Îngeri în acţiune, film clasic de război şi o explorare a maturizării, miercuri la TV

de Ştefan Dobroiu în 30 Iun 2020
Îngerii lui Charlie: În goană mare, Lungul drum spre casă şi Înainte de apus, în program

Charlie's Angels: Full Throttle/Îngerii lui Charlie: În goană mare (2003)
AMC, 17:55
Trebuie spus de la bun început că nimeni nu a picat pe spate la lansarea acestui sequel în care Cameron Diaz, Drew Barrymore şi Lucy Liu reveneau în rolurile îngerilor lui Charlie. Chiar dacă actriţele au fost lăudate pentru dedicarea cu care şi-au interpretat rolurile, filmul a făcut senzaţie în epocă mai degrabă datorită revenirii lui Demi Moore (ţi-am povestit aici despre noul rol care i-ar putea relansa cariera) după consistente retuşuri fizice, ceea ce a dat multă apă la moară criticilor sexismului de la Hollywood. Chiar şi aşa, filmul ne arată patru actriţe populare la apogeul carierei şi un Shia LaBeouf la unul din primele sale roluri de cinema.

The Long Voyage Home/Lungul drum spre casă (1940)
TVR 2, 20:10    
Cu siguranţă nu este cea mai cunoscută colaborare a lui John Wayne cu regizorul John Ford, dar Lungul drum spre casă (inspirat de patru dintre piesele lui Eugene O'Neill) nu ar trebui trecut cu vederea, devenind încă de la lansare un titlu de referinţă al filmului de aventuri. Acţiunea are loc în primele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial, când echipajul unei nave britanice află că va trebui să transporte o periculoasă încărcătură de explozibili. O metaforă a faptului că viaţa ţi se poate schimba în orice secundă, filmul a fost etichetat drept o Odisee modernă.

Before Sunset/Înainte de apus (2004)
TV1000, 22:00
Regizorul Richard Linklater se poate lăuda cu două dintre cele mai ataşante explorări ale efectelor trecerii timpului. Una este în Boyhood, în care acelaşi actor interpretează acelaşi personaj de-a lungul a 12 ani, iar cealaltă este trilogia Before. Al doilea film al trilogiei ni-i arată pe eroii interpretaţi de Julie Delpy şi Ethan Hawke la nouă ani după noaptea petrecută împreună în Before Sunrise, arătând efectele maturizării şi cum eşti mai puţin dispus să rişti atunci când ai mai mult de pierdut.

Ce alt film de miercuri o să vezi la TV?

Exploreaza subiecte similare:

The Long Voyage Home, Charlie's Angels: Full Throttle, Cameron Diaz, Drew Barrymore, Lucy Liu, Demi Moore, Shia LaBeouf, John Wayne, John Ford, Richard Linklater, Ethan Hawke, Julie Delpy, Before Sunrise, Before Sunset, Boyhood

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells