Sergiu Nicolaescu - Tunarul no. 1 al filmului romanesc!

[civica65]

Sergiu Nicolaescu: „Revoluţia, regizată de mine? Eh, rahat!“

"Adevărul": Cum vă imaginaţi Revoluţia pe 21 decembrie, dimineaţa?

Sergiu Nicolaescu: Eh, mi-am imaginat-o dinainte. Domnule, primul lucru care m-a şocat a fost faptul că Nicolae Ceauşescu a plecat din ţară şi că Timişoara a început. Deci, Timişoara a început fără mine. Acolo a fost mâna altora.

A cui?

A străinilor.

Sovietici sau...?

De toate. Erau sârbi şi unguri, în mod special. Şi, bineînţeles, „roşii". În momentul acela, în România nu se băga nimeni, pentru că existau convenţiile scrise care erau clare: Estul, marginea Europei, e sub influenţă sovietică. Şi Brucan era convins că va rămâne regimul, cu schimbarea şefilor, dar că regimul o să rămână comunist.

De ce l-a salvat pe Iliescu

Dumneavoastră ce credeaţi?

Până în 22 după-amiaza, am gândit că se va schimba conducerea. La un moment dat, pe terasa CC, Ilie Verdeţ a luat un microfon în mână şi s-a adresat celor din piaţă. Le-a zis: „Stimaţi tovarăşi!". Ăia au început să fluiere. „Jos comunismul, fără comunişti!". Iliescu ia microfonul şi zice: „Tovarăşi şi dragi cetăţeni!". Ăia: „Huoo!". I-am luat microfonul din mână.

L-aţi salvat atunci.

Începuse să se întunece, era pe 22, la cinci şi ceva, seara, şi am spus: „Sunt Sergiu Nicolaescu!". Domnule, în momentul ăla au început să strige: „Sergiu! Sergiu! Sergiu!". A fost o senzaţie uriaşă. Şi eu le-am zis: „De azi înainte să nu mai strigaţi niciun nume de om! Să strigaţi doar: «România!». Şi au început: «România! România!»". În clipa aia am fost convins că o să cadă regimul.

De ce i-aţi luat microfonul lui Iliescu?

Domnule, eu l-am chemat pe Iliescu! Şi nici nu-l cunoşteam! Nu ştiam, a venit unul (n.r. - Mihai Bujor-Sion) la mine şi mi-a spus să-l chem pe Ion Iliescu şi mi-am adus aminte că Titus Popovici îmi tot zicea de Ion Iliescu ăsta. Când am intrat la Televiziune şi am văzut ce harababură era acolo, am zis că nu vorbesc: „Să termine ăia şi după aia intru eu!". Ei s-au făcut de râs, au ieşit afară şi pe urmă m-am dus eu, cu cravată, cu nu ştiu ce şi toată lumea, în Occident, a zis: „E Corneliu Mănescu!". Nu era Corneliu Mănescu! Era Sergiu Nicolaescu! Dar Corneliu Mănescu trebuia să ajungă preşedintele României. Hai să vă spun. Brucan, când l-a întrebat Gorbaciov pe cine vede bun să fie preşedintele României, a zis: „Corneliu Mănescu!". Însă Mănescu începuse să bea şi o luase razna.

Din pricina asta s-a ajuns la Iliescu?

Când am intrat la Televiziune, eu am fost şeful. Şi când mi-a zis Bujor să-l chem pe Iliescu am stat şi eu o clipă, o secundă, m-am gândit: „Ce fac eu cu idioţii ăştia pe-aici?". Nu era unul să văd ceva în ochii lui, să simt ceva în privirea lui! Erau toţi acolo, aşa, întâmplător, pentru că toată lumea a fost surprinsă. Lumea nu era organizată. În CC au intrat numai derbedei! Şi, întâmplător, câţiva oameni de cultură. Câţiva! Vreau să vă spun un lucru. În cataclisme, orice fel de cataclisme, la cutremure, inundaţii, primii care sosesc la locul cataclismului sunt ţiganii. Pe locul doi vin pompierii şi pe urmă Armata. Ţiganii sosesc primii acolo. Aşa şi la CC, veniseră primii acolo, să fure!

Tablou cu oportunişti în genunchi

Aţi spus că nu vedeaţi nimic în privirea celor care veniseră la Televiziune şi atunci v-aţi gândit la numele ăsta, Iliescu, om pe care nu-l cunoşteaţi personal. Când l-aţi văzut, ce aţi zis?

Când l-am văzut, i-am văzut pe toţi că se apleacă în faţa lui. Directorul Televiziunii de-abia aştepta: „Tovarăşu' Iliescu! Tovarăşu' Iliescu!".

De ce se aplecau toţi?

Pentru că ei ştiau că Iliescu e posibil să fie cel care îl va răsturna pe Ceauşescu. Se vorbea de Iliescu.

Deci, practic, a fost un reflex să se închine în faţa viitoarei puteri. Erau nişte oportunişti în căutarea unui stăpân?

Exact, era o bună ocazie.

L-aţi salvat pe Iliescu. Dacă îl lăsaţi să mai vorbească, pierdea strada. Şi, pierzând strada, pierdea tot. Dumneavoastră cum îl vedeaţi pe Iliescu?

Pe urmă, după ce am vorbit eu şi au strigat ăia „România!", am zis: „Acum vă dau pe cineva care vă va citi ceva!". Eu vreau să spun că în ziua aia Iliescu a vorbit de şapte ori. Şi de cinci ori a spus „tovarăşi". În fine, noroc de vorba mea, că i-am spus: „Dacă mai spui tovarăşi, eşti terminat!". Să ne fie clar următorul lucru: el era un comunist adevărat. Şi acum e.

De nevoie s-a adaptat...

Da, de nevoie, fiindcă a văzut că a dispărut comunismul. El e comunist convins şi e bine că e aşa, pentru că are caracter. Nu e comunistul ăla hoţoman, e un om de stânga puternic. Dar nu avea în el sămânţa Revoluţiei. N-a ştiut să spună nimic la Revoluţie, am trecut mereu peste el. Pe urmă, a condus România cum a trebuit. Cu greşelile unui comunist. Doar că el nu făcea greşeli, el aşa credea.

Când toată piaţa vă striga numele, nu v-aţi gândit să nu-i mai daţi microfonul lui Ion Iliescu? Nu v-aţi dorit aşa ceva?

Nu. Ideea asta mi-a dat-o Catrinel Oproiu, la Televiziune. Au venit acolo Dumitru Popescu şi mulţi alţii, Ceauşescu fugise. Şi ea mi-a propus: „Uite ce zice Popescu, să preiei comanda!". Eu i-am spus să se ducă acasă, să n-o păţească.

Militaru pregătea preluarea puterii cu gloanţe pentru animale

Îl ştiaţi pe generalul Militaru?

Nu.

Nu ştiaţi că a fost spion sovietic dovedit?

Stai o clipă. El era îmbrăcat într-o uniformă şi eu am ochi la militari. „Tovarăşu` Sergiu, eu sunt generalul Militaru". Sigur că era un general cu trei stele. Când m-am uitat la el mai bine, era „pătat", adică era îmbrăcat cu o haină pe care n-o mai purtase de multă vreme. Zic: „Sunteţi activ sau în rezervă?. „Cinstit? În rezervă!". Asta a fost cu el.

Iliescu şi Militaru s-au împrietenit repede.

Eh, nu s-au împrietenit. Se cunoşeau ei dinainte.

Cât de bine?

Nu ştiu, s-au mai văzut. Păi, Militaru mi-a povestit mie de ce n-a făcut el Revoluţia înaintea noastră... Aveau cartuşe care se folosesc la animalele sălbatice, la grădinile zoologice. Mori de râs! Tu vrei să faci o Revoluţie şi umbli după cartuşe oarbe, care să amorţească pe unul sau pe altul?!? Dar el, în mod surprinzător, a fost numit ministru al Armatei.

A existat un fel de organizare prealabilă în zona asta?

Nu, n-a fost organizare aici, pentru că ăştia erau deja compromişi. Organizatorii nu au mai mers pe linia asta. Au mers pe linia ocupării. Adică erau în ţară 20.000 de ruşi, era o acţiune din asta aeriană extrem de intensă, începând din noaptea de 21. Erau ruşi pe teritoriul României. Sârbi, la fel, unguri. Şi francezi erau. Deci, erau mulţi, amestecaţi între ei... Soarta noastră, a României, ar fi fost soarta Iugoslaviei de mai târziu. Sârbii ne luau Banatul, ungurii îşi luau Transilvania, bulgarii - Dobrogea.

Care e momentul care a făcut să nu se ajungă aici?

Ăsta e momentul lui Iliescu. Ruşii când l-au văzut pe Iliescu s-au liniştit, pentru că era un om care era prevăzut. Şi Iliescu are acest mare merit, că a lăsat România să meargă pe drumul ei.

Dacă ar fi apărut altcineva acolo, se îngrijorau sovieticii şi degenerau lucrurile?

Sigur.

Dar terorişti au fost?

20.000 de ruşi erau gata în orice moment.

Ăştia au tras?

Da. Ruşii au tras în noi! Vreau să spun că, până nu am intrat în NATO şi în UE, noi eram ai ruşilor. Şi orice se întâmpla, eram ai ruşilor, cu atât mai mult cu cât se compromisese şi Ceauşescu. Orice făceam, eram ai ruşilor.

Cine a făcut Revoluţia, domnule Nicolaescu?

Revoluţia a fost făcută de muncitorime, în primul rând, apoi de aventurieri, da, aventurieri, începând cu unii bine cunoscuţi, ca Dan Iosif. Pe urmă de elevi, pe urmă de intelectuali şi, la urmă, abia la urmă de tot sunt studenţii.

Celor care spun că Revoluţia a fost un film făcut de Sergiu Nicolaescu, ce le-aţi spune?

Eh, rahat! Ce, eu puteam să scot sute de mii de oameni? V-am spus: muncitorimea domină de departe. Revoluţia a fost făcută de muncitorime. Diferenţa ştii care e? Ea e o clasă unitară, compactă şi disciplinată. Asta e muncitorimea. Şi de aceea va cuceri din nou puterea, într-o nouă vreme. Pentru că ei merită puterea, dar nu aşa cum au făcut-o ăştia. Sunt oameni simpli, dar cu mult bun-simţ. Mult mai puţin şmecheri decât un intelectual. Nu te va trăda aproape niciunul din clasa asta! Dintre intelectuali, te trădează trei sferturi.

„Idiotul ăla de operator"

Dumneavoastră aţi editat caseta execuţiei lui Ceauşescu?

Domnule, caseta era o înşiruire de imagini. Eram aşezaţi toţi la Ministerul Apărării, să vedem. Ce să vedem, că era o înşiruire de imagini acolo! Idiotul ăla de operator filmase tot. Când vorbea judecătorul, îl filma pe judecător, când vorbea Ceauşescu, pe Ceauşescu. Cine vedea caseta ştia exact care erau probabilităţile să fie răzbunat Ceauşescu. Aveau procurorul, avocatul, îi aveau pe toţi. Măi, fraţilor, păi voi faceţi un film despre moartea lui Ceauşescu şi îl focusaţi pe ăia care i-au judecat pe Ceauşeşti? Nu! Arătaţi doar legatul la mâini şi execuţia! Şi ce spunea el ca apărare, ca să se vadă cât e de stupid. La un moment dat, el cânta „Internaţionala"...

E adevărat momentul acesta? Circula aşa, ca o legendă.

Da, e adevărat. A cântat „Internaţionala". El a fost un comunist, n-a cântat „Deşteaptă-te, române!".

Nu v-aţi mai gândit să faceţi un film despre Revoluţie, în care să spuneţi tot adevărul?

Am făcut un film despre Revoluţie (n.r. - filmul „15") şi nu s-a dus nici dracu' să-l vadă.

Şi de ce credeţi că nu s-a dus lumea?

Fiindcă a ştiut că e despre Revoluţie.

Din cauza asta?

Da, l-am făcut când s-au împlinit 15 ani. A jucat şi Mihaela Rădulescu. Era despre cei 42 de morţi trimişi de la Timişoara la Bucureşti ca să-i ardă.

„Calderon era puţin agent"

L-aţi cunoscut şi pe Jean-Louis Calderon, ziaristul francez care a murit la Revoluţie.

Pe ziua de 22, eu mă certam cu toată lumea cu privire la închiderea frontierelor. Şi eu am spus: „Nu, frontirele rămân deschise". Şi mi-au dat un telefon ăia de la aeroport: „Ce facem, domnule Sergiu, mai e puţin şi aterizează avionul de Paris!". Şi eu am zis: „Daţi-le drumul". După 11 noaptea am întâlnit autobuzul care venea de la avion. L-am oprit şi am intrat - eu eram cu tancul, cu chestii. Şi zic: „Ce sunteţi dumneavoastră"? „Ziarişti". Era normal că vin ziariştii. Ce se ascundea sub fiecare ziarist, asta era altceva.

La un moment dat mi-a răspuns chiar Calderon, care era în stânga, cum urcasem eu pe scări. Şi am vorbit cu el. Mi-au spus că, spre marea lor surpriză, le-au dat drumul de pe aeroport. Le-am zis: „Aveţi mare grijă, că sunt lupte şi veniţi pe propria răspundere! Dacă acceptaţi acest lucru, atunci vă dau voie să treceţi. Dacă nu, vă salt eu şi vă întoarceţi înapoi la Paris!". Calderon a vorbi întâi cu ei şi a zis: „Aveţi cuvântul că răspundem de propria noastră piele".

Asta era pe 22, seara.

Pe 22 noaptea. Deci, pe 22 noaptea, eu i-am întâlnit în autobuzul care venea de la aeroport. Doream să mă duc la aeroport, pentru că aveam nevoie de ei, de prezenţa unor ziarişti. Nu de agenţi, ăia erau destui. Aveam nevoie de ziarişti, nu de agenţi.

Credeţi că a fost un accident moartea lui? De ce tocmai Calderon?

Sunt mulţi străini morţi atunci, vreo 99 de civili! Mă rog, morţi neidentificaţi. Olandezi, vă daţi seama? Ce să caute olandezii?
Calderon a fost călcat de un tanc. A fost un accident?
Orice se poate. Nu vreau să...

Aţi aflat imediat despre moartea lui ?

Da, mi-au spus alţii care au fost în autobuz. Se pare că el era şi puţin agent. Ca să fiu sincer, sunt sigur că toţi erau. Era clar. Cine pleacă în ziua Revoluţiei şi se urcă în avion să vină la Bucureşti? Puteai să fii aventurier sau agent. Atât!

N-au fost şi ziarişti-ziarişti?

Toţi ascundeau informatori. Mă rog, poate erau şi ziarişti.

[Pitbull]

Lucrul cel mai periculos la interviurile astea e amestecul de adeväruri si minciuni. Dacä ar predomina una, sau alta (pentru cä, desigur, adevär absolut nu existä - si nici minciunä absolutä; aia nu s-ar mai putea numi minciunä, ci "poveste, basm, fantezie, absurd, aberatie, dada"), mäcar ai sti cum sä le iei, ce sä faci cu ele... Dar in cazul lui Sergiu, avem de-a face cam cu patru vectori:
- povesteste lucruri pe care le-a träit, deci cuantumul de adevär e firesc;
- e mincinos (minte constient si motivat);
- e mitoman (minte nemotivat, din instinct; adesea, doar semi-constient);
- e senil.
Dracu' sä se mai dumireascä, printr-un asemenea labirint de realitäti si scorneli suprapuse si împletite!

[rvn]

Pitbull,ai pus punctul pe i:la 80 de ani n-ai cum sa fii altfel!senilitatea este specifica batranetii,fara doar si poate,dar important este sa constientizezi lucrul asta si sa te retragi discret,pentru a trai in liniste cat mai ai din viata asta!!
Sergiu Nicolaescu nu mai este decat o umbra a celui care a fost acum 40-45 de ani si se agata de orice firicel pentru a nu renunta la ceea a ce a fost viata lui:filmul.
Departe de toate actiunile controversate in care a fost implicat din decembrie 89 si pana azi,"conu serj"(cum iti place sa-l alinti!)lasa in urma o zestre de filme "nemuritoare" cu care nimeni nu se poate lauda in cinema-ul mioritic!!!Asta apreciaza spectatorul simplu si cred ca si voi,colegii de breasla,mai tinerei sau mai batrani,mai premiati sau mai nepremiati!

[E.Floares]

O noua rubrica: cronici video!

http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=96931

[Pashpix]

Gérard Depardieu filmează în România

Actorul francez Gérard Depardieu şi actorul american Harvey Keitel filmează, în august, în România, pentru pelicula "Ipu - So I Say", de Bogdan Dumitrescu Dreyer, informează reprezentanţii casei producătoare, Tandem Film, citaţi de Mediafax.

Gérard Depardieu joacă rolul principal în film. Acţiunea se desfăşoară spre sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, într-un mic sat din Transilvania. Trupele germane cer viaţa a zece localnici, în schimbul unui soldat german dispărut. Cei din sat se hotărăsc să îl sacrifice pe prostul satului, pentru a salva viaţa celor zece, dar planul lor nu este atât de simplu precum pare. Filmul este o ecranizare a nuvelei "Moartea lui Ipu", de Titus Popovici, care a mai fost transpusă în film de Sergiu Nicolaescu, în "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1972).

Filmările se vor desfăşura timp de şase săptămâni, la Sighişoara. Din distribuţie mai fac parte, printre alţii, actorii Dorel Vişan, Mihai Constantin şi copilul Bogdan Iancu. Filmul este o coproducţie România / Germania / Franţa şi are "cel mai mare buget alocat unui film de după 1989", a declarat producătorul Tandem, Giuliano Doman. "Ipu - So I Say" a câştigat şi o finanţare de 1,5 milioane de lei la ultima sesiune de concurs de proiecte organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei.

Bogdan Dumitrescu Dreyer a mai regizat, printre altele, "Thalassa, Thalassa" (1994), "Die letzte Station" (1998) şi "Camera ascunsă" (2004).

[nume]

Who the fuck is Alexandrina ?

http://www.cinemarx.ro/trailere/Poke...r-2418462.html

Cred ca daca ati vazut astea 2 minute, ati vazut tot filmul. Montajul e bun.

[Ipu]

Actorul francez Gérard Depardieu şi actorul american Harvey Keitel filmează, în august, în România, pentru pelicula "Ipu - So I Say", de Bogdan Dumitrescu Dreyer, informează reprezentanţii casei producătoare, Tandem Film, citaţi de Mediafax.

Iată că acestă titanică personalitate a scenaristicii românești care a fost Titus Popovici incită încă și stârnește interesul producătorilor de film străini. Cel mai probabil, filmul lui Dreyer nu va copia scenariul celui din 1972. Iată, din câte se știu deja, titlul propus diferă de cel al filmului lui Nicolaescu.
Știi ceva de distribuție? Să înțelegem că H. Keitel îi va adresa lui Depardieu celebra replică „Ipu! Mă superi! Mă superi și mă enervezi!” ? Sau poate invers?

[Kramer]

Tandem Film is glad to let you know that in September it will start the shooting for the film "Ipu-So I Say" having the great GERARD DEPARDIEU in the main character. He plays the role of Ipu and the film has a simple linear structure, just because it represents one of the universal value which stays at the basis of our civilization: the man wish of survival against the own death.

După site-ul casei producătoare, Tandem Film.

[civica65]

Sergiu Nicolaescu: "Am vrut să mă împuşc de trei ori" (Libertatea)

Stă picior peste picior, dar cu cel drept bate un ritm doar de el ştiut. Poate e ritmul unui orologiu interior, care, la 13 aprilie, pentru Sergiu Nicolaescu va anunţa intrarea în anul 80 al existenţei. Cu figură de patriarh al vieţii, de pe care strălucesc, încă, zâmbetul şi privirea ce au sedus milioane de spectatori, cel care a adunat peste 50 de filme regizate în jumătate de secol îmi spune o poveste. A propriei vieţi.

Libertatea vă prezintă, în două episoade, existenţa tumultuoasă a lui Sergiu Nicolaescu: de la năzbâtiile copilăriei trăite în Timişoara şi revolverul pus la tâmplă de trei ori, până la căsniciile şi iubirile marelui regizor, care, la 80 de ani, trăieşte împăcarea adusă, de peste un deceniu, de cea de-a treia soţie, Dana Ionică.

S-a mutat din Tg. Jiu la Timişoara

Parcă ieri descoperea subteranele Timişoarei, oraşul în care părinţii lui, Pantilimon şi Sevastiţa, se mutaseră din Tg. Jiu, locul naşterii, pe când el nu avea decât 5 ani, pe strada Paris a oraşului de pe Bega. “În Timişoara am găsit, în joaca mea de copil, împreună cu prietenii mei, o reţea colosală de subterane, de tunele. Unele aşa de mari, încât un om călare putea merge pe-acolo”. Războiul făcuse ca şcoala să dureze doar 3 luni pe an, restul timpului fiind al năzdrăvăniilor care azi ar putea să pară poveşti SF. “Furam obuze, arme. Din obuze scoteam praful de puşcă, lovindu-le cu ciocanul. Vara plecam în munţi, câte 2-3 luni, tot cu prietenii. Când se terminau proviziile luate de acasă, vânam câte-un animal şi-l făceam la foc. Aveam arme, dar nimeni nu se sinchisea. Era război”.

«Mi-era lehamite de tot»

Ca adolescent, şi-a pus pistolul la tâmplă. “Am vrut să mă împuşc de trei ori. Era un revolver pe care îl aveam în casă. Chiar am apăsat pe trăgaci. De fiecare dată. Am avut noroc, se pare. De ce-am făcut- o? Nu ştiu. Mi-era lehamite de tot, mi-era indiferentă viaţa. Traumele războiului, probabil. Dar am avut o copilărie absolut liberă şi fascinantă”. Cei patru ani de liceu i-a făcut doar în doi. Aşa a ajuns ca la numai 16 ani să intre la facultate. “De fapt, am reuşit la trei: Belle Arte, Politehnică şi Institutul de Marină Militară. Dar am ales-o pe ultima. Visam să fiu marinar pe o navă militară. Şi acum ştiu pe de rost toate bătăliile navale din istorie. Toate amănuntele lor. M-au fascinat”.

Arestarea tatălui l-a determinat să renunţe la Marină

Din 1946 până în 1948, Sergiu Nicolaescu a făcut Institutul de Marină. Dar în 5 ianuarie 1948, Pantilimon, tatăl lui, era arestat. “I s-a inventat ceva şi a făcut 7 ani, la canal. Dar adevăratul motiv fusese prezenţa lui la Săvârşin, înainte de plecarea regelui Mihai din ţară. Tata era inspector de drumuri şi poduri pe toată Transilvania. Îl chema, de fapt, Nicola. Era machedon. Dar eu m-am născut Nicolaescu”. A urmat o perioadă tulbure pentru viitorul regizor. “Am renunţat la Marină. Acolo mi-ar fi găsit problemele din «dosar», cu tata. Cine mi-ar mai fi permis să devin ofiţer de Marină în acea Românie?”, spune deschizând larg braţele. Un unchi, frate de-al mamei, i-a sugerat să-şi piardă urma.

Comisarul Moldovan, leit cu unchiul Cambrea

“Îl chema Gheorghe Cambrea. Mare figură şi mare poliţist. El a fost modelul pentru personajul comisarului Moldovan din filmele mele”. Cambrea l-a învăţat şi “limbajul străzii”, şi “citirea” oamenilor după mici amănunte, aparent nesemnificative. Din 1950 a fost condamnat la 15 ani de puşcărie comunistă. Arestase, cândva, pe cine nu trebuia. Constantin David, considerat un erou comunist. “Dar el era informator al Siguranţei. El se rugase de un- chi-miu să-l salte. «De ce să te arestez, mă, Limbă?» (n.r.- vă e cunoscută porecla de undeva, nu-i aşa?). Iar ăla i-a spus că avea de dat raportul. Puţini au ştiut că David era informator”. Muncitor la fabrica Ford Ne întoarcem la Marină. “Aveam probleme cu tensiunea, le-am amplificat şi am ieşit din sistemul ăla. Practic, mi-am ascuns originea. Dacă eram întrebat, spuneam că n-am părinţi. Am venit în Bucureşti şi m-am angajat muncitor la fabrica Ford. Încă exista. Eram la montaj, reparam motoare”. Asta a durat câteva luni. Timp suficient să se prezinte peste tot cu al doilea prenume, Sergiu. “Pe mine toată lumea în Timişoara mă ştia de Florin Nicolaescu. Am zis că aşa nu bat la ochi”. În toamna lui 1948 reintră la Politehnică, la Facultatea de Mecanică. Tot cam pe atunci se mută în casa în care locuieşte şi azi. De fapt, în mansarda de deasupra apartamentului în care stă acum şi pe care l-a cumpărat în 1974. “În toţi anii studenţiei m-am întreţinut lucrând ca desenator. Făceam mai ales coperţi pentru reviste de copii.” Din 1953 e repartizat, ca inginer, la IOR, dar nu după multă vreme face schimb de posturi cu un coleg. Aşa ajunge inginer la cinematografie. Şi se-ntâlneşte cu filmul. Dar şi cu cea care avea să-i fie prima soţie.

Astăzi e premiera filmului Poker

Astăzi, la Cinema PRO, din Bucureşti, va avea loc premiera filmului “Poker”, cea mai nouă peliculă regizată de Sergiu Nicolaescu. Comedia cu nuanţe satirice spune povestea a patru băieţi, colegi de şcoală, ce îşi duc prietenia şi pasiunea pentru jocul de poker prin ani. Maturitatea îi găseşte pe cei patru dominaţi de aceeaşi pasiune pentru poker, jocul de cărţi căpătând acum însă semnificaţii mai dramatice, pline de intrigi, ilegalităţi şi de trădări, inclusiv între cei patru vechi prieteni. În rolurile principale îi veţi regăsi pe: Horaţiu Mălăele, Cătălina Grama (Jojo), Vladimir Găitan, Valentin Teodosiu, Ion Riţiu, Jean Constantin.

[Pashpix]

Tăria de a renunţa la rolul lui Mihai Viteazul (editorial Florin Condurăţeanu)

Jurnalul Naţional, 9 aprilie

http://www.jurnalul.ro/stire-pagina-...ul-540561.html

Viaţa lui Sergiu Nicolaescu nu se evaluează în ani, ci se "cântăreşte" în milioanele de spectatori şi în milioanele de aplauze culese cu filmele sale. A aminti că împlineşte 80 de ani este un fel de a deplasa într-o dimensiune prea strâmtă destinul unui bărbat care a marcat generaţii şi generaţii de români.

Când l-am avut invitat în emisiunile mele se primeau sute de mesaje şi ţin şi acum minte că, într-una din emisiunile de la Antena 2, din aceste peste 800 de sms-uri, 74 erau trimise de copii până în 10 ani care îl rugau "domnule Nicolaescu, vă rugăm să mai faceţi filme cu domnitorii români, dar dorinţa noastră e ca la sfârşitul filmelor să nu ne mai moară domnitorii!". Generaţii şi generaţii au crescut alături cu filmele de istorie românească, alături de seria cu comisari, alături de capodopere precum "Osânda", "Ciuleandra" sau hohotele de râs sănătos stârnite de "Nea Mărin miliardarul!".

Un alt mesaj primit în timpul emisiunii cu Sergiu Nicolaescu venea de la un cap de familie care spunea "din cauza filmelor dvs. cu comisari eu nu mai pot să-mi port pălăria, pentru că fiul meu o ascunde ca în lipsa mea să se deghizeze în Comisarul Moldovan". Sergiu Nicolaescu mi-a destăinuit că a iubit teribil două fiinţe: mama şi România. Mi se destăinuia că a căutat să nu rămână restant la nici o pagină eroică de istorie românească pe care să n-o fi transpus în filmele lui.

Şi aşa, din acest ţel de suflet au răsărit bijuterii cinematografice precum "Mihai Viteazul", "Dacii", "Mircea", "Războiul de Independenţă", "Triunghiul morţii Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz", lupta Armatei Române pe forntul de vest în cel de-al doilea război mondial, perioada Antonescu. "Mama mea a luptat ca cercetaş pe frontul de pe Jii alături de Caterina Teodoroiu, care locuise la noi în casă. Când mama mă alăpta îmi cânta cântece patriotice". A ştiut să renunţe la rolul lui Mihai, deşi turnase multe secvenţe cu el în straiele voievodului întregitor, pentru că într-o noapte şi-a dat seama că nimeni nu ar fi întruchipat mai bine figura marelui Mihai ca Amza Pellea.

S-a retras în rolul comandantului de cavalerie otoman, unde a filmat o şarjă nebună de cavalerie având mâna ruptă. Şi-a legat cu sârme iataganul de gipsul mâinii fracturate, sfidând pericolul posibil de a cădea de pe calul în galop dacă se speria de bubuiturile tunurilor, cu mâna frântă neputând să se sprijine în căzătură. Un clasament alcătuit în America privind cele mai valoroase filme istorice din totdeauna din lume, filmul "Mihai Viteazul" se situează pe podium pe poziţia a treia.

În teribila competiţie pentru votul uninominal pe Bucureşti, acolo unde PSD nu se simte prea bine, Sergiu Nicolaescu doar cu numele lui iubit şi respectat a fost ales senator.

[Pitbull]

Unde-a publicat Conduräteanu necrologul ästa idolatru-sicofantastic?
Apropo, s-a promulgat o regulä nouä a forumului:
Orice articol preluat din altä parte se posteazä obligatoriu cu mentionarea sursei si un link de verificare (dacä existä).

[Pashpix]

Sergiu Nicolaescu: 'Indiferent cum este, trag, merg înainte'

(Monica Felea, videofil)

- Sunteţi unul dintre puţinii regizori români care mai fac un film pe an, sau mai des de atât. Cum reuşiţi să ţineţi acest ritm?

- Întotdeauna am fost un muncitor bun. Sunt inginer la bază şi treaba asta o cunosc. Ştiu ce înseamnă organizarea.

- Necesita foarte mult timp. Mai aveti timp şi de altceva în afară de cinema

- Bineînţeles, am şi Senatul.

- Dupa 50 de ani de carieră în domeniul cinematografiei, cum vi se mai par acum, privind în urmă, începuturile?

- Normale, norocoase, satisfăcătoare din toate punctele de vedere. Dupa 3-4 filme de scurt metraj am ajuns la Cannes şi acolo mi s-a deschis o carieră internaţională, deşi filmele mele nu aveau nici un cuvânt. Mi s-au făcut mai multe propuneri şi eu, împreună cu Titus Popovici, am rămas în Franţa ca să terminam un scenariu. Era "Castelul din Carpaţi". Până la urmă acest film nu s-a mai făcut şi am venit la Bucureşti, şi am întrebat ce film ar fi interesaţi să facă?Atunci exista un plan cincinal. Şi fiecare regizor avea un plan cincinal. Fiecare regizor (erau vreo douăzeci-treizeci) aveau în 5 ani toate subiectele posibile. Eu am vrut "Traian şi Decebal". Erau la modă filmele istorice. S-au uitat pe liste şi era dat. Şi atunci am zis: "Dacii". S-au uitat la mine miraţi, au căutat, au căutat şi n-au gasit. Şi atunci a rămas "Dacii". Înaintea perioadei lui Traian.

- Aţi alege acum altă carieră?

- Nu, v-am spus, am avut noroc. Am făcut primul film sub apă, la mare adâncime. Era al 6-lea din lume, îl făcusem cu aparate construite de mine. Ăsta a fost avantajul meu, că eram inginer. Şi am făcut primul film: "Scoicile n-au vorbit niciodată". Al doilea film a fost cu o metoda Zait Trafer. Era o metodă de filmare a deschiderii unei flori. Sau închiderii, sau morţii, ofilirii. În condiţiile respective am făcut al doilea film şi al treilea film, care era sub protecţia lui Mihnea Gheorghiu care îi găsise şi titlul: "C'est que vive le rose" ("Ceea ce trăiesc trandafirii") în timpul unei dimineţi. Era un vers dintr-un poet francez scris pe mormântul unei fete moarte la 13 ani. Vă daţi seama că mi-a plăcut şi mie ideea respectivă, ştiam şi eu bine franţuzeşte, Mihnea Gheorghiu era un om foarte cult şi... în condiţiile acestea, am ajuns la Cannes.

- Contează succesul într-un festival?

- Primul film de lungmetraj a fost "Dacii". Era un film franco-român. Un producător francez, Henri Deutschemeister, care era un evreu din România, dar un foarte mare patriot - a facut filmul ăsta cu multă dragoste. Am avut actori străini - pe Pierre Brice, pe Marie-José Nat şi pe Georges Marchal. Trei actori absolut splendizi. Am avut o premieră la Paris, cu afiş de 12 metri unde scria "un film de Serje Nicolaesco" şi toate lucrurile acestea, la vârsta respectivă (n.r: 36 de ani) mi-au plăcut şi m-au uimit. Vezi afişul de 12 metri înălţime pe Champs-Élysées. E o treaba la al patrulea film pe care îl făceam la viaţa mea. Filmul a fost o bombă. Premiere la Munchen, la Paris... în toata lumea am avut premieră cu Dacii. La primul meu film eu am avut mari actori. Şi prima zi de filmare am avut pe lângă actori, şi 2.000 de soldaţi. La un moment dat m-am oprit. Şi m-a întrebat Deutschemeister: "dar ce faci?" şi eu zic: "aştept soarele!" Face: "Domnul Nicolaescu, dacă vrei să mai lucrezi cu mine, nu aştepţi niciodată soarele!" Am continuat filmarea şi atunci am ţinut minte toată viaţa - că nu aştept soarele. Indiferent cum este, trag, merg înainte. Astea sunt lucruri pe care le trăieşti şi le înveţi.

- După Cannes...

- În următorul an, în '68-'69 am făcut şase filme. Şi pe urmă a venit "Mihai Viteazul".

- Ce gen de film vi se pare mai greu de abordat? Aţi facut drame, comedii, filme istorice...

- Nici unul nu a fost greu. Aşa, în comparaţie, între ele, sigur că "Mihai Viteazul" a fost cel mai greu. Dar de fiecare dată au apărut alte lucruri. De exemplu "Mircea" a fost iar foarte greu, pentru că m-am luptat mult cu cenzura. "Mircea" a fost interzis.

- Cum se făcea atunci un film, cum stăteau lucrurile cu cenzura, cum reuşeaţi să treceţi peste asta şi să scoateţi peliculele?

- De exemplu la "Dacii". Unul din primii oameni care a văzut "Dacii" a fost Ion Gheorghe Maurer (n.r: prim-ministru al Romaniei în perioada 1961-1974 şi preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a RPR în perioada 1958 - 1961). Eu eram inginer la Sahia şi locuiam lângă domnul Maurer. El venea să vizioneze filme la noi. Şi la un moment dat, mi-a spus: "Filmul tău e gata?". Iar eu am spus "Da". I l-am arătat şi a spus: "E un film foarte bun. Felicitări". Şi în condiţiile acestea, la "Dacii", nu am avut deloc cenzura. Pe urmă am făcut 6 filme străine. Unul dintre ele a fost "Lupta pentru Roma" cu Orson Welles, cu Laurence Harvey... Am urcat foarte repede în profesie. Ăsta a fost şi norocul. Unii pot să câştige un premiu la Cannes şi pe urmă trei ani să nu facă niciun film. Se întâmplă. Eu am avut 6 filme în anul urmator după Cannes. Asta este. Depinde de cât eşti obişnuit cu munca. Eu eram obişnuit.

- "Mihai Viteazul" este unul dintre cele mai importante filme româneşti. Un film care a făcut istorie. Este asta o responsabilitate faţă de noile generaţii?

- Nu prea mă interesează. Ma interesează cinematografia românească, aia mă interesează. Dar din cine este compusa generaţia nouă... doar dacă pot să îi ajut, mă interesează.

- Era mai uşor sau mai greu înainte de '89 să faceţi filme?

- N-am spus vreodată că a fost mai greu sau mai uşor. Fără discuţie că azi, ca să fac un film ca "Mihai Viteazul" ar fi imposibil. Nu mai există armata. La "Mihai Viteazul" mi s-a pus la dispoziţie o divizie. Şi era după '68, deci am avut o divizie cu tot armamentul. Vă daţi seama, mă deplasam cu tunuri, cu tancuri, pe locurile de filmare. Şi era ordinul pe vremea aceea: orice unitate militară se deplasează cu tot dispozitivul pe care îl are. Niciodată nu m-a surprins vreo filmare. Eu facultatea de regie am urmat-o în copilărie.

- Ce părere aveţi despre tânara generaţie de regizori? Le-aţi văzut filmele? Vă plac anumiţi regizori?

- Am vazut foarte multe filme. Şi am un bagaj de filme, încă de la filmul mut. Din cele noi româneşti nu am vazut decât câteva. Al lui Ciulei a fost unul dintre primele filme româneşti pe care le-am văzut - în care o lansa pe Lica Gheorghiu. Nu mai văzusem filme româneşti. Nici nu ştiam că exista o cinematografie românească.

- Există un conflict între regizorii tineri şi generaţia mai veche?

- Nu. Nu poţi să contesti nişte filme pe care le-au făcut alte generaţii. Eu am fost întotdeauna extrem de respectuos cu toţi regizorii români, pe care nici măcar nu-i cunoscusem, dar am fost extrem de respectuos. Pentru că aşa merită. Sigur că exista unul care zice: "cinematografia începe cu anul 2000". E o tâmpenie. Cinematografia începe de prin o mie nouă sute şi ceva... Chiar înainte. S-au făcut filme măricele - "Războiul din '77". Dar nu poate să existe un conflict între generaţii. Pe cei mai în vârstă îi respecţi. Dacă nu-i placi, aia e altceva. Poate nici ăia nu plac filmele celor noi. Îi priveşte. Dar îi respecţi. Au existat nişte studiouri înfiinţate în 1990. Unul dintre ele a fost al meu. Am debutat opt regizori. 8 regizori, în timp ce maxiumum, cât a făcut un alt coleg a fost unul sau doi. Am încurajat întotdeauna tinerii, pentru că mi-a plăcut tinereţea. Şi acum îmi place, şi acum îi încurajez. Le ofer tot sprijinul, cât timp am.

- La ce proiecte mai lucraţi?

- La "Candele de zăpadă", un film cu scenariul scris de Corneliu Vadim Tudor şi la "Trenul morţii". Intru în producţie cu "Candele de zăpadă". Aştept nişte documente, am o echipă deja... şi intru în producţie.

- Despre ce va fi vorba în filmul scris de Vadim?

- Este un lucru pe care eu îl prefer - istoria. Perioada interbelică şi sfârşitul războiului.

- Iar despre "Trenul morţii", ce ne puteţi spune?

- În "Trenul morţii" este vorba de războiul din Rusia care se termină la Oarba de Mureş (n.r: o localitate în judeţul Mureş, Transilvania). După 23 august, un loc în care comandantul armatei ruse a dat ordin armatei: cuceriţi-l! Era un deal, au murit 11.000 de români acolo, era o prostie militară. Să cucereşti un deal când puteai să-l ocoleşti, să te duci mai departe, să bombardezi, să laşi avioanele şi se predau ăia. Dar a fost făcută special!

- Faceţi un film despre Gigi Becali? Aşa cum s-a scris în presă...

- Nu. Dar mi-ar plăcea. Poate chiar el să joace în film. Cred că i-ar plăcea, sunt convins. Nu, nu am vreun motiv, dar e un tip foarte hazos, aşa cum e el.

[Alex Leo Serban]

'Rep.: În aprilie, ziceai că “pe dinozauri nu-i aşteaptă vremuri bune”. Între timp, Sergiu Nicolaescu a scos Carol I. N-o să-ţi vină să crezi ce opinii elogioase a stors pelicula asta pe net, nu de la critici, ci de la public (ceea ce mi se pare mai grav).

A.L.Ş.: Da, dar timpul lucrează în defavoarea lor, de asta am spus că nu-i aşteaptă vremuri bune. Dinozaurii vor dispărea. Şi, dispărînd, vor lăsa un public de-a pururi frustrat că “nu mai face nimeni, domne, filme ca ale lu săracu Nicolaescu, D-zeu să-l ierte”. Asta nu poate fi decît o veste bună. Altfel, toţi ştim că genul ăsta de film prinde la public, de ce să mă surprindă ? Doar că dinozaurii le fac din ce în ce mai prost, iar publicul se prinde din ce în ce mai greu că sînt proaste...'

(restul interviului aici:
http://www.catavencu.ro/alex_leo_ser...bune-8633.html

[keepwalking]

eu nu inteleg disperarea cu care Sergiu Nicolaescu si-a propus sa faca vreo 5 filme in 3 ani.
daca ar fi un regizor aflat la inceputurile carierei, l-as intelege ca vrea sa se afirme cu orice pret si nu se uita la calitate.
pot intelege si disperarea unui om de 80 de ani care nu stie ce-i rezerva ziua de maine si cauta sa-si traiasca din plin clipa de creatie.
dar, daca tot simti fiorul mortii in spate, nu mai bine te-ai apleca peste o opera care sa-ti incheie magistral viata?
Clint Eastwood e de-o seama cu Sergiu Nicolaescu, a avut cam acelasi stil de filme, si banuiesc ca nici el nu se simte prea bine la varsta pe care o are. Cu toate acestea, filmele sale au fost tot mai bune pe masura ce a atins o anumita senectute.
Ce satisfactii incerci la 80 de ani trecand de la comedie la docu-drama, de la aventura la politica?
E trista aceasta dezorientare.

[Pashpix]

Sergiu Nicolaescu mărturiseşte sincer: "Nu cred că am iubit vreodată!"
(Libertatea)

În locuinţa care arată ca un adevărat muzeu, Sergiu Nicolaescu a adunat nu doar o adevărată colecţie de arme, multe folosite in filmele lui, nu doar cărţi, mai ales pe teme istorice, ci şi amintiri nenumărate în legătură cu femeile din viaţa sa. Totuşi, la 80 de ani, pe care îi va împlini poimâine, el mărturiseşte: “Nu cred că am iubit vreodată!”. Dacă Sergiu Nicolaescu şi-ar povesti, într-adevăr, toate iubirile, nu ţi-ar ajunge, poate, o viaţă, ca să le afli pe toate. De fapt, prima “îndrăgostire” a fost chiar la grădiniţă. “Erau două fetiţe pe care le recunoşteam simplu, una avea mâinile calde, alta, mâinile reci”, spune maestrul zâmbind. Era o grădiniţă cu educaţie catolică, “Notre Dame, se numea”, unde a învăţat şi germana. “Poate de-aceea am rămas c-o pasiune pentru nemţoaice toată viaţă”.

Zâmbeşte iar, ca unor gânduri doar de el ştiute. “În 1954 m-am însurat prima oară. Mariana o chema. Eu veneam după o altă dragoste, c-o nemţoaică, fireşte. Dar căsnicia n-a durat decât câteva luni. M-am însurat a doua oară la 50 de ani. Cu Gabi. Era pictoriţă de costume. A durat câţiva ani, dar am divorţat iar. Cu Dana sunt de aproape 14 ani (n.r. - s-au căsătorit în 2005). E o fată bună, dintr-o familie onorabilă. Mă iubeşte sincer, iar mie mi-e bine cu ea”, face Nicolaescu un rezumat al căsniciilor lui.

Partenere frumoase pentru maestru

Perioadele dintre căsnicii au pulsat de relaţii şi de iubite. Ce l-a atras la o femeie? “Frumuseţea, în primul rând. Aşa mi-am ales şi actriţele pentru filmele mele. Apoi, caracterul. Poate de-aia m-am şi despărţit rapid”, râde el, conştient de ironia urzicătoare pe care tocmai a spus-o. Totuşi, nu-şi dezice statutul de gentleman şi nu mai dă nume, ascunzându-le sub un zâmbet misterios. Dar lista filmelor şi a frumuseţilor care au jucat în ele poate da incidicii despre pasiunile lui. Şi totuşi, îmi face o mărturisire derutantă, privindu-mă drept în ochi şi serios de astă dată: “Nu cred că am iubit vreodată! Am fost un adevărat lup singuratic, de fapt. Nici prieteni intimi n-am avut. Sigur, au fost prieteni, cum a fost Amza Pellea, cum au mai rămas acum vreo doi, dar niciodată nu ne-am împărtăşit intimităţi de viaţă, cum fac alţii”.

Revoluţia din 1989 este iarăşi un subiect despre care am putea vorbi la nesfârşit. Dar Sergiu Nicolaescu a făcut-o, mult mai pe-ndelete, în cele patru cărţi scrise despre acele evenimente memorabile. Şi o va mai face şi în următoarea carte, “Lupta pentru putere”, pe care se pregăteşte s-o lanseze într-o lună, două.

Şi despre peliculele sale Sergiu Nicolaescu poate povesti mii de întămplări. Ce să alegi? Cum l-a regizat şi l-a strunit pe uriaşul artist Orson Welles în “Bătălia pentru Roma”? Cum i-a împăcat pe holul unui hotel de lux din Paris pe Richard Burton şi Elizabeth Taylor, faimosul cuplu de actori ai anilor ’60, aflaţi într-una dintre aprigele lor certuri? Cum trebuia să regizeze “Mihai Viteazul”, cu distribuţie plină de staruri mondiale, începând cu cei trei de mai sus şi continuând cu Charlton Heston şi Laurence Harvey? Cum i-a fost oprit avionul chiar pe pistă, în timp ce decola să parafeze înţelegerea pentru acel film şi-a fost dus la Paul Niculescu-Mizil, care i-a comunicat decizia lui Ceauşescu: filmul se face doar cu actori români? “Aş fi avut un buget de 4 milioane de dolari, asigurat de americani. În afara onorariilor acelor vedete. Aş fi “ras” tot, la nivel de încasări, în lume”, spune Nicolaescu, despre marele său of: că n-a fost lăsat să regizeze “Mihai Viteazul” în acea distribuţie internaţională de excepţie. Oricum, e mândru că acea peliculă a devenit cel mai vizionat film făcut de un român. Chiar dacă el consideră “Osânda” drept cel mai bun.

A suferit două operaţii pe creier

A trecut, acum doi ani, prin două intervenţii pe creier, după stupidul accident casnic când a căzut şi s-a lovit la cap. “Am fost paralizat, să ştii. Şi, practic, am fost nevoit să învăţ să vorbesc, să scriu, să merg din nou. Dar am reuşit.” Ca dovadă supremă a formei fizice îşi încordează braţul. “Hai, pune măna aici!” Pipăi, deci, un biceps dur ca fierul, continuare a stilului sportiv de viaţă al maestrului de pe vremea când făcea rugby la Metalul Bucureşti. Poate că celebra sa replică din “Cu mâinile curate”, repetată azi obsesiv peste tot, ar trebui refăcută chiar de Sergiu Nicolaescu, când ar fi vorba de viaţă: “Un fleac! Am ciuruit-o!”. La mulţi ani, maestre!

A avut un miliard de spectatori

Conform propriilor spuse, peste un miliard de oameni au văzut filmele semnate Sergiu Nicolaescu. “Mihai Viteazul” a fost difuzat, la vremea respec-tivă, în toată lumea, prin casa de producţie americană “Columbia”. Pe site-ul imdb.com, specializat în filme, pelicula e în topul majorităţii genurilor artistice, realizat pe baza voturilor spectatorilor de pe tot mapamondul: locul 3 la “film istoric”, locul 5 la “biografic”, locul 10 la “filme de război”, locul 17 la “acţiune” şi locul 43 la “dramă”. De asemenea, într-un clasament al spectatorilor români realizat în 2006, “Nea Mărin miliardar”, regizat tot de Nicolaescu, deţine primul loc, cu 14.650.000 de spectatori, “Mihai Viteazul” fiind pe locul 3, cu 13.330.000 de spectatori. Nicolaescu este şi regizorul cu cel mai mare număr de filme - cinci - care au fost propuse ca nominalizări ale României la Premiile Oscar, la categoria “cel mai bun film străin”.

E convins că are un fiu dintr-o relaţie de prin anii ’50

Sergiu Nicolaescu regretă că n-a avut o familie mare, cu mulţi copii. Totuşi, e convins că are un fiu, pe undeva, în altă ţară, acolo unde a ales să plece mama acestuia. “Era prin 1956, cred. A fost o femeie care m-a ales, să spun aşa. M-a ales să fiu tatăl copilului ei. Stătea pe aici, prin apropiere, într- o vilă mare, frumoasă. Era măritată. Roxana. Roxana Ghiaţă. Culmea, pe soţ îl chema tot Nicolaescu. Era inginer. Ea a născut un copil, un băiat. Sunt convins că era al meu. Dar a plecat în altă ţară la scurt timp. O vreme am încercat să aflu ce fac, pe unde sunt. N-am reuşit. Apoi au trecut anii şi-am considerat că e prea târziu să mai intervin în viaţa cuiva”. Astfel, adevăraţii lui copii, urmaşi au rămas cele peste 50 de filme făcute.

[nume]

Sergiu e foarte cool zilele astea. Cica ar vrea ca ultima sa "creatie" sa fie despre viata lui Gigi Becali. Sunt convins ca idiotul il va face, pana acum n-a ratat nimic.

[civica65]

Astăzi e ziua ta... Sergiu Nicolaescu! (Jurnalul Naţional)

http://www.jurnalul.ro/stire-calenda...cu-540855.html

[keepwalking]

La multi ani, sanatate si gandul cel bun!

[Judex]

La multi ani, Sergiu Nicolaescu!

[Gloria]

Dar la cineasti, pe langa "La multi ani" se ureaza si "la multe filme"! Indrazniti, draga Judex, draga Keep!