia de a juca la sigur a devenit mai mare decât niciodată. Studiourile producătoare au impresia că, dacă realizează seriale alături de nume mari precum J.J. Abrams, ...Taguri: Greg Berlanti, Shonda Rhimes, Ryan Murphy, Steve Levitan, Jonathan Nolan, Drew Goddard, Dan Fogelman, Amy Poehler, This Is Us, Shameless
21.06.2018
După o echipă feminină Ghostbusters şi în aşteptarea celei The Expendables, iată că avem parte de una de hoţomance. Continuare a francizei Ocean's, lansată de Steven Soderbergh în 2001, Ocean's 8 ne-o prezintă pe Debbie (Sandra Bullock), sora personajului interpretat de George Clooney în primele trei filme, şi încercarea ei de a pune mâna pe un colier în valoare de 150 de milioane de dolari. Premiera se bazează pe pedigree-ul distribuţiei pentru a compensa scenariul familiar şi insipid.
Subiectul nu mai are nevoie de nicio prezentare: ştii cum începe, cum se termină şi din păcate nici partea din mijloc nu s-ar spune că oferă mari surprize. Ocean's 8 este ca o reprezentaţie de balet pe care ai văzut-o de nenumărate ori: îi cunoşti fiecare mişcare, prin urmar...Taguri: Mindy Kaling, The Hunger Games, Gary Ross, Steven Soderbergh, Rihanna, Cate Blanchett, Anne Hathaway, Helena Bonham Carter, Sandra Bullock, Ocean's 8
13.06.2018
Matt Damon (care a jucat în Ocean’s Eleven şi continuările sale) urma să îşi facă apariţia şi în filmul în care scena trupei de jefuitori este preluată de actriţe celebre - Ocean’s 8 - însă o petiţie semnată de peste 28.000 de persoane - nemulțumite de comentariile sale pe tema hărţurii sexuale, ce a explodat la Hollywood anul trecut - au convins realizatorii să taie la montaj scenele cu acesta, scrie ContactMusic.com.
Afirmaţiile lui Damon neagreate de fani încercau să claseze tipurile de hărţuire sexuală – de la cele mai grave, la cele mai puţin grave. Când a fost confruntat în această privinţă, actorul a încercat să explice că, în opinia sa, sunt de condamnat toate aceste forme de abuz, însă a menţionat că pedeapsa nu trebuie să fie prea...Taguri: Sarah Paulson, Mindy Kaling, Rihanna, Helena Bonham Carter, Anne Hathaway, Cate Blanchett, Sandra Bullock, Gary Ross, Matt Damon, Ocean's Eleven
09.06.2018
Ocean 8 și-a dezvăluit cel mai mare secret în trailere și postere, și ar fi fost mai bine dacă întorsăturile filmului ar fi rămas o surpriză.
Ocean 8 e pe cale să ajungă pe marile noastre ecrane iar premiera filmului este una dintre cele mai așteptate ale verii. Însă unul dintre cele mai frustrante și mai dezamăgitoare aspecte legate de film este că trailerele și campania de marketing i-au dezvăluit, într-un mod care nu era de dorit, secretele, comentează businessinsider.com. Și asta cu mult timp înainte de premieră.
Atunci când primul trailer pentru filmul cu distribuție exclusiv feminină a apărut în luna decembrie a anului trecut, jurnaliștii au subliniat un detaliu surprinzător: Debbie Ocean (Sandra Bullock) a racolat doar șase persoane pentru jaful pe c...Taguri: Anne Hathaway, Awkwafina, Mindy Kaling, Helena Bonham Carter, Cate Blanchett, Rihanna, Sandra Bullock, Ocean's 8
08.03.2018
Cu multe efecte speciale si multe staruri în distribuție, noul film Disney, A Wrinkle in Time, se lansează vineri în Statele Unite (în cinematografele noastre pe 6 aprilie). Filmul a stârnit comentarii mixte.
„Scăldat în culori îndrăzneţe, cu decoruri luminoase şi tineri entuziaşti, filmul regizoarei Ava DuVernay se mişcă prin spaţiu şi timp, însă nu atinge toate acele «destinaţii» propuse”, scrie TheWrap.
„A Wrinkle in Time este un film ambiţios, plin de forţă şi imaginaţie, dar este, în acelaşi timp, confuz, aglomerat şi incredibil de aritmic.” - IGN.com.
„Contează prea puţin dacă filmul este mult prea convenţional pentru a avea un real efect, ori mult prea imaginativ pentru a mai lăsa loc de mirare. DuVernay arată atâta încredere în cin...Taguri: Zach Galifianakis, David Oyelowo, Michael Peña, Oprah Winfrey, Mindy Kaling, Reese Witherspoon, Storm Reid, Chris Pine, Ava DuVernay, A Wrinkle in Time
27.09.2017
Pentru al şaselea an la rând, Sofía Vergara domină topul celor mai bine plătite actriţe din televiziune. Revista Forbes a publicat ieri veniturile acestora şi clasamentul, din care nu lipseşte un alt nume celebru printre fanii serialelor, cel al lui Kaley Cuoco.
Vergara – Gloria din Modern Family – a obţinut în ultimul an (din iunie 2016, până în iunie 2017) câştiguri brute de 41,5 milioane de dolari. Suma se datorează în mare parte contractelor din domenii conexe actoriei – apariţii în campanii de marketing, printre altele. Puţin peste un sfert din aceasta a venit din rolurile interpretate (atât în popularul serial de comedie, cât şi în filme).
Pe locul doi în top se află un alt star de comedie, actriţa Kaley Cuoco, al cărei salariu a ajuns la un milion...Taguri: Sofía Vergara, Modern Family, The Big Bang Theory, The Mindy Project, Grey's Anatomy, Pauley Perrette, Robin Wright, Priyanka Chopra, Kerry Washington, Julie Bowen
11.08.2016
Distribuţia recent anunţatului Ocean’s Eleven – varianta feminină – s-a îmbogăţit cu noi nume celebre: Rihanna, Anne Hathaway şi rapperiţa Awkwafina, scrie Deadline.com. Este, poate, începutul unei noi ere la Hollywood, aceea în care blockbusterele sunt refăcute cu personaje feminine centrale, însă după evoluţia mediocră la box office a lui Ghostbusters, nu putem decât să sperăm că vor fi şi reuşite.În distribuţia peliculei regizate de Gary Ross au fost incluse până acum Helena Bonham Carter, Mindy Kaling, Sandra Bullock şi Cate Blanchett. Se vorbeşte chiar de scurte intervenţii ale foştilor protagonişti: George Clooney, Matt Damon şi Brad Pitt, însă cea care s-ar încadra acum perfect în grup ar fi Julia Roberts… Un sinopsis al scenariului nu a f...Taguri: Cate Blanchett, Sandra Bullock, Mindy Kaling, Helena Bonham Carter, Ghostbusters, Anne Hathaway, Rihanna, Ocean's Eleven, actor
29.12.2014
Realizatorii animaţiei Inside Out, un film marca Pixar, cu şanse la multe premii anul viitor, dar şi în 2016, au lansat o nouă imagine în mediul online, în care emoţiile fetiţei Riley sunt în prim plan, iar micuţa şi părinţii ei - o proiecţie a acestor emoţii.
Această animaţie surprinde o lume colorată şi plasată cu totul în mintea micuţei Riley, de 11 ani (Kaitlyn Dias), unde apar cinci personaje: ele sunt emoţiile care îi guvernează viaţa şi hotărârile pe care Riley le ia: Frica (Bill Hader), Tristeţea (Phyllis Smith), Bucuria (Amy Poehler), Dezgustul (Mindy Kaling) şi Furia (Lewis Black).
Cele cinci personaje se ciondănesc, se luptă pentru întâietate şi din când în când cooperează pentru a o ajuta pe micuţa eroină să depăşească dificultă...Taguri: Pete Docter, Kyle MacLachlan, Diane Lane, Lewis Black, Mindy Kaling, Amy Poehler, Phyllis Smith, Bill Hader
24.04.2014
Actriţa de 31 de ani născută în Mexic şi crescută în Kenya, Lupita Nyong'o, a avut un ultim an excelent. După ce a devenit cunoscută internaţional datorită rolului secundar din 12 Years a Slave, ce i-a adus şi un Oscar, revista People a numit-o Cea mai frumoasă femeie din lume.
Graţioasa şi eleganta Lupita – ale cărei apariţii pe covorul roşu au fost extrem de apreciate – a declarat că titlul oferit de People reprezintă pentru ea ,,un compliment major” şi o entuziasmează mai ales când se gândeşte la ,, toate fetele care se vor simţi ceva mai băgate în seamă când mă vor vedea pe copertă”. Datorită faptului că a trăit ulterior în Statele Unite, unde şi-a completat educaţia, a avut o vreme senzaţia că ,,pielea albă şi părul lung, drept, un...Taguri: actor, Kerry Washington, Stacy Keibler, Molly Sims, Gabrielle Union, Amber Heard, Pink, Mindy Kaling, Jenna Dewan-Tatum, Keri Russell
03.04.2014
Puţine sunt filmele aşteptate cu mai mare nerăbdare decât animaţiile originale Pixar (mai ales de când compania a alunecat pe panta sequel-urilor). Inside Out, animaţia Pixar aşteptată pe ecrane pe 19 iunie 2015, a făcut parte dintr-o prezentare Comic Con a viitoarelor producţii distribuite de Disney. Iată ce noi amănunte s-au dezvăluit cu această ocazie.Este greu de crezut că primele zvonuri despre proiectul regizat de Pete Docter (Compania Monştrilor, Up/Deasupra tuturor) se ştiau încă de la începutul lui 2011. Disney a confirmat pe atunci această animaţie cu o premisă plină de potenţial: acţiunea se petrece în capul unei fetiţe de 11 ani, Riley, şi nu aceasta este personajul principal, ci emoţiile ei. Faptul că Riley tocmai s-a mutat cu familia la San Francisco, lăsându-şi toţi prieten...Taguri: Inside Out, Up, Monsters Inc., Lewis Black, Phyllis Smith, Mindy Kaling, Bill Hader, Amy Poehler, Lifted, Pete Docter
09.10.2012
Anne Hathaway va trece de la rolul intens din Mizerabilii la o comedie romantică în care se va lupta cu propriile defecte. Potrivit Collider.com, noul său film se va numi The Low Self-Esteem of Lizzie Gillespie şi o va avea pe actriţă în rol principal.
Povestea filmului se concentrează în jurul unei tinere femei a cărei încredere în forţele proprii au făcut-o să-şi distrugă viaţa amoroasă, ea alegând din această cauză numai rataţi. Dar tocmai atunci când credea că mai rău nu se poate, viaţa ei ia o întorsătură neaşteptată şi începe să fie urmărită de cel mai minunat bărbat din câţi există pe lume.
Scenariul le aparţine lui Brent Forrester şi Mindy Kaling, aceasta din urmă rezervându-şi chiar şi unul din rolurile din film. Studiourile produc...Taguri: Les miserables, Chris Hemsworth, Steven Spielberg, Robopocalypse, Rio 2, Mindy Kaling, Brent Forrester, Anne Hathaway
19.09.2012
Toamna se lansează filmele româneşti, dar şi cele mai noi seriale americane. Sfârşitul perioadelor de concedii şi începerea cursurilor îi îndeamnă şi pe capii televiziunilor din SUA să-i momească pe americani în faţa micilor ecrane cu noi producţii cât mai interesante. Cinemagia îţi arată în materialul de mai jos titlurile cu cel mai mare potenţial, dezvăluindu-ţi şi perioada în care începe difuzarea.Bineînţeles, cu mai bine de 20 de seriale lansate în fiecare sezon, e dificil să le descoperi, după citirea unui simplu sinopsis, pe cele care îţi vor atrage atenţia (şi ţi-o vor menţine atrasă) de-a lungul anului următor. O să te ţinem la curent şi cu alte premiere de pe micile ecrane americane.Care dintre seriale ţi se pare cel mai interesant?...Taguri: Mindy Kaling, Meryl Streep, Mamie Gummer, Lucy Liu, Jonny Lee Miller, Dakota Johnson, Nat Faxon, Stephen Amell, The Vampire Diaries