Lecții de persană/Persian Lessons - o poveste incredibilă despre supraviețuire și prietenie intră în cinematografe din 8 octombrie

de Cinemagia în 4 Oct 2021
Un lingvist a inventat pentru film aproximativ 300 de cuvinte având la bază numele victimelor franceze din lagărul de la Auschwitz

Un tânăr evreu belgian ce încearcă să scape de execuție în timpul celui de-al Doilea Război Mondial își inventează o nouă identitate, dar și o limbă ce nu există, pentru a-și salva viața. Impresionanta poveste, regizată de Vadim Perelman, nominalizat la Oscar, ajunge în cinematografele din România din 8 octombrie, distribuit de Independența Film.

Lecții de persană/Persian Lessons a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în  2020 și a atras un număr impresionat de spectatori la TIFF 2021, unde a fost proiectat în premieră națională, în prezența regizorului.

În Franța anului 1942, tânărul evreu belgian Gilles (Nahuel Pérez Biscayart) este arestat de trupele SS și trimis împreună cu alți evrei într-un lagăr. Pentru a-și salva viața, acesta pretinde că este persan și primește periculoasa misiune de a-l învăța Farsi pe Klaus Koch (Lars Eidinger), ofiţerul care administrează bucătăria lagărului şi care visează să deschidă un restaurant în Iran imediat după terminarea războiului. Cu ajutorul unor trucuri ingenioase Gilles inventează zilnic cuvinte în Farsi, pe care ulterior i le predă lui Koch, însă relația specială care se leagă între cei doi provoacă invidie printre ceilalți prizonieri și soldați. Dar oare pentru cât timp va putea fi păstrat secretul lui Gilles?

Lecții de persană/Persian Lessons este o co-producție Rusia - Germania - Belarus, regizată de Vadim Perelman și inspirată parțial de o poveste scrisă de Wolfgang Kohlhaase, intitulată „Erfindung einer Sprache”, care are la bază o poveste reală. Filmul a avut premiera internațională la Festivalul Internațional de Film de la Berlin din 2020.

Mi-a fost frică să nu umanizez prea mult naziștii, dar am făcut-o oricum. De asemenea, nu am vrut să iasă ceva amuzant. E bizar ca oamenii să râdă la un film despre Holocaust, despre un lagăr de concentrare. Dar oamenii râd. Am fost surprins, dar în același timp am fost și mulțumit într-un fel. Cred că ai nevoie de această doză de amuzament pentru a fi capabil să asimilezi acea realitate dură și dureroasă.” - a declarat Vadim Perelman într-un interviu acordat publicației românești Libertatea, la TIFF 2021.

Pentru dezvoltarea „limbii” folosite în film, Vadim Perelman a colaborat cu un lingvist de la Universitatea din Moscova, care a inventat aproximativ 300 de cuvinte având la bază numele victimelor franceze din lagărul de la Auschwitz. „Pentru mine, ca evreu, a fost o responsabilitate enormă să spun această poveste cu respect și grijă”, a spus regizorul filmului.

Despre Vadim Perelman
Regizor evreu de origine ucraineană, care a crescut și studiat în Canada și ulterior și-a consolidat cariera în SUA. A debutat în 2003 cu House of Sand and Fog, film care îi are în rolurile principale pe Jennifer Connelly și Ben Kingsley și care a fost de trei ori nominalizat la Oscar (Cel mai bun actor în rol principal, Cea mai bună actriță în rol secundar și Cea mai bună coloană sonoră). The Life Before Her Eyes, cel de-al doilea film al său de lungmetraj, le are ca protagoniste pe Uma Thurman și Evan Rachel Wood. Vadim Perelman s-a remarcat și ca regizor de reclame, printre clienții săi regăsindu-se Microsoft, Panasonic sau Nike, precum și ca regizor de videoclipuri multiplu premiat.

Exploreaza subiecte similare:

Vadim Perelman, Persian Lessons, Nahuel Pérez Biscayart, Lars Eidinger, House of Sand and Fog, Jennifer Connelly, Ben Kingsley, The Life Before Her Eyes, Uma Thurman, Evan Rachel Wood

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells