"Capitalism: A Love Story"

[Pitbull]

Despre Coşmarul American - "Capitalism: A Love Story"
O lecţie şi pentru români!

Motto:
"Tot ce spunea propaganda comunistă despre socialism era fals. Tot ce spunea despre capitalism era adevărat." - Nikita Mihalkov

Deşi sunt dezamăgit de afilierea lui Mihalkov pe lângă Putin şi noile ambiţii imperiale ruseşti, trebuie să recunosc că-i respect consecvenţa - spunea el, la Bucureşti în 2007: "Nu mi-am ars carnetul de partid aşa cum au făcut-o atâţia alţii numai fiindcă acum se poate..." Ar fi multe de discutat despre acest geniu al cinematografiei secolului trecut şi simpatiile sale politice, dar în cazul de faţă cel mai adecvat se aplică afirmaţia din motto - care, însă, ne duce la o întrebare de fond: ce-i aia "capitalism"?
Filmul lui Michael Moore îi răspunde - iar frumuseţea e că partea cu adevărat importantă şi creatoare a definiţiei e involuntară: reiese pur şi simplu din rigoarea demonstraţiei.
Imediat după "Fahrenheit 9/11", Moore s-a pregătit pentru un fel de continuare directă, axată pe analiza mai aprofundată a colapsului democratic şi recrudescenţei dictaturii financiare din S.U.A. Previzibila realegere a lui Bush al II-lea l-a determinat să-şi orienteze proiectul mai mult spre realităţile Americii corporatiste, până la criza economică din septembrie, 2008, şi lovitura de stat a mogulilor de pe Wall Street, care au dus la definirea filmului mai ales în funcţie de acele evenimente şi semnificaţiile lor majore.
Structural, filmul ar părea să semene (amăgitoare impresie) cu celebra cacealma "Mondo Cane" (1962-63), de Paolo Cavara şi Gualtiero Jacopetti, prin faptul că glosează continuu şi rapid, aproape fără să-ţi dea timp să răsufli, peste nenumărate mostre ale abuzurilor, manipulărilor, ilegalităţilor, fraudelor, violărilor constituţionale şi încălcării drepturilor omului din Statele Unite, pe fondul sonor al unui comentariu captivant. Dar, cum spuneam, iluzia se dezintegrează la o privire mai atentă - căci, spre deosebire de colecţia de exotisme juxtapuse şi atât (ba chiar, multe dintre ele fictive) din primul exemplu, aici demonstraţia urmăreşte o documentare solidă şi o logică ireproşabilă, pe care nici chiar accentele de un tezism aproape extremist al autorului nu reuşesc să le submineze. În continuare, orice demers analitic al filmului ar fi nevoit să transceandă spre domeniile tot mai specializate ale economiei, politicii, dreptului şi ştiinţelor sociale în general - aşa că mă voi mulţumi să rezum doar succint: periplul lui Moore prin degringolada din ce în ce mai halucinantă a fostului paradis iluzoriu de dincolo de Atlantic porneşte de la o introducere bazată pe comparaţia cu societatea romană decadentă de acum două mii de ani, trece fluent în zona practicii generalizate de a evacua abuziv din case proprietarii căzuţi victime fraudelor bancare, se extinde într-o panoramă sintetică peste întregul sistem (voi cita doar cel mai şocant exemplu: obiceiul corporaţiilor de a încheia contracte de asigurare pe numele salariaţilor, fără ştirea acestora, astfel încât la moartea lor să încaseze sume grase - de care, evident, familiile habar n-au, necum să mai şi beneficieze!), ajunge la vârfurile nomenklaturii de pe Wall Street şi relaţiile venale ale acesteia cu Congresul şi Casa Albă, atingând punctul culminant prin spolierea bugetului naţional de acea fabuloasă "bailout" extorcată în toamna lui 2008 de către magnaţi cu complicitatea Camerei Reprezentanţilor şi a Congresului, pentru a încheia într-o notă militantă, acuzând vehement mafiile corporatiste şi sistemul politic şi încurajând nesupunerea civică şi alte forme de rezistenţă şi revoltă activă - totul, pe parcursul a o sută douăzeci şi şapte de minute care se urmăresc cu sufletul la gură, mai palpitant decât cel mai nebunesc thriller.
Desigur, Moore e Moore, unic în felul lui rebel şi neortodox de a aborda problema - dar nu-mi pot reprima o asemănare cu curentul actual al documentarului românesc, şi mai ales cu Alexandru Solomon, care-şi construieşte aproape similar două dintre filme: "Război pe calea undelor / Cold Waves" şi, în special, riguros-haoticul "Apocalipsa după şoferi". Corespondenţa dintre scenariul impecabil de coerent şi bogăţia prolixă a imaginilor creează tensiuni rareori întâlnite în genurile de non-fiction - cu atât mai mult cu cât relaţia se mariază cu acel echilibru specific moorian între umor şi gravitate. Fiţi siguri că veţi râde în hohote la acest film, fie datorită scăpărătoarelor efecte de montaj (exemplu: momentul accederii la putere a lui Ronald Reagan, însoţit de o imagine-document a militantelor feministe manifestând în Washington D.C., căreia îi urmează "soluţia problemei": Reagan, într-un rol din tinereţe, cârpind straşnic o altă actriţă), fie când veţi vedea cum însuşi Michael Moore, devenit "actor civic", se ia la harţă, în faţa sediilor, cu rechinii din finanţe sau guvizii de la poartă, înconjoară băncile şi bursa cu bandă galbenă de delimitare a câmpului infracţional, şi strigă prin portavoce să iasă toţi din clădire cu mâinile sus. Nici nu e de mirare că până şi premiera din Detroit a devenit un veritabil happening: a reuşit s-o organizeze în edificiul General Motors (firmă demascată virulent în film), unde s-au dat indicaţii preţioase să i se interzică accesul - abia într-un târziu reuşind să intre, fără presă şi echipă de filmare. Ce distanţă imensă dintre acest stil de autoimplicare auctorială, şi bulibăşeala narcisist-abulică a lui Kusturica din al său "Maradona" - culmea, tot un documentar propagandistic de extremă stângă, dar fanatic şi tălâmb, spre deosebire de inteligenţa incisivă din cazul de faţă. Pe dedesubtul amuzamentului, însă, se strecoară fiori reci, dat fiind că realităţile expuse sunt imediate, zguduitoare şi de o periculozitate extremă. Desigur, ştiam de mult că aiureala cu "American Way" era doar un stunt mediatic - pe de o parte, în comparaţie cu iadul comunist şi sistemul criminal sovietic, idealizarea naivă devenea de-a dreptul legitimă; pe de altă parte, până în urmă cu zece ani, maşinăria încă mai funcţiona acceptabil, cu tot cu simulacrul de democraţie (n-am să uit cuvintele profetice ale C.T.P.-ului, la un talk-show imediat ulterior lui 11 septembrie, când i-a ieşit pe gură porumbelul: "S.U.A. n-au renunţat la democraţie - au renunţat la mimarea democraţiei"). Totuşi, era greu de imaginat până unde mergea banditismul de stat, iar diversele aventuri nesăbuite şi abuzuri flagrante din ultimul deceniu (Afganistan, Irak, Abu-Ghraib, Guantanamo, etc.) au înlăturat tot mai mult capacul vidanjei - însă abia "Capitalism: A Love Story" profilează pentru prima dată, cu adevărat, spectrul unei lumi subjugate de Coşmarul American. Abia acum vedem că, pe lângă musulmanii torturaţi fizic şi psihic în cadrul pracitcii de rendition, (vezi şi filmul de-acum trei ani al lui Gavin Hood), înşişi cetăţenii loiali şi cu respect faţă de lege, trăitori pe teritoriul S.U.A., sunt supuşi unui val tot mai larg şi mai antiuman de samavolnicii - cum afirmă un intervievat: "În S.U.A., clasa mijlocie dispare cu repeziciune." Cine nu reuşeşte să acceadă printre oligarhi (adică imensa majoritate a populaţiei) glisează spre deposedare şi cele mai degrdante tratamente - tulburătoare secvenţa live în care o familie aruncată în stradă de executorii unei bănci specializate în inginerii financiare de tip Caritas e silită să-şi ardă mobila, "pentru a preda casa curată şi în stare de folosinţă". Cel puţin în ceea ce ne priveşte pe noi, e clar că toţi Patricii şi Felicşii noştri, Oprişenii, Ţiriacii, Vânturile şi Sechelariii noştri, ar fi mici copii pe lângă Corleonii de la Bursă, G.M., Goldman, Nestlé, McDonald's, K.F.C. şi... - ajunge să vezi cadrul animat cu lista tuturor corporaţiilor implicate într-o anumită schemă, că te cutremuri. Aici se situează una dintre principalele valenţe ale demersului lui Moore - aceea de avertisment dintre cele mai serioase. Nu putem decât să mulţumim lui Dumnezeu că noile conjuncturi au frânat cât de cât procesul expansionist al aşa-zisei "globalizări", c-am fi ajuns curând să plângem după Gulag, Canal şi Ceaşcă (toţi, nu doar câţiva nostalgici năuci).
Pe de altă parte, Moore adoptă şi o atitudine mobilizatoare pragmatică, propunând soluţii de tot felul - de la rezistenţa fizică, până la reformele juridice şi legale. Una dintre cele mai semnificative secvenţe este cea a pseudo-"testamentului politic" al lui Franklin Delano Roosevelt (care, orice s-ar zice, a avut grijă de poporul lui - păcat numai c-a făcut-o cu preţul unei politici internaţionale criminale şi dezastruoase), unde se postula o revizuire a Constituţiei S.U.A. în acord cu realităţile secolului trecut şi, mai ales, cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (menţionată de americani doar la nivel discursiv şi demagogic, dar lipsită de orice aplicare legislativă concretă pe plan intern). Sub acest aspect, Moore atenţionează că Japonia, ba chiar şi Uniunea Europeană, cu toate racilele şi corupţia ei, stau mult mai bine (în treacăt fie zis, valul de evacuări abuzive pe care le girează statul român, şi cu care de trei ani încoace se luptă şi semnatarul acestor rânduri, s-ar putea reduce drastic dacă cetăţenii ar avea măcar câteva noţiuni elementare de drept constituţional şi european, şi ar şti ce şanse mari au în faţa C.E.D.O. de la Strasbourg). Iar manifestul final al lui Michael Moore insistă, din nou, pentru instaurarea unui sistem democratic în Statele Unite. (Evident, democraţia nu e şi nici nu va fi vreodată soluţia tuturor bolilor sociale, după cum nici aplicabilă în orice condiţii nu poate fi - dar cel puţin în contextul abordat aici, se află la mare necesitate.)
Ceea ce ne duce, dincolo de rolul de avertisment şi virtuţile militante ale filmului, şi la sensul său central - cel analitic.
Am fost şi am rămas un adversar al noţiunii de "capitalism", atât aşa cum am învăţat-o iniţial la şcoală, sub comunişti (ca "exploatare a omului de către om", reaua tuturor relelor), cât şi cum eronat a ajuns să fie definită după 1989, prin bascularea în extrema opusă (drept "cel mai bun dintre toate sistemele posibile" - însuşi Bush jr. apare în film debitând perla asta). Michael Moore, cu vederile sale accentuate de stânga (unii acuzându-l chiar de "comunism" - şi e relevantă existenţa în film a unei secvenţe unde autorul, citând litania demagogică a unor agitatori republicani pro-capitalişti ca atare, precizează: "mai are puţin şi va suna identic cu celălalt -ism" - aşa că nota bene celor dispuşi să se repeadă!), înfierează cu mânie aproape proletară regimul astfel definit, declarându-l repetat şi insistent "criminal, amoral, inuman, depravat", etc. Atât faptele, cât şi înţelegerea lor logică, îi dau dreptate - dar surpriza survine din zona analizei, şi anume: urmărindu-i cu atenţie filmul şi reflectând temeinic la sensurile lui, ajungem să ne dăm seama că sistemul în culpă nu e nicidecum "capitalismul" aşa cum îl înţelegeam; sau, mai bine zis, noţiunea de capitalism are o aplicare sensibil diferită. Şi anume: într-adevăr, ne-am obişnuit să confundăm "capitalismul" cu ceea ce cunoaştem ca "economie de piaţă", "democraţie", etc. Numai că, din cele arătate până acum, reiese destul de clar că eticheta respectivă aparţine mult mai adecvat deraierii oricărui sistem democratic al economiei de piaţă spre dictatura corporatistă - cam la fel cum comunismul e devierea criminală a socialismului; mai pe scurt, capitalismul e extrema unei societăţi de dreapta altminteri legitimă şi democratică, e boala (de mult cronicizată) a sistemului. Iar soluţia nu stă, Doamne fereşte, în "revoluţii" care să readucă cealaltă boală, şi mai incurabilă şi letală, ci în reformarea din interior. Nu e nici uşoară, nici comodă, nici rapidă, nici măcar cu sorţi siguri de izbândă - dar este singura cale.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
14 ianuarie, 2004
h. 22:15-24:15

[Federico]

Nu prea am habar de mecanismul politico-social dar ma asteptam la niste dezvaluiri mai socante... Mi s-a parut superficial si ca a cam batut campii Moore. A abordat niste aspecte destul de particulare avand in vedere anvergura temei: problema pilotilor, cazul tinerilor delicventi, profitul companiilor de pe urma mortii angajatior etc. Da, o fi adevarat, dar nu-mi spune ca cu astea, gata, ne-ai aratat adevarata fata a capitalismului. In schimb, omul parea foarte preocupat sa faca misto si sa se dea in spectacol. Parte buna e ca i-a iesit de minune. Nu m-a mai distrat o comedie hollywoodiana asa bine de multisor...



LE: Am vazut adineauri si " Fahrenheit 9/11". Mult mai pe felie, mult mai taios.

[buticut]

De acord cu Federico. Moore incepe sa ma calce pe nervi, incearca so hard sa demonstreze ca ei sunt baietii rai, pentru ca vezi-Doamne, nu-l baga in seama cand striga dupa ei. Probabil ca sunt, dar argumentele pe care Moore le foloseste nu sunt de ajuns. Ce ma deranjeaza e ca apeleaza la aceste metode neortodoxe stiind ca exact asa vor reactiona, dar strigand-le intrebari oamenilor pe strada dovedeste lipsa de profesionalism. C'mon, chiar crede cineva ca Moore a fost socat de "raceala" lor? Sa fi fost eu in locul lor, sincer ,cred ca as fi procedat la fel. O fi el un regizor cunoscut, dar nu vad de ce ar trebui eu sa incerc sa il tratez cu respect, daca el nu o face. Or what, is Moore too kewl to make an appointment? Filmul nu aduce nimic nou, nu ofera prea multe raspunsuri, dimpotriva (what the f___ is a credit default swap??!!). Forgettable.

[Pitbull]

Booty, I've got news for you: mi-au pläcut asa de mult fazele lui provocatoare, cu întrebärile strigate pe stradä, încât vreau sä le folosesc si eu. Filmul ästa mi-a dat o idee, si mä gândesc acum la un documentar construit similar, pe o anumitä temä, pe care sä-l fac cât de curând (eventual independent si cu zero-budget); vreau neapärat sä includ în el procedee la fel de agresive.

[buticut]

Oh well, to each his own. Pentru mine a fost oleaca prea agresiv, I'm all about peace and love . Mie mi s-a parut manipulator, nu imi place cand incearca sa imi bage cu forta chestii pe gat, ca apoi imi vine sa vomit. I mean, pana si Sacha Baron Cohen aka Bruno s-a intalnit cu persoanele in cauza, care au facut deliciul filmului, ca tot omul normal, nu a strigat la ele aiurea pe strada.

[Gospin]

I mean, pana si Sacha Baron Cohen aka Bruno s-a intalnit cu persoanele in cauza, care au facut deliciul filmului, ca tot omul normal, nu a strigat la ele aiurea pe strada.

damn! buticut is so cute, and the most important, very, very smart .

[Pitbull]

You can't even guess how right you are!

[buticut]

Back on topic please !

[sergiuseling]

Nu prea am înţeles mare lucru din film, parcă vroia să ne spună că democraţia şi religia sunt mai bune decât capitalismul.

[Pitbull]

Printre altele.

[Floydman]

Pit, prin aceasta cronica fulminant-anti americana cred ca ti-ai asigurat prima pagina din dosarul tau de urmarire SRI / FBI. Daca se va produce o noua revolutie, vei avea poate "access" la el dupa vreo 20-30 de ani asa.... .

In prezent se face un research sa se vada daca ai vreo ruda/prieten musulman. Asta ca prim pas...

[Floydman]

glosand pe marginea cronicii filmului lui Moore, as spune ca pot fi de acord (n-am vazut filmul dar cam intuiesc despre ce e vorba si nu ma pot abtine de la comentat) cu analiza "mooriana" asupra lumii capitaliste. am insa rezerve legate de patetismul accentuat si usor manipulativ (cochetand pe alocuri cu stilul oratoric al lui Vadim) pe care il induce filmului sau "sicko" , stil care , citind ce se scrie, mi-e teama ca l-a indus si filmului acesta nou.

mai mult as spune, daca logica lui Moore e cea care reiese din acest topic, cred ca viziunii sale ii lipseste insa unul din motivele majore ale "crizei capitalismului/vestului". criza capitalismului, starea de rau general care se insinueaza usor usor in maruntaiele "civilizatiei vestului", de ceva timp incoace, are cauze mai profunde decat cele luate in vizor de Moore.

da, democratia este mimata si aparenta. dar nu se merge mai departe cu rationamentul. de ce e ea o forma goala? as spune asa: pentru ca vestul are o problema de "a crede in ceva". pentru ca vestul are o problema de spiritualitate. e despiritualizat, e abdicant (de cateva zeci de ani) de la valorile morale care imping civilizatiile cum imping niste pistoane arborele cotit al unui motor. singurul stapan la vestului profund laicizat (mai ales dupa revolutia franceza) este lacomia si goana dupa satisfacerea nevoilor burtii si a altor organe proprii. egoismul este "of the essence".
"iubeste-ti aproapele" devine in mod regretabil, din ce in ce mai mult, doar o fraza de care anglo-francezo-latino- germanico-est europeano-nordamericanii" isi amintesc doar in treacat de Pasti si de Craciun, si doar optional.

sa ne uitam in jur la celelalte civilizatii:

1. lumea asiatica este ghidata si de dorinta unei vieti materiale bune (ca in "vest") dar in armonie cu principii gen "onoare", "munca", "corectitudine" , "armonie " care au ramas relativ nealterate in miile de ani de istorie a vechilor culturi din orientul indepartat.

2. lumea popoarelor nordice - niste democratii super fiscalizate si "super sociale" bazate pe doua principii care incheie un cerc perfect, atata timp cat lacomia nu joaca un rol (spre deosebire de vest, unde principiul "greed is good" a fost motorul economiei financiar speculative din ultimele decenii.)

aceste principii s-ar sintetiza cam asa "1. toti trebuie sa traim, pentru ca grupul/tribul nostru sa supravietuiasca. 2. daca tribul supravietuieste, indivizii vor fi la adapost, chiar daca cei mai multi dintre noi nu vor fi niciodata bogati sau foarte bogati, s.a.m.d" , aceste principii pastreaza in ele filonul unei constiinte de grup/hoarda care a fost temelia vigorii si vitalitatii nordicilor intr-un mediu ostil, vreme de milenii.


3. lumea musulmana- o lume in care fervoarea religioasa si urmarea stricta a principiilor morale (multe din ele comune cu alte mari religii ) sunt la un apogeu apogeu istoric. aceasta fervoare constituie filonul vital al lumii islamice in momentul de fata. nu iau acum in discute cat de bine sau rau este asta pentru "vest", desi asta e intr-adevar o tema cu implicatii serioase. aici vorbesc doar despre "cum traiesc altii, care merg in sus spre deosebire de vestul capitalist care merge in jos". ca sa inchei, uitati-va la ratele natalitatii si la sporurile naturale ale islamului IN TARI EUROPENE SI AMERICANE. si veti vedea ce vreau sa spun.

[later edit] - ar mai fi fost de adaugat Africa si America de Sud, dar acolo teza nu se verifica. Asta, partial, tot din cauza "vestului capitalist"..popoarele Africii si Americii de Sud sunt un fel de "copii vitregi si chinuiti", sclavi dezorientati si spoliati ghici de cine... de asa-zisii "crestini" din Europa , SUA si ,suplimentar, de nepotii bolsevicilor, pe unde si-au bagat si ei strambele intre 1960 si 1990.

concluzie? in materie de "razboi al civilizatiilor" vestul sta ingrozitor de prost la capitolul "motivatie/resorturi spirituale". atat de prost incat s-ar putea sa piarda razboiul in cateva zeci de ani, in ciuda superioritatii militare actuale. infrangerea poate veni de la te miri ce. buna oara "sporul natural" daca vreti sa aflati cum, dati pe google. "islamic world"

dar poate ca asta e mersul istoriei...

uff....am termiat scurta glosare pe un film pe care nu l-am vazut. o sa ma duc sa il vad in urmatoarele saptamani

[Pitbull]

Ne contrazicem noi de multe ori, dar analiza asta e excelentä!
Iar apropo de faza cu dosarul: I'll be honored!