Anne Hathaway, transformare înfricoșătoare pentru The Witches

de Marina Florea în 15 Oct 2020
Povestea e a unui băieţel şi a bunicii lui, care în timpul unei vacanţe dau peste un grup de vrăjitoare

La 30 de ani de la succesul avut de adaptarea The Witches/Vrăjitoarele din 1990, în care rolul central i-a revenit actriţei Anjelica Huston, o nouă ecranizare - cu Anne Hathaway în rol central - e gata de lansare pe platforma HBOMax, iar premiera din 22 octombrie e anunțată cu o imagine înfricoșătoare.

Într-un material „behind-the-scenes”, actrița de 37 de ani Anne Hathaway ne divulgă cum să recunoaștem o vrăjitoare, pentru că - nu-i așa? - acestea trăiesc printre noi. Scurtul material video, ce conține și câteva extrase din film, a fost postat pe contul de Instagram al actriței, care are 18,5 milioane de followers.

La un moment dat, actrița dezvăluie înfricoșătoarea transformare în vrăjitoare - capul lipsit de păr, gura până la urechi, colți ascuțiți, mâini fără degete.

Romanul ce stă drept sursă de inspiraţie a fost lansat de Roald Dahl în 1973. Roald Dahl nu a fost doar un autor de cărţi pentru  copii, ci şi un scriitor de fantasy consacrat. Povestea are în centru un băiat de şapte ani, care dă peste un complot al vrăjitoarelor ce ameninţă să lase întreaga lume fără copii. Ajutat de bunica lui, băiatul porneşte la o vânătoare de vrăjitoare în toată regula şi încearcă să le demaşte înainte de a fi prea târziu. Va fi transformat în șoarece, dar primește ajutorul neprețuit al bunicii.

Octavia Spencer, Stanley Tucci, Chris Rock, Codie-Lei Eastick completează distribuția acestui fil regizat de Robert Zemeckis.

Exploreaza subiecte similare:

The Witches, Anne Hathaway

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells