|
Unlikely Messiah
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
|
"Changeling"
"Changeling" - O docu-drama tragicã
Puternic, tulburãtor, consistent
*** Atenþie! Conþine spoilere! ***
Dacã fostul comisar Miclovan avea mansarda mai bine mobilatã, "Triunghiul morþii" ºi "Carol" ar fi semãnat cu "Flags for Our Fathers" ºi "Letters from Ivo Jima", iar în loc de "Oglinda", "Punctul zero" sau "15" ar fi fãcut docudrame ºi reconstituiri la nivelul acestui "Changeling" - un film extrem de puternic, tulburãtor ºi consistent, lucrat cu o precizie profesionalã admirabilã; inevitabilele sale nereuºite, puþine ºi tolerabile, vor fi analizate puþin mai încolo.
E surprinzãtor, într-adevãr, sã vedem cum pistolarul iute de mânã ºi dur de fizionomie din westernurile spaghetti ale lui Sergio Leone, sau adept al celor mai brutale metode, pe vremea când se numea "Dirty Harry", a evoluat spre a deveni un regisor sobru, profund ºi sofisticat, aplecat cu precãdere spre filmele de conþinut. În "Changeling" (termen intraductibil, cu sensul de "copil substituit la naºtere" - de obicei, cu conotaþii fantastice de rãu augur, a la "Omen"), J. Michael Straczynski a pornit de la un caz descoperit în arhive, pe cale sã-l înghitã uitarea, despre o mamã singurã, din perioada Prohibiþiei, al cãrei copil dispãrut e substituit de Departamentul Poliþiei din Los Angeles, într-o încercare de a-ºi mai acoperi din gafele ºi corupþia endemicã ce ameninþau sã-l compromitã iremediabil. Cum femeia n-a înghiþit gãluºca, ºi a continuat sã cearã cãutarea adevãratului ei fiu, s-a ajuns la expertize medicale mãsluite, înscenãri, manipulãri, intimidãri tot mai brutale ºi, în cele din urmã, la o internare abuzivã în azilul psihiatric (iatã cã ºi aºa-zisa "democraþie-model" occidentalã proceda la fel ca Stalin, Dej ºi Ceauºescu, ba încã mult înaintea lor). Finalmente, adevãrul a ieºit la ivealã, vinovaþii ºi-au primit mãcar unele pedepse, dacã nu chiar pe cele binemeritate, iar eroina odiseei (termen pe deplin justificat) a continuat sã-ºi caute fiul dispãrut pânã la moarte (survenitã prematur, deºi din cauze naturale). Din pãcate, multe detalii - inclusiv soarta copilului - au rãmas definitiv neelucidate.
Straczynski, ca scenarist, ºi mai ales Eastwood, ca regisor, se confruntã aici cu problemele tipice ale formulei de non-ficþiune romanþatã doar la un nivel minim (nume reale, reconstituiri exacte, ºi plombãri ale petelor albe cu episoade veridice). Pe de o parte, specificul genului sporeºte enorm tensiunea, atât prin faptul de a ºti cã faptele s-au consumat virtualmente aidoma, cât ºi datoritã mijloacelor de expresie proprii unei asemenea formule, atunci când sunt bine stãpânite; pe de altã parte, rãmâne valabil riscul multor incorectitudini ale construcþiei dramaturgice, ale structurilor conotative ºi ale valenþelor semnificative, precum ºi al unor mari probleme de verosimilitate - din moment ce viaþa, cum ºtim, nu numai cã urmeazã seturi de reguli numai de ea ºtiute, dar de multe ori, paradoxal, mai poate ºi sfida la modul cel mai insolit credibilitatea. În aceastã zonã se situeazã cele mai importante calitãþi ºi defecte ale filmului.
Ar putea face obiectul unui studiu meticulos, care nu-ºi are locul aici, o enumerare detaliatã ºi o analizã cât de cât profundã a acestor abateri liber asumate de la canoanele scenaristicii - e de ajuns sã menþionãm doar seria numeroaselor finaluri succesive posibile, datorate eminamente cronologiei reale. Mult mai interesante sunt soluþiile aplicate de Straczynski ºi Eastwood spre a readuce pe cât posibil întregul film la un format normal. Cea mai semnificativã ar fi, cred, constituirea unui punct culminant foarte complex structurat, ºi extrem de intens, prin suprapunerea în timp perioadei de internare la azil cu descoperirea ucigaºului în serie - metodã potenþatã ºi prin montajul paralel, ba chiar supralicitatã, în momentul când salvatorii sosesc la sanatoriu exact în ultima secundã dinainte ca "pacientei" sã i se aplice tratamentul cu electroºocuri (adicã... totuºi!). Acelaºi procedeu s-a folosit ºi în secvenþele celor douã procese în justiþie (al instituþiilor acuzate de ilegalitãþi ºi abuzuri, ºi al ucigaºului în serie) desfãºurate simultan în douã completuri de judecatã vecine (din nou: puþin cam mare coincidenþa...) În continuare, mai ales spre final, unde o comprimare dramaturgicã prea densã ar fi impus o abatere de la realitatea evenimentelor peste mãsura pe care autorii ºi-o doreau, s-a optat pentru o elaborare foarte atentã, unitarã ºi rotunjitã, a secvenþelor disparate, cãutându-se valorificarea maximalã a tensiunilor interioare (de exemplu, în cazul vizitei la vorbitor sau al execuþiei, extrem de intense în sine, deºi guvernate mai mult de imperativele unei reconstituiri fidele în sine, ºi completate stilistic, decât de valenþe dramaturgice intrinseci).
Un element rezolvat doar parþial rãmâne însuºi personajul lui Gordon Northcott, foarte greu de acceptat, din pãcate, chiar ºi cu amendamentul prioritãþii semi-documentare. Din capul locului, ipoteza unui tânãr fermier sadic care, împreunã cu mama lui, rãpeºte bãieþi, îi tortureazã, îi mutileazã ºi-i asasineazã prin decapitare, îngropându-i apoi în incinta fermei, þine de categoria "incredibil dar adevãrat" (cu accentul pus pe incredibil). Pentru a-l investi artistic, personajul avea nevoie de o dezvoltare a motivaþiilor (sexuale, canibalice, psihopatologice, sociopate, de sclavie, etc.) care din film lipseºte cu desãvârºire, pãstrându-se doar explicaþia genericã a nebuniei ºi atât. Mama complice e eliminatã din scenariu, pentru a evita anumite lungimi, în schimb introducându-se o sorã din Seattle, cu comportament la fel de gratuit-dizarmonic (pe ideea cã erau o familie de þãcãniþi - dar tot fãrã a da substanþã enunþului). În sfârºit, însuºi comportamentul lui Northcott, deºi expresiv în repulsivitatea lui coºmarescã, ºi redat cu admirabilã fineþe de cãtre Jason Butler Harner, rãmâne cam tautologic; în mãsura în care balanþa dintre descrierile documentare pãstrate ºi nivelul de romanþare ficþionalã acceptat de autori o permitea, aº fi preferat un personaj mai complex ºi contradictoriu - nu neapãrat un Hannibal Lecter, dar mãcar un agricultor care la prima vedere sã parã om normal, fãrã eticheta de crazy killer pe frunte.
Un alt pãcat prin exces al autorilor se remarcã în raport cu zona de maximã importanþã a primului plot point (aºa-numitul "dar dacã" - sau, de la Propp citire, articulaþia Vicleºug-Prejudiciere care duce la definirea Lipsei): apariþia copilului substituit, ºi toate secvenþele imediat urmãtoare, cu elemente ale înscenãrii. Recunoaºtem acea facturã de paranoia aparentã de mare impact, deja întâlnitã în atâtea alte filme, proprie înscenãrilor care cautã sã modifice complet realitatea vieþii unui personaj, contraargumentând cu sugestii de vis, amnezie sau chiar instabilitate psihicã - ca în "So Long at the Fair" / "Secretul camerei 19" (Antony Damborough ºi Terence Fisher, 1950), "Chase a Crooked Shadow" / "Alerg dupã o umbrã falsã" (Michael Anderson, 1958), sau celebrul "Gaslight" / "Lumina de gaz" (George Cukor, 1944). Evident, încã din primele momente înþelegem cã totul nu e decât o înscenare colosalã, dusã pânã în cele mai mici amãnunte: martori falºi, experþi mincinoºi, explicaþii trase de pãr, etc. - într-o proporþie ce va deveni cam greu acceptabilã ulterior, când constatãm cât de micã fusese miza: poliþia improvizase pur ºi simplu soluþionarea fabricatã a unui caz banal de dispariþie, ca sã-ºi salveze parþial firma ºi-aºa compromisã.
Din fericire, toate aceste neajunsuri, oricum vizibile doar pentru un ochi avizat, pãlesc în raport cu marile împliniri ale filmului, reunite mai ales sub bagheta regisoralã a lui Eastwood. Concepþia lui artisticã e robustã, convingãtoare ºi precis construitã, caracterizatã printr-o implicare intimã, afectuos-virulentã, în viaþa ºi evoluþiile personajelor - portretizate la rândul lor în tuºe puternice ºi nuanþe fine. Autorul urmãreºte povestirea, cu toate fragmentãrile ei descrise mai sus, printr-o naraþiune nervoasã, reuºind sã unifice în mare mãsurã fluxul epic, peste care suprapune accente dure de criticã socialã - ce bine ar merge o asemenea viziune regisoralã în România zilelor noastre, în locul insuportabilelor "Sisteme nervoase" ºi al altor "Ticãloºii"! Eventualele glisãri spre isterie se pot justifica prin trãirile personajelor - stãri emotive care ating uneori paroxismul, în cazul Christinei, sau al lui Sanford Clark, bãiatul care-ºi aminteºte ororile de la ferma groazei, fiind totodatã traumatizat de remuºcãri - ºi, în fond, sunt contrabalansate de rãceala de-a dreptul cinicã a altor momente de mare potenþial dramatic, ca execuþia - filmatã meticulos, naturalist ºi detaºat.
Îl ajutã într-o mãsurã însemnatã imaginea lui Tom Stern, unde recunoaºtem decizia plasticã aplicatã, în acelaºi tandem cu Eastwood, în dipticul dedicat bãtãliei de la Iwo Jima - acele tonuri desaturate, ca o sugestie a atmosferei de epocã; în chip ciudat, compoziþia cromaticã deranjeazã întrucâtva în primul sfert al filmului, printr-un contrast cam prea accentuat, inclusiv anumite accente de culoare violente - rujul eroinei, de pildã, cum am mai vãzut recent ºi-n "The Edge of Love"... Din fericire, nu peste mult, unitatea plasticã se restabileºte, tot filmul curgând într-o atmosferã coerentã, nuanþatã poetic - ºi potenþatã la rându-i de montajul capabil sã decupeze dinamic, riguros ºi creator secvenþele, al cuplului Joel Cox - Gary D. Roach.
Controversata ºi controversabila Angelina Jolie reuºeºte o creaþie cu totul specialã în rolul Christinei Collins, construindu-ºi fluent ºi masiv evoluþia de femeie normalã care se metamorfozeazã treptat în luptãtoare neînduplecatã, pe parcursul tuturor crizelor ºi al momentelor oscilante pe care le strãbate. Fizionomia ei nu tocmai frumoasã, îmbinând într-o dizarmonie expresivã atractivitatea ºi stranietatea, e completatã de un machiaj uºor expresionist, în ton cu perioada premergãtoare ºi contemporanã Marii Crize. Îi þine isonul John Malkowitch, ca reverendul Gustav Briegleb, principalul ei susþinãtor - în tuºele lui apãsat-tãioase, cuceritor în cheie incomodã - iar la antipozi se situeazã Jeffrey Donovan (cãpitanul J.J. Jones), un antagonist compus din accentele întregii game a tot ce poate fi antipatic, de la cele mai explicite pânã la maximum de subtilitate, secondat, în cheie similarã, de ºeful sãu (James E. Davis), interpretat cu umor ipocrit de Colm Feroe. Am menþionat deja compoziþia interesantã ºi rafinatã, deºi uºor schematicã, a lui Jason Butler Harner, ca ucigaº în serie, ºi surprinzãtoarea sinceritate, pentru doar treisprezece ani, a lui Eddie Alderson (fratele mai mic al lui Kristen Alderson), în Sanford Clark.
Ca sã tragem linie, Clint Eastwood îºi dovedeºte din nou capacitatea de a filma super-captivant, ridicând tensiunea la cote greu de suportat, câtã vreme în subsidiar acumuleazã insidios sumedenie de sensuri majore. Chiar fãrã a-i egala în acest sens pe fraþii Coen (cu care, în fond, nu-l putem compara, datã fiind natura mult mai realistã a viziunii lui), omul confirmã din nou cã apartenta menire de erou al unor vechi blockbustere poate fi amarnic de înºelãtoare.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
8 ianuarie, 2009
Bucureºti, România
|
09 Jan 2009, 05:30
Copyright© 2000-2024 Cinemagia® 
