Polanski, declarații controversate. Filmul său, J'Accuse, este - însă - o „piesă de colecție”

de Gloria Sauciuc în 31 Aug 2019
Cea de-a 76-a ediție a Festivalului de la Veneţia se desfășoară până pe 7 septembrie

J'Accuse/An Officer and a Spy, de Roman Polanski, a fost proiectat la Festivalul de Film de la Veneția, unde candidează pentru Leul de Aur iar cronicile la film nu au întârziat să apară, împreună cu comentariile la adresa intențiilor cineastului cu subiectul abordat în film dar și cu privire la prezența lui în competiție.  

J'Accuse/An Officer and a Spy tratează cazul Alfred Dreyfus, personaj real, ofiţer francez evreu în Statul Major al armatei franceze, care a fost acuzat de spionaj în favoarea Germaniei, faţă de care opinia publică franceză simţea o ură crescândă, alimentată de discursurile agresive ale politicienilor şi de prefigurarea războiului mondial. Dreyfus, condamnat pe baza unor dovezi neconcludente, a fost victima unui proces trucat şi trimis la muncă silnică pe „Insula diavolului” din largul coastei sud-americane.

Publicația Variety semnalează că, într-un interviu inclus în caietul de presă al filmului oferit la Veneția, Polanski a declarat: „Trebuie să recunosc că sunt obişnuit cu multe dintre maşinaţiunile descrise în film, şi asta m-a inspirat”. Cu privire la propriul său caz, şi la modul în care acesta este privit acum, susţine: „Văd cu ce hotărâre este negată realitatea şi sunt condamnat pentru ceea ce nu am făcut”. Aşadar, „faptul că sugerează o paralelă între biografia sa şi afacerea Dreyfus, pe baza 'lucrurilor pe care nu le-a făcut'” este „o minciună sfruntată”, concluzionează Variety.

Directorul Festivalului de la Veneţia, Alberto Barbera, a inclus în selecţie J'Accuse, deși regizorul, cu naţionalitate dublă, poloneză şi franceză, este controversat după ce a întreţinut raporturi sexuale cu o minoră (de 13 ani), fapt petrecut în 1977, după care s-a refugiat în Europa pentru a evita o pedeapsă cu închisoarea în SUA.  Preşedintele juriului de la Veneția, Lucrecia Martel, a spus că va vedea filmul dar nu va participa la gală, din solidaritate cu victimele abuzului sexual.

Publicația The Guardian scrie că An Officer and a Spy (adaptare a unui roman de Robert Harris) face un portret acid al Statului Major al armatei franceze de la începutul secolului XX, cu un dispreţ care aduce aminte de filmul Chinatown. Prestigioasa publicație mai scrie că An Officer and a Spy este „un film bine construit, pe un subiect serios, varianta cinematografică a unei piese de mobilier victoriene de colecţie”.

Îm pofida subiectului, „Polanski îl ţine pe Dreyfus (Louis Garrel) în mare parte în plan secund şi se concentrează pe figura colonelului Picquart, un bărbat imobil cu o privire de oţel, jucat de către Jean Dujardin din The Artist. Picquart, recent promovat în fruntea serviciilor de contraspionaj, e pus să facă ordine în dezastrul lăsat de predecesorul său. Acesta a lăsat probleme peste probleme, întruchipate de antipaticul maior Henry (Gregory Gadebois) sau de vicleanul Bertillon (Mathieu Amalric), gata să declare orice i se cere”, mai notează The Guardian.

Publicația IndieWire scrie că „Office and Spy este un film procedural în care camera, fără nicio jenă, pătrunde peste tot în maniera jurnalistică a lui Spotlight, dar fără reţinerile acestuia din urmă. Eroul povestirii, un fost anti-semit împovărat de vina de a fi trimis un om nevinovat pe Insula Diavolului - ajunge în tribunal pentru a ridiculiza întreaga societate a Franţei pentru a fi judecat greşit un om şi a-i fi ruinat viaţa”.              

Variety notează că „An Officer and a Spy pare să fie, pe alocuri, versiunea semnată de Polanski a filmului The Post al lui Spielberg, un film despre o nedreptate istorică, şi tentativa de a face dreptate, totul cu un subtext de îndemn la acţiune”.

Roman Polanski a fost dat afară din organizaţiile profesionale în 2018, urmând unor plângeri publice în mişcarea #MeToo, mişcare care a condamnat tabu-ul la adresa hărţuirii sexuale. Deşi numeroase filme ale lui Polanski au fost proiectate la festivaluri în ultimii 17 ani, Festivalul de la Veneţia este primul care sfidează succesul mişcării #MeToo. Polanski, aflat la Zurich, deși selectat la Veneția, nu a participat la Festival, pentru că riscă să fie arestat în Italia şi extradat către Statele Unite.

Pe covorul roșu de la Veneția, la premiera de gală, au pășit numai actorii Jean Dujardin, Louis Garrel și Emmanuelle Seigner (actriță în film și soția cineastului).

Exploreaza subiecte similare:

Roman Polanski, Jean Dujardin, Lucrecia Martel, The Post, Spotlight, Grégory Gadebois, Mathieu Amalric, Emmanuelle Seigner, Chinatown

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells