Previziuni. Numărul de bilete vândute de cinematografe nu își va reveni nici până în 2027

de Gloria Sauciuc în 19 Iun 2023
Totuși, încasările la nivel global în sălile de cinema vor ajunge la nivelul de dinainte de COVID până în 2025

Numărul de bilete vândute de către cinematografe nu își va reveni nici măcar până în 2027, deși încasările aferente o vor face, conform previziunilor PricewaterhouseCoopers. Firma de audit PwC a anunțat previziunile sale în raportul „Global Entertainment & Media Outlook”, studiul referindu-se la intervalul 2023-2027, scrie The Hollywood Reporter.

Aflăm astfel că se anticipează ca numărul de bilete vândute va ajunge la 7,2 miliarde în 2027, deci la un nivel mai scăzut decât înainte de pandemie, când cifrele se situau la 7,9 miliarde de bilete vândute. Însă, cu un preț mai mare per bilet, încasările la nivel global în sălile de cinema vor ajunge la nivelul de dinainte de COVID până în 2025, când se previzionează că vor ajunge la 46,5 miliarde de dolari încasări, urmate de o creștere amplă până la 52,1 miliarde de dolari în 2027.

De asemenea, se anticipează despre China că „va conduce în topul încasărilor generale ale cinematografelor pentru cea mai mare parte a perioadei studiate”, ajungând la încasări de 13,2 miliarde de dolari în 2027, comparativ cu 11,9 miliarde de dolari pentru America de Nord. Cele două piețe de cinema sunt de ceva timp în competiție pentru poziția de vârf.

Cele mai mari blockbustere vor genera cele mai multe încasări

Natura polarizată a pieței de film: câteva titluri aduc 90% sau mai mult din toate încasările.

În 2022, 442 de filme au avut premiera în Statele Unite, mai puțin cu 873 față de numărul care a ajuns în săli în 2018 relata articolul, se mai vede în raport. „Totuși, un procentaj mic de filme a adus cea mai mare parte din încasări. Până la finalul lui februarie 2023, Avatar: The Way of Water al lui James Cameron, ce a avut premiera pe 16 decembrie, a acumulat încasări la nivel global de 2,3 miliarde, ceea ce l-a făcut cel de-al treilea film în topul general al încasărilor”, atrage atenția raportul.

Trei filme cu premiera în 2022 au depășit nivelul de 1 miliarde de dolari. Pe lângă continuarea la Avatar, au mai fost Top Gun: Maverick (1,5 miliarde de dolari) și Jurassic World: Dominion (1 miliard de dolari). Aceste trei filme au avut încasări globale de circa 4,7 miliarde

„Apetitul pentru mersul la film s-a păstrat, ca și disponibilitatea publicului de a plăti prețuri mari pentru vizionările pe marele ecran”.

de dolari, notează PwC. „Comparativ, în 2022, box-office-ul general a fost de 7,4 miliarde de dolari în Statele Unite, 4,5 miliarde de dolari în China și puțin peste 6,5 miliarde de dolari în Europa, Orientul Mijlociu și Africa”. Concluzia PwC este: „încasările generate de aceste trei filme confirmă natura polarizată a pieței de film în care câteva titluri aduc 90% sau mai mult din toate încasările”.

Îmbunătățirea furnizării de filme

În 2022, sălile din America de Nord și din Europa de Vest se plângeau de probleme cu furnizarea de noi filme, ceea ce a condus la o lipsă de noi titluri. În 2023, totuși, furnizarea de film trebuia să fie rezolvată, se notează în raport. „Apetitul pentru mersul la film s-a păstrat, ca și disponibilitatea publicului de a plăti prețuri mari pentru vizionările pe marele ecran”.

China își revine

„China a fost forța motrice a încasărilor din filme de-a lungul ultimului deceniu”, explică PwC. „Încasările totale în China au depășit ceea ce au realizat Statele Unite în 2020 și au crescut în 2021”. Apoi a venit COVID-ul. „Box-office-ul chinez a scăzut dramatic în 2022 datorită COVID-19, ce a închis cinematografele pentru mare parte din an; apoi, politicile fiscale și cenzura chineze au scos mai multe filme comerciale din Statele Unite de pe piața din China”, explică raportul PwC.

Acum tendința se va mai schimba încă o data, sunt de părere specialiștii PwC. „China va conduce din nou încasările în domeniul cinematografului pentru o mare parte a perioadei menționate”, estimează PwC.

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells