Netflix lansează sezonul 3 din Bridgerton

de Oana Balaci în 15 Mai 2024
Așteptarea a luat sfârșit! Astăzi se lansează prima parte din sezonul 3 al îndrăgitului serial Bridgerton, iar din 13 iunie fanii se pot bucura de cea de-a doua. Nu sunteți pregătiți pentru ce are să urmeze!

Bridgerton este un serial original Netflix, adaptat din seria de cărți omonime semnate de Julia Quinn și realizat în colaborare cu Shondaland – compania fondată de Shonda Rhimes, care a creat fenomenalul Grey’s Anatomy. Acțiunea seriei este plasată în perioada Regenței din Anglia și se concentrează în jurul familiei titulare. Cei opt frați Bridgerton încearcă să se învârtă cu cât mai mult tact în înalta societate și să își găsească jumătatea, sau doar să se distreze pentru moment.

Cum fiecare sezon aduce în prim-plan personaje diferite, de această dată este rândul lui Penelope Featherington (Nicola Coughlan) și al lui Colin Bridgerton (Luke Newton) să fure atenția publicului. Dar pentru a putea fi imersați total în povestea lor, trebuie să ne amintim de unde plecăm. La finalul sezonului 2, Pen a rămas într-o situație destul de complicată. Prietena ei din copilărie, Eloise Bridgerton (Claudia Jessie), a aflat despre viața dublă pe care o trăiește și alter ego-ul ei, Lady Whistledown. S-a iscat o ceartă majoră, la finalul căreia cele două au luat-o pe drumuri diferite. De asemenea, Penelope a auzit adevărata părere a lui Colin despre ea, ceea ce a rănit-o profund.

Așadar, cele mai dragi persoane au trădat-o. Când tot ce ai cunoscut vreodată pare că se năruie și nimic nu mai este la fel, acela este cel mai oportun moment pentru evoluție personală. E vremea schimbării! Pen nu ezită. Iese din conul de umbră în care s-a aflat din postura de scriitoare și își caută activ un partener. Apelează chiar la amicul ei Colin pentru sfaturi, iar el o ajută cu tot dragul să își înfrângă anxietatea și să devină cea mai atractivă versiune a ei. Fiindcă atunci când cineva zice că nu ar putea curta o anumită fată niciodată, vorbește serios, nu? Nu??

Însă trucurile lui par să funcționeze de minune, Pen întoarce tot mai multe priviri, gelozia intervine inevitabil și al treilea frate Bridgerton se trezește în poziția de a lua o decizie și a descoperi ce vrea cu adevărat. „Întotdeauna ne dorim ceea ce nu putem avea” este o zicală incontestabilă.

Noul sezon aduce câteva transformări și în ce privește celelalte personaje. Fanii vor avea ocazia să o cunoască mai bine pe Francesca Bridgerton, care a apărut și în celelalte sezoane, interpretată de actrița Ruby Stokes. Anul acesta rolul a fost revendicat de Hannah Dodd și va fi pus mai des în lumină. Despre procesul de scriere din spatele personajului a spus mai multe realizatoarea acestui sezon, Jess Brownell, într-un dialog cu echipa Netflix: „Francesca este foarte diferită de ceilalți membrii ai familiei Bridgerton, așa că am avut ocazia să ne punem mai mult creativitatea la încercare în dezvoltarea acestui personaj. În acest sezon, ea manifestă un interes romantic pentru un bărbat cu totul altfel, mai liniștit și mai rezervat, dar cu foarte multă carismă. Sunt foarte încântată să îi prezentăm publicului.”

De asemenea, există câteva personaje de sex masculin complet noi care își vor face apariția în universul Bridgerton, destabilizând firavul echilibru. Printre ele se numără Lordul Alfred Debling (Sam Phillips), iubitor de animale și vegeterian, mult prea modern pentru epoca lui, Lordul Marcus Anderson (Daniel Francis), o prezență distinctă și fermecătoare, și Harry Dankworth (James Phoon), un bărbat atrăgător, dar înzestrat modest în ce privește ascuțimea minții.

Pe lângă relațiile interumane și scenariu, costumele, machiajul și scenografia sunt un alt aspect foarte important al serialului. Transformările interioare suferite de Penelope sunt oglindite în exterior prin aspectul ei diferit, iar o epocă din trecut nu poate fi construită decât cu o estetică autentică și consecventă. Brownell confirmă că echipa sezonului 3 pune chiar mai mult accent pe aceste detalii: „Nimeni nu s-a culcat pe lauri anul acesta. Erika Ökvist de la coafură și machiaj, John Glaser de la costume și Alison Gartshore, care a lucrat anterior sub conducerea lui Will Hughes-Jones pe partea de scenografie și de la care a preluat acum atribuțiile respective, fac o treabă fantastică. Aș menționa că aspectul general al acestei lumi este mai luminos și mai somptuos. Cred că spectatorii vor fi încântați.”

”Muzeul Brigerton”, inclus în circuitul muzeal de la Noaptea Muzeelor din 18 mai

Da, e cât se poate de real ce tocmai ați citit mai sus! Pe 18 mai, Netflix invită fanii să sărbătorească lansarea noului sezon și să pășească mai aproape de universul fermecător al seriei Bridgerton printr-o experiență specială.

Poveștile de dragoste și intrigile din aristocrație vor înflori la propriu sub cerul nopții.
Creat sub forma unei galerii în aer liber, unde cele mai îndrăgite personaje prind viață prin proiecții acompaniate de muzică, Muzeul Bridgerton va fi o oportunitate unică de a călători prin îndrăgita serie.
De la artiști stradali la proiecții pline de culoare, fiecare element al acestei experiențe imersive conține o poveste care așteaptă să fie spusă. Fanii sunt invitați să pătrundă pas cu pas în lumea Bridgerton, prin scanarea codurilor QR care vor însoți fiecare atracție.

Programul activităților:

19:00 exponate și artiști stradali (în punctele cheie de pe hartă).
21:00 proiecții cu personajele pe clădiri (în punctele cheie de pe hartă).
22:00 concert live cu video mapping în fața Teatrului Odeon.

Harta Muzeului Bridgerton

 

Nu ne dorim să destăinum prea multe informații, ci vrem să lăsăm publicul să descopere pe cont propriu magia noului sezon Bridgerton. Din acest motiv vom încheia tot cu un citat al scenaristei Jess Brownell: „Serialul are un univers enorm și acest rol presupune o mare responsabilitate. Dar, din fericire, sunt înconjurată de cei mai buni scenariști, actori și creatori, care ajută toți la crearea unei lumi cu adevărat minunate. Lucrez la acest serial încă din primul sezon și cred cu adevărat în viziunea pe care Shonda Rhimes, Betsy Beers și Chris Van Dusen o au pentru acest proiect. Acestea fiind spuse, trebuie să menționez că fiecare sezon are un ton ușor diferit. În fiecare an apar noi personaje principale, iar în acest sezon abordăm pentru prima dată trecerea de la o relație de prietenie la una de iubire, ceea ce cred că lasă loc pentru mai multă ingeniozitate și familiaritate. În acest sezon putem să folosim idei specifice comediilor romantice. Îmi place foarte mult acest lucru și mă bucur că am putut scoate în evidență această latură în sezonul trei.”

Suntem siguri că și vouă o să vă placă, așa că dați binge de astăzi la cel mai nou sezon Bridgerton!

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells