Regizoarele afgane Sahraa Karimi și Shahrbanoo Sadat scapă, în cele din urmă, din Kabul

de Marina Florea în 24 Aug 2021
Cineastele au scăpat din Afghanistan-ul controlat de talibani, cu ajutorul autorităților din mai multe țări

Săptămâna trecută scriam că regizoarea afgană Sahraa Karimi, care este şi director general al companiei naţionale de film Afghan Film, a atras atenția lumii întregi și comunității de cineaști că ar putea fi următoarea pe lista de execuții a talibanilor. Vestea bună este că cineasta - al cărei lungmetraj, Hava, Maryam, Ayesha a fost selectat la festivalul de la Veneţia în 2019 - a reușit să plece din Afghanistan cu ajutorul autorităților slovace, turcești și ucrainene, fiind acum în siguranță la Kiev, scrie hollywoodreporter.com.

După mai multe încercări, și regizoarea câștigătoare de premiul la Cannes Shahrbanoo Sadat a scăpat din Afghanistan-ul controlat de talibani, cu ajutorul autorităților din Franța.

Regizoarea, care a câștigat premiul secțiunii Quinzaine des Réalisateurs în 2016 cu Wolf and Sheep și s-a întors la Cannes cu continuarea The Orphanage, a reușit să părăsească Afghanistanul luni, conform unei declarații din partea producătorului de la compania Adomeit Film, Katja Adomeit.

„Cu ajutorul guvernului francez și cu ajutorul oamenilor din întreaga lume, Shahrbanoo a reușit să plece la mai multe zile împreună cu nouă membri ai familiei, traversând puncte de control ale talibanilor până la aeroport, unde soldații francezi au avut grijă de ea și de familie”, relatează Adomeit. „Comunicarea cu Shahrbanoo Sadat este, acum, dificilă, însă a confirmat că este la Abu Dhabi și ia un avion către Europa”.

Prietenii regizoarei din întreaga lume au devenit tot mai îngrijorați cu privire la Sadat, care a încercat de mai multe ori să părăsească Kabul-ul săptămâna trecută pentru a ajunge la aeroport, unde au fost scene de haos, atunci când mai multe mii de oameni au încercat să se îmbarce în avioane. Vorbind cu THR marți, a descris problema de a găsi actele potrivite, informații despre zboruri și asigurarea că zborurile au locuri, pentru a putea trece de punctele de control ale talibanilor.

 

 

Exploreaza subiecte similare:

Sahraa Karimi, Shahrbanoo Sadat, Hava Maryam Ayesha, Wolf and Sheep, Parwareshghah

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells