EXCLUSIV: peste 20 de milioane de euro investite la Buftea

de Ştefan Dobroiu în 15 Dec 2015
Bobby Păunescu dezvăluie planurile de viitor pentru studiouri, dar şi provocările pe care le înfruntă acestea

Cinemagia s-a întâlnit cu Bobby Păunescu, omul de afaceri, regizorul şi producătorul care, prin asociaţie cu un grup de investitori americani, a preluat studiourile de film de la Buftea. Deţinute anterior de Central European Media Enterprises, care deţine şi grupul Media Pro, studiourile de la Buftea trec acum printr-un amplu proces de restructurare, pentru care noii proprietari sunt pregătiţi să investească între 20 şi 30 de milioane de dolari. Citeşte mai jos despre planurile de relansare ale studiourilor pe piaţa internaţională a producţiei de film.

"Am avut oportunitatea de cumpăra aceste studiouri împreună cu un grup de investitori americani cu influenţă la Hollywood şi împreună cu ei am reuşit să adunăm o serie de contracte cu case de producţie importante din lume ca să producă film aici. Pentru a face asta, mai întâi trebuie să reorganizăm structura de aici, mă refer la studiourile Media Pro, pe care dorim să le modernizăm, ca să le aducem la standardul internaţional pentru un studio de producţie. Totodată vrem să readucem denumirea de Studiourile de film Bucureşti. Mi se pare normal să fie aşa, pentru că există o istorie, mari producţii, mari actori şi regizori români care au activat acolo. Vrem să aducem la vedere această istorie, indiferent de generaţia din care fac parte aceşti oameni.

La momentul achiziţionării, studioul era în pragul închiderii. Există oameni foarte calificaţi din punct de vedere profesional, mai există şi oameni care de-a lungul timpului au rezistat pe-acolo. Această restructurare nu are ca obiectiv principal angajaţii, ci ansamblul, toată abordarea, astfel încât studioul să fie deschis publicului, să înceapă să devină un punct de atracţie. Să nu mai fie un loc închis, unde se fac nişte filme, fără ca cineva să ştie ce se întâmplă acolo. Va exista, desigur, o zonă mai puţin accesibilă, unde se va filma efectiv, dar va exista şi o zonă de leisure, ca să-i spunem aşa, unde vor fi restaurante, locuri unde familiile îşi vor putea petrece weekend-urile. Avem şansa să colaborăm cu aceşti mari parteneri din străinătate care ne ajută foarte mult, vorbim de investiţii 20-30 de milioane de dolari", a declarat Bobby Păunescu pentru Cinemagia.

2016, un an esenţial
Cu lucrările de restructurare la turaţie maximă, 2016 ar putea deveni anul renaşterii studiourilor Bucureşti. "2016 va fi un an bogat, pentru că dorim să aducem nişte proiecte importante, nişte filme mari din străinătate care să fie produse acolo, dar în acelaşi timp vrem să oferim o şansă şi filmului românesc, care să fie produs acolo la un preţ mai bun", spune Păunescu. În acest moment există două producţii străine deja programate pentru 2016, numărul putând creşte treptat în următorii ani.

Legislaţie deficitară
Una din marile probleme ale producţiei de film din România este faptul că industria locală nu beneficiază de o lege care să ofere scutiri de taxe pentru producţiile străine care se filmează la noi. La nivel mondial, scutirea de taxe este metoda cea mai sigură de atragere a producţiilor importante, iar lipsa legii face producătorii străini să "fugă" în Bulgaria, Cehia şi Polonia, ţări unde industria de film beneficiază de reduceri de taxe.

"În România suntem handicapaţi logistic, pentru că nu beneficiem de o lege care să protejeze producătorul român sau un producător internaţional care şi-ar dori să lucreze aici, să cheltuiască bani aici. Avem o lege proastă, care face întreaga industrie să sufere, o lege care ne împinge către lumea a şasea, ca să zic aşa, deşi cinematografia românească se află pe o poziţie fruntaşă în topurile mondiale", spune Păunescu. "Există un studiu de impact realizat de PriceWaterhouse Coopers care arată câte miliarde ar putea câştiga România dacă introduce o lege existentă în Franţa, Canada, Anglia, Bulgaria, Ungaria, Cehia şi aşa mai departe.

La noi lipseşte viziunea, lucru care se vede şi la nivel macroeconomic, lipseşte viziunea per ansamblu şi pe ramuri industriale, iar asta ne face să fim în permanenţă o generaţie de sacrificiu. Trebuie să existe o gândire la nivel de stat, indiferent cine vine la putere (...) Şi merităm asta, pentru că am demonstrat ca industrie de cinema autohtonă că suntem capabili să facem lucruri de calitate. Acest lucru nu se întâmplă pentru că lipseşte o lege", adaugă producătorul.

Promovare pentru România
Legea nu va avantaja doar studiourile de film Bucureşti sau doar industria de film, este de părere Bobby Păunescu. "Eu aş prefera să vină lumea să facă film în România, indiferent dacă la noi sau la un alt studio. Şi chestia asta se poate face cu o copie a legii din Franţa sau luând legea din Bulgaria şi alte ţări. O dată ce va exista această lege, cei din străinătate se vor bate să facă film în România. Nu numai cu noi, cu oricine. Asta îmi doresc", spune producătorul.

O lege nu va afecta doar industria de film propriu-zisă, mărind numărul de locuri de muncă din sistem, ci va avea efecte pozitive asupra mai multor segmente ale economiei. "Toată lumea are de câştigat, nu doar industria de film. Hotelurile, transporturile, turismul, magazinele, presa, care ar putea avea noi subiecte, am avea cu toţii poveşti mai multe, iar oraşul ar deveni mai cosmopolit", descrie Păunescu avantajele unui influx de producţii de anvergură la Buftea.

Hollywood-ul, înfrăţit cu Buftea
Printre planurile de deschidere către lume ale studiourilor de film se află şi negocierile pentru o înfrăţire a Hollywood-ului cu Buftea, astfel încât oraşul de lângă Bucureşti să devină Cetatea românească a filmului. "Există o discuţie avansată ca primarul din Hollywood să vină la Buftea, să înfrăţească cele două oraşe. Sper ca acest lucru să se petreacă la începutul anului viitor, iar Buftea să devină astfel oraşul filmului", spune Păunescu.

O deschidere către UNATC
Studiourile de la Buftea ar putea deveni şi o pepinieră a viitorilor cineaşti din România. Cu un flux de producţii străine realizate în fiecare an, studiourile au potenţial de angajare pentru absolvenţii facultăţilor de film din România, dar administratorii studiourilor urmăresc şi o colaborare instituţională cu entităţi educaţionale precum Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale. "Vrem să permitem studenţilor să-şi realizeze gratuit lucrarea finală acolo", spune Păunescu. "Vrem de asemenea să deschidem o zonă de creaţie, unde oricine să poată veni să lucreze la un proiect de film".

Chiar dacă nume populare ale cinema-ului mondial au filmat în România în ultimii ani, cel mai des pomenit film de la Hollywood realizat în România este în continuare Cold Mountain, cu Nicole Kidman, Jude Law şi Renée Zellweger pe afiş şi lansat în 2003. Relansarea studiourilor de la Buftea măreşte şansele ca cele mai mari staruri de la Hollywood să vină în România pentru a filma noi proiecte.

Exploreaza subiecte similare:

Bobby Păunescu, Cold Mountain, Nicole Kidman, Renee Zellweger, Jude Law

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells