The Defenders: patru oameni împotriva distrugerii New York-ului

de Ştefan Dobroiu în 20 Aug 2017
Marvel şi Netflix încununează doi ani de aventuri cu Daredevil, Jessica Jones, Luke Cage şi Iron Fist

Au trecut doi ani şi câteva luni de la momentul întâlnirii cu Daredevil în aprilie 2015. Au urmat Jessica Jones, Luke Cage şi Iron Fist. Reunirea lor este unul dintre cele mai aşteptate evenimente din lumea televiziunii americane şi, deşi rezultatul nu este perfect, cei care au investit capital de simpatie în cele patru personaje nu au de ce să fie dezamăgiţi. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la această nouă colaborare dintre Netflix şi Marvel.

Cu un villain cu prestanţă, Alexandra, interpretat de Sigourney Weaver şi încojurat de deja familiara organizaţie The Hand, pe care Daredevil şi Iron Fist o cunosc atât de bine, lucrurile nu puteau sta mai rău pentru New York şi mai bine pentru spectatori în această primă reunire a celor patru supereroi în chip de "apărători" ai metropolei. Miniseria de opt episoade completează mitologia maleficei organizaţii şi ridică în sfârşit vălul de mister în ce priveşte sursa ei de putere şi modul cum a reuşit să se infiltreze la fiecare nivel al criminalităţii din New York, neintrând decât superficial şi pasager în vizorul poliţiei.

Marea provocare a reunirii mai multor supereroi este să-i faci să interacţioneze dându-le suficient timp atât pentru a evolua singuri, cât şi pentru a colabora. Cel mai confortabil exemplu este, fără îndoială, The Avengers, iar The Defenders are parte şi de avantajul că aventurile grupului se desfăşoară pe durata a opt episoade de câte o oră. Timp berechet pentru a-i aduce laolaltă (se întâmplă mai lent decât ai putea crede), pentru a le explora inevitabilele fricţiuni şi pentru a-i convinge să-şi lase ego-urile şi propriile interese deoparte pentru a lupta întru binele comun.

Ce impresionează la The Defenders este pericolul palpabil. Dacă filmele Marvel lasă adesea de dorit din cauza unor villaini neconvingători, The Hand, villain-ul multiplu din noul serial Netflix, dispune de resursele şi lipsa de scrupule necesare pentru a condamna un întreg oraş la moarte. "Ce ţi-e şi cu oraşele astea. Se dezvoltă şi apoi decad până ajung ţărână. S-a mai întâmplat şi se va mai întâmpla de zeci de ori", spune la un moment dat unul dintre capii organizaţiei, arătând foarte clar cât de lipsite de importanţă i se par acesteia cele nouă milioane de vieţi din metropolă. Este o poziţie perfectă pentru a construi miză şi pentru a justifica sacrificiile cerute de încercările disperate ale eroilor pozitivi de a nu pierde lupta.

Până acum am avut parte de două sezoane Daredevil şi de câte unul cu Jessica Jones, Luke Cage şi Iron Fist. Unul din punctele lor centrale de atracţie, acela de a neglija efectele speciale elaborate şi aparent obligatorii într-un serial cu supereroi în favoarea dezvoltării convingătoare a personajelor, se regăseşte şi în The Defenders. Serialului nu îi lipseşte deloc acţiunea (episodul final este practic o luptă continuă), dar foloseşte mai degrabă efecte speciale clasice şi nu omniprezentele efecte create pe calculator.

Spectaculosul vine din cascadorii, urmăriri şi confruntări şi nu din demolarea unor oraşe întregi, aşa cum se întâmplă prea frecvent în filmele genului. Singurul care face excepţie este Iron Fist (Finn Jones), al cărui pumn incandescent va fi des pus la treabă în provocările grupului.

Ce-i putem reproşa serialului este banalul folosirii lui Jessica Jones (Krysten Ritter), care pare eclipsată aproape complet de colegii săi. Da, Jessica Jones nu are aptitudinile senzoriale ale lui Daredevil (Charlie Cox), nici pielea impenetrabilă a lui Luke Cage (Mike Colter) şi nici experienţa milenară în arte marţiale a lui Iron Fist, dar a condamna personajul la sarcasme şi lamentări înecate în alcool este una dintre cele mai nefericite decizii ale scenariului. Această proastă utilizare a lui Jones este doar parţial mascată de modul cum interacţionează Daredavil, Cage şi Iron Fist.

În orice caz, serialul de opt episoade este cât se poate de vizionabil mai ales de cei care sunt la zi cu aventurile anterioare ale personajelor. Ceilalţi spectatori s-ar putea să vrea recupereze serialele solo, pentru că The Defenders nu-i menajează deloc pe novicii nefamiliarizaţi cu universul Marvel-Netflix.

Exploreaza subiecte similare:

The Defenders, Sigourney Weaver, Charlie Cox, Krysten Ritter, Mike Colter, Finn Jones

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells