Sfârşitul lumii e aproape: nou trailer Knock at the Cabin

de Ştefan Dobroiu în 27 Dec 2022
Filmul lui M. Night Shyamalan se lansează în cinematografe la începutul lui februarie

Nimeni nu-i poate reproşa lui M. Night Shyamalanfilmele sale nu au premise interesante. Ce i se poate reproşa (adesea, din păcate) este că execuţia premisei şi rezultatul final lasă de dorit. Dar, după o perioadă în care filmele sale excedau criticii şi frustrau spectatorii, regizorul de origine indiană a avut parte în ultimii ani de o resuscitare a carierei, iar iată că revine în atenţie cu un horror bazat pe, ai ghicit, o premisă mai mult decât interesantă.

După ce în septembrie studiourile Universal au lansat un teaser, Knock at the Cabin are acum parte de un trailer numai bun să ne deschidă apetitul pentru premiera din februarie. În film îi vedem pe Jonathan Groff şi Ben Aldridge în rolurile a doi taţi veniţi cu fiica lor să petreacă vacanţa într-o cabană din mijlocul pădurii. Zilele se scurg idilic, dar asta numai până la apariţia a patru necunoscuţi care iau familia ostatică şi o pun în faţa unei alegeri extrem de dificile: familia trebuie să aleagă un membru al său al cărui sacrificiu ar putea împiedica apocalipsa.

Cum spuneam mai sus, filmele lui Shyamalan au avut întotdeauna o premisă provocatoare, iar cea din Knock at the Cabin s-ar putea clasa cu uşurinţă într-un top 3 al premiselor din filmografia sa. Pe lângă mixul inedit de film apocaliptic şi home invasion horror, Knock at the Cabin te forţează să te întrebi ce ai face în locul prizonierilor şi, în acelaşi timp, ce ai face dacă ai fi convins că un sacrificiu uman ar putea salva omenirea de la apocalipsa iminentă.

Exploreaza subiecte similare:

Knock at the Cabin, M. Night Shyamalan, Jonathan Groff, Ben Aldridge

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells