Turneul Forumistilor: robertsandu ne propune Bacheha-Ye aseman

Film: Bacheha-Ye aseman

Propus de: robertsandu

Perioada de votare: 12 noiembrie 2012 - 18 noiembrie 2012

Oricine vede filmul poate vota fie Thumbs up fie Thumbs down, cu conditia sa comenteze alegerea. Pentru Thumbs down e suficienta vizionarea primelor 60 de minute.

Well, avem aici o drama generata de pierderea unor papuci vechi. Tensiunea atinge cote maxime cand si un adidas stalciat e pe cale de a se pierde (spoiler: e salvat pana la urma!).

Copii sunt simpatici, imaginea reusita, dar povestea simplista si cliseistica . Cum pentru mine povestea e aproape intodeauna pe primul loc, m-am plictisit.

Thumbs down.

[anaemona]

Twinsen, drama de care vorbesti e un pretext ca sa ne arate societatea respectiva, relatiile dintre frati, relatiile dintre copii si parinti. Povestea nu mi se pare simplista si nicidecum cliseistica, tinind cont ca e aplicata specific Iranului. Nuante specifice culturii lor, religiei lor se regasesc in poveste, de exemplu faptul ca tatal nu i-a dat voie copilului sa-si puna un cub de zahar in ceai, desi nimeni nu l-ar fi vazut si nici n-ar fi observat ca lipseste. Daca povestea era plasata oriunde in alta parte aveam cu totul alt rezultat.

Am o pana totala la comentat filme, as putea sa copiez macar momentul meu preferat din film, dar e acolo, nu trebuie sa-l aduc si aici.

In concluzie: Thumbs Up Up Up

E mai degraba un pretext ca sa ne livreze o dulcegarie dupa o reteta arhicunoscuta: parinti saraci dar foarte muncitori si cinstiti si copii idealizati pe care saracia ii face si mai angelici. Specificul local apare in principal prin locatiile filmate si doar foarte general prin actiunile personajelor.

[robertsandu]

E mai degraba un pretext ca sa ne livreze o dulcegarie dupa o reteta arhicunoscuta: parinti saraci dar foarte muncitori si cinstiti si copii idealizati pe care saracia ii face si mai angelici. Specificul local apare in principal prin locatiile filmate si doar foarte general prin actiunile personajelor.

Te contrazic sever aici, Twinsen. Nimic nu este un pretext in filmul ăsta. De fapt - și nu spun asta pentru că l-am propus eu -, de mult, mult, mult timp n-am văzut un film atât de sincer și de pur ca Bacheha-Ye Aseman.

Cât despre dulcegăriile despre care pomenești, în esență, asta este (sau ar trebui să fie) viața de copil: inocentă, fericită și optimistă. O perioadă în care uiți de sărăcie și zâmbești la bulele de săpun care se sparg în aer. Nu cred că vorbim despre o "îndulcire" aici, ci despre o peliculă din Iran, care, cu o poveste aparent simplă, reușește să capteze adevărata esență a vieții de copil într-un mod extraordinar. Cel puțin eu asta am văzut.

[Pepper]

Cred ca un astfel de film poate trezi la foc automat instinctele materne. De la inceput pana la sfarsit copiii au fost minunati, m-a dat gata naturaletea lor, aceasta fiind punctul forte al filmului. In fiecare zi avem ocazia sa ne lovim de dulcegariile specifice copilariei asa ca aura angelica conferita actorasilor nu m-a surprins; in ziua de azi copiii trebuie "sa faca fata" tentatiilor la tot pasul iar parintii sunt nevoiti sa le tina in frau dorintele cu obisnuitul "nu am bani", asa ca din cand in cand mai aud ca un copil refuza un cadou scump pentru a nu dauna buzunarului mamei sau imparte cu un prieten un lucru marunt; cliseu sau nu, poate ca lipsurile te fac sa apreciezi mai mult ceea ce ai, in cazul filmului de fata, familia. Am inchis paranteza.
Filmul plictisea doar daca firul povestii urmarea exclusiv relatia stransa dintre frati, insa descoperim ca fiecare dintre cei doi au propriile nazuinte si isi pun mintea la contributie pentru a si le indeplini.
Sunt multe, multe momente frumoase, simple si memorabile it sure makes u feel warm and fuzzy inside. Din pmdv e un film curat, iar Majid Majidi si-a atins scopul, m-a facut sa-mi pese de personaje (vorba cuiva) si sa-i apreciez munca.
Thumbs up

@anaemona: daca nu postai imaginile cu creionul, poate ca nu ma gandeam sa vizionez filmul asta ever so thanks

Cât despre dulcegăriile despre care pomenești, în esență, asta este (sau ar trebui să fie) viața de copil: inocentă, fericită și optimistă. (...) Nu cred că vorbim despre o "îndulcire" aici, ci despre o peliculă din Iran, care, cu o poveste aparent simplă, reușește să capteze adevărata esență a vieții de copil într-un mod extraordinar.

Viata in general e departe de a fi inocenta si fericita. Putem sa-i pacalim pe copii cat sunt mici, dar asta in general le va deschide perspectiva de a suferi mult mai mult cand dau piept dur cu realitatea. E destul sa-i vezi pe copii cum se comporta intre ei, cand nu sunt supravegheati de un adult, ca sa-ti dispara rapid ideea ca inocenta ar fi esenta lor.

Eu personal nu ma ma dau in vant dupa filme cu animalute dragute, bebelusi adorabili si copii ingerasi, dar pot sa inteleg de ce altora le-ar placea. Pepper de exemplu descrie frumos ce simte ea privind filmul, thumbs up-ul ei e perfect justificat din perspectiva asta. Asa cum sugereaza si semnatura mea, vad in cinema o sursa de "beautiful delusions", doar ca trebuie sa fim constienti de granita intre fictiune si realitate, sa nu credem ca doar pentru ca ceva ne place e si real.

[robertsandu]

Viata in general e departe de a fi inocenta si fericita. Putem sa-i pacalim pe copii cat sunt mici, dar asta in general le va deschide perspectiva de a suferi mult mai mult cand dau piept dur cu realitatea.

Este opinia ta și, evident, o respect ca atare. Însă din punctul meu de vedere viața este plină de tot felul de momente: inocente, tragice, hazlii, dramatice, morbide, violente și așa mai departe.

Depinde exclusiv de regizor ce aspect al vieții vrea să ne prezinte. A spune că viața înseamnă în primul rând suferință este genul de afirmație cu care nu am fost, nu sunt și nu voi fi niciodată de acord, pentru simplul motiv că neagă lucrurile plăcute din viață. Care există.

. Însă din punctul meu de vedere viața este plină de tot felul de momente: inocente, tragice, hazlii, dramatice, morbide, violente și așa mai departe.

Tu spuneai ca filmul asta captureaza "adevărata esență a vieții de copil" si cu afirmatia asta n-am fost de acord. Da, chiar si pentru copii viata e e plina de multe momente diferite si un film care se concentreaza doar pe un aspect nu poate arata adevarata esenta. E ca si cum ai spune ca desertul e "adevarata esenta a mesei de Revelion".

[robertsandu]

Tu spuneai ca filmul asta captureaza "adevărata esență a vieții de copil" si cu afirmatia asta n-am fost de acord. Da, chiar si pentru copii viata e e plina de multe momente diferite si un film care se concentreaza doar pe un aspect nu poate arata adevarata esenta. E ca si cum ai spune ca desertul e "adevarata esenta a mesei de Revelion".

Twinsen, aici este vorba despre ce te face să simți un film. Dacă nu simți nimic, dai Thumbs Down, așa cum ai dat tu. E foarte simplu. Pentru mine, chiar și un gest aparent normal, poate ascunde semnificații dintre cele mai profunde. Tocmai de aici provine valoarea uriașă a filmului, că prin câteva scene filmate simplu, cu niște actori amatori în prim-plan, s-au redat semnificații incredibil de pure.

Să iau ca exemplu o scenă oarecare. Secvența când părinții discută despre problemele bănești cu care se confruntă familia și cei mici dorm (se prefac că dorm). Scena este foarte pură și transmite dragostea părinților față de copiii lor - inclusiv modul cum îi protejează, încercând să-i țină, atât cât pot ei, în afara greutăților cu care se luptă zilnic oamenii mari. Tatăl și cu mama discută despre despre faptul că sunt în urmă cu plata chiriei și risca să fie evacuați, dar o fac când copiii nu aud. Secvența despre care vorbesc m-a atins într-un mod intim, special. Repet, filmul are la bază niște fapte banale la prima vedere, însă în final reușește să capteze adevărata esență a vieții de copil. I stand by what I said.

[Pepper]

Este intr-adevar un aspect important, protejarea copiilor de greutatile financiare, insa tin sa subliniez faptul ca acesti copii erau implicati direct in treburile casnice, mai ales ca mama era din nou insarcinata, iar cand tatal pleaca sa caute de lucru ii propune fiului sa il insoteasca; mi-a placut faptul ca baiatul s-a bucurat nespus stiind ca va beneficia de o plimbare cu bicicleta si ii va fi de ajutor tatalui sau. Nu tin minte vreo scena in care copiii sa se fi plans de tratamentul la care erau supusi, oricum erau destul de liberi in miscari. Implicarea voita a copiilor in treburile casei si lipsa mofturilor le confera si o aura inteleapta pe langa cea angelica

Implicarea voita a copiilor in treburile casei si lipsa mofturilor le confera si o aura inteleapta pe langa cea angelica

Da, erau numai buni pentru canonizare.

[Pepper]

Nu-i asa?
Daca vrei sa te incarci cu energie pozitiva si sa te simti mai bun, vizioneaza un film de-al lui Majidi! apoi revino cu picioarele pe pamant! that would be a good motto

Thumbs up: 2
Thumbs down:1

[White1]

Am o pana totala la comentat filme, as putea sa copiez macar momentul meu preferat din film, dar e acolo, nu trebuie sa-l aduc si aici.

Cred ca e o chestie de sezon, ca afecteaza prea multi useri. Singura dilema...de la cine s-a raspandit? 8-|

Mi-a placut filmul, desi nu sunt sigur care dintre "tabere" are dreptate. Pare destul de natural si firesc in cea mai mare parte a lui, dar sunt unele momente in care regizorul trage prea tare de coarda sentimentala, cel mai evident exemplu' fiind cursa de la sfarsit. Era clar ce il motiva pe baiat, nu mai era nevoie nici de flasbackuri cu sora lui fugind, nici de replay-uri ale unor conversatii care nu aveau prea mare relevanta in momentul ala. Si nici de slow-motion 8-|
Ahem...totusi, dupa cum am zis deja, in cea mai mare parte a lui filmul functioneaza, si da, surprinde destul de bine trairile unor copii, fara sa exagereze prea mult. A fost un film placut.
Thumbs Up, if it still counts.

[robertsandu]

Era clar ce il motiva pe baiat, nu mai era nevoie nici de flasbackuri cu sora lui fugind, nici de replay-uri ale unor conversatii care nu aveau prea mare relevanta in momentul ala. Si nici de slow-motion 8-|

Înțeleg foarte bine de unde vii cu comentariul ăsta, și pe mine mă agasează uneori când regizorul insistă pe o scenă anume, de parcă ar vrea să ne spună "asta vreu să vă arăt, bă!", în loc să lase evenimentele să curgă de la sine (mai ales că vorbim despre un social realism aici).

În pelicula lui Majidi însă, sunt puține astfel de scene (cea cu crosul, cum excelent ai subliniat), iar cele care sunt adaugă stării pe care ți-o induce filmul și nu rupe cursul firesc al acțiunii. Este o intervenție de stil a regizorului, dar eu aș zice că nu dăunează, eventual, decât foarte puțin. Gândind critic și luând la puricat filmul - "la rece" cum se spune -, poate aș descoperi niște minusuri în partea de final a peliculei, dar contează mai mult ce simți când îl vezi și mai puțin ce observi după. Iar eu nu am fost în niciun fel deranjat de acea secvență de care pomenești tu.

Observația este totuși bună și se aseamănă puțin cu cea pe care am făcut-o eu cu privire la tăieturile de montaj care au cam făcut vraiște continuitatea spațio-temporală în In Cold Blood. Atunci, pe mine m-au deranjat puțin, pe tine nu. Iată că s-au schimbat rolurile aici, pentru că eu sunt cel care spune că, deși există loc de discuții cu privire la alegerea regizorului de a insista poate prea mult pe un anumit aspect, până la urmă e o chestie de gust. Ce unora li se pare prea melodramatic - sau găsiți voi un substitut la cuv. ăsta -, altora (ca mine) li se pare, să zicem, înduioșător.

[White1]

Nu cred ca m-ar fi deranjat foarte tare, dar in contextul general al filmului nu da foarte bine pt. ca te face sa te intrebi daca nu cumva regizorul face lucrul asta (santaj emotional suna prea urat?) si in restul filmului, doar ca la un mod putin mai subtil. Si atunci cand ai ca personaje principale doi copii mi se pare putin cheap sa faci chestia asta. Anyway, dincolo de scena crosului, mi se pare ca finalul e exact asa cum ar trebui sa fie: foarte retinut, iti arata suficient cat sa iti poti imagina ce o sa urmeze dupa fara sa iti bage pe gat imagini cu o familie fericita si bine incaltata As i said, nu stiu care dintre voi are dreptate.

[robertsandu]

Este foarte greu să găsești explicații pentru alegerile unui regizor. Mai simplu și poate mai bine este să răspunzi la întrebarea "cum?", în locul întrebării "de ce?". Pentru că uneori "de ce?"-ul te va scârbi prin propria-i futilitate, asta în cazul în care reușești să-ți formezi o idee cu privire la intenția cinematografică a unui film. De cele mai multe ori însă, nu poți să-ți formezi această opinie (care este oricum mai mult intuitivă decât rațională), așa că trebuie să apelezi la simțuri - situație în care deja discuția nu mai are câștigător sau învins. Altfel spus, ce simți tu despre filmul ăsta? Te-a învățat lucruri noi, te-a impresionat la nivel vizual, te-a adus cu picioarele pe pământ dintr-o stare de naivitate, te-a înzestrat cu un optimism sau cu o voie bună debortande etc. sau te-a făcut să te simți folosit, manipulat?

Aici se găsește răspunsul la discuția nostră. Judecând după faptul că i-ai dat Thumbs Up, aș fi tentat să cred că Bacheha-Ye Aseman nu-și duce cu zăhărelul publicul și că, chiar și de ar fi fost vorba despre o eroare de abordare în secvența cu crosul, ea se cuvine a fi trecută cu vedere din simplul motiv că provine probabil din pasiunea lui Majidi pentru subiect. În cazul ăsta - adică atunci când intenția este una pură - orice eventual defect apărut se transformă, paradoxal, într-un plus pentru mine. Suntem 100% de acord (sper) că un film este un drum care începe în capul regizorului și se termină pe ecran. De asta nu voi da niciodată o notă de trecere uni film a cărui intenție este pur și simplu aceea de a fi cât mai obraznic cu putință, în speranța că va atrage câțiva fani ceva mai rebeli. Trebuie să existe un scop superior celui de a exploata și a manipula viciile audienței.

Din câte mi-am dat seama, tu nu ai reproșat filmului că ar avea vreun motiv ascuns, ci i-ai reproșat că ar putea lăsa să se înțeleagă acest lucru prin scena respectivă. Aici, personal, am de spus că pelicula nu se adresează celor cinici, ci celor care încă mai cred că pe lumea asta există persoane bune la suflet, fără a caracteriza acest lucru ca fiind un clișeu. Pentru că o viziune optimistă asupra vieții în sine, nu este niciodată un clișeu. Să spui că un copil cu suflet bun și părinți săraci este un clișeu mi se pare o insultă la adresa miilor de indivizi pentru care această frază reprezintă, de fapt, o realitate. Filmele spun povești în imagini sau ne prezintă imagini de o mare valoare intrinsecă dublate (ori nu) de o poveste care merită spusă. Nu poveștile în sine sunt clișee, ci repetarea lor fără a adăuga nimic nou e.

Pelicula asta nu va câștiga niciodată mulți adepți din zona aceasta a negativismului camuflat sub un fals realism, de genul "lumea e al dracului, copilul original este acela din Gummo, care mutilează mâțe, iar cel din Chidren of Heaven este doar un clișeu, o minciună ambalată foarte frumos pe care n-o mai crede nimeni". De fapt, eram convins că Malombra și probabil Twinsen vor da Thumbs Down. Nu eram sigur de Mercutio, că el este destul de dificil de băgat într-un sector anume. Malombra nu a votat (și nici nu știu dacă să zic din fericire sau din nefericire). Ca să ajung în sfârșit la ideea principală, probabil că cei care au judecat filmul ca fiind prea melodramatic, ar fi făcut-o și fără acea scenă. Deci filmul n-a câștigat, dar nici n-a pierdut ceva prin această opțiune a regizorului pe care o comentăm noi aici. Tu ai comentat din postura celui căruia i-a plăcut filmul, însă i-ar fi plăcut și mai mult dacă..., așa că ce tot scriu acum vine mai mult ca o completare personală la schimbul nostru de replici.

Mie îmi devine din ce în ce mai clar că filmele de astăzi se adresează unor categorii specifice de public și că din ce în ce mai puțini sunt cei care păstrează încă o dispoziție sinceră de a vedea filme de toate felurile și fără prejudecăți. De curiozitate, peste câțiva ani, când lucrurile care ne șochează prin filme se vor fi epuizat, cum vom mai scăpa de cuvântul acesta lipsit de sens: "clișeu"? Pentru că indiferent cum o vei da, vei îmbrățișa un clișeu sau un altul. După vreo 30 de Ex Drummer-i și vreo 30 de Gummo-uri să văd și eu dacă cineva se va mai entuziasma la vreo scenă vulgară ori la vreo mutilare de animale. Acum, postmodernismul e precum moda de anul trecut. Cu fiecare an ce trece, va fi și mai puțin neinteresant, până ce se va zbate, cel mai probabil, în anonimat. Sunt mulți care cred că după ce această decădere a postmodernismului se va fi terminat, va exista o reîntoarcere la valorile autentice.

PS. Scuze că m-am întins atât de mult, dacă vei citi ce am scris.

Aici, personal, am de spus că pelicula nu se adresează celor cinici, ci celor care încă mai cred că pe lumea asta există persoane bune la suflet, fără a caracteriza acest lucru ca fiind un clișeu.

Persoane bune la suflet care impart cu generozitate epitete precum "cinic" unor oameni pe care nu-i cunosc sau inteleg.

Pentru că o viziune optimistă asupra vieții în sine, nu este niciodată un clișeu.

De ce? Cliseu se refera la originalitate, nu ca viziunea e optimista sau pesimista.

[robertsandu]

Persoane bune la suflet care impart cu generozitate epitete precum "cinic" unor oameni pe care nu-i cunosc sau inteleg.

De ce? Cliseu se refera la originalitate, nu ca viziunea e optimista sau pesimista.

Am spus că filmul nu se adrsează cinicilor, nu te-am făcut cinic. În schimb, ai criticat faptul că pelicula nu este originală, luând doar fragmentele din subiect care ți-au servit punctului tău de vedere. Doi copii săraci, dar buni la suflet, este probabil un clișeu. Însă doi copii săraci, dar buni la suflet, care își împart aceeași pereche de bascheți prăpădiți, ca să nu afle părinții lor că unul din ei a pierdut niște papuci este o poveste și originală, și interesantă. Și am mai spus, faptul că o poveste nu este originală nu înseamnă mare lucru. Contează cum spui acea poveste.

Ața că nu te simți jignit, pentru că n-am nicio intenție să împart ofense pe aici. Iar cinismul despre care aduc, într-adevăr, vorba în acel comment se referă strict la gusturi în materie de cinema, nu la persoană.

Legat de originalitate, contează, însă nu e totul. Un film poate aborda aceeași temă ca alte zeci de filme înaintea lui, dar să o facă într-un mod mai bun. Sigur că originalitatea este un plus care face un film mai distractiv de urmărit, dar sunt aspecte care contează mai mult la o peliculă. Sunt nenumărate filme care au pornit de la idei mărețe și au dezamăgit crunt, după cum sunt multe filme care au abordat un subiect deja destul de cunoscut publicului, reușind să impresioneze prin acuratețe și detaliu.