Movies 2014

4 2
Listă creată de tuiila pe 28 Octombrie 2012 | ultima modificare pe 9 Aprilie 2014
Genuri: Dramă, Acţiune
Lista partiala cu cele mai importante titluri.Se ractualizeaza pe parcurs.
71 filme
Ordoneaza dupa: Data adăugării | Popularitate
  • NOTA (IMDB: 6.70) 7.9
    RoboCop

    Alex Murphy este un soţ iubitor, un bun tată şi un bun poliţist, făcând tot ce-i stă în putinţă să stăvilească valul de infracţiuni şi corupţie din Detroit. După ce este rănit mortal la datorie, OmniCorp utilizează nemaipomenita ştiinţă a roboticii pentru a salva viaţa lui Alex. El revine apoi pe străzile oraşului său drag dotat cu grozave noi abilităţi, însă trebuie să facă faţă unor probleme cu care omul obişnuit de dinainte nu s-a confruntat niciodată

  • NOTA (IMDB: 6.50) 7.3
    Noe

    E o lume lipsită de speranţă. Ploile nu mai udă ţărâna cotropită de atâtea ori de hoarde barbare, iar aceasta nu mai rodeşte. Înconjurat de cruzime şi abuzuri, Noe este un om de ispravă. Luptător experimentat, mag şi vindecător, nu îşi doreşte decât să trăiască în pace alături de familia sa. Cu toate acestea, în fiecare noapte în visele sale apare un potop fără de sfârşit. Să fie semn că lumea se va sfârşi? Treptat, Noe înţelege despre Creator că are de gând să pedepsească omenirea şi să-i ucidă semenii până la unul. Doar Noe are şansa de a face viaţa să prospere pe faţa Pământului

  • NOTA (IMDB: 8.10) -
    Uimitorul Om-Păianjen 2

    La un an de la lupta sa cu Şopârla, Peter Parker are o viaţă plină pe care şi-o împarte între eliminarea infractorilor şi timpul acordat iubitei sale, Gwen. Peter nu a uitat de promisiunea făcută tatălui lui Gwen, aceea de a sta departe de fiica lui, însă pur şi simplu este o promisiune pe care nu o poate respecta. Lucrurile vor lua o turnură dramatică pentru ei când intră în scenă un nou villain, Electro, iar Peter descoperă alte şi alte detalii legate de trecutul misterios al familiei sale

  • NOTA (IMDB: -) -
    Maleficent

    Frumoasa şi tânăra Maleficent trăieşte o viaţă idilică în paşnicul ei regat acoperit de păduri, visând că va deveni o puternică zână făcătoare de bine. Asta până într-o zi când armata unui rege invadator îi atacă semenii şi o extraordinară trădare face inima zânei să se transforme în piatră. Setea de răzbunare o împinge pe Maleficent ca, ani mai târziu, să arunce un crunt blestem pe Aurora, fiica succesorului la tron a regelui ce i-a pustiit regatul, dar, pe măsură ce Aurora creşte, vrăjitoarea începe să se întrebe dacă nu cumva aceasta deţine cheia unui viitor paşnic al întregului ţinut

  • NOTA (IMDB: -) -
    Gardienii galaxiei

    Studiourile Marvel lansează o echipă nouă, Gardienii galaxiei! Aceasta lărgeşte universul Marvel până în adâncurile cosmosului, unde aventurierul Peter Quill se trezeşte ţinta unei periculoase urmăriri după ce fură un glob cu puteri misterioase. Încercarea de a dejuca planurile lui Ronan, un villain ce ameninţă soarta întregului univers, îl face pe Peter să formeze o echipă cu invincibilul Drax Distrugătorul, cu mortala Gamora, cu Groot, un umanoid cu formă de copac, şi cu ratonul Rocket. Dar când Peter descoperă adevărata putere a globului şi posibila ameninţare pe care acesta o reprezintă la adresa galaxiei este clar că urmează o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru a salva lumea aşa cum o ştim.

  • NOTA (IMDB: 8.30) 8.3
    Căpitanul America: Războinicul iernii

    După evenimentele din The Avengers, Steve Rogers trăieşte în Washington, încercând să-şi afle locul în lumea modernă după ce a petrecut decenii îngheţat în veşnicele zăpezi ale Arcticii. Dar, după ce un angajat S.H.I.E.L.D. este atacat, Steve se trezeşte implicat într-un mister ce ar putea pune în pericol întreaga lume. Alături de Văduva Neagră, eroul încearcă să dezlege iţele până când nu este prea târziu, iar asta îl va arunca împotriva unui redutabil şi în acelaşi timp familiar adversar, Războinicul iernii

  • NOTA (IMDB: -) 8.5
    X-Men: Viitorul este trecut

    Cea mai populară echipă X-Men duce o bătălie pentru supravieţuirea speciei lor în două perioade de timp diferite. Eroii din trilogia originală X-Men se alătură eforturilor depuse de versiunile lor mai tinere din trecutul explorat de X-Men: First Class pentru a schimba un eveniment istoric ce ar putea pecetlui soarta tuturor purtătorilor genei X.

  • NOTA (IMDB: -) -
    Godzilla 3D

    "Godzilla va readuce celebrul personaj la esenţa sa epică prin intermediul unei pelicule de acţiune întunecate, pertinente", se menţionează în comunicatul de presă al studiourilor implicate în producţia remake-ului

  • NOTA (IMDB: -) 8.7
    Interstellar

    Protagonişti sunt Anne Hathaway şi Matthew McConaughey, membri ai unei echipe de exploratori porniţi într-o cutezătoare aventură odată cu descoperirea unui tunel al timpului, ce ar putea fi răspunsul la întrebările omenirii legate de deplasarea în spaţiu şi cucerirea imenselor distanţe ale unei călătorii interstelare

  • NOTA (IMDB: -) -
    The Hobbit: There and Back Again

    Bilbo, Thorin şi gnomii au reuşit să-l stârnească pe Smaug din bârlogul său din Erebor, dar vor reuşi ei să-l învingă pe dragon o dată pentru totdeauna? Şi, în caz de izbândă, vor putea să înfrunte crunta ameninţare descoperită de vrăjitorul Gandalf în Dol Guldur?

  • NOTA (IMDB: -) -
    Ascensiunea lui Jupiter

    La naşterea lui Jupiter Jones, semnele au arătat că destinul ei va fi unul măreţ. Acum adultă, Jupiter visează la stele, dar este adusă la realitate de slujba ei de femeie de serviciu. Numai când Caine, un fost soldat modificat genetic, ajunge pe Pământ pentru a o găsi, Jupiter începe să întrevadă destinul ce i s-a hărăzit: semnătura ei genetică o face următoarea pe lista unei extraordinare moşteniri în stare să readucă echilibrul în cosmos

  • NOTA (IMDB: -) -
    Edge of Tomorrow: Prizonier în timp

    Într-un viitor nu foarte îndepărtat Pământul e atacat de Mimics, o distrugătoare rasă extraterestră. Cu oraşe distruse şi milioane de victime umane, armatele din toate ţările îşi unesc eforturile într-o ultimă defensivă. Locotenent-colonelul Bill Cage nu a participat niciodată la lupte pe front, dar e trimis direct în bătaia armelor. În doar câteva minute el e ucis, dar reuşeşte să ia şi viaţa unui extraterestru. Însă militarul se trezeşte în dimineaţa aceleiaşi zi pe care a trăit-o deja şi e iarăşi trimis cu forţa să lupte şi să moară. Să-l fi aruncat contactul fizic cu extraterestrul într-o buclă temporală ce se repetă la infinit?

  • NOTA (IMDB: -) -
    Planeta Maimuţelor: Revoluţie

    O populaţie aflată în dezvoltare, maimuţele evoluate genetic conduse de Caesar (Andy Serkis), sunt ameninţate de un grup de oameni supravieţuitori ai devastatorului virus ce a făcut ravagii în urmă cu zece ani. Reuşesc să încheie temporar pace, însă aceasta se dovedeşte fragilă şi de scurtă durată, căci ambele părţi se află pe picior de război, un război ce va hotărî care va fi specia dominantă de pe Pământ

  • NOTA (IMDB: -) -
    Cum să îţi dresezi dragonul 2

    Au trecut cinci ani de când vikingii şi dragonii trăiesc în bună pace pe insula Berk. În timp ce prietenii lor se întrec în curse pe dragoni, Sughiţ şi Ştirbul sfârtecă cerurile, călătorind unde nimeni din neamul lor n-a mai ajuns. Una din aventurile lor îi aduce la o peşteră plină de dragoni sălbatici conduşi de un lider misterios, iar pacea este din nou pusă în pericol. Sughiţ şi Ştirbul trebuie iarăşi să lupte pentru ceea ce cred, dându-şi seama că numai împreună au puterea de a schimba o dată pentru totdeauna viitorul oamenilor şi-al dragonilor deopotrivă

  • NOTA (IMDB: 7.00) -
    Transcendence: Viaţă după moarte

    Când soţul ei Will este ucis de terorişti, viaţa pare să se fi terminat pentru specialista în computere Evelyn Caster, dar cercetătoarea găseşte o metodă revoluţionară de a transfera întreaga personalitate a lui Will într-un computer. Împreună cei doi continuă să lucreze exact la proiectul care i-a transformat în ţinta teroriştilor: un spaţiu unde computerele să evolueze nestingherite de controlul uman

  • NOTA (IMDB: 6.90) 8.5
    Rio 2

    Blu, Jewel şi cei trei copilaşi ai lor trăiesc, domesticiţi, viaţa perfectă în oraşul magic Rio de Janeiro. Jewel decide, însă, că e timpul ca cei trei copii să înveţe să trăiască sălbatic, ca orice pasăre liberă, astfel că propune familiei să se aventureze cu toţii în pădurea Amazonului. În vreme ce Blu se străduieşte să se integreze între noii vecini, începe să se teamă că i-ar putea pierde pe Jewel şi pe copii, înţelegând că aceştia ar putea prefera sălbăticia

  • NOTA (IMDB: -) 9.0
    Eroi de sacrificiu 3

    Barney (Sylvester Stallone), Christmas (Jason Statham) şi restul echipei ajung faţă în faţă cu Conrand Stonebanks (Gibson), cel care, alături de Barney, a fondat grupul în urmă cu mai mulţi ani. Sonebanks a devenit cu timpul un traficant de arme fără scrupule, un personaj pe care Barney s-a văzut obligat să îl elimine definitiv... cel puţin aşa a crezut că a făcut. Sonebanks a înşelat moartea, iar acum şi-a făcut o misiune din a pune el capăt existenţei grupului Eroilor de Sacrificiu

  • NOTA (IMDB: 7.50) 8.3
    Divergent

    Într-un Chicago distopic, societatea este împărţită în cinci facţiuni separate, fiecare dintre ele cultivând o anumită virtute: Candoarea (cei sinceri), Abnegaţia (cei altruişti), Neînfricarea (cei curajoşi), Prietenia (cei paşnici) şi Erudiţia (cei inteligenţi). În fiecare an, într-o zi anume, tinerii în vârstă de şaisprezece ani trebuie să-şi aleagă facţiunea cărora se vor alătura pentru tot restul vieţii. Eroina, Beatrice, face o alegere care va surprinde pe toată lumea, inclusiv pe ea însăşi

  • NOTA (IMDB: -) -
    Fury

    Povestea ne poartă în aprilie 1945, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar în centrul atenţiei este Wardaddy (Brad Pitt), un sergent american cu mare experienţă în luptă. Împreună cu echipajul său de cinci oameni, Wardaddy conduce un tank Sherman supranumit Fury şi pătrunde în spatele liniilor inamice pentru o misiune cvasi-sinucigaşă care ar trebui să dea ultima lovitură forţelor armate ale Germaniei naziste

  • NOTA (IMDB: -) -
    The Judge
  • NOTA (IMDB: 7.30) 8.6
    Need for Speed: Începuturi

    Tobey (Aaron Paul), un pilot de curse ilegale, este băgat la închisoare când prietenul său cel mai bun moare în timpul unei curse. Realizând că a fost înşelat şi că a căzut în capcana fostului său asociat, Tobey îşi ispăşeşte pedeapsa gândindu-se încontinuu la răzbunare... După eliberare, se înscrie în cea mai periculoasă şi lungă cursă ilegală, ce are loc pe întreg teritoriul Statelor Unite. De parcă pericolul întrecerilor fără reguli între bolizi nu ar fi de ajuns, fostul său asociat promite o imensă sumă de bani pentru scoaterea lui Tobey din joc

  • NOTA (IMDB: -) -
    The Hunger Games: Mockingjay - Part 1

    Katniss se recuperează după extenuantele Jocuri ale Foamei, întrebându-se încontinuu dacă a avut vreun rost surprinzătorul complot împotriva Capitoliului ce a salvat-o de la o moarte sigură. Fără ţel, eroina priveşte cum cei din jur se pregătesc pentru ofensiva ce ar putea distruge o dată pentru totdeauna tirania din Panem şi se lasă fără mult entuziasm prinsă în luptă, devenind simobolul Rezistenţei. Curând, ea se va trezi prinsă într-un pericol mortal, alături de cele mai dragi persoane din viaţa ei.

  • NOTA (IMDB: 5.30) 6.8
    Eu, Frankenstein

    Acţiunea filmului este plasată într-un prezent distopic, unde gargui răzbunători şi demoni feroce se dezlănţuie într-o bătălie finală pentru putere. Creaţie a lui Victor Frankenstein, Adam se trezeşte prins în mijlocul confruntării celor două rase şi ajunge astfel să descopere un secret despre el însuşi ce ar putea schimba soarta luptei, dar şi destinul său, pentru totdeauna

  • NOTA (IMDB: 6.80) 7.8
    300: Ascensiunea unui imperiu

    Acţiunea filmului 300: Rise of an Empire se petrece înainte de lupta de la Termopile, într-o perioadă în care regele Xerxes consolidează puterea imperiului persan. Întreaga poveste este centrată pe colosala înfruntare navală de la Salamina, unde grecii reuşesc să învingă armată persană pentru a-şi apăra independenţa

  • NOTA (IMDB: -) 8.4
    The Maze Runner

    Povestea îl are în centru pe Thomas, un adolescent al viitorului care se trezeşte înconjurat de alţi băieţi de vârsta lui, care-i urează bun venit în Poiană, un spaţiu gigantic înconjurat de ziduri de piatră. Nici ei nu au habar cum au ajuns acolo şi nu-şi amintesc nimic din viaţa lor de dinainte. Ştiu doar că între ei şi posibila libertate se află un labirint gigantic, plin de primejdii

  • NOTA (IMDB: -) -
    Hercules

    Chinuit de amintirea unui păcat din trecut, Hercule devine mercenar. Alături de cinci camarazi devotaţi, porneşte spre vechea Grecie punându-se în slujba celor bogaţi şi folosindu-se de reputaţia sa legendară pentru a-şi intimida duşmanii. Dar când mărinimosul conducător al Traciei şi fiica sa îi cer ajutorul pentru a învinge un sălbatic şi înspăimântător comandat militar, Hercule vede în asta o ocazie de face ca binele să triumfe şi dreptatea să iasă la iveală... el trebuie să redevină eroul de altădată... trebuie să se ridice la nivelul propriei legende... trebuie să fie Hercule

  • NOTA (IMDB: -) -
    The Secret Service

    Filmul are la bază seria de benzi desenate cu acelaşi nume creată de Mark Millar, în care, Firth îl va interpreta pe Unchiul Jack, un super-spion al MI6 care îl ia sub aripa sa pe Gary, un pierde-vară care are norocul să îi fie nepot şi din care speră să facă un bărbat respectabil şi un spion de nota 10

  • NOTA (IMDB: -) -
    Transformers: Exterminarea

    Rasa umană încearcă să se refacă după evenimentele din Transformers: Dark of the Moon, iar Autoboţii şi Decepticonii au dispărut cu toţii de pe faţa Pământului. Însă un grup de ingenioşi şi puternici oameni de afaceri şi cercetători, convinşi că este cazul să învăţăm ceva din dramaticele incursiuni pe meleagurile noastre ale Transformerilor, forţează limitele tehnologiei peste ceea ce poate fi controlat - asta în vreme ce Pământul devine centrul de interes al unei străvechi şi puternice ameninţări a Transformerilor

  • NOTA (IMDB: -) -
    Into the Woods

    Inspirat de multi-premiatul muzical cu acelaşi nume, Into the Woods ne poartă din nou în lumea basmelor: personaje din Scufiţa Roşie, Rapunzel, Cenuşăreasa şi Jack şi vrejul de fasole interacţionează inedit într-o poveste despre un băcan şi soţia lui (James Corden şi Emily Blunt), care vor să-şi întemeieze o familie, dar sunt blestemaţi de o necruţătoare vrăjitoare (Meryl Streep). Johnny Depp este Lupul cel rău, Chris Pine este Făt-Frumos, iar Anna Kendrick Cenuşăreasa

  • NOTA (IMDB: 8.40) 8.0
    Hotel Grand Budapest

    The Grand Budapest Hotel descrie aventurile lui Gustave H, un legendar portar la un mare hotel european din perioada interbelică, şi ale lui Zero Moustafa, hamalul hotelului, care devine cel mai bun prieten al său. Povestea include un furt de proporţii şi recuperarea unei picturi renascentiste, dar şi lupta pentru o avere de familie, totul pe fundalul schimbărilor bruşte şi dramatice ce afectează viaţa pe continent

  • NOTA (IMDB: -) -
    Urma scapă turma

    Seth MacFarlane îl interpretează pe Albert, un fermier din Vestul Sălbatic care îşi pierde iubita atunci când refuză să ia parte la un duel. Întâlnirea cu o frumoasă cowgirl (Theron) îl va determina să-şi dovedească bărbăţia, mai ales când soţul acesteia, un bandit celebru (Neeson), începe să facă probleme în zonă

  • NOTA (IMDB: 6.30) 7.7
    Pompeii 3D

    În vara anului 79, sclavul Milo (Kit Harrington) are planuri mari: vrea să-şi cumpere libertatea şi apoi s-o ceară de soţie pe Cassia (Emily Browning), frumoasa fiică a stăpânului său. Dar destinul îi stă împotrivă lui Milo, iar acesta se va trezi despărţit de Cassia exact când are loc cumplita erupţie a vulcanului Vezuviu. Va reuşi eroul să scape cu viaţă şi să-şi salveze iubirea de erupţia ce a îngropat sub lavă şi cenuşă un întreg oraş?

  • NOTA (IMDB: 7.30) 8.2
    Non-Stop

    Liam Neeson revine într-un rol de acţiune, de această dată la mare înălţime. Actorul este Bill Marks, un agent american care se îmbarcă la bordul unui avion transatlantic cu destinaţia Londra. În timpul zborului, primeşte pe telefonul cu acces la o reţea securizată un misterios mesaj: la fiecare 20 de minute un om de la bord va muri, dacă o sumă fabuloasă nu este transferată într-un cont bancar. Când un pasager îşi află sfârşitul la exact 20 de minute de la ultimul mesaj, toată lumea îşi dă seama că ameninţarea este cât se poate de serioasă.

  • NOTA (IMDB: -) -
    Exodus

    Ridley Scott ne poartă în vremuri imemoriale, descriind în premiera lunii decembrie exodul evreilor din Egipt, în căutarea Pământului Făgăduinţei, sub conducerea lui Moise (Christian Bale). Unul dintre cele mai captivante fragmente ale Bibliei are parte de o nouă ecranizare, cu efecte speciale de ultimă generaţie. Locaţiile de filmare au inclus un arid lanţ muntos din provincia spaniolă Andalusia, studiourile Pinewood din Londra, dar şi deşerturile din Maroc.

  • NOTA (IMDB: -) -
    Everest
  • NOTA (IMDB: -) 8.1
    Sin City: A Dame to Kill For

    În întunecatul oraş Sin City, Dwight plănuieşte răzbunarea împotriva femeii care l-a trădat, Ava Lord, în timp ce Nancy încearcă să treacă peste moartea lui Hartigan. A Dame to Kill For este continuarea filmului de succes Sin City, regizat de acelaşi Robert Rodriguez, alături de Frank Miller, autorul benzilor desenate. Povestea filmului va avea la bază cea de-a doua carte a seriei de BD-uri. Cartea prezintă noi aventuri ale lui Dwight McCarty (Josh Brolin), situate cronologic înaintea celor din The Big Fat Kill. Ava Lord, o femeie din trecutul său, revine în viaţa sa, creându-i astfel nenumărate probleme

  • NOTA (IMDB: 6.10) 7.6
    Poveste de iarnă

    Într-o noapte de iarnă, Peter Lake (Farrell), orfan, dar lăcătuş priceput, încearcă să dea o spargere la o vilă care arată ca o fortăreaţă. Deşi aparent casa este pustie, fiica proprietarilor este acasă. Şi aşa ia naştere iubirea între Peter, un spărgător irlandez de vârstă mijlocie, şi Beverly Penn (Findlay), o tânără aflată pe moarte

  • NOTA (IMDB: 7.60) -
    Chef

    Chef spune povestea unui bărbat, Cal Casper (Favreau), care îşi pierde postul de chef la un restaurant cunoscut. Pare să fie dezastrul pentru sărmanul Cal, dar alături de fosta soţie (Vergara), un bun prieten (Leguizamo) şi fiul său (Emjay Anthony), eroul încearcă să recreeze visul de a face artă culinară cu ajutorul unui restaurant "mobil", deschis în remorca unei camionete.

  • NOTA (IMDB: 5.80) 7.4
    The Nut Job: Goana după alune

    Noua comedie animată ne poartă în orăşelul Oakton, unde neastâmpăratul veveriţoi Surly (Will Arnett) şi prietenul său, şoarecele Buddy, pun la cale un plan extraordinar: să jefuiască cel mai mare magazin de alune. Cu gândul la lunga iarnă în care se vor îmbuiba cu nuci, migdale, fistic şi aşa mai departe, cei doi prieteni strâng o celulă de criză şi atacă ţinta, dar îşi vor da seama foarte curând că situaţia îi depăşeşte cu totul

  • NOTA (IMDB: -) -
    Foxcatcher

    O dramă inspirată de fapte reale care se concentrează pe povestea de viaţă a lui John Du Pont (Steve Carell), moştenitorul companiei de produse chimice Du Pont care suferea de o formă de schizofrenie paranoidă şi care ajunge să-l ucidă pe prietenul lui de-o viaţă, Dave Schltz (Mark Ruffalo), un luptător de wrestling premiat cu aur la Jocurile Olimpice

  • NOTA (IMDB: -) -
    Gone Girl

    Ben Affleck este Nick Dunne, soţ fericit şi împlinit. La cea de-a cincea aniversare a căsătoriei sale cu Amy (Rosamund Pike), viaţa sa ia o întorsătură tragică, căci Amy dispare fără urmă din locuinţa lor de pe râul Mississippi. Asaltat de presă, poliţie şi de către părinţii lui Amy, Nick pare să afişeze un comportament ciudat, alimentat de minciuni şi atitudini inadecvate. Acuzaţiile se strâng împotriva lui Nick, iar aproape fiecare cuplu din oraş începe să se întrebe cât de bine îşi cunoaşte partenerul sau partenera de viaţă. Ajutat doar de sora sa vitregă, Margo, Nick încearcă să îşi dovedească nevinovăţia. Dar cum poate fi totuşi explicată dispariţia lui Amy?

  • NOTA (IMDB: 6.30) 6.6
    Eroii monumentelor

    În timp ce Adolf Hitler încerca să pună stăpânire pe vest, armatele lui căutau şi adunau metodic cele mai valoroase comori artistice ale Europei. Într-o cursă contra cronometru în spatele liniilor inamice, o grupare specială formată din directori, curatori, istorici de artă şi alţi oameni culţi americani şi europeni, autointitulaţi Monuments Men, şi-au riscat vieţile cutreierând continentul pentru a preveni distrugerea a mii de ani de artă. Aceasta este povestea lor

  • NOTA (IMDB: -) -
    Lucy

    Scarlett Johansson este Lucy, o tânără care trăieşte în Taipei şi este obligată de mafia locală să transporte droguri în propriul corp. Un eveniment neprevăzut face ca drogul să se răspândească în corpul lui Lucy, dar în loc să-şi afle sfârşitul în urma unei gigantice supradoze, fata capătă puteri colosale, fiind în stare să aboarbă cunoştinţe instantaneu şi să mişte lucruri doar cu forţa minţii. Este clar că a venit vremea răzbunării

  • NOTA (IMDB: 6.50) 7.5
    Sabotaj

    Echipa de elită din cadrul Agenţiei Americane Anti-Drog primeşte o misiune care, la prima vedere pare a fi o razie asupra uneia dintre ascunzătorile unui important cartel de droguri, dar care se dovedeşte a fi un jaf elaborat, plănuit chiar de membrii Agenţiei. După ce ascund 10 milioane de dolari într-o maşină furată, agenţii cred că secretul lor este în siguranţă - asta până când cineva începe metodic să elimine membrii echipei, unul câte unul. Pe măsură ce numărul victimelor creşte, toată lumea este suspectă, chiar şi cei care au pus la cale întreaga operaţiune

  • NOTA (IMDB: -) -
    Avioane: Echipa de intervenţii

    Când marele campion la curse aeriene Dusty Crophopper află că motorul său a suferit daune grave şi că nu va ma putea concura, lumea pare că s-a sfârşit. Dar inimosul Dusty îşi dă seama curând că nu are niciun rost să dispere, pentru că iniţiativa, curajul său şi exemplul pozitiv dat celor din jur pot în continuare schimba lumea! Împreună cu o trupă de trăsniţi, eroul se aruncă într-o periculoasă luptă cu incendiile izbucnite în jurul regiunii unde a copilărit.

  • NOTA (IMDB: 6.50) 7.4
    Jack Ryan: Agentul din umbră

    Celebrul personaj al romancierului Tom Clancy revine pe marile ecrane interpretat de Chris Pine. După o carieră în armată, Ryan se reinventează ca analist financiar şi, aflat la Moscova, descoperă planurile unui magnat de a submina situaţia economică a Statelor Unite. Singur împotriva tuturor şi lipsit de resurse, eroul va trebui să dea dovadă de o extraordinară inventivitate pentru a înclina balanţa în favoarea sa: lupta devine personală şi disperată când antagonistul îi răpeşte soţia

  • NOTA (IMDB: 6.30) 7.9
    Îndrăgostiţi pentru totdeauna

    Doi tineri (Alex Pettyfer şi Gabriella Wilde) din medii foarte diferite se întâlnesc şi se îndrăgostesc. Jade provine dintr-o clasă privilegiată şi se simte liberă doar alături de carismaticul, energicul David. Dar prezenţa lui în viaţa ei îi nemulţumeşte părinţii, care ar face orice să-i vadă despărţiţi

  • NOTA (IMDB: -) -
    Serena

    Serena spune povestea lui George Pemberton (Bradley Cooper) şi a soţiei sale, Serena Pemberton (Jennifer Lawrence), ce călătoresc din Boston în munţii din Carolina de Nord, unde întemeiază un imperiu al cherestelei, în anul 1929

    Apare 2014
  • NOTA (IMDB: 6.70) 8.2
    Clopoţica şi Zâna Pirat

    Acţiunea din film porneşte de la un eveniment nefericit pentru simpaticele zâne din Ţinutul Fermecat: talentele lor se amestecă

  • NOTA (IMDB: -) -
    Nightcrawler
  • NOTA (IMDB: 7.60) -
    A Most Wanted Man

    Ultimul film din cariera lui Philip Seymour Hoffman. Inspirat de un roman al specialistului in suspans John le Carré, filmul lui Anton Corbijn are loc în Hamburg, Germania, în 2012. Un tânăr pe jumătate cecen şi jumătate rus ajunge aproape mort în oraş, căutând cu disperare ajutor pentru a recupera averea tatălui decedat. Doar că informaţiile despre el nu par să aibă sens: este o victimă? un hoţ? sau, mai rău, un extremist gata să dezlănţuie prăpădul asupra Germaniei? Atraşi în mister sunt un bancher (Willem Defoe), o tânără avocată (Rachel McAdams) gata să-i apere pe cei fără de apărare şi un specialist în spionaj (Philip Seymour Hoffman), hotărât să dezlege iţele până nu e prea târziu.

  • NOTA (IMDB: 6.30) 7.7
    Un poliţist şi jumătate

    Un tip căruia-i turuie gura încontinuu ţine neapărat să meargă măcar o dată în patrulare pe străzile din Atlanta cu fratele iubitei sale, un poliţist căruia-i sare ţandăra foarte uşor. Odată ce acesta acceptă să fie însoţit de (probabil, spre disperarea lui) viitorul lui cumnat, cel din urmă se vede nevoit să facă tot posibilul să supravieţuiască în cele mai nebuneşti 24 de ore din viaţa lui

  • NOTA (IMDB: -) -
    Night at the Museum 3
  • NOTA (IMDB: 6.30) 7.8
    Condamnat să ucidă

    Kevin Costner este Ethan Runner, un spion internaţional implicat în dejucarea planurilor celor mai periculoşi răufăcători. Chiar dacă Ethan intenţionează să renunţe la carieră pentru a se reapropia de soţia şi fiica ţinute ani de zile la distanţă pentru a nu le implica în misiunile lui, eroul are o ultimă sarcină de îndeplinit: să descopere identitatea unui terorist gata să ucidă mii de oameni, asta în timp ce trebuie să aibă grijă de fiica lui adolescentă pentru câteva zile

  • NOTA (IMDB: -) -
    The Fault in Our Stars

    Deşi un medicament miraculos i-a prelungit viaţa, Hazel Grace Lancaster, în vârstă de 16 ani, are impresia că de când se ştie a fost "în fază terminală". Însă atunci când fermecătorul Augustus Waters, suferind şi el de aceeaşi boală cumplită, apare la întâlnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisă. Spirite înrudite, împărţind acelaşi farmec şi acelaşi simţ al umorului, Hazel şi Gus încep o cursă contra-cronometru în care învaţă ce înseamnă să iubeşti

  • NOTA (IMDB: -) -
    The Rover

    Pentru că întreaga lumea este în prag de colaps financiar, Eric (Pearce) a trebuit să lase în urmă totul, până şi ultima fărâmă de bunătate şi umanitate. Când ultimul bun aflat în posesia sa, maşina, îi este furat de către o bandă de infractori periculoşi, Eric porneşte pe urmele lor. Este forţat de împrejurări să îl ia cu el şi pe Reynolds (Pattinson), naivul şi tulburatul membru al găştii abandonat de către membrii acesteia în urma haosului creat cu ocazia ultimei încercări de a ieşi basma curată şi de evada

    2014
  • NOTA (IMDB: 5.30) 6.1
    The Bag Man. Arme, crime și… o geantă

    Ce te faci când un mafiot legendar îţi dă o sarcină pe care nu o poţi refuza? Este cazul lui Jack, un tip dur plin de probleme financiare după o serie de ghinioane. Angajat de celebrul Dragna pentru a duce la îndeplinire o misiune pe cât de simplă pe atât de neobişnuită: Jack va fi trebuie să-l aştepte pe acesta într-un loc îndepărtat, împreună cu nişte indivizi dubioşi. Faptul că în aceeaşi seară o întâlneşte pe superba Rivka nu pare să însenineze lucrurile, căci noaptea respectivă va avea consecinţe extreme pentru toţi cei implicaţi

  • NOTA (IMDB: 7.10) 7.8
    Dl. Peabody şi Sherman

    Filmul vorbeşte despre câinele Peabody (Ty Burrell), cea mai deşteaptă creatură din lume ce se întâmplă să fie un câine. Când "stăpânul" său, băieţelul Sherman (Max Charles), alege să folosească fără permisiune maşina timpului, numită WABAC, în istorie încep să apară schimbări, iar lucrurile scapă de sub control, ivindu-se consecinţe dezastruoase, dar şi nemaipomenit de amuzante

  • NOTA (IMDB: -) -
    ...şi ne izbăveşte de Cel Rău...

    Detectivul din New York Ralph Sarchie (Eric Bana) are parte de propriile-i probleme, dar viaţa i se dă peste cap şi mai rău când începe să investigheze o serie de crime pe cât de oribile, pe atât de inexplicabile. Detectivul face echipă cu un preot neconvenţional (Edgar Ramirez), specializat în ritualuri de exorcizare, pentru a lupta împotriva şirului de posedări înfricoşătoare ce terorizează întregul oraş.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Echilibru pe 18 mai 2013 16:32
Maleficent,Captain America,X-Men,The Hobbit,Interstellar,Robocop,Noah si poate All you Need is Kill, poate..Ar mai fi si altele, adevarat ,dupa cum spune si tuiila

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Activitate lista
Vizualizari: 8399 | Comentarii: 1
Listă nouă
Porneşte o listă nouă, cu filme sau actori
Alte liste create de tuiila
Feedback