Jason Statham face ordine în Homefront

4 Dec 2013
Homefront: Oraşul fără legi se lansează vineri pe marile ecrane

Unul dintre cei mai apreciaţi actori de acţiune ai momentului, Jason Statham îşi ia în serios atribuţiile de părinte şi face tot posibilul pentru a-şi proteja fiica, în filmul exploziv Homefront: Oraşul fără legi, din 6 decembrie, pe marile ecrane din ţară.

Obişnuit cu rolurile foarte dure şi pe cont propriu, Statham a privit scenariul lui Sylvester Stallone ca pe o provocare. „Jason nu a mai făcut nimic asemănător până acum. Cu Homefront: Oraşul fără legi explorează un nou teritoriu. Are mai mult talent decât crede. Oricine îl cunoaşte la fel de bine ca mine, ştie că a făcut un rol extraordinar. E obişnuit cu rolurile de tip tăcut şi lipsit de emoţii, dar aici veţi vedea o cu totul altă persoană, care dă frâu liber sentimentelor”, spune Stallone.

În „Homefront: Oraşul fără legi“, Statham este Phil Broker, un fost agent de la divizia antidrog şi, în acelaşi timp, un tip dedicat familiei sale. Pentru a scăpa de trecutul violent, Broker se mută împreună cu fetiţa lui într-un orăşel aparent liniştit, în care legea este dictată după bunul plac al unui cartel de traficanţi de droguri. Când viaţa fiicei lui este pusă în pericol, Broker este forţat să intre în acţiune şi să ia măsuri pentru a-l opri pe şeful grupării mafiote, Gator Bodine (James Franco), un bărbat fără scrupule şi cu vicii periculoase.

„Homefront: Oraşul fără legi“ este distribuit de MediaPro Distribution şi are premiera din 6 decembrie în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu Mureş, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Oneşti), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Marcom (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu Mare).

Exploreaza subiecte similare:

Jason Statham, Homefront

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 20 ianuarie 2014 19:19
Un film foarte dinamic si antrenant, te face sa vibrezi la unison cu eroul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells