Cum s-a inspirat Assassin's Creed din The Matrix

de Cristina Grigore în 9 Feb 2016
Starul filmului, Michael Fassbender, vorbeşte şi despre cascadoriile şi efectele speciale ale adaptării

Aşteptat cu interes mai ales de fanii seriei video, filmul Assassin's Creed se află acum în producţie, lansarea lui urmând să aibă loc în luna decembrie (pe 23, la noi). Starul filmului, Michael Fassbender, a explicat celor de la EmpireOnline.com cum şi-au găsit realizatorii filmului inspiraţia în abordarea producţiei.

„Ne-am gândit mereu la The Matrix când am planificat producţia”, a spus Fassbender, care este şi unul dintre producători. „Această idee a memoriei ADN-ului face ca filmul să se ridice deasupra genului fantasy de bază, căci îţi oferă ceva aproape credibil. Astfel, întreaga călătorie este mai interesantă, căci ai altă perspectivă”, a mai explicat el, referindu-se la povestea filmului, în care un prizonier are şansa de a călători în timp şi de a accesa amintirile strămoşilor săi folosind o secvenţă specială de ADN.

Fassbender a subliniat şi provocările legate de efectele speciale din film. „S-au folosit puţine ecrane verzi, lucru neobişnuit pentru genul acesta de filme. Avem cascadori ce sar din clădire în clădire în Valletta [Malta]. Dar şi pe [cascadorul] Damian Walters, a cărui săritură în gol, de 36 de metri, fără nicio funie, într-un sac, este de-a dreptul incredibilă”, a arătat starul.

În regia lui Justin Kurzel, filmul îi mai are în distribuţie pe Marion Cotillard, Jeremy Irons şi Brendan Gleeson.

Exploreaza subiecte similare:

Assassin's Creed, The Matrix, Michael Fassbender

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
bogyvaly pe 10 februarie 2016 11:12
Imi doresc mult ca acest film, afaturi de Warcraft, sa aiba succes caci altfel putem spune adio oricarei ecranizari dupa un joc video.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells