Joi, 23 iulie, a avut loc la Viena premiera mondială a filmului Misiune: Imposibilă. Națiunea Secretă, iar pe 24 iulie o proiecție specială pentru presă a avut loc la New York. Primele cronici sunt pozitive. Iată ce scrie presa internațională.
Total Film
Cel de-al cincilea film Misiune Imposibilă începe cu scena de promovare a filmului: Tom Cruise agățat de un avion Airbus A400M. Fără trucaje. Este o cascadorie nebunească, și prima parte a filmului este la fel de plină de senzații tari, publicul urmând să petreacă restul de două ore așteptând să primească ceva la fel de captivant. Însă, ca o măsură a îndrăznelii lui Cruise, iată că preferința lui se îndreaptă către o acțiune bine construită, către o scenografie pe măsură și către suspans și mai puțin către scene bombastice, amplificate cu ajutorul graficii computer-generated.
Mission: Impossible - Rogue Nation are cu siguranță partea ei de gadget-uri supertehnologice, dar surprinde plăcut ca fiind un film de acțiune de școală veche.
Acțiunea este complicată dar coerentă: principalul erou negativ este organizația numită Sindicatul, în genul SPECTRE, dar alcătuită din foști agenți secreți de pe întregul mapamond. Sindicatul are de-a face cu toate atentatele internaționale, în timp ce liderul CIA, Alan Hunley (Alec Baldwin) crede că eroul Ethan Hunt este paranoic: așa că Ethan, nu pentru prima dată, trebuie să acționeze în secret, înarmat cu o barbă stufoasă și cu ajutorul discret al prietenilor săi (jucați de Jeremy Renner, Ving Rhames și de Simon Pegg, al cărui personaj este expert în tehnologie și are un cuvânt greu de spus). Aceștia sunt pe urmele singurei lor legături cu Sindicatul - excentricul Solomon Lane (Sean Harris).
Variety
O temă centrală care circulă ca un fitil aprins în Mission:Impossible - Rogue Nation este relația complicată între inevitabil și șansă - sau, mai degrabă, noroc, anunțat de imaginea unei amulete labă de iepure într-una din scenele de luptă. Ideea de șansă se poate extrapola și la întregul film. Mission:
Impossible - Ghost Protocol a cerut o continuare, pentru că norocul surâde și celui de-al cincilea sequel, în care supraviețuitorii din Impossible Mission Force încearcă să contracareze nu doar o amenințare teroristă globală, dar și scepticismul proprilor șefi care nu cred că așa ceva există.
Conflictul care iese de aici dă o temă bună de lucru regizorului Christopher McQuarrie, care o negociază cu inteligență și cu respect pentru filmul de gen, readucând bucuria filmului de spionaj. Acesta este unul dintre rarele sequel-uri care nu arată obosit, ci surprinzător de proaspăt pentru o serie de filme veche de 19 ani.
The Wrap
Cel de-al cincilea film din serie depășește puțin limitele genului, fiind un sequel-model pentru întreaga serie: aventuri pe întregul glob, cascadorii năucitoare și exact atâta acțiune câtă trebuie ca echipa lui Ethan Hunt (Tom Cruise) să nu fie cu nimic mai prejos de cei din Furious 7. Filmul are scene de senzații tare reușite dar și mai puțin reușite: per global, este cu puțin sub Ghost Protocol pe scara adrenalinei, dar are suficientă acțiune cât să țină publicul în priză.
The Hollywood Reporter
Înarmat cu o acțiune misterioasă care parcă vrea să lege între ele niște scene disparate de acțiune (printre care un început ca în filmele cu Bond), filmul regizorului-scenarist Christopher McQuarrie ține sus ștacheta ultimelor două episoade care au adus fiecare câte jumătate de miliard. Deși Tom Cruise are acum 53 de ani, e departe de a fi un candidat pentru distribuția lui The Expendables. Arată bine, joacă în mod convingător și depășește nenumărate provocări acrobatice. După o pauză de patru ani între Ghost Protocol și Rogue Nation, se pare că actorul ar putea să mai aibă în față cel puțin încă o Misiune înainte să ajungă la munca de birou.
EmpireOnline
Ultimul film al regizorului Christopher McQuarrie a hotărât direcția în care trebuie să evolueze seria de filme: în aceea a filmului de acțiune de modă veche. Cu o povestire care rezistă tentației unei acțiuni foarte complexe, și fără câteva din metehnele fostelor Misiuni, aici vorbim de un thriller foarte reușit.
Dată fiind dilema, iata personajele și iată cum se descurcă. Nu este nevoie aici de povestiri de fundal, nici de verosimilitate sau, mai rău, de ironie. Desigur, dacă există vreun semn sigur asupra acestei tendințe a lui McQuarrie, aceasta este coloana sonoră. Fără remix-uri la Limp Bizkit, doar Lalo Schifrin și sunete ale anilor 60: iată un adevărat Mission:Impossible.
Ceea ce se traduce ca fiind complicat în simplitate (sau invers) este structura filmului în trei acte distincte, fiecare într-un complicat platou de filmare, undeva într-un centru de oraș, care de fiecare dată evoluează într-o scenă de mare tensiune și în cascadorii reușite. Povestirea este neverosimilă (în spiritul seriei MI, de altfel), însă nu lipsită de coerență.
Primul act, la Opera de Stat din Viena, în plină operă Turandot, trei asasini (și asasine), plus Ethan, plus Benji, se strecoară în spatele scenei pentru a preveni un atentat împotriva cancelarului Austriei. Însă, în loc de o rafală densă de acțiune, iată o scenă atent construită și ritmată pentru o tensiune care se acumulează progresiv, pe măsură ce se adună amenințări, iar ritmul crește. Unul dintre asasinii Sindicatului ochește cu arma chiar în timpul unei note înalte, pe măsură ce camera de filmat aleargă pe portativ în anticiparea unui crescendo, iar Ethan atârnă de acoperișul sălii de concerte cu trei etaje mai sus. O scenă demnă de Hitchcock.
Părerea ta
Spune-ţi părerea