Încep Zilele Filmului Croat 2013

28 Nov 2013
În deschidere va fi proiectat Behind the Glass, în regia lui Zrinko Ogrest, despre un triunghi amoros

Astăzi, 28 noiembrie, începe cea de-a doua ediție a Zilelor Filmului Croat la București.

În cadrul galei de deschidere a evenimentului, care va începe la ora 20.00, la Cinema Elvira Popescu, va fi proiectată producția Behind the Glass, în regia lui Zrinko Ogresta. Aceasta a fost distinsă distinsă cu Premiul Publicului în cadrul Festivalului de Film de la Motovun în 2008 și cu două premii Golden Arena la Pula Film Festival.

Spre deosebire de majoritatea filmelor care provin din spațiul ex-iugoslav, Behind the glass nu tratează probleme politice sau subiecte istorice (crime de război, masacre), ci o temă mai rar întîlnită în lungmetrajele care vin din această parte a Europei: un triunghi amoros.

Pe parcursul a cinci zile, toate problemele din viața lui Nikola (Leon Lucev), un arhitect de succes de 35 de ani, ies la iveală: Ana (Daria Lorenci), amantă de peste șase ani și în același timp colegă de serviciu, s-a săturat să ascundă relația și îl somează pe Nikola să divorțeze. Soția și mama copilului său, Maja (Jadranka Djokic), vrea deasemenea ca Nikola să ia decizia finală. Indiferent pe cineva va alege, Nikola va răni pe cineva.

Filmul lui Zrinko Ogresta a fost selecționat în festivalurile de la Roma, Cairo, Denver, Ghent și Göteborg, iar în 2008 Behind the glass a fost nominalizat pentru Crystal Globe la Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary.

Iată trailerul filmului:

La gala de deschidere a evenimentului vor participa: Ambasadorul Republicii Croate în România, Andrea Gustović Ercegovac, Președintele Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă a Senatului, Georgică Severin, și selecționerul Zilelor Filmului Croat, istoricul de film Daniel Rafaelić.

Tot astăzi, de la ora 18.00, la Cinema Elvira Popescu, va rula Play me a love song, în regia lui Goran Kulenović, un film despre un rocker cu principii, care refuză să cânte la nunți melodii de dragoste alături de formația sa When Dirty Harry Met Dirty Sally pentru a câștiga banii lansării primului album.

Filmul a câștigat Premiul Publicului la Motovun Film Festival 2007 și Premiul Publicului la Pula Film Festival 2007.

Mâine, 29 noiembrie, la ora 12.00, regizorul și istoricul de film croat Daniel Rafaelić va susține un masterclass în cadrul Spațiului Public European, situat pe strada Vasile Lascăr, nr.31.

Tema masterclass-ului este "Films made on motifs by Miroslav Krleža".

Zilele Filmului Croat este un eveniment organizat de către Ambasada Croației la București în parteneriat cu Institutul Francez din București, cu sprijinul Comisiei Europene.

 

Detalii despre eveniment aici: https://www.facebook.com/zilelefilmuluicroat

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 20 ianuarie 2014 17:40
Sunt filme europene, deci in mare parte cu originalitate, lucruri surprinzatoare, stari... Trebuiesc vazute.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells