Zack Snyder promite fanilor ,,noi și incitante” aventuri în Batman vs. Superman

de Cristina Grigore în 5 Mar 2014
Cineastul a arătat în ce stadiu al producției se află filmul, a vorbit despre costumele și distribuția acestuia

Într-un interviu de promovare al lui 300: Rise of an Empire, Zack Snyder a vorbit și despre stadiul în care se află filmările lui Batman vs. Superman, dar și despre alegerea distribuției și a costumelor.  După cum notează și LA Times, cineastul a asigurat fanii că, în ciuda controverselor legate de casting, alegerile sale sunt justificate și nu vor dezamăgi.

,,Suntem gata să începem filmările în aproximativ o lună. Sunt foarte entuziasmat”, a spus el. ,,Totul merge perfect. Am testat de curând și costumele. Noile costume ale lui Batman și Superman. Test ce nu a avut nimic de-a face cu actorii. Stăteau acolo, unul lângă altul, și mi-a venit să spun ,Să facă cineva o poză. Asta nu s-a mai întâmplat până acum’”.

,,În Man of Steel, a trebuit să creăm o poveste de origine, o mitologie. Iar [Batman și Superman] practic face să explodeze universurile celor doi”, a mai explicat cineastul.

Cât privește obiecțiile fanilor legate de distribuție – e vorba atât de plasarea lui Ben Affleck în rolul lui Batman, dar și a lui Jesse Eisenberg în cel al lui Lex Luthor, al lui Jeremy Irons în cel al lui Alfred Pennyworth și al lui Gal Gadot drept Wonder Woman – Snyder a declarat: ,,Noi știm după ce material lucrăm. Fanii nu, din păcate. Așa că noi avem grijă să alegem actorii după ce știm că are loc în scenariu. Și sperăm că acest lucru va face ca produsul final să fie destul de original pentru a aduce ceva nou și incitant. Nu sunt nebun. Știu de ce au nevoie aceste personaje din punct de vedere mitologic”.

Exploreaza subiecte similare:

Zack Snyder, 300: Rise of an Empire, Batman vs. Superman, Man of Steel, Ben Affleck, Jesse Eisenberg, Jeremy Irons, Gal Gadot

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 5 martie 2014 10:02
Mda, sa alegi actorii in functie de scenariu, treaba asta merge cand faci un singur film, dar oamenii astia trebuie sa joace in 3, 5 filme. Poate Wonder Woman are un rol mic in filmul asta si Gal Gadot se potriveste perfect, dar e capabila pe urma sa joace si in Justice League, sa faca si un film Wonder Woman in care sa fie personaj principal??? Eu ma indoiesc. Oricum, asta e declaratia tradusa, poate Snyder nu se referea la scenariul filmului asta anume, ci la universul DC in general.
unkn0wn pe 5 martie 2014 10:18
Primul Superman a fost destul de bun, sper sa fie si asta foarte bun.
cristi23 pe 5 martie 2014 11:08
ei bine are dreptate cand spune ca ei stiu ce filmeaza si noi fanii nu.......dar in cazul in care nu le iese noi fanii care platim biletele la film ,daca suntem trasi pe sfoara atunci filmul nu va avea incasari mari si risca sa fie o mare dezamagire.......dar eu cred in viziunea lui zack snyder....insa era bine daca in echipa de productie sau macar ca un al doilea regizor era chemat si cristopher nolan.....sper doar sa iasa un film bun
zeno.marin pe 5 martie 2014 14:17
What a smelly brainfart! Si eu care in aroganta mea narcisista am crezut ca le-am vazut pe toate... Pe cand Frankenstein vs. Porky Pig?...
alex_il_fenomeno pe 21 martie 2014 18:00
Asa se si cere pentru o asemenea productie.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells