Karlovy Vary 2005

[Nae]

so here i go again, facandu-l pe herbert sa rada, si incep sa povestesc despre filmul de aseara, care desi a fost la 12 si a tinut o ora jumate, nu m-a lasat sa adorm linistit in sala de cinema.

Gus Van Sant: Last Days
un film inspirat din viata lu' Kurt Cobain, care povesteste ultimele momentele urate din viata unui rockstar, si moartea acestiua.
cei care au vazut Elephant pot astepta ceva similar, desi tema este complet diferita. felul in care este povestit insa, este acelasi, cu o poveste simpla, vazuta de mai multe personaje de o data, tinuta obiectiv, filmata cu mult steady-cam, si fara muzica kitschoasa. imaginea data de regizor este una foarte personala, aratand clipele de deliriu a acestiu om, care fuge prin paduri, care mananca toate tampenile, si care este de fapt singur, desi are un succes extraordinar.
si de aici incpe tema filmului, care este instrainarea si singuratatea unui om pe valurile succesului. desi are prietenii cu care sta, cei cu care de fapt ar trebuii sa lucreze la un nou album, el incearca sa se izoleze de ei, si se ascunde de orice contact uman. acesi prieteni la randul lor incearca sa-l prosteasca in orice fel, si sa profite de faima protagonistului.
desi filmul are si scene simbolice, si scene care sunt geniale artistic, are si scenele banale din viata oamenilor. de la descrierea intalnirii intre protagonist si un vanzator de la Yellow Pages, si pana la facutul de muzica de unu' singur, filmul reuseste sa acopere toata paleta de sentimente din viata de zi cu zi.
cele mai bune scene din film raman cele in care protagonistul face muzica. stand de unu' singur in studioul din casa lui, el incepe sa cante cu tab, sau simplu ceva pe un instrument. muzica de pe instrumentul ala ramane intr-un fel de loop-effect si canta mai departe, in timp de el schimba instrumentul si il aduga muzicii precedente. astfel, intr-o scena de 5 minute, el reuseste sa faca un catec intreg, in capul lui, care estesplendid muzical, sic are exprima tot ce trebuia sa exprime un soundtrack.
jocul actorilor este la randul lui foarte bun, reusind sa convinga in mult puncte. totusi, actorii din rolurile secundare au momente in care nu ajung la nivelul la care este protagonistul, ceea ce dauneaza continuitatii.
desi filmul curge bine si povestea este structurata cu grije, filmul exagereaza ijn felul in care sunt folosite still-urile. intentia regizorului ramane insa clara pana la final, si chiar reuseste sa faca un portret complet unui om deosebil: in loving Memory of Kurt Cobain...
totusi, nu ma numar printre fani Kurt Cobain sau Gus Van Sant. filmul este bun, no doubt, insa felul in care povesteste nu-mi place, cum si tema nu ma interesa prea mult... un film de 8,5/10

asa, so this was yesterday midnight. azi am vreo 5 filme: Doo Wop: David Lanzmann / Ono: Malgosia Szumowska / Citizen Ruth: Alexander Payne / Ju-Meok-I-Woon-Da: Ryoo Seung-wan / Eros: Michelangelo Antonioni; Wong Kar-Wai; Steven Soderbergh...
looking forward to the last one...
so, then, farewell.

[BeNnY]

@benny:
huh? you're right my friend... sorry.
dar hai, fii serios si spune-mi ca ala care joaca in 'Huckelberry' nu arata ca o fata? but you're right... seven girls, one boy.

Da, dar ma amuza ca a folosit si un baiat. Si tin minte ca a spus-o la tiff. As for the writing: incearca sa fii mai putin grabit, daca poti.

PS Astept Citizen Ruth!

[herbert]

Nae, nu te supara si nu mi-o lua in nume de rau.
a fost o opinie personala, aka doar dorinta mea sa scrii mai ingrijit (poate si mai putin), ca altfel, cu umorul involuntar care razbate pe ici-colo, iti subminezi relatarile.
nu trebuie sa te schimbi, pastreaza-ti si pazeste-ti originalul...

o recomandare, din partea unui indragostit de Praga si de spatiul ceh: pentru diminuarea oboselii incearca Becherovka in combinatie cu cafea...

[Nae]

PS Astept Citizen Ruth!

sorry... nu am reusit sa ajung la filmul asta. adica am ajuns, dar nu mai erau locuri libere, asa ca nu am putut intra. si eu mi-as fii dorit sa-l vad, dar n-a mers...

asa ca acuma am ceva timp sa scriu despre cele doua filme pe care le-am vazut in dimineata asta, si care n-au fost cine-stie-ce.

David Lanzmann: Doo Wop
in ghid scria ca filmul asta este un fel de A Bout de Souffle modern, si ca personajul principal este cel putin la fel de bun ca Belmondo. asa ca m-am gandit sa-l vad, fiind un fan al classicului film de Godard.
mda, un film care povesteste destinul unui baiat care traieste in Paris, si care incearca sa supravietuiasca intr-un fel. in multe puncte poti face o parelela cu filmul lui Godard, insa filmul asta nu are charmul pe il avea vechiul film. desi si personajul principal locuieste intr-un hotel si conduce o masina veche, si desi si el fumeaza mult si ii place sa faca misto de oameni, personajul lui David Lanzmann nu are spiritul acela rebel pe care il avea personajul interpretat de Belmondo.
povetsea este simpla. tipul asta nu prea are bani, si se incearca in a produce formatii de muzica. din pacate mai are si niste datorii mari la un sef de mafie, si n-are cum sa le plateasca. combinatia asta care ar fi buna de un film politist, mai este amestecata si cu o poveste de dragoste mai ciudata, iar finalul lasa multe intrebari deschise.
partea din film care este frumoasa, este atmosfera in care se petrece. Parisul lui Godard chiar reuseste sa fie transpus in zilele noastre, si asta da un farmec filmului, care de altfel este prea lent. prin linistea asta pe care o are povestirea, filmul pierde din suspansul povestii, care ar fi putu fi buna.
diferenat intre Godard si David Lanzmann se vede in felul in care este descrisa relatia de amor, si lupta protagonistului pentru supravietuire. in timp ce Godard pune accentul pe incredere si iubire pura, Lanzmann incearca sa construiasa un fel de dragoste imposibila. desi finalurile sunt similare, cu infrangerea protagonistului, ele se deosebesc intr-un punct: Godard isi lasa personajul sa moara zicand replica: tu est vraiment une degeulasse, si Lanzman il lasa parasit in camera lui de hotel unde plange pentru ca fata pe care el o iubeste l-a parasit.
filmele se despart insa in punctul viziunii asupra vietii cel mai mult. Godard n-a incercat sa provoace simpatie pentru personajul lui, si l-a lasat sa moara ca un caine, impuscat din spate. Lanzmann incearca sa-si faca un personaj care sa trezeasca simpatia publiului, cu care sa te identifici, si cu care sa plangi la final, descoperind viata irosita pe care a trait-o.
muzica din film care este buna, reuseste sa faca un portret bun unui om tanar. jocul actoriilor nu este nimic special, la fel cum nici imaginea nu reuseste sa te impresioneze.
la sfarsitul filmului am pus intrebarea daca el (regizorul) crede ca filmul lui este un fel de transpunere in timpul nostru a filmului lui Godard, la care el a raspuns simplu: "n-am vrut nici o data sa transpun A Bout de Souffle in timpul nostru... asta a fost facuta de reporteri."
ma bucur c-a spus asta... un film mediocru 7/10

Malgosia Szumowska: Ono (Stranger)
inca un film produs de Bavaria Pictures intr-o tara cu mult potenial: Polonia.
filmul este despre viata unei fete care se schimba in momentul in care ramane insarcinata. desi incearca sa faca un avort, banii ii sunt furati inainte sa ajunga la dotor, si astfel se decide sa-si pastreze copilul. cu timpul, si auzind de la un doctor ca copii pot sa auda deja din burta mamei, ea incepe sa-si iubeasca copil neinascut, si sa vorbeasca cu el. in felul asta filmul devine un fel de calatorie in felul de perceptie a unei fete la 22 de ani, care desi a trecut prin multe in viata, recunoaste ca nu stie nimic despre viata.
regizoarea, facand in mare parte numai filme documentare, pastreaza stilul de filmat a unui documentar, si descrie personajele in acelasi fel. in felul asta mediul in care se afla fata asta este descris cu grije, si o imagine completa a societatii poloneze este data. desi filmul se concentreaza pe protagonista, si pe transformarea ei de la o fata la o femeie care trebuie sa dea viata, povestea ajunge si in cele mai adanci si ascunse medii ale societatii. in aceste parti intunecate si uitate ale societatii, protagonista reuseste sa gaseasca dragoste, si sa invete ceea ce inseamna sa iubesti.
in multe scene filmul se rupe de felul documentaristic de povestire, si devine simbolic, jucandu-se bine cu culori si compozitie. la fel se intampla si cu dialogurile (sau monologurile) care de o data trec de nivelul strict comunicativ, ajung sa faca niste metafore reusite. cea mai buna dintre aceste scene este cea in care protagonista decide sa vorbeasca cu copilul care creste in ea, si sa-l invete cat de multe poate. astfel, primul lucru pe care il descrie, este felul in care se formeaza perlele in scoici, exact atunci cand acestea se apara.
filmul tine o doza de caldura si de sinceritate de la inceput pana la sfarsit, si reuseste s-o uneasca foarte bine cu personajul principal in ultima scena, cea cand ea naste. acolo, inafara de jocul actoricesc extraordinar (Malgosia Bela) caldura si sinceritatea filmului se uneste cu un monolog incredibil de bun al protagonistei, si face scena sa fie la distanta cea mai reusita din film.
desi vorbesc asa de frumos de aceasta productie, filmul este lung si greu si dur, si in multe puncte cu burti foarte plictisitoare. desi idea este buna, si felul in care copilul devine alter-ego-ul protagonistei este bine facut, regizoarea sare din cand in cand peste masura... exista doua scene pe care nu le inteleg, si care intr-un fel sunt copite din Dancer in the Dark a lu' Lars von Trier. scenele sunt de dans si cantec, in acelasi fel cum au fost facute si cele din filmul dogma 95.
un film care din multe puncte de vedere este bun, cu o ideie frumoasa si povestit cu multa dragoste, insa unde experienta mica a regizoarei in filme de fictiune se simte... 6,8/10

asa... acuma ma mai duc sa mai mananc ceva, si apoi ma retrag la inca doua filme... maine va fi din nou o zi, si poimane e incheierea festivalului... salutari, numai cu bine tuturor.

[Airlight]

Multumim frumos, sefu.

[Nae]

cu mare placere Airlight...

am vazut cel mai bun film din tot festivalul in noaptea asta, si o sa incerc sa scriu bine despre el. insa n-o s-o fac acuma, pentru ca nu vreau sa-mi stric starea asta perfecta in care am aflu. Steven Soderbergh, Kar Wai Wong si Michelangelo Antonini simply made my night and this entire festival with their movie Eros.
un must, pentru toti cinefilii.

acuma ma duc insa sa ma culc, pentru ca maine mai am inca multe de facut... i need some rest too...
salutari.

[Nae]

it's early in the morning, and i need my morning coffee and cig to get everything straight, after this night on the hard and cold floor... stay tuned folks, it's going to be another day full of movies and rain.
mai am cateva lucruri de rezolvat p-aci, si peste o ora imi incepe primul film. de scris o sa scriu cand gasesc o pauza intre filme....
salutari...

[Nae]

Am gasit si eu ceva timp ca sa va scriu acuma intre filme... am incercat s-o fac mai de dimineata, si am reust sa scriu ceva. Totusi, de abea acuma reusesc sa termin, si trebuie sa plec din nou ca sa ajung la urmatorul film....

Ryoo Seung-Wan: Ju-Meok-I-Woon-Da (Crying Fist)
filmul asta poveste doua destinele parelele care se intalnesc la final, si sunt unite de o dorinta si de un sport: Box.
povetsea se bazeaza pe cele doua personaje care nu au nimic in comun, si care incearca sa supravietuiasca. unu din personajele principale este un fost boxer profesionist, care a casigat cu zece ani in urma o medalie de argint la o olimpiada. acuma insa el a ajuns sarac cu datorii, cu o sotie si un copil, si trebuie sa se lase batut pe strada ca sa-si castige painea. desi fenomenul asta este cunoscut in japonia si practicat cu un succes destul de mare, filmul se concentreaza in primul rand pe viata ersonala a acestiu personaj, care trebuie sa-si lase mandria in spate ca sa traiasca. in japonia mandria este cel mai pretios lucru, si pentru un fost boxer profesionist, umilinta de pe strazi etse ceea ce-l distruge. cu dialoguri intre el si sotia lui de genu': "pride doesn't put food on you table" lupta interioara a profesionistuli este descrisa frumos.
personajul al doilea este un pusti, care isi castiva banii pe strada. el face asta prin forta care reuseste s-o mobilizeze atunci cand se supara, si cand incepe s lupte furios. ajungand insa in puscarie pentru o crima tampita, el descopera boxul si vede ca forta lui care vine din furie nu-l ajuta in ring.
vietiile celor doi se complica atunci cand intervin problemele personale. profesionistul este parasit de familia lui, si traieste pe strazi, la marginea societatii cu multe datorii, iar pustiului ii moare tatal si apoi bunica lui ese internata in spital in stare grava.
cand apare un concurs de box de amatori, amaindoi se inscriu avand ca motivatie situatia personala. dupa multe lupte ajung in finala, si dupa o lupta crunta pustiul castiga la puncte, lasandu-l pe profesionist din nou numai pe locul doi.
facut hollywoodian, filmul asta nu are momente impresionante. din cand in cand mai iese cate o repilca care are o semnificatie culturala si ajunge sa aiba un mesaj care trece de masura comunicativa.
desi este montat bine, si are o imaginea placuta, filmul asta nu ajunge sa arate nimic nou. un fel de continuare a lu' Rocky intr-un mediua asiaic. pentru acest rezultat cinematografic ii acord 5/10..

Eros
un film facut din trei scurt metraje care lucreaza cu aceiasi tema. tema filmului este descrisa in titlu, care ramane pana la sfarsit omniprezent.
desi cei trei regizori sunt complet diferiti in felul lor, ei reusesc sa povesteasca trei povesti care nu se contrazic, si care desi sunt in trei locuri diferite, in trei culturi diferite, si cu trei moduri de vedere a aceleiasi teme.
Michelangelo Antonioni: The Dangerous Thread of Things
scurt metrajul asta se petrce in zilele noastre, sic are ca tema rinipala ispita si puterea seductiei.
un cuplu bogat din italia incearca sa-si pastreze relatia care este distrusa de neincredere si gelozie. cei doi descopera dupa multi ani ignoranta in care au trait, si modul in care au eglijat lumea care ii inconjoara.
filmul se leaga de temele anitce, cele cu nympfele seducatoare care aduca moartea celor care se apropie de ele. tema antica ramane omniprezenta in filmul lu Antonioni prin dialoguri si imagine (Marca Pontecorvo), care tot timpul au trimitere la imperiul roman vechi. inafara dee asta, si setting-ul italian este plin de aluzii de genul asta, ceea ce defineste povestea.
teza pe care o propune Antonioni este ca dragostea exista, fara dubii, insa ca puterea seductiei si nevoia de o dragoste fizica puternica este mai intensiva.
fiind un film plin de nuduri si scene de soft-porn filmul pierde din ideia ei principala. facut in felul lui Zabrisky Point, filmul pierde din frumusetea cu care stia Antinioni sa-si povesteasca Filmele neo-realiste si de nouvea vague din Italia. filmul cel mai slab din cele trei.
Steven Soderbergh: Equilibrium
filmul cel mai frumos cromatic si vizual incitant din cele trei.
Soderbergh povestestein felul lui ceva mai modern, lasand tipicul fel de a povestii linear in urma.
povestea asta incepe cu o scena de vis filmata splendid, plin de putere si passiune. dupa ce vedem ca este vorba de comportamentul post-sexual, povestea se opreste abrupt si filmul devine alb-negru. auzim o voce care povestese despre afaceri si ne aflam intr-un mediu post-World-War II intr-un cabinet psihologic. o persoana povesteste despre felul in care a ajuns, cum nu mai are idei, si merge stressat prin camera, fiind supraveghiat de un psiholog. ajungand sa-i povesteasca despre un vis, psihologul il roaga sa se intinda pe canapea. doctorul fiind acuma inafaracampului vizual al pacientului incepe sa se uite cu un binoclu pe geam.
de aici filmul incepe sa aiba un umor dulce si innocent. comportamentul doctorului trece in primul plan, si pacientul povestese visul lui, care este o descriere a primei secvente din film, cea color. cu cat se accentueaza ceea ce povesteste pacietul, cu atat devine dctorul mai activa, ajungand chiar sa-si ia un binoclu mai mare, si chiar sa faca avioane de hartie pe care le arunca pe geam in directia in care s-a uitat mai devreme.
dupa trminrea povstirii, pacientul incearca sa se trezeasca de pe canapea, insa este oprit de doctor, care inca mai era ocupat cu avionasele de hartie. discutia acuma se concetreaza asupra unei alte teme, cea a muncii pacientului, care era frustranta pentru ca acesta nu mai avea nici un fel de idei bune. printr-o scena de dialog foarte frumoasa, docorul uneste visul cu munca pacientului, si impreuna reusesc sa inventeze snooze-ul de la ceasurile desteptatoare.
povesta acuma sare din nou, si ajunge in tr-o camera care este foarte similara cu cea din vis, singurea diferenta fiind culoarea predominanta. el este insa trezit de un ceas desteptator cu snooz-ul pe care il apasase deja de nenumarate ori, iar femeia din vis este sotia lui. facand acuma ceea ce-l intrebase doctorul sa faca atunci cand incerca sa il examine, el deschide poseta femeii, si isi vede reflectia...
in momentul ala filmul sare din nou intr-un biruu, si il vedem din nou pe doctor si pe protagonist., amandoi lucrand la un proiect.
cu propozitia doctorului "we can't simply rest on thre invention of the snooze" filmul se termina.
partea geniala a filmului asta, si dece am povesti-o asa de detaliat este ca lasa multe feluri de interpretari. dragostea ca tema totusi ramane, insa este schimbata in devotiunea unui om catre munca lui, sau chiar dragostea pe plan psihologic fata de o ideie, care acuma apare intr-un fel distortionat in mintea unui barbat.
scutr-metrajul asta face parte dintre cele mai bune vazute de mine pana acuma, cu ideie, cu haz, cu actori credibili si buni, si cu o posibiliate de interpretare foarte mare... genial.
Kar Wai Wong: The Hand
Filmul asta este un fel de continuare a primului mare success al regizorului, In The Mood For Love. Imaginea esye din nou facuta de Christopher Doyle, asa incat filmul ramane in felul ala melancolico-depresiv, cu caldura, dar si cu duritate.
Povestea este a unui croitor, care la inceputul carierei primeste prima lui comanda de la o femeie bogata si respectata. Cand ajunge insa la ea epntru prima oara, ea este ocupata cu un barbat, ajungand la ea excitat, ea il safisface cu mana, de unde provine si titlul, cu intenia de-al face sa devina croitorul ei.
Ideia ei devine realitate. De la acea prima atingere a doamnei, croitorul devine o persoana obsedata de munca lui, si de dragostea lui fata de acea femeie, care este si prima lui femeie.
Filmul asta este cel mai putin obscen din toate cele tre scurt-metraje facut pe aceiasi tema. Totusi, povestea din acest film este si cea mai dura si mai dureroasa. Fiind in felul tipic pentru Kar Wai Wong, povestea lucreaza numai cu doua personaje, pe care le urmareste numai atunci cand este nevoie. Astfel, relatia dintre personaje devine intima si felul in care se comporta devine chiar previzibil.
Regizorul reuseste sa combine mai multe elemente in filmul asa, dar se concentreaza pe tema puritatii draogstei. Obsesia cu care croitorul ajunge sa iubeasca doamana aceia, care de fapt este o femeie pentru o noapte, este aratata sincer, iar scena cea mai vulgara este cea cand croitorul ii ia o fusta pe care femiea o purtase, si atinge stofa dinauntru. In felul asta, Kar Wai Wong mentine tema princiala pana la sfarsit, si desi in film sunt 4 sarituri in timp, dragostea obsesiva a rotagonistului nu se schimba.
Un film care deja prin titlu este sincer, si care nu arata decat atat cat trebuie sa stii ca sa intelegi ce insemna dragostea pentru o persoana, si daca n-o poti avea. Perfect.

off i go then my little birdies. maine o sa va povestesc cele 6 filmele vazute azi, si am sa mai vad inca patru in ultima zi a festivaului, despre care o sa scriu pe 10.7.
salutari cade.

[Nae]

so here i be, to fullfill my duty as the only cinemagist at the Karlovy Vary film Festival... hehe, dar o fac cu placere, pentru ca azi este o zi frumoasa, cava mai linistita decat in restul festivalului cand soarele era pe cer, si asa ca sunt bine dispus sa va scriu despre filmele vazute de mine ieri, la toate orele... o iau insa cronologic:

Pavel Chukhrai: A Driver for Vera
un film care se afla in competitie, si care relateaza din Uniunea Sovetica. timpul razboiului rece de abea incepuse, si asa ca KGB-ul facea difrite miscari ca sa scape de diferiti oameni 'periculosi'.
pe team asta se bazeaza filmul asta, care povesteste viata unui soldat care devine soferul personal al unui general. filmul impresioneaza prin scenografia bine facuta, care reuseste cu adevarat sa invie Uniunea Sovietica, dar nu s-o idolizeze.
povetsea este simpla. acest sofer ajunge la un general care are probleme, si se indragosteste in fiica lui care are un handicap. pentru ca aceasta etse insarcinata, ceea ce-i face probleme generalului, soferul primeste permisul de-a intreba-o pe fiica sa-i fie nevasta. dupa cateva experiente mai mult sau mai putin importante, fiica generalului este de acord, chiar indragostindu-se in sofer. toata povestea asta de dragoste este insa sabotata de un ofiter de KGB care trebuie sa supravegheze ceea ce se intampala in casa generalului. cand incep sa dispara oamenii de baza din jurul acestuia, si copilul fiicei lui este nascut, generalul simte ca se apropie finalul carieirei sale. in ultima clipa isi trimite familia in cealalta parte a russiei, si el se sacrifica.
totusi, prin multe alte intamplari fiica generalului ajunge din nou acasa, unde vede crima. fiind si ea executata de KGBisti, soferul trebuie sa fuga cu copilul, si scapa cu viata numai din cauza ofiterului KGB care locuise in casa generalului.
in felul asta, si cu povestea asta, regizorul intentioneaza sa arate o lume care in cartiile de istorie rusesti nu este descrisa, si care vest-ul n-o stie integral. desi imaginea care este data nu este chiar poztiva, felul in care este povestita si descrisa intamplarea este umana, cu un decupaj bun, cu scenografie interesanta si cu o imagine calda.
cu toate ingredientele astea, si cu o doza mare de dragoste cu care sunt construite personajele si relatiile intre ele, regizorul reusese sa faca un film in stil hollywoodian, care insa lucreaza cu o tema care nu a fost vazuta des din acest punct de vedere uman.
un film care nu trebuie vizionat dimineata (la 10:30 ca mine)pentru ca este lent, si desi curge, este greu. totusi, pentru calitate si pentru tema, 8,5/10

Uchida Kenji: A Stranger of Mine
filmul asta se bazeaza pe constructia narrativa a povesti, si lucraza cu o simgura poveste vazuta de mai multe personaje. in felul asta intamplarea din film primeste multa personalitate, avand la baza sentimentele tuturor personajelor.
povestea este greu de povestit, si ar lua rice charme daca as-i face-o. fiind decupat in trei capitole care poata numele celor trei personaje prinicpale, care sunt si protagonisti si antagonisti, filmul asta vede i9ntr-un fel haios o lume in care unii se lupta pentru supravietuire, altii incearca sa gaseasca dragoste, si altii incearca sa castige bani.
Myata Takeshi este personajul principal, un tip la 30 de ani care a fost parasit de fata pe care el o adora exact atunci cand reusise sa cumpere o casa mare in care sa poata locuii. de atunci, adica de 6 luni, el n-a reusit sa treaza peste ea, si asa ca este singur. povestea lui se bazeaza deci pe aceasta cautare a dragostei care devine intensiva atunci cand intalneste o fata, si cand episodul asta devine un film de dragoste.
Kanda Yusuke este un detectiv, si prietenul cel mai bun a primului numit. el incepuse sa urmareasca viata prietenei acestuia atunci cand ea-l parasise, si descopera ca ea se combinase cu un sef mafiot din familia Yakuza. povestea lui este intalnirea acestiua cu femeia asta, si ce se intampla cu el atunci cand are de a face cu Yakuza: "if you mess with yakuza, you don't live long."
Asai Shinobu este seful mafiot, care are probleme financiare. el incearca sa pastreze clanul intreg, insa banii pentru chestia asta ii lipsesc. asa ca el decide sa faca niste bani falsi, pe care ii pune la vederea tuturor, asa incat sa se creada ca el inca mai are putere si influenta.
cele trei povesti se intretai atunci cand banii dispar din safe, si cand toti sunt interesati in ei, sau pur si simplu cand unii sunt trasi in povestea asta din greseala. facut cu mult mult umor, si construit cu grije pe un scenariu genail, filmul asta devine o combinatie intre filme romantice, politist si comedii, avand toata ingredientele pentru lucrul asta. cu cat avanseaza povestea mia mult, cu atat devine mai interesant si haios, pentru ca diferite intramplari din prima parte castiga o importanta complet diferita acum si trec in alta lumina.
un film pentru cillout, care poate fi vazut atunci cand vremea este ploioasa, si cand n-ai chef sa te oboseti, si numai sa te inveselesti. totusi, pentru felul in care este facut, si pentru povestea asta, 8,7/10

Mohammad Ebrahim Moniery: The Butterfies are just a step Behind
pentru acest titlu' a unui film iranian, si pentru durata de numai 80 de minute am zis ca ma duc sa-l vad. fiid premiera intrnationala, filmul a avut un numar larg de spectatori, care insa s-a micsorat cu inceperea proiectiei.
filmul descrie destinul unor copii care pleaca de la tara si ajung in oras, unde trebuie sa se duca la un doctor din cauza starii fetei mai mici. desi parintii au fost impotriva calatoriei acestei, baiatul o face singur, si in felul asta filmul devine un road-movie, intr-un fel. fiind filmat aproape integral din mana, filmul are o doza de documentar. totusi, exista multe scene care sunt artistice, si care descriu un fel de vata care inca nu a fost ecranizat in felul asta.
povestea ajunge la o dimensiune de basm, bazandu-se pe puterea naturii de a face omanii sanatosi. inafara de ideia asta, filmul reusese sa surprinda si o mentalitate si un fel de viata care este foarte regional, si care amesteca ultura persana veche cu un modernism musulman extrem.
prin combinatia asta filmul castiga mult, insa felul in care este facut, nu are nici o doza de cinematorgafism. pentru asta nu-i pot acorde mai mult de 4/10.

Raoul Ruiz: Le Domain Perdue
din nou un film facut de bavaria Films, care insa acuma este o co-productie internationala, avand ca parteneri printre altii si Romania, Atlantis Film, cu imaginea semnata de Ion Marinescu.
totusi, desi filmul este filmat mult in Romania, povestea joaca in Chile si in Anglia, si povesteste despre relatiacelor doi protagonisti in decursul timpului.
tema este greu de descris, pentru ca felul in care este decupata povestirea devien confuzanta atunci cand sare pentru a cincea oara in alt timp. totusi, relatia intre un baiat si un pilot care ajunge in Chile este ceea ce incearca sa surprinda acest film. acea relatia, cu toata fascinata unui copil pentru un om care poate sa zbare este descrisa frumos si cald de copil in planul trei de timp, cand el este deja batran si vorbeste cu cu nepotul pilotului. timpul al doilea narativ este ceea ce s-a intanplat intre cele doua planuri numite mai sus, si se intampla in WW II, unde baiatul este instructor pentru piloti, si pilotul este studentul lui. planul patru este cel in care copilul este un om batran, veteran de razboi, care vorbeste despre relatia lui cu acel pilot pe care il cunostea de mic copil. totusi, si in planul asta de timp, cei doi reusesc sa se intalneasca, and bring back good old memories.
un film foarte ciudat, care 110 minute iti face capul varza. totusi relatia celor doi este descrisa cu grije, de la fascinata baiatului din planul intai de timp, pana la dispretul cu care vorbeste despre el in planul trei, si apoi la planul patru cand in sfarsit intelege tot ce se intamplase. planul doi de timp insa este cel mai fascinant, pentru ca in acest plan, opilul devine matur, si incepe sa prelucreze toata fascinata pe care a avut-o in el in copilarie. el descopera minciuniile si fantaziile pilotului, care la vremea lor l-au facut sa-l idolizele pe acest om, insa acuma ii provoaza dubii.
din pacare cinematografic inafara de poveste si iedei nu este mult de gasit. imaginea este slaba, scenografie nu este deloc, si montajul lasa loc de mai bine. cu un cast destul de mare de romani imi este usor sa spun ca mircea rusu face un rol scurt bun, dar o fac, din patriotism...
un film care merita vazut pentru poveste, pentru felul in care se dezvolta personajele, si pentru felul in care descoperim un om, in patru perceptii diferite. 8/10

Arne Skouen: An-Magritt
un film din norvegia din anu' 1969 aatat in cadrul retrospectivei cu tema: nature in the Nordic cinema.
in filmul asta am intrat by chance, si n-o sa regret chestia asta. un film bun, plin de sentimente, cu o ideie, cu un concept si cu actori buni.
filmul povesteste viata lu' An-Magritt, care a fost conceputa la un viol, si care a crescut cu bunicul ei cersator pentru ca mama ei se sinucise. in felul asta "born in an act of hate, and surviving through an act of charity" personajul An-Magritt este creat plin de forta.
povestea joaca undeva in nord, acolo unde vara este scute si iarna nu se termina; acolo unde soarele nu este cald, si unde mancarea este putina. intr-o colonie de muncitori personajul prinipal lucraza cot la cot cu ei, facand un effort imens pentru a reusii sa se trezeasca in diminetile numeroase de iarna. desi nu ste respectata de nimeni, de la biserica pana la muncitorii de rand, ea incearca sa se integreze, si sa-si ierte pacatele fata de Dumnezeu.
avand aceste probeleme, personajul ei devine spre sfarsitul filmului persoana care reuseste sa salveze toata colonia de o moarte sigura.
povestit intr-un fel naiv, personajul ei curg inpecabil de bine cu felul filmului, cu pisajul descris, si cu viata din tundra...
o simpla poveste, ca un basm, supusa insa intr-un fel splendid, si cu multa dragoste... un film care nu impresioneaza, care nu atinge, si care etse pur si simplu frumos. 8,5/10

Timur Bekmambetov: Nochnoi Dozor (NightWatch)
superproductia ruseasca care promite sa devina un succes mai mare decat Lord of the Rings sau Matrix, a trebuit sa fie vizionata si de mine, chiar daca era la ora tarzi, si eu epuizat.
insa a fost bine ca l-am vazut. un film care este entertainment, cu nenumarate effecte speciale, cu o poveste intresanta, si cu lupte, sange, femei si violente of all sorts.
regizrul zicea la inceputul filmului ca n-a vrut decat sa faca un film care sa aiba succes, care sa satisfaca un public care vrea sa vada astfel de lucruri. si asta i-a reusit. povestea este mai buna decat multe super-productii ameicane, si si felul in care este facut nu lasa dorinte nesatisfacute. cu scene intre horror si sci-fi, si cu personaje de bazm, filmul combina toate elementele possibile pentru a exprima o frica si o teroare omniprezenta.
din punctul asta de vedere filmul chiar este misto, cu mutle chestii artistice mici care au cate un effect senzational (papusa din care ies picioare de paianjen si care incepe sa umble). insa in film de desopera si multe slabiciuni la scenele de lupta, de la montaj la senzatie, si de la ideie la transpunere.
faza cu care filmul asta intrece filmele americane, si cu care si pe mine m-a prins, este subritrarea. scrisul nu este linear, si nu sta numai intr-un loc, ci se misca, si de coloseaza, dispare/apare in locuri imprevizibile cu scrisuri diferite, si toate merg perfect cu scena care este in acel moment pe ecran. inafara de asta, dialogul este un pic mai cultivat, desi fazele cu injuraturi nu lipsesc.
un film bun, care insa totusi face parte din categoria aia de jeguri de film. all in all, 7,5/10 (lotr had a 7/10 from me)
si da, putem astepta si inca doua filme to follow. enjoy.

gata. asta a fost ieri. azi am inca patru care includ si Sin City...
i have to go out for a fag folks...
salutari.

[Nae]

am fost acuma si am vazut un film, care pentru mine a insemnat foarte mult. nu stiu cati de pe forum l-au vazut, presupun ca sunt cativa, si cred ca opiniile despre filmul se despart rau de tot, insa eu sunt de parere ca asta este un film care nimereste exact acolo unde trebuie

Michael Winterbottom: 9 Song
filul asta este de 60 de minute, si nici n-are nevoie de mai mult ca sa descrie ce-n-semana iubire. povestea din film este extrem de simpla, si exat prin asta devine asa de accesibil pentru toti, si cel mai mult pentru cei care au iubit in viata lor pe cineva, si au fost parasiti.
9 cantece are filmul asta, si aceste 9 cantece, fiind in aceiasi sala timp de un an, arata evolutia cuplului asta pe care il acompaniam in timpul in care ei sunt indragstiti.
desi Michael Winterbottom se concentreaza asupra temei sexului in relaia cu dragoste, si umple filmul cu scene de sex care sunt foarte explicite, filmul asta nu devine niciodata vulgar. scenele de dragoste sunt facute cu multa caldura, si prind exact momentu in care amandoi partenerii sunt egatiti pentru a face dragoste, nu sex.
aceasta relatia este vazuta de protagonist, si este povestita in timpul in care zboara peste antarctica. cu propozitia " when i think of her, i do not remember the way she dresses or the way she looks, but her smell and the way she tasted.", incepe filmul, si pe lucrul asta se bazeaza povestea.
aratand ce se intampla in viata intima a unui cuplu, filmul are o doza de voyerism care deranjeaza la inceput, insa cu cat intelegi sentimentul ala, cu atat incepi sa vezi mai mult dragostea in scenele obscene decat sexul.
insa ca fiecare relatie, si asta se sfarseste, iar el este parasit de ea. aici incepe felul cum compara el dragostea cu antarctica, zicand ca etse agora- si claustofobic in acelasi timp, "like two people in a bed".
desi este tinut intr-o forma pozitiva, filmul devine foarte depresiv la sfarist, si propozitia ei: "have faith in people" suna ca cel mai crut "la revedere" zis vreo data de o femeie unui barbat.
un film care pe mine m-a nimerit unde doare, si cred ca si pe altii. merita vazut daca ai chef sa vezi un film cu mult sex, si cu 9 cantece de rock, de la Franz Ferdinant la Primal Scream... 9,5/10

good, off to the next.
thank you for reading.
salutare

[Nae]

acuma am iesit din Manderlay, filmul cel mai misto a lu' Lars von Trier... god i loved this movie...
din pacate n-o sa va scriu acuma, pentru ca-s obosit, si pentru ca nu am asa de mult timp cu as vrea sa-mi iau ca sa scriu ceva cat de cat acceptabil...
tre' de fug... incepe Sin City imediat.

[Nae]

avand acuma ceva timp pentru ca festivitate de premiere nu s-a incheiat, vreu sa scriu ceva despre filmul pe care l-am vazut inainte de Manderlay, si care a fost un film frantuzesc

Serge Frydman: Mon Ange
un film despre dorinte si dest visele unui om, care atunci cand este pus sa aleaga intre ceea ce-i place, si ceea ce-si doreste, alege ceea ce-i place.
inafara de prestratia si figura actritei pentru care a fost scris rolul principal, si care ste cu adevarat splendida, filmul reuseste sa descrie intalnirea intre doi oameni complet diferiti, si pe care numai instrainarea si singuratatea ii uneste.
protagonista este o femeie la 30 de ani, care isi doreste o familie, si pe cinva cate sa fie acolo langa ea si s-o astepte noaptea tarziu cand ea ar venii acasa. el, personajul principale, este un pusti la 16 ani, care iese pentru prima data dintr-un fel de internat in care a fost bagat de mama lui. destinele lor se intalnesc pentru prima data atunci cand ea vine sa ia baiatul asta dupa ce-a fost sunata intr-o noapte si a fost rugata sa faca lucrul asta.
tema filmului este aratata in nenumarate randuri, mai ales atunci cand ea trebuie sa decida viitorul lui. desi ea isi doreste sa ajunga la barbatul care ar astepta-o, ea vrea sa aiba grije de pustiul asta, care din multe puncte de vedere este fascinant. inafara ca baiatul vede lumea cu niste ochi de copil, si cu o minte pura si naiva, el se indragosteste de femeia asta care incearca disperata sa devina gravida, incercand astfel sa-i faca prietenului ei o surpriza, si sa-si indeplineasca un vis.
stiu ca suna ciudat ceea ce scriu, si stiu ca nu multi din voi ma cititi, insa povestea este frumoasa si se bazeaza pe dialog, cel care face filmul asta sa fie ceva special. rolul principal fiind scris pentru Vanessa Paradis face personajul asta sa fie interpretat bine, dar ii da la fel de multa substanta.
desi ambele personaje se plimba intr-un mediu care este distortionat, si care pierde orice sens al realismului, lucrurile pe care le fac sunt complet justificate, si trezesc usor simpatia publicului. iluziile personajelor asupra vietii sunt aratate direct in multe s cene, iar dialogul le fotifica: il m'attend.
povestea ia o directie surprinzatoare la finalul filmului, iar finalul lui este foarte cald si frumos.
cu o imagine din viurile lor combinate reiese o lume ideala, in care amandoui s-ar simtii bine, si unde fericirea lor ar ramane neatinsa de nimeni... dar totusi, amandoi stau inca pe un ponton si se uita la orizont...
stiu ca suna kitschos si lacrimogen, insa felul in care este povestit tot filmul sta intr-un contrast puternic cu acest final de film idealistic si visator. totusi, intoarcerea povestii face totul absolut justificabil, si lasa o stare buna in spectator.
de la mine, 8,7/10

atat... deis mai am timp nu vreau sa scriu despre Manderlay... stiiti voi dece.
ma duc la Sin City, si maine, dupa un mic championship de billiard la care trebuie sa ma duc in praga ca altfel imi pird ranking-ul, o sa va scriu ultima relatare de aii, unde a fost si este este foarte frumos.
salutare.

[Nae]

finaly back home again, and with my billiard-championship-ranking pushed up a bit. si acuma, cum am promis mai scriu despre cele doua filme pe care le-am vazut in ultima zi. apoi, dispar..

Lars von Trier: Manderlay
regizorul isi continua in filmul asta povestea din cel precedent, adica cea din Dogville. personajul principal ramane Grace, care se intoarce cu tatal ei dupa ce a parasit Dogville. pe drum insa se opresc la marginea unei plantatii, Manderlay. aici o femeie ii cere ajutorul, si o ia cu ea pe plantatie unde Grace descopera o colonie de sclavi. fiind absolut ravasita de ceea ce vede, sclavia fiind abotita cu 60 de ani in urma, ea se decide sa le dea libertatea acestor oameni.
Lars von Trier pune multe intrebari cu filmul asta, care este facut in acelasi fel ca Dogville. de la imaginea pana la scenografie totul este la fel, numai Nicole Kidman lipseste.
imi place sa spun ca filmul asta este ceva mai reusit decat ultimul, fiind mult mai intensiv. in 148 de minute, regizorul pune intrebari morale, filozofice si de bun simt, si trece printr-o mica istorie a omenirii. el reuseste sa aduca toate temele astea impreuna tinand povestea legata de locul asta, Manderlay, si face toate personajele sa fie un microcosmos a tuturor arhietipurilor de oameni dintr-o societate normala.
povestea este povestita de un narator, si filmul este impartit in 8 episoade, care arata dezvoltare personajului principal, insa si a societatii, care timp de un an traieste impreuna. in anul asta Lars von Trier incearca sa surprinda toate emotiile umane, de la fericire pana la tristetea mortii unui copil, de la frica schimbarii pana la curajul de a infrunta o noua primejdie, si de la dragoste la ura. toate sentimentele astea sunt tinute insa sub control, si se subordoneaza unei intrebari politice: democratie sau dictatura.
desi suna ciudata, intrebarea asta politica este ceea despre ce vorbeste filmul asta. termenii politici provin insa din filozofie, si de la intrebare dupa identiate, libertate si societate.
filmul decurge destul de linear pana la capitolul 8, cand, spre surprinderea publicului, povestea se schimba intr-un fel neasteptat. desi Lars von Trier este cunoscut pentru aceste schimburi drastice in povestii, aici in filmul asta nici nu poate imagina schimbarea care se intampla. toate tema filmului este redescoperita in acest capitol, si finalul este din multe puncte de vedere comic si aberant... totusi, prin acest final regizorul reuseste sa ascunda o intrebare dura de a fi spusa fdirect: pana unde merge libertatea uni om, si cand incepe sa-i fie daunatoare.
desi filmul se termina cu slide-show-ul de rigoare ca in Dogville, aici scenele sunt mult mai dure si mult mai critice. inafara ca vezi nenumarate poze ale Ku Klux Klan-ului (si tema filmului lucraza foarte mult cu intrebarea de tipologi umane si de rase), ele sunt asa facute incat sa para normale. inafar de pozele astea, mai sunt si poze in care se vad violentele statului asupra oamenilor (de la demonstarii).
un film pe care nu vreau sa-l povestesc, ci caruia vreau sa-i reclama. desi mi-a placut Dogville, asta este mult mai bun, si felul in care este ambalata tema generala este geniala. de la mine 10/10...
trebuie vazut.

Robert Rodriguez: Sin City
trebuie sa spun ca ma asteptam la mai mult de la filmul asta. sigur, imaginea este genaila, si felul in care este povestit face din acest film some great piece of entertainment, insa peste dimensiunea asta "comerciala" nu trece.
un film facut dupa niste benzi classice de comix. influenta 'special guest director'-ului Quentin Tarantino a fost simtita in mai toate scenele, si felul in care sunt povestite cele 3-4 episoade sunt reusite. totusi, in filmul asta mi-a lipsit acel ceva... ideia.
nu vreau sa povestesc filmul, pentru ca fiecare trebuie sa-si formeze propria parere dupa vizionarea povestii. eu insa nu gasesc in filmul asta mai nimic, inafara de imagine, care sa-l ridice peste Nocnoj Dozor, sau Spiderman.
cel mai reusit personaj al povestii insa ramane orasul, care prin felul lui, prin povestea lui, prin atmosfera lui, devine un personaj principal. Sin City... "Turn the right corner in Sin City, and you cand find anything..."
atat...
un film care dupa parerea mea nu va ajunge la inaltimea la care e Pulp Fiction, adica cult... va ramane high-classed entertainment. 6/10

ok... that'd be it... i've got nothing more to say.
va urez o forumeala frumoasa mai deprte, si eu acuma ma rretrag din nou. adieu, si multumesc pentru rabdarea pe care au avut-o cei care mi-au citit monologurile...sper c-au ajutat un pic, si sper sa s-a format o imagine despre acest festival de film, care mie imi inseamna foarte mult.
imi pare rau daca am plictisit multa lume...
salutare...

[Longshot]

good KV coverage man. rspkt

[Alex Leo Serban]

pt nae

felicitari pt harnicie (se vede ca nu faci kestia asta on a regular basis).
ma bucur sa constat ca i-ai dat lui 'sin city' (overhyped pe ac. forum!) cam aceeasi cotatie ca si mine... ce-i drept, tie nu ti s-a urcat numeni in cap pt asta
dar in privinta lui 'manderlay', sint contrariat: = 'cel mai bun film al lui lvt'?!? :shock:
well, time will tell... & i have a hunch it will confirm my judgment
adica: ma tem ca este chiar cel mai slab lvt: lipsit de inventie, banalutz, 'caldutz'...

[nume]

ce-i drept, tie nu ti s-a urcat numeni in cap pt asta...

Eu sar numai in capul infectilor.

[MinRep]

imi pare rau daca am plictisit multa lume...

Loved every word you said, man! Please return macar la editia viitoare, daca tot zici ca ne parasesti...

[Bulumulu]

goode mann, goode mann