A murit Stephen Hawking, fizicianul a cărui viață a fost prezentată în The Theory of Everything

de Cristina Grigore în 14 Mar 2018
Pelicula biografică din 2014 i-a adus lui Eddie Redmayne Oscarul pentru cel mai bun actor în rol central

Celebrul astrofizician Stephen Hawking a decedat. La 76 de ani, imobilizat de mai bine de o jumătate de secol într-un scaun cu rotile, acesta s-a stins din viață în liniște, scrie publicația The Guardian, la locuința sa din Cambridge, în cursul acestei dimineți.

„A fost un mare om de ştiinţă şi o persoană extraordinară, iar activitatea şi moştenirea lui vor dăinui mulți ani", a menționat familia în comunicatul de presă.

Hawking a fost fascinat de tainele universului, căruia dorea să îi afle fiecare mister, și și-a făcut o misiune din a face știința accesibilă tuturor. Membru al prestigiosului for de știință britanic Royal Society și conducător al catedrei de matematică de la Universitatea Cambridge (unde se mutase de la Oxford și unde ultimul care ocupase acest post fusese Newton), a devenit celebru datorită volumelor despre știință publicate în milioane de exemplare (cele mai populare fiind „Scurtă istorie a timpului” și „Universul într-o coajă de nucă”), dar și datorită poveștii de viață neobișnuite.

Diagnosticat la 21 de ani cu scleroză laterală amiotrofică (denumită şi boala Lou Gehrig), Hawking a continuat să-și conducă viața și activitatea din scaunul cu rotile în care era țintuit, căci a găsit o cale de a-și comunica ideile – prin intermediul unui computer și a unui sintetizator vocal. A depășit cu mult previziunile medicilor, care, după diagnosticare, au estimat că va mai trăi doar câţiva ani.

A fost căsătorit 25 de ani cu Jane Wilde (cu care a avut trei copii). În 1995 i-a devenit parteneră de viață asistenta sa, Elaine Mason. Mariajul s-a destrămat în 2006, în urma acuzațiilor de abuz din partea lui Mason.

Viața lui Hawking – mai precis povestea sa de dragoste cu Jane Wide – a fost ecranizată în pelicula „The Theory of Everything” (2014), ce i-a adus lui Eddie Redmayne Oscarul pentru cel mai bun actor în rol central. Filmul a avut la bază volumul biografic al lui Wilde, „Dragostea are 11 dimensiuni. Viața mea cu Stephen Hawking”. Fizicianul a avut apariţii scurte în „Star Trek: The Next Generation" şi „The Simpsons”, iar vocea sa a apărut pe înregistrări ale trupei Pink Floyd.

Exploreaza subiecte similare:

The Theory of Everything, Eddie Redmayne, Stephen Hawking

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells