Melancholia

[Liviu-]

Lars von Trier reuseste inca o data sa faca ceva unic, un film care se deosebeste nu numai de cinematografia ca intreg, dar chiar si de creatiile sale precedente. E bizar modul in care s-a potrivit cu Malick sa faca in acelasi an filme cu teme partiale la dimensiunea macrocosmosului, americanul despre inceputul vietii pe Terra, iar danezul despre sfarsitul ei. Dar legatura dintre ei se opreste aici, pentru ca cei doi abordeaza stiluri foarte diferite, comparatia fiind cam aceeasi pe care am facut-o pentru a-l delimita pe Malick de Kubrick. Trier abordeaza sfarsitul lumii distantandu-se de personajele sale, el e mai rece, cumva mai sec, pare sa trateze viata dintr-o perspectiva pesimista, de fapt chiar depresiva, spre deosebire de Malick care vroia sa arate frumusetea vietii. Ziceam ca tema macrocosmica e una partiala si asta pentru ca ambii regizori aleg sa puna in contrast dimensiunea universului cu cea a simplei si infimei vieti omenesti.

Melancholia este oarecum structurat ca Antichrist, doar ca numarul de capitole e mai scurt (doua), prologul nu e anuntat, desi exista, iar epilogul nu mai apare de data asta. Si la fel ca Antichrist filmul are un inceput de-a dreptul superb, cu niste imagini incredibil de frumoase si o melodie foarte bine aleasa, care cred ca-i cam singura din tot filmul si e repetata oricand exista un moment mai dramatic. Ce am remarcat la aceste scene e tocmai faptul ca ele sunt mai degraba tablouri in miscare decat film in slow-motion intrucat viteza e extrem de redusa. De fapt prologul e un rezumat la actiunea care urmeaza sa se intample sau, poate mai bine spus, o previziune. Senzatia pe care am avut-o in timp ce chiar se derula actiunea din prolog e faptul ca acele imagini reprezentau starea sufleteasca a ceea ce se vedea in povestea desfasurata. De exemplu este o imagine cu Dunst in rochie de mireasa, mergand printre niste copaci care parca vor s-o cuprinda cu ramurile, iar picioarele ii sunt prinse de plante agatatoare. Mai tarziu in film aceasta ii povesteste surorii ei starea pe care o are la un moment dat in timpul nuntii, descriere care seamana enorm cu ce vedem in inceput. Intr-o alta imagine e Gainsbourg cu copilul in brate pe terenul de golf, cu picioarele scufundate in iarba si o expresie de neputinta pe fata, imagine care explica starea ei, aflata in acelasi loc, dar dandui-se de data asta contextul: tocmai a aflat ca ciocnirea e sigura, iar debusolarea e la un nivel maxim cand incearca sa fuga cumva de acest eveniment inevitabil. Sunt mai multe astfel de imagini, toate extraordinare, dar o sa mai reamintesc doar una (in primul rand pentru ca inca nu le-am prins prea bine pe celelalte), cea in care Dunst curge pe un rau in rochia ei de mireasa si cu un buchet in brate. Paralela mi-e mai putin clara de data asta, personal ma duce cu gandul la modul in care s-a purtat pe parcursul nuntii, cand era cumva pierduta in eveniment si parca “curgea” impotriva vointei ei intr-o casnicie care nu pare a insemna nimic, ca si cum viata s-ar fi dus pe apa sambetei.

O sa mai reamintesc o alta astfel de imagine din prolog, dar nu datorita motivelor de mai sus, ci pentru ca mi se pare un omagiu adus lui Tarkovsky, caruia i-a si dedicat filmul sau precedent. Aceasta prezinta un cal, la fel cum in Andrei Rublyov vedeam unul in toata maretia sa. E foarte posibil sa existe si alte astfel de momente, dar nu le-am prins. Poate la a doua vizionare.

Melancholia are in centru relatia dintre doua surori, iar ca tema principala pare sa se invarte in jurul depresiei, neputintei, a melancoliei, teme in care Trier pare sa fie maestru din moment ce el insusi le-a trait. Mi-a placut mult observatia lui Dunst fata de ceea ce parea a fi mancarea ei favorita, ea spunand ca are gust de cenusa. In film nu e explicat clar carui motiv i se datoreaza aceasta stare, iar un motiv care sa tina de alte personaje sau de viata sa pana in startul filmului sunt de-a dreptul ignorate, ceea ce ma duce cu gandul la ineditul din viata ei, planeta Melancholia. Poate fi ori o reactie la schimbarile fizice planetare, ori o previziune a ciocnirii pe care e posibil sa o aiba Dunst (lucru care s-ar lega cumva si cu prologul). Daca ar fi cel din urma caz atunci ea devine depresiva fata de sfarsitul vietii, lucru care ar explica si de ce pare sa dispara depresia de pe parcursul filmului, cumva parand sa fi acceptat inevitabilul. De cealalta parte sora ei ii ia locul si pe final ajunge intr-o stare de disperare, constientizand ca s-a ajuns la sfarsitul tuturor lucrurilor si nu poate face nimic pentru fiul ei. Ambele actrite joaca foarte bine si astfel dau o mare credibilitate starilor de suferinta prin care trec personajele. Atmosfera debusolanta a filmul e sustinuta si de miscarile camerei, tinuta in mana, cu totul altfel fata de fluiditatea pe care o are camera in ultimul film al lui Malick.

Mai inainte comparam prologul cu cel din Antichrist, a carui frumusete o depaseste pe cea a filmului din 2009, dar nu am zis despre final, ce realizeaza simetria filmului in ceea ce priveste imaginile extrem de puternice. Acesta prezinta ultimele momente din viata personajelor in timp ce se tin de maini si asteapta impactul, iar in spatele lor vedem planeta enorma apropiindu-se rapid si distrugand totul in cateva secunde. Cat de lipsiti de importanta suntem, cat de usor putem disparea...

Sunt multe de discutat despre filmul asta, mi-a dat senzatia ca s-ar putea sa fie destul de multa simbolistica, doar ca pare ceva mai ascunsa decat in Antichrist. Din pacate inca nu ma simt capabil sa intru in discutii pe tema asta, iar o a doua vizionare nu e doar recomandata, ci chiar necesara.

[dragonfly_drk]

Întradevăr, ai punctat foarte bine elementele esenţiale. Mai ales în ceea ce priveşte conexiunea imaginilor din prolog cu restul filmului. De fapt, nici nu cred că e un prolog. Îl văd mai degrabă ca pe un vis, previziunea lui Dunst care declanşează depresia de care spuneai. E foarte clar că s-a creat o conexiune între Melancholia "de pe cer" şi cea din ea.
Pe parcursul filmului, Dunst încearcă să explice că ea ştie unele lucruri. Din păcate, sora sa nu o crede punând totul pe seama "bolii" sale. La sfârşit abia, atunci când realizează că a avut dreptate, rolurile se schimbă. Probabil şi pentru că Dunst, trecând prin toată depresia aceea, a reuşit până la urmă să se resemneze şi să îşi accepte soarta cu "zâmbetul pe buze", ceea ce nu se poate spune şi despre sora sa care dacă la început era sceptică în privinţa unei "scăpări", spre final adevărul o şochează ea nefiind pregătită pentru el.

Cele două surori sunt metafore pentru întreaga rasă umană. Pe de o parte, cei înzestraţi cu posibilitatea de a accepta un posibil final şi de a-l primii fără remuşcări iar pe de altă parte cei care cad pradă unui haos necontrolat, panicii, suferinţei, regretului, dorinţei tot mai avide de a supravieţui ţinându-se cu dinţii de speranţă până în ultima clipă când îşi văd moartea cu ochii şi realizează că au luptat degeaba (şi aici cam intră 90% din populaţie, oameni care caută să supravieţuiască, se cred mai puternici decât un întreg Univers, etc, etc, etc.)

Sunt sigură că toate, dar absolut toate scenele şi imaginile prezente în film au un scop anume şi o simbolistică, aşa cum spuneai. Şi sunt multe, foarte multe. Tocmai de aceea sunt de acord cu tine că filmul trebuie vizonat de cel puţin două ori. Pare el explicitar dar simt că ascunde ceva mai mult.

Melancholia e genul de film pe care trebuie să îl vezi cu pixul în mână, să îţi iei tot timpul notiţe, să dai replay ori de câte ori e nevoie. Desigur, e cam imposibil (momentan) dar cam asta ar fi indicat pentru a-l putea înţelege în profunzime.

Sunt câteva scene, în schimb, care mi-au atras atenţia în mod deosebit dar aş vrea şi eu să mai văd o dată filmul în detaliu pentru a le înţelege mai bine şi a trece peste faptul că "prologul" şi prima parte îmi par cam prea lungite. Sunt sigură, orice ar fi, că la a doua, a treia vizionare o să reuşesc să îmi dau seama de ce nunta lui Dunst e atât de detaliată şi ciudată, aş putea spune (îmi pare cam atipică, totuşi)

Oricum ar fi, Melancholia e unul dintre cele mai intense filme apocaliptice. Acţiunea se concentrează în jurul a cât mai puţine personaje, finalul este cât se poate de real, fără happy ending-urile cu care ne-am obişnuit până acum, în care o parte din omenire e salvată. Tocmai de aceea e un film de nota 10, el reuşind să ne facă să înţelegem că "suntem singuri" şi că nu avem puterea necesară de a învinge Universul.

Scena finală cred, e cea mai concludentă în această privinţă. Imensitatea planetei care se apropie vertiginos în antiteză cu cele două surori şi copilul refugiaţi sub acea "colibă indiană improvizată." Practic, s-a minimalizat aici rasa umană, lăsând Universul să se desfăşoare după legile după care a fost creeat.

În concluzie, pentru mine pare a fi cel mai bun film văzut (şi lansat) în 2011. Chiar îmi era dor de aşa ceva. (Să îmi doresc să îl văd a doua oară, să îl descopăr de fiecare dată tot mai mult, să îl analizez şi puric până nu mai rămâne nimic din el.)

[Liviu-]

Îl văd mai degrabă ca pe un vis, previziunea lui Dunst care declanşează depresia de care spuneai.

Asa cred si eu, din cele trei motive pentru depresie pe care le-am enumerat asta parca are cel mai mult sens tocmai pentru ca se leaga cu prologul, dar si cu afirmatiile ei legate de faptul ca ea "stie" lucruri.

Sunt câteva scene, în schimb, care mi-au atras atenţia în mod deosebit dar aş vrea şi eu să mai văd o dată filmul în detaliu pentru a le înţelege mai bine şi a trece peste faptul că "prologul" şi prima parte îmi par cam prea lungite. Sunt sigură, orice ar fi, că la a doua, a treia vizionare o să reuşesc să îmi dau seama de ce nunta lui Dunst e atât de detaliată şi ciudată, aş putea spune (îmi pare cam atipică, totuşi)

Am acelasi sentiment fata de nunta, dar nu si fata de prolog.

Eu as fi curios sa aflu mai multe despre imaginile din acele carti pe care le scoate ea la un moment dat. Intr-una din ele era un tablou foarte asemanator cu scena din prolog, Dunst dusa usor la vale de apa. Din pacate la pictura sunt total pe dinafara.

[dragonfly_drk]

Eu as fi curios sa aflu mai multe despre imaginile din acele carti pe care le scoate ea la un moment dat. Intr-una din ele era un tablou foarte asemanator cu scena din prolog, Dunst dusa usor la vale de apa. Din pacate la pictura sunt total pe dinafara.

Da, am observat şi eu asemănarea. Dar am privit puţin mai atent. Imaginile care erau iniţial expuse (cred) erau din cărţi cu astrologie. Tot felul de planete şi cum se deplasează ele. Sau ar fi putut să fie doar nişte simple imgagini, plate, simple, calme. Faptul că ea a înlocuit cărţile cu unele care aveau imagini mai dure, ar putea însemna trei lucruri:

1. În cazul în care iniţial erau cărţi cu planete să fie o resemnare a ei sau şi mai bine zis, de ce nu?, o furie faţă de Melancholia care va aduce sfârşitul (aici cam alternez între resemnare şi furie)
2. O nouă previziune şi haosul pe care apocalipsa îl va creea, de la calmul iniţial la panică.
3. O refulare a sentimentelor, a furiei şi o încercare de a nega starea în care se afla plus adevărul pe care îl "visase".

Practic, cred că scena aia arată cel mai bine lupta interioară a ei şi încercarea de a se păstra normală faţă de cei din jur şi faţă de ea însăşi. Până la urmă cred că asta e şi întregul prim episod al nunţii. Lupta. Sforţarea de a încerca să înţeleagă de ce ea ştie, de a nega şi de a încerca să se convingă că toate astea sunt doar o iluzie. Probabil conştientizarea faptului că nu e aşa şi că întradevăr apocalipsa va veni s-a produs undeva între cele două capitole pentru că observăm că în partea a doua starea ei de depresie e mult mai accentuată dar nu e din cauza luptei de a nega ci din contră, de a accepta adevărul.

[BenPC]

Ok, nu crezi ca reactioneaza normal, dar atunci spune cum ar fi fost normal Diferenta intre Portman si cele doua nu e de talent, ci de rol si cu toate astea Dunst a jucat foarte bine (eu nici nu o consideram actrita pana acum). Apropo, de ce nu scrii pe forum ...

So.. here I am
OK, deci cu felul in care reactioneaza cele 2 protagoniste, mi s-a parut dupa cum spuneam fortat sau deloc natural, poate Von Trier nici nu urmarea asa ceva si cum a spus si dragonfly_drk cele 2 surori sunt mai mult metafore, la poluri opuse, pentru felul in care umanitatea ar reactiona la un astfel de eveniment apocaliptic.. dupa cum spuneam, personal nu mi-a placut acest gen de reactie din partea surorilor chiar daca are o logica in spate mi se pare fortat iar scenariul nu ajuta deloc desi imaginile incearca sa creeze o atmosfera tipica unui film fantasy .. adica anything is possible.

Si cand vine vorba de atmosfera Von Trier stie ce face .. dar e suficient? sigur, e frumos sa privesti un film ca un tablou in miscare si pt cei care sunt pasionati de asa ceva .. si numai de asa ceva astfel de filme sunt un deliciu totusi cand vorbim de film in general trebuie si putina carne intre cele 2 feli de paine .. probabil vre-o bagheta frantuzeasca . Si sunt multe momente superbe dpdv vizual, cum ai spus si tu inceputul sau prologul filmului acele imagini sunt adevarate picturi, parte cu nunta, eveniment filmat desigur noaptea in contrast cu scenele pe ziua in culori vii, si desigur finalul.

Totusi n-as zice ca filmul este complet lipsit de continut, sunt cateva momente care sunt interesante .. dupa cum spuneati si voi scena cu Dunst cand schimba cartile deschise din vitrina cu cele care contin picturi celebre .. o mica paranteza aici, eu din cate imi amintesc cartile pe care le inlocuieste contin imagini abstracte , tot picturi .. dar care contin forme geometrice probabil era ceva si cu cercuri p'acolo ducandu-va cu gandul la carti de astronomie, poate asta vedea si personajul interpretat de Dunst in acele imagini .. un alt argument care vine in sprijinul teoriei ca depresia in care cazuse Justin era datorata planetei Melancholia care avea ca destinatie finala planeta noastra. Alta scena care mi-a placut si care merita sa fie mai lunga sau sa fie mai multe astfel de discuti in film .. ma refer la scena in care cele 2 surori, stiind ca impactul este inevitabil, au acea discutie legata de cum ar fi bine sa "se pregateasca" pt ultimele clipe "let's do this the right way" zicea Claire rugand-o pe sora ei sa o insoteasca afara la un pahar de vin iar Justin ii raspunde prin "do you know what i think of your plan? .. I think its a pice of SHIT", deci faza aia DA, tare .. sau cand Justin vb de rasa umana ca nu meritam sa fim salvati sau ca suntem singuri in univers .. mi-ar fi placut mai multe momente de genul asta, sa fie mai cerebral .. dar poate ca aici emotile au prioritate si de-asta avem acele extreme de care vorbeam mai sus.

Pe final as vrea sa propun cateva lucruri pe care nu le-am inteles in intregime sau deloc si ar merita discutate:

- de ce se purta Justin asa de urat cu viitorul sot, care din cate se poate observa era un timp de treaba, iar la scena cu dormitorul in care proaspetii insuratei urmau sa "respecte traditia" ea il refuza si se duce sa i-o traga cu tipu ala care lucra pt seful ei (si era inrudit cu el daca imi amintesc bine )

- de ce barbatul lui Claire se sinucide .. ala chiar a fost un moment WTF, din nou poate intentionat, tipu fusese super cerebral, calculat, pe tot parcursul filmului, sigur avea si el indoieli in privinta impactului dar .. chiar asa, sa inghita un pumn de pastile in grajd ca muierea doesn't make any sense

- si ultimul aspect .. poate au mai fost si altele dar astea sunt cele care imi vin in minte acum .. am amintit mai sus de scena in care Justin zice "I think your plan is a pice of shit" deci o durea fix in .. dos de cum o va prinde finalul, pe buda sau afara cu un pahar de vin, atunci de ce brusc trecerea la " hai sa construim un cort magic " .. asta a facut ca finalul sa fie plat dpdv emotional pt mine, tocmai pt ca totul era atat de artificial si contradictoriu desi muzica, tinutul de maini (ca in Toy Story 3), bocitul femeilor .. parca si Justin incepuse sa regrete putin, toate aceste lucruri incearcau sa deschida robinetul si sa plang ca o fetita

[Liviu-]

OK, deci cu felul in care reactioneaza cele 2 protagoniste, mi s-a parut dupa cum spuneam fortat sau deloc natural, poate Von Trier nici nu urmarea asa ceva si cum a spus si dragonfly_drk cele 2 surori sunt mai mult metafore, la poluri opuse, pentru felul in care umanitatea ar reactiona la un astfel de eveniment apocaliptic.. dupa cum spuneam, personal nu mi-a placut acest gen de reactie din partea surorilor chiar daca are o logica in spate mi se pare fortat iar scenariul nu ajuta deloc desi imaginile incearca sa creeze o atmosfera tipica unui film fantasy .. adica anything is possible.

Mie din contra, mi s-au parut foarte naturale. N-am avut ocazia sa dau peste multe persoane depresive, adica sa le vad intr-o astfel de stare urmarindu-le fiecare miscare, dar imi da impresia ca Trier a ilustrat-o foarte bine. Dupa cum ziceam, el insusi a avut de furca cu depresia si mi-e greu sa cred ca o persoana cu simtul lui artistic, care peste asta a mai si trait ce vroia sa ilustreze, nu poate reda corect o astfel de stare. Nu stiu ce sa zic, practic n-am ce spune aici, cel putin pana nu stiu exact ce parte a comportamentului, ce gesturi, ce expresii, ce replici te-au facut sa-l simti fortat sau fals.

Si legat de scenariu, mi se pare unul din punctele forte. Filmele lui Trier sunt in primul rand niste studii de caracter, asa cum facea Bergman, trateaza stari umane intunecate si o face excelent. N-am simtit nici atmosfera de film fantasy, ci realitate pura daca lumea ar fi sa fie confruntata cu o astfel de problema.

Totusi n-as zice ca filmul este complet lipsit de continut

Eu as zice ca-i plin de continut. Fiecare moment ajuta la construirea personalitatii personajelor si o trateaza in contextul unor sentimente intunecate.

- de ce se purta Justin asa de urat cu viitorul sot, care din cate se poate observa era un timp de treaba, iar la scena cu dormitorul in care proaspetii insuratei urmau sa "respecte traditia" ea il refuza si se duce sa i-o traga cu tipu ala care lucra pt seful ei (si era inrudit cu el daca imi amintesc bine )

Poate din cauza ca era depresiva si vroia sa respinga ideea de societate perfecta, sa-i respinga falsitatea, modul in care majoritatea personajelor se suportau doar pentru ca asa iti impun normele societatii, una dintre ele fiind si casatoria. Cred ca sunt multe de discutat pe seama evenimentului respectiv... pe mine nu ma multumeste ce am zis mai sus.

de ce barbatul lui Claire se sinucide .. ala chiar a fost un moment WTF, din nou poate intentionat, tipu fusese super cerebral, calculat, pe tot parcursul filmului, sigur avea si el indoieli in privinta impactului dar .. chiar asa, sa inghita un pumn de pastile in grajd ca muierea doesn't make any sense

Lasitate. Inainte nu era sigur de impact, desi isi ascundea foarte bine teama de posibilitatea impactului. Cand lucrul a devenit cert probabil nu a putut suferi tensiunea, ideea ca avea sa moara in curand si lucrul asta nu depindea de el , ci de momentul ciocnirii, adica de planeta cealalta. Prin acelasi lucru a trecut si Claire, doar ca era se gandea mai mult la copil decat la sine. Justine parea sa fie deja impacata cu gandul ca va muri, asa ca pe sfarsit nu mai avea dilema asta. Sotul a ales sa moara dupa vointa sa, sa aiba o moarte controlata si sa treaca peste acele ultime momente ale planetei care probabil ar fi parut ca ani pentru cei ce asteptau ciocnirea.

- si ultimul aspect .. poate au mai fost si altele dar astea sunt cele care imi vin in minte acum .. am amintit mai sus de scena in care Justin zice "I think your plan is a pice of shit" deci o durea fix in .. dos de cum o va prinde finalul, pe buda sau afara cu un pahar de vin, atunci de ce brusc trecerea la " hai sa construim un cort magic " .. asta a facut ca finalul sa fie plat dpdv emotional pt mine, tocmai pt ca totul era atat de artificial si contradictoriu desi muzica, tinutul de maini (ca in Toy Story 3), bocitul femeilor .. parca si Justin incepuse sa regrete putin, toate aceste lucruri incearcau sa deschida robinetul si sa plang ca o fetita

"Cortul magic" l-a facut pentru baiat. Cum ei nu ii pasa cum avea de gand sa moara a tinut sa faca ceva ca nepotul ei sa nu se sperie (prea tare). Acum nu fi exagerat legat de plans. Cand vine sfarsitul lumii nu ti se pare o reactie de-a dreptul normala ca majoritatea (nu unii) oamenilor sa planga? La fel si tinutul mainilor, mi se pare ceva normal.

[BenPC]

Mie din contra, mi s-au parut foarte naturale. N-am avut ocazia sa dau peste multe persoane depresive, adica sa le vad intr-o astfel de stare urmarindu-le fiecare miscare, dar imi da impresia ca Trier a ilustrat-o foarte bine. Dupa cum ziceam, el insusi a avut de furca cu depresia si mi-e greu sa cred ca o persoana cu simtul lui artistic, care peste asta a mai si trait ce vroia sa ilustreze, nu poate reda corect o astfel de stare. Nu stiu ce sa zic, practic n-am ce spune aici, cel putin pana nu stiu exact ce parte a comportamentului, ce gesturi, ce expresii, ce replici te-au facut sa-l simti fortat sau fals.

E adevarat ca a trecut prin depresii crunte, Trier, si in timpul acelor episoade depresive a lucrat, cu mari dificultati din cate am inteles, la Antichrist, un film foarte puternic, care exploreaza cu adevarat, fata de Melancholia, fata intunecata a omului, violenta, animalica .. emotii lasate libere fara pic de rationament si toate pe seama femeii .. deci ataca religia, conceptul de familie .. femeia, si toate astea prin imagini care forteaza limitele filmului.

In prezent Trier a depasit acea perioada intunecata din viata lui iar acum cu "mintea limpede" realizeza Melancholia care din pacate nu se ridica la nivelul filmelor precedete fiind mult diluat, mult mai .. schematic, si de-aici ma indrept iar catre comportamentul surorilor si prestatia actorilor si pana la urma de ce mi se pare mie artificial.. pt ca acum nu mai are acea furie creativa din trecut e mult mai "cuminte" de data asta .. ai scena de sex de pe terenul de golf care e filmata de la distanta si foarte scurta, la fel si scena in care Dunst apare goala e la limita kitschului

E ca si cum un muzician intoxicat cu toate drogurile posibile lanseaza un album, de obicei rock , absolut bestial de un geniu rar intalnit iar dupa ce trece prin clinici de dezintoxicare si devine sobru, noul lui material discografic, in care poate chiar vorbeste de perioada nearga prin care a trecut, este banal .. ceva s-a pierdut .. la fel si cu Trier in Melancholia.

Si legat de scenariu, mi se pare unul din punctele forte. Filmele lui Trier sunt in primul rand niste studii de caracter, asa cum facea Bergman, trateaza stari umane intunecate si o face excelent. N-am simtit nici atmosfera de film fantasy, ci realitate pura daca lumea ar fi sa fie confruntata cu o astfel de problema.

Legat de scenariu las expertii sa se pronunete .. vezi review-ul lui Pitbull.
Realitatea de care vorbesti o ai doar la inceput, prima parte a filmului, cea mai interesanta pt mine, e foarte bine construita, si am urmarit cu interes declinul Justinei pana in momentul cand de la o simpla depresie se ajunge la ridicol cu acea scena de sex si modul in care ajunsese sa-si bage picioarele in toti .. repet, tipul care urma sa-i fie sot mi s-a parut ok, tinea la ea, ai scena cu poza .. cumparase ceva ferma sau in fine, facuse ceva pt ea si ii spune sa tina poza mereu la ea si cand se ridica poza ramane pe pat .. deci de la simpatie se ajunge la antipatie chair dezgust.. dar ramane interesant desi acolo e momentul cand credibilul este aruncat pe fereastra. Alt element pomenit in film dar deloc explorat este abilitatea paranormala a Justinei, cand ii demonstreaza lui Claire ca ghicise numarul din loteria de la nunta, ce este cu acea abilitate, de cand o avea, etc .. inteleg de ce este pomenita, dar legaturile astea intre planeta si depresia Justinei sunt tot mai subtiri.
Tot legat de scenariu, cand se face trecerea la Claire, nu stim ce s-a intamplat Justin decat ca starea ei s-a inrautatit, de ce ? nu se stie .. poate din cauza planetei, poate din alte cauze.
Depresia este bine descrisa in film .. etapele, asta mi-a placut, nu sunt expert dar m-am lovit de problema asta, nu eu un prieten apropiat, tocmai aici a fost avantajul ca am putut sa observ din exterior cum stau lucrurile, daca treci prin asa ceva altfel cred ca este perceptia, deci dupa cum spuneam, etapele sunt acolo dar sunt punctate schematic .. adica faza 1. 2. 3. .. pana la calm total cand era convinsa ca planeta va fi distrua, nu mi s-a parut nimic organic in prestatia ei.

Lasitate. Inainte nu era sigur de impact, desi isi ascundea foarte bine teama de posibilitatea impactului. Cand lucrul a devenit cert probabil nu a putut suferi tensiunea, ideea ca avea sa moara in curand si lucrul asta nu depindea de el , ci de momentul ciocnirii, adica de planeta cealalta. Prin acelasi lucru a trecut si Claire, doar ca era se gandea mai mult la copil decat la sine. Justine parea sa fie deja impacata cu gandul ca va muri, asa ca pe sfarsit nu mai avea dilema asta. Sotul a ales sa moara dupa vointa sa, sa aiba o moarte controlata si sa treaca peste acele ultime momente ale planetei care probabil ar fi parut ca ani pentru cei ce asteptau ciocnirea

Aia cu lasitatea nu o "inghit", inca un argument la tot ce am spus mai sus, Trier a incercat sa inghesuie toate extremele in putinele personaje pe care le are la dispozitie, unul trebuia sa fie si sinucigasul .. faptul ca decis ca acest rol sa fie jucat de barbatul familiei, om de stiinta, cerebral, cel care practic ii calma pe toti dintr-o data sa aleaga varianta "fiecare pt el" mi se pare ridicola.. si el putea sa se gandeasca la copil, la Claire, oricum e un final inevitabil.. asta ori ma depaseste, ori e o gresala de scenariu, in ambele cazuri nu mi-a placut

"Cortul magic" l-a facut pentru baiat. Cum ei nu ii pasa cum avea de gand sa moara a tinut sa faca ceva ca nepotul ei sa nu se sperie (prea tare). Acum nu fi exagerat legat de plans. Cand vine sfarsitul lumii nu ti se pare o reactie de-a dreptul normala ca majoritatea (nu unii) oamenilor sa planga? La fel si tinutul mainilor, mi se pare ceva normal.

Nu stiu, trebuie sa ai ceva atasament fata de personaje ca sa fie eficient acel final .. al filmului, in cazul meu n-a fost si poza aia de final cu ei invaluiti de lumina planetei Melancholia, muzica sinfonica la volum maxim (efect folosit mult mai bine sau eficient in Black Swan), tinutul de maini, lacrimile .. lor .. mi s-a parut ca incearca prea tare, de-aici si felul in care mi-am inceput review-ul Lars von Trier a incercat .. si din punctul meu de vedere n-a reusit sa se ridice la standardele impuse chiar de el in trecut.

[dragonfly_drk]

Depresia este bine descrisa in film .. etapele, asta mi-a placut, nu sunt expert dar m-am lovit de problema asta, nu eu un prieten apropiat, tocmai aici a fost avantajul ca am putut sa observ din exterior cum stau lucrurile, daca treci prin asa ceva altfel cred ca este perceptia, deci dupa cum spuneam, etapele sunt acolo dar sunt punctate schematic .. adica faza 1. 2. 3. .. pana la calm total cand era convinsa ca planeta va fi distrua, nu mi s-a parut nimic organic in prestatia ei.

Privind din afară nu e deloc un avantaj. Una e să treci şi alta e să vezi. Stările maniaco-depresive mai ales, sunt foarte greu de înţeles. Practic, aici empatia nu te mai ajută cu nimic. Tocmai de aceea cred, nu ai privit corect filmul. Dar hai că îţi explic pe ce ai comentat pe aici:

- de ce se purta Justin asa de urat cu viitorul sot, care din cate se poate observa era un timp de treaba, iar la scena cu dormitorul in care proaspetii insuratei urmau sa "respecte traditia" ea il refuza si se duce sa i-o traga cu tipu ala care lucra pt seful ei (si era inrudit cu el daca imi amintesc bine )

Luând-o treptat, pe parte de depresie şi lăsând la o parte faptul că acea depresie ar fi sau nu influenţată de o planetă (ca să îţi răspund, totuşi la nelămuririle legate de superficialitatea acestui aspect, ţin să te anunţ că există unele persoane care sunt mult mai sensibile decât restul oamenilor, fiind foarte uşor influenţate de mişcarea planetelor, gravitaţie, etc, etc. De exemplu - cu riscul de a mă repeta că am impresia că am mai scris undeva pe formu chestia asta -, unele persoane sunt foarte influenţate de anumite faze ale lunii. În momentul în care e lună plină sunt depresive, nu au nicio stare ba chiar uneori pot interveni şi insomnii sau de ce nu, somambulismul. Şi dacă stăm să ne uităm atenţi la mărimea lunii şi la cât era de mare Melancholia, ne dăm seama de influenţa ei asupra lui Justine. Desigur, la început era departe, motiv pentru care depresia ei nu era atât de accentuată însă aceasta a crescut odată cu apropierea planetei - motivul pentru care în partea a doua depresia ei era la nivel maxim -. Acum, probabil o să te întrebi de ce nu mai era depresivă în ultimele momente. Nu te întreba. Încă era, însă era o depresie îmbinată cu resemnare. Luptase cu depresia atât de puternic încât planeta nu o mai influenţa. Plus că astea sunt etapele crizelor maniaco-depresive. La început eşti neliniştit, revoltat, nu îţi pasă de nimic, apoi cazi în stări foarte puternice, nu mai poţi mânca, eşti paralizat, etc, pentru ca la sfârşit să tragi aer adânc în piept, să te ridici şi să mergi mai departe - până la următoarea criză - ) faptul că ea a renunţat la soţul ei şi a durut-o fix undeva de el ţine atât de conştientizarea faptului că oricum nu are rost pentru că va muri plus că era în prima fază de depresie. Soţul ei nu era deloc un om "de treabă". Îmi pare a fi cel mai plat şi mai aiurit om posibil. Adică, dacă bine observi, de fiecare dată când Dunst părăsea încăperea în care se ţinea nunta, el nu mergea după ea ci stătea aşa, ca un prost şi nu înţelegea nimic. Nu a luptat pentru ea. Nu i-a oferit acel sprijin, nu a vorbit cu ea aproape deloc ca să încerce să înţeleagă ce se petrece cu ea ci pur şi simplu a pus nunta şi "tradiţiile" mai presus de ea. El reprezintă tipologia omului care vede numai în faţă şi când nu îi convine ceva, în loc să lupte, îşi ia tălpăşiţa şi dus e.

De ce şi-a tras-o cu altul pe gazon? Simplu. Pentru a demonstra şi a-şi demonstra ei că lucrurile nu mai au nicio valoare. Că oamenii sunt doar nişte obiecte care mai devreme sau mai târziu indiferent de acţiunile lor, vor muri. Practic, a încercat să îşi explice ei dacă se merită să lupte sau nu pentru soţul ei. Dacă merită să rămână cu el în ultimele clipe. Iar faptul că nu a avut nicio remuşcare după acea scenă (vezi momentul în care angajatul şefului său încearcă să o abordeze şi ea îl respinge sau cu câtă uşurinţă îşi priveşte şeful şi soţul plecând) demonstrează că debarasându-se de toată lumea aia va reuşi să se înţeleagă mai bine şi să reuşească să treacă peste depresie. Să se limpezească.

- de ce barbatul lui Claire se sinucide .. ala chiar a fost un moment WTF, din nou poate intentionat, tipu fusese super cerebral, calculat, pe tot parcursul filmului, sigur avea si el indoieli in privinta impactului dar .. chiar asa, sa inghita un pumn de pastile in grajd ca muierea doesn't make any sense

faptul ca decis ca acest rol sa fie jucat de barbatul familiei, om de stiinta, cerebral, cel care practic ii calma pe toti dintr-o data sa aleaga varianta "fiecare pt el" mi se pare ridicola.. si el putea sa se gandeasca la copil, la Claire, oricum e un final inevitabil

Greşeşti. Soţul lui Claire nu era nici bărbat de familie nici om de ştiinţă, nici cel care calma spiritele. El, cred, era cel mai speriat dintre toţi. Doar că frica s-a era bine ascunsă înăuntru. Din acest motiv, ea s-a adunat iar când inevitabilul era iminent a explodat şi s-a sinucis. De ce spun asta? Când a ciocnit cu Claire în seara de dinainte de apocalipsă i-a spus ceva de genul: "pentru viaţă"... Sau în fine, nu mai ţin minte exact replica. Dar atunci, Clarie şi-a dat seama că până şi el era conştient că există o posibilitate destul de mare să se lovească de Pământ. Acela a fost primul lui gest de slăbbiciune. Practic, frica începea să se scurgă afară şi degeaba a încercat să se mintă frumos că nu a reuşit. De fapt, asta şi e şi asta a şi fost pe tot parcursul filmului. El nu încerca să o convingă pe Claire că totul va fi ok ci mai ales pe el, să se mintă frumos că totul va fi ok. În final, el intră în categoria celor care speră până în ultima clipă dar la sfârşit sunt atât de loviţi de adevăr încât slăbiciunea şi orgoliul îi îndreaptă spre gestul acesta.
Sau ar mai putea fi şi faptul că văzând că Melancholia se apropie de pământ din cauza faptului că s-a minţit atât de bine, vestea asta l-a lovit în moalele capului el simţind în momentul respectiv regret şi ruşine faţă de soţia lui aşa încât nu mai putea da ochii cu ea.

am amintit mai sus de scena in care Justin zice "I think your plan is a pice of shit" deci o durea fix in .. dos de cum o va prinde finalul, pe buda sau afara cu un pahar de vin, atunci de ce brusc trecerea la " hai sa construim un cort magic " .. asta a facut ca finalul sa fie plat

As for the record. Faptul că Justine spune: "I think your plan is a pice of shit" nu demonstrează că o doare fix în dos ci că se gândea că planul era întradevăr unul prost având în vedere că era un copil la mijloc. Ea era singura persoană cât de cât echilibrată în momentele alea şi se simţea responsabilă faţă de băiat pentru că Claire se duse rău pe arătură. Atfel, Dunst a încercat într-un fel să îi ofere copilului nişte ultime clipe calme, să vadă totul ca pe un joc (nu ştiu dacă aţi observat dar el era chiar mai calm decât Dunst pe faţa căreia se văd clar urme de regret.) Plus că acel cort magic reprezintă şi el la rândul lui un simbol şi îl văd ca pe un fel de Pământ în miniatură, foarte şubred, sub care se ascund cele două tipologii principale de oameni pe care Trier vrea să le scoată în evidenţă în film, plus inocenţa şi calmul copilăriei. Cele trei persoane formează astfel un triunghi echilateral, unit sau un cerc perfect dar foarte uşor de distrus de elementele dinafară (Melancholia)

Trier a incercat sa inghesuie toate extremele in putinele personaje pe care le are la dispozitie

Da, a înghesuit extremele în puţine personaje pentru ca personajele respective să reprezinte fiecare o tipologie a omului. E ca în Ion Luca Caragiale unde fiecare personaj are o tipologie. Extremele alea nu poţi să le împarţi în mai multe personaje pentru că astfel şi-ar pierde din intensitate.

fata intunecata a omului, violenta, animalica .. emotii lasate libere fara pic de rationament si toate pe seama femeii .. deci ataca religia, conceptul de familie .. femeia, si toate astea prin imagini care forteaza limitele filmului.

Din contră. Faptul că a ales roluri feminine e un alt simbol. Femeia - simbol al reproducerii, cea care dă naştere şi prin care se perpetuează specia astfel că dacă ea dispare, dispare tot. (şi uite cum mi-am explicat fără să vreau prezenţa copilului în interiorul cortului magic, el fiind o dovadă în plus pentru ce am spus mainainte). Plus că emoţiile nu sunt lăste libere ci din contră ajung să fie controlate de Dunst. (atât ale ei cât şi ale celor din jur.)
Sunt curioasă cum atacă aici religia. Cât despre familie, Trier doar evidenţiază realitatea din ziua de azi. Familii dezbinate, bazate pe orgolii şi egoism personal.

poza aia de final cu ei invaluiti de lumina planetei Melancholia, muzica sinfonica la volum maxim (efect folosit mult mai bine sau eficient in Black Swan), tinutul de maini, lacrimile .. lor .. mi s-a parut ca incearca prea tare

Aici o să mă iau puţin personal de tine şi o să te întreb: Oare tu cum ai reacţiona dacă ai avea certitudinea şi ai vedea că o planetă se îndreaptă vertiginos spre Pământ? Bănuiesc că nici măcar nu ai rămâne în "cort" ci ai fugi mâncând pământul (cum a încercat Claire iniţial), unde, numai tu ştii. Şi nu mi-o lua ca un reproş. E pur şi simplu un instinct (cel de conservare, adrenalina care îţi invadează corpul în acele momente, frica, etc) acela de a fugi.

În fine, sper că am răspuns la tot... Că m-am cam pierdut pe aici. Exact ca şi filmul comentariile voarte sunt la fel de intense şi pline de informaţie, and that is good.

[Liviu-]

Momentan n-am timp sa scriu, dar vreau sa mai adaug un lucru: e evident ca pozitia personajelor in raport cu corpurile ceresti nu e deloc intamplatoare:

[BenPC]

@dragonfly_drk
O mica observatie totusi , sper ca acum tu sa nu te superi , dar tot ce ai zis dupa penultimul quote al meu cu "deci ataca religia, conceptul de familie .. femeia", in tot paragraful ala faceam referire la filmul "Antichrist", tu ai inteles ca tot ce am zis acolo era adresat Melancholiei, ca te intrebi pe final

Sunt curioasă cum atacă aici religia. Cât despre familie, Trier doar evidenţiază realitatea din ziua de azi. Familii dezbinate, bazate pe orgolii şi egoism personal.

tocmai, nu ataca deloc religia in filmul asta desi lumea din secolul in care traim inca mai are adanc inradacinata doctrina religiilor vechi, antice si de demult deci probabil in loc de cort din ramuri s-ar pune pe matanii si pupat icoane.

Greşeşti. Soţul lui Claire nu era nici bărbat de familie nici om de ştiinţă, nici cel care calma spiritele.

Poate gresesc, dar raman la convingerile mele bazate pe indici din film, omul, sotul, la nunta incerca sa calmeze spiritele, mai tarziu in capitolul Claire el o linistea in permanenta, normal ca o mintea cand ii zicea ca totul e ok cand erau mici sanse sa nu fie, dar parea stapan pe sine, si om de stiinta .. poate nu cu diploma practicant, dar amator .. cu siguranta, altfel cum poti sa explici pasiunea pt astronomie, telescopul, interesul pt planeta .. o studia, o poza, etc .. deci nu om de stiinta dar citit tot era. De la om citit .. la sinucidere rusinoasa, e cale lunga.

Eu din scena cu replica "Pentru viata!" inteleg ca atunci are un moment de sinceritate si vulnerabilitate, dupa cum spune si el, oamenii lui de stiinta ziceau ca un impact e imposibil totusi era constient de faptul ca exista o marja de eroare, dar tot nu e suficient sa justifice sinuciderea, cel putin pt mine.

Oricum mai mult incerc sa zic de ce nu mi-a placut decizia asta pe care a luat-o Trier, nu ca n-ar fi posibil ca de la un calm de fier sa ajungi cu sfoara de gat, orice e posibil .. doar ca aici mi s-a parut ca scartaie scenariul.

Plus că acel cort magic reprezintă şi el la rândul lui un simbol şi îl văd ca pe un fel de Pământ în miniatură, foarte şubred, sub care se ascund cele două tipologii principale de oameni pe care Trier vrea să le scoată în evidenţă în film, plus inocenţa şi calmul copilăriei. Cele trei persoane formează astfel un triunghi echilateral, unit sau un cerc perfect dar foarte uşor de distrus de elementele dinafară (Melancholia)

Deci in mintea lui Von Trier lesbienele rulz , triunghiul ala echilateral de ce nu e alcatuit din barbat - femeie - copil? Cred ca avea mai mult sens asa, sa se sinucida Claire si sa ramana barbasu cu Justine, care era mult mai hot! si oricum mai aveau doar cateva ore de trait .. deci fuga pe terenul de golf


Filmul nu e unul slab si in ciuda criticilor aduse de mine si nu numai.. doar pe baza subiectului aflat la suprafata pot iesi discutii interesante, subiectul desigur fiind ce ai face daca maine te-ai afla in situatia celor din film .. si aici ajung la intrebarea ta- cum as reactiona intr-o situatie similara, din pacate nu "m-ai ghicit" si nici nu ti-o iau ca repros n-as face "cort magic" si n-as fugi, adica te gandesti logic totul e sa ai ceva timp la dispozitie, minim cateva ore, vei realiza ca.. we are fucked anyway, deci probabil as merge varianta Justinei, orice plan "is a pice of shit", aia cu instinctul de conservare are sens in situatii care te iau prin surprindere, care implica un accident sau un conflict, practic latura animalica intra in actiune si ar face orice ca tu sa supravietuiesti dar cand ai timp sa intelegi (daca ai cu ce) ca ceva gigantic se va lovi de pamant, chiar daca esti pe partea opusa impactului sansele de supravietuire sunt ZERO, deci .. de ce sa fugi ?

tu cum ai reactiona ? cortul sau vinul ?

@Liviu-
cu siguranta , dar poate cineva sa ne explice semnificatia acestui cadru ?

[Liviu-]

Planeta Melancholia e clar legata de melancolia lui Justine (albastru = tristete, singuratate, chiar depresie). Soarele o reprezinta pe Claire, ea fiind cea optimista din familie, cea care face lucrurile sa mearga, care inspira caldura sufleteasca. Luna... alb = puritate, inocenta. Practic ti se arata din inceput starile dominante ale personajelor.

[dragonfly_drk]

deci probabil in loc de cort din ramuri s-ar pune pe matanii si pupat icoane.

Îţi dai seama ce kitchios ar fi părut filmul dacă Trier şi-ar fi pus personajele în genunchi pe terenul de golf, sărutând icoane, nu? Mai ales că tot filmul e bazat pe simboluri şi buf, dintr-o dată ar fi introdus scena asta de-a dreptul:
Lăsând gluma la o parte, mi-e cam greu să cred că oamenii se vor apuca de pupat icoane când va veni apocalipsa. Avem dovada a atât de multe cutremure şi ţzunamiuri, etc, da nu am văzut pe (pardon, auzit de) nimeni să pupe icoane în ultima clipă..
Aşa, şi ca să îţi răspund şi la faza cu:

"aia cu instinctul de conservare are sens in situatii care te iau prin surprindere, care implica un accident sau un conflict, practic latura animalica intra in actiune si ar face orice ca tu sa supravietuiesti dar cand ai timp sa intelegi (daca ai cu ce) ca ceva gigantic se va lovi de pamant, chiar daca esti pe partea opusa impactului sansele de supravietuire sunt ZERO, deci .. de ce sa fugi ?"

înseamnă că toate filmele apocaliptice făcute până acum au fost bullshit-uri? Pentur că în fiecare dintre ele există un moment să zicem de "pregătire emoţională". Apocalipsa nu vine aşa, dintr-o dată, asta e clar. Şi dacă luăm de exemplu multele şi extrmele fenomene care se abat asupra pământului de la o vreme, de ce oamenii (caz real) chiar dacă sunt anunţaţi dinainte că vine o tornadă sau un ţunamii, intră în panică?

Oricum mai mult incerc sa zic de ce nu mi-a placut decizia asta pe care a luat-o Trier, nu ca n-ar fi posibil ca de la un calm de fier sa ajungi cu sfoara de gat, orice e posibil .. doar ca aici mi s-a parut ca scartaie scenariul.

E foarte posibil. Ba chiar un om cu un calm de fier cedează mult mai uşor decât unul slab, pentru că ăla slab luptă tot timpul ca să se ţină la suprafaţă, cel puternic, în schimb, are siguranţa puterii lui, aşa încât atunci când e lovit de ceva puternic, nu ştie să lupte. Şi aici îţi sugerez să te uiţi puţin în jur a lumea în care ne aflăm şi vei afla că sunt foarte multe exemple de oameni puternici, oameni cu un anumit statut şi o anumită influenţă care s-au sinucis brusc, fără nicio explicaţie... (brrr... spookie )

Deci in mintea lui Von Trier lesbienele rulz , triunghiul ala echilateral de ce nu e alcatuit din barbat - femeie - copil? Cred ca avea mai mult sens asa, sa se sinucida Claire si sa ramana barbasu cu Justine, care era mult mai hot! si oricum mai aveau doar cateva ore de trait .. deci fuga pe terenul de golf

Hmmm, let me think for a while. întradevăr, o întrebare foarte de bună. Probabil că nu s-a sinucis Claire pentru că e personaj principal şi capitolul are numele ei şi nu al soţului?
Ştiu, ştiu, irelevant.
Nu ştiu, mă gândesc că prin asta a vrut Trier să demonstreze cât e lumea asta de dezechilibrată. Dacă ar fi pus un bărbat, o femeie şi un copil în interiorul cortului, ar fi arătat că totul e ok, că lumea e perfectă, că etc... Plus, îţi spuneam de faza cu familiile în ziua de azi că foarte multe nu rezistă. Ei, din cauza asta.
Dar nu ştiu, sincer, o să mă mai gândesc la întrebarea ta. Poate găsesc ceva mai plauzibil chiar dacă mi se pare destul de evident că prin chestia aia, Treier ne mai arată încă o dată în ce lume am ajuns să trăim. (şi nu te gândi aici la lesbiene ci la imperfecţiune )

tu cum ai reactiona ? cortul sau vinul ?

Ca o glumă. Acuma nah, tu înţelegi ce vrei:
"Fuck the boy, give me that wine"

[Lady_Skar]

In ciuda asteptarilor (ma asteptam sa fie o plictiseala morbida), chiar mi-a placut. Este un fel de anti-2012, si exista intr-un fel de univers in afara legilor fizicii asa cum le cunoastem. Ce-i drept nu stiu ce mai rau. Daca iti bati joc de legile fizicii ca in 2012 ("The electrons, are angry!") sau daca le ignori de-a dreptul. E invigorator sa vezi un film despre sfarsitul lumii care adopta tactica mioritica: "Ce va fi va fi. Smoke 'em if you got 'em!". Kirsten Dunst a jucat superbine dar nu e vina ei ca personajul era 100% antipatic. Multe personaje si story-arcuri introduse in prima parte care apoi dispar cu totul. Aia saracii pe unde erau cand a lovit Melancholia.

Alte chestii pe care le-am notat
- Kirsten Dunst was eye fucking a planet. Just sayin...
- In aceeasi ordine de idei, Kirsten Dunst has really nice boobs.
- O prietena de-a mea n-a inteles faza cu pipi in mijlocul terenului de golf. Nici eu, dar si mai nerealist mi se pare ca o fata sa-l refuze pe Alexander Skaarsgard.
- Jack Bauer, Eric din True Blood si gagica lui Spiderman intra intr-un bar...

Full review aici
http://critice.popcult.ro/2011/10/mo...lancholia.html

[Lady_Skar]

Ah, si inca o chestie de care mi-am adus aminte. Si merge sa dau un link la discutia lui Patrice O'Neil despre cantecul Radiohead, Creep.
http://www.youtube.com/watch?v=v1qKy4cMPUI

Deci filmul asta este exact la fel. It taps into white people's need to FEEL BAD. Nu exista o singura persoana de culoare in tot filmul. It's all about a bunch of white people feeling bad.

[Liviu-]

Deci filmul asta este exact la fel. It taps into white people's need to FEEL BAD. Nu exista o singura persoana de culoare in tot filmul. It's all about a bunch of white people feeling bad.

Clar, filmul e rasist. And i didn't feel bad at all, niciodata nu m-am simtit naspa dupa un film trist, din contra, de multe ori ma simt mai implinit, imi da forta. And that video is some hilarious shit, but without the "hilarious".

In alta ordine de idei, in primele imagini se vede numarul unei gauri de pe terenul de golf, iar numarul ei este 19. Tipul se tot dadea mare cu terenul de 18 gauri. Any ideas?

[Lady_Skar]

On first thought ma gandesc ca poate e primul indiciu sa nu ne incredem in John ca he doesn't know shit.

[BenPC]

- Kirsten Dunst was eye fucking a planet. Just sayin...

In alta ordine de idei, in primele imagini se vede numarul unei gauri de pe terenul de golf, iar numarul ei este 19. Tipul se tot dadea mare cu terenul de 18 gauri. Any ideas?

On first thought ma gandesc ca poate e primul indiciu sa nu ne incredem in John ca he doesn't know shit.

deci daca omu nu-si cunostea gaurile incep si eu sa cred ca era cam dezaxat

[Chambord]

- Jack Bauer, Eric din True Blood si gagica lui Spiderman intra intr-un bar...

Pff, Jack Bauer wouldn't know what to do with a killer planet even if that bitch had red and blue wires up its ass, the vampire guy thought it's the full moon looking to score and Spidey's chick probably waited to see if the son-of-a-bitch really climbed up there. But ... if you and your lousy home planet need saving you need to search for Norris, Chuck in the phone book. If he's on vacation, doesn't have a signal at his cell or he's just sleeping or hungover and you wouldn't make the huge mistake to bother him, well, just call Bruce effin' Willis, alrite ?
But then again if you ppl would do this, then I guess it would mean: NO naked Kirsten Dunst (btw is she worth the ticket price ?, ain't seen it yet), NO Lars admitting he's a freakin nazi, NO black people feeling bad about white people feeling good watching films that make'em feel bad (... or smth), NO Earth getting wiped out nice and clean

... & shit

and that would be a pity

[BenPC]

... then I guess it would mean: NO naked Kirsten Dunst (btw is she worth the ticket price ?, ain't seen it yet), ...

nope, nu se merita, are 2 faze .. mai bine zis cadre





.. and thats it

[varu]

CTP despre Melancholia:
http://www.gandul.info/puterea-gandu...-world-8838242