Gilgamesh, cel mai puternic dintre Eterni

de Cinemagia în 28 Oct 2021
Eternals/Eternii va rula în avanpremiera din 4 noiembrie, în formatele 3D, IMAX 3D, 4DX și Dolby Atmos

„Epopeea lui Gilgamesh” din Universul Marvel

În benzile desenate, Gilgamesh este numit „The Forgotten One / Cel Uitat”, exilat dintre Eterni fiindcă s-a apropiat prea mult de oameni. De aceea, el a avut mai multe nume legendare, devenind Hercule sau Beowulf. Pentru devianți, creaturile care amenință să distrugă omenirea, el este cunoscut ca „The Beast of Legend / Bestia legendară”.

În benzile desenate, supereroul ajunge să se folosească de identitatea sa schimbătoare:  „M-ați cunoscut după multe nume – printre care Erou sau Gilgamesh… dar eu sunt iar cine trebuie să fiu. Eu sunt iar… Cel Uitat.” (Thor: The Deviants Saga, vol. 1, ediția #3)

În privința superputerilor sale, Gilgamesh este considerat cel mai puternic Etern, mai puternic chiar și decât Ikaris. Dacă ne-am imagina că cei zece eroi portretizați în superproducția Marvel Eternii s-ar bate între ei și ar apărea dispute la pariuri, putem fi de acord, cu mâna pe inimă, că Gilgamesh este cel mai forțos dintre Eterni. El poate să își folosează energia cosmică pentru a crea un exoschelet care îi amplifică… semnificativ puterile. Unii fani l-au comparat chiar și cu Thor, iar în benzile desenate, acest lucru l-a calificat ca un membru de nelipsit al alianței Avengers.

Când nu se luptă, Gilgamesh este calmul întruchipat, tipul gardianului fidel pe care ai cam vrea să-l ai de partea ta. Ca un frate mai mare, el are grijă și de ceilalți Eterni, fiind apropiat și de Thena (Angelina Jolie), protejata lui eternă.

Don Lee: un knock-out cosmic

Gilgamesh este interpretat de către actorul Ma Dong-seok (Don Lee pe numele său englezesc), celebru în Coreea de Sud pentru rolurile sale din filmele de acțiune. S-ar putea să îl ții minte ca unul dintre protagoniștii din apocalipsa-zombie Busanhaeng / Train to Busan sau din serialul The Outlaws.

Așa cum putem vedea și din trailer, acesta își folosește pumnii la un nivel nemaiîntâlnit, fiind capabil de un knock-out cosmic. Și, ținând cont că actorul practică boxul din copilărie, de mai bine de treizeci de ani, am putea spune că rolul îi vine mănușă.

Așadar, Don Lee portretizează un Gilgamesh super-puternic, dar și super-sensibil; o forță brută, acompaniată de un simț al umorului pe măsură. Un luptător epopeic care, în primul rând, știe să ne facă să zâmbim.

Exploreaza subiecte similare:

Eternals, Busanhaeng, The Outlaws , Ma Dong-seok, Angelina Jolie

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
AlexBostan pe 2 noiembrie 2021 13:10
Vedeți că aveți o greșeală destul de mare în corpul știrii. Ma Dong-seok a jucat în filmul The Outlaws (Beomjoidosi), din 2017, un film de acțiune foarte bun, nu în serialul produs de BBC The Outlaws, din 2021. Mai multă atenție, că e ușor de dat copy paste din filmografia unui actor.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells