Totul despre Inside Out

de Ştefan Dobroiu în 3 Apr 2014
Noua animaţie Pixar se lansează pe ecrane în iunie 2015

Puţine sunt filmele aşteptate cu mai mare nerăbdare decât animaţiile originale Pixar (mai ales de când compania a alunecat pe panta sequel-urilor). Inside Out, animaţia Pixar aşteptată pe ecrane pe 19 iunie 2015, a făcut parte dintr-o prezentare Comic Con a viitoarelor producţii distribuite de Disney. Iată ce noi amănunte s-au dezvăluit cu această ocazie.

Este greu de crezut că primele zvonuri despre proiectul regizat de Pete Docter (Compania Monştrilor, Up/Deasupra tuturor) se ştiau încă de la începutul lui 2011. Disney a confirmat pe atunci această animaţie cu o premisă plină de potenţial: acţiunea se petrece în capul unei fetiţe de 11 ani, Riley, şi nu aceasta este personajul principal, ci emoţiile ei. Faptul că Riley tocmai s-a mutat cu familia la San Francisco, lăsându-şi toţi prietenii în oraşul natal, ridică ştacheta chimiei şi aşa volatile a emoţiilor. Direcţiile de explorat de către Pixar sunt nenumărate, iar reacţia publicului Comic Con la secvenţa proiectată de Disney în cadrul evenimentului a fost mai mult decât entuziastă.

Cei de la Hitfix au fost prezenţi la evenimentul Disney de la CinemaCon şi au descris premisa animaţiei, dar şi reacţia publicului: "Adevăratele personaje din Inside Out sunt emoţiile lui Riley: Bucuria (Amy Poehler), Dezgustul (Mindy Kaling), Teama (Bill Hader), Tristeţea (Phyllis Smith) şi Furia (Lewis Black). Se tot învârt în jurul unui panou de control - ca unul dintr-o navă spaţială - ciondănindu-se cum să se combine una cu cealaltă şi apoi apăsând butoane pentru a o face pe Riley să reacţioneze."

"În scena proiectată de Disney", se relatează în materialul Hitfix, "Riley ia cina cu mama şi tatăl ei. În timp ce are loc o conversaţie din care aflăm cum şi-a petrecut Riley ziua la noua şcoală, se face trecerea la emoţiile din creierul ei, dar şi la emoţiile din creierele mamei şi tatălui ei. Totul funcţionează pentru că fiecare Teamă, Tristeţe, Furie, Dezgust şi Bucurie au personalităţi (şi voci) diferite în fiecare creier. Schimbul de replici a fost foarte inteligent şi amuzant, iar publicul a adorat secvenţa".

În acest moment este destul de neclar dacă unica miză a filmului e încercarea emoţiilor de a o face pe Riley să se adapteze la noul său mediu şi să treacă peste ruptura de viaţa ei fericită de dinaintea mutării. Cum scenariile Pixar sunt de obicei complexe, cu siguranţă Riley va avea de înfruntat mai mult decât dezrădăcinarea, dar deocamdată sinopsisul oficial al producţiei sună aşa:

"Viaţa lui Riley, o fetiţă veselă şi lipsită de griji, este dată peste cap când trebuie să-şi ia rămas-bun de la copilăria ei fericită din Minnesota pentru a se muta la San Francisco. Este momentul când emoţiile ei preiau iniţiativa, spre nemulţumirea părinţilor uimiţi ai lui Riley. Furia, Dezgustul, Frica, Tristeţea şi Bucuria se ceartă, colaborează şi se pierd în discuţii în contradictoriu în încercarea de-a o face pe Riley să meargă mai departe şi să-şi găsească noi prieteni."

Ne-a atras atenţia ideea panoului de control, asemănător aceluia dintr-o navă spaţială, cu ajutorul căruia emoţiile încearcă să o facă pe Riley să reacţioneze. Acesta aminteşte de un scurtmetraj Pixar din 2006, Lifted, în care un extraterestru trebuie să răpească, manevrând mii de butoane, un tânăr adormit din patul său în navă. Dacă Inside Out se apropie de energia, umorul şi imprevizibilul din Lifted sunt mari şanse ca noua producţie Pixar să devină un hit pentru toate vârstele.

Lansarea în România are loc simultan cu cea internaţională, pe 19 iunie 2015.

Cum ţi se pare ideea filmului?

Exploreaza subiecte similare:

Pete Docter, Lifted, Amy Poehler, Bill Hader, Mindy Kaling, Phyllis Smith, Lewis Black, Monsters Inc., Up, Inside Out

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 3 aprilie 2014 14:47
Poate ar fi momentul sa faca si Pixar iarasi un film extraordinar.
ADBadea pe 3 aprilie 2014 18:18
Este destul de interesat pana aici. Sa vedem ce iese.
alex_il_fenomeno pe 9 iunie 2014 21:17
Sa ii acordam credit, chiar pare interesanta.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells