Filmul Proștii, de vineri în cinematografe

de Gloria Sauciuc în 3 Mar 2023
Lungmetrajul, scris și regizat de Tomasz Wasilewski, relatează relația dificilă dintre o mamă și fiul ei și cum alegerile pe care le fac au consecințe dramatice

Filmul Proștii/Fools, producție cu participare românească, va fi lansat în cinematografele din România la sfârșitul acestei săptămâni, fiind distribuit de microMultilateral, se vede într-unc omunicat remis Cinemagia.

Din 3 martie, lungmetrajul semnat de Tomasz Wasilewski va putea fi văzut la: București (Happy Cinema, Cinema Union, Cinema Muzeul Țăranului, POINT), Bistrița (Centrul Cultural Dacia), Botoșani (Happy Cinema), Cluj-Napoca (Cinema Victoria, Cinema Arta), Constanța (Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin”), Iași (Cinema Ateneu), Odobești (Casa de Cultură), Pitești (Cinema Trivale), Sfântu Gheorghe (Cinema Arta), Sibiu (Cine Gold), Vatra Dornei (Casa de Cultură „Platon Pardău”), Timișoara (Cinema Victoria).

Proștii este programat la Miercurea Ciuc (Cinema Csiki Mozi) sâmbătă 11 martie, de la ora 17:00 și la Sibiu (în cadrul ESTE Filmul de Miercuri, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”) miercuri, 15 martie, ora 20:00.

Lungmetrajul, scris și regizat de Tomasz Wasilewski, relatează relația dificilă dintre o mamă și fiul ei și cum alegerile pe care le fac au consecințe dramatice.

Marlena, în vârstă de 62 de ani, și Tomasz, cu 20 de ani mai tânăr, ascunși de lume într-un orășel de la malul mării, au o relație fericită de mulți ani. Viața lor de zi cu zi atent țesută începe să se destrame treptat când, împotriva voinței lui Tomasz, Marlena își aduce fiul să locuiască împreună cu familia. Când trecutul îi prinde din urmă cu toată forța, vor fi nevoiți să-și redefinească iubirea, alegerile și viața.

Proștii (Polonia, România, Germania) a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary 2022, în secțiunea Proxima.

Distribuția este alcătuită din Dorota Kolak, Łukasz Simlat, Tomasz Tyndyk, Katarzyna Herman și Marta Nieradkiewicz.

Despre cel de-al patrulea lungmetraj al său, cineastul spune: „Mă interesa o relație la limită. Prezint ceva ce se termină, ceva ce privitorul nu înțelege pe deplin. Ceva îi scapă. Am vrut să descriu această izolare stranie. Odată a existat între ei o mare iubire, dar în același timp au fost condamnați să nu se aibă decât unul pe celălalt. Atunci iubirea devine închisoare. Poate a fost și faptul că mă găseam într-un moment special din viață pe atunci. Când am împlinit 40 de ani, am început să pun la îndoială multe lucruri. Treceam prin tot felul de schimbări, dar, în același timp, deveneam mai conștient de unele lucruri”.

Filmul este produs de Ewa Puszczyńska, cunoscută pentru „Ida”, premiat cu Oscar în 2015, iar co-producători sunt Ada Solomon și Jamila Wanske. Director de imagine este Oleg Mutu (“4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, “Moartea domnului Lăzărescu”, “Donbass”), editor - Beata Walentowska, de design vizual s-au ocupat Katarzyna Sobańska și Marcel Sławiński, iar de designul de sunet - Maciej Pawłowski și Ilja Koster.

„Proștii este o producție Extreme Emotions, în colaborare cu microFILM și Achtung Panda!. Co-producători sunt TVN, EC1 ŁÓDŹ – City of Culture, The Mazovia and Warsaw Film Fund, Opus Film, Di Factory. Cu sprijinul financiar al Institutului de Film Polonez, Eurimages, Centrului Național al Cinematografiei, Medienboard Berlin Brandenburg, Mitteldeutsche Medienforderung și al Televiziunii Române.

Tomasz Wasilewski, scenarist și regizor polonez, a debutat în lungmetraj cu În dormitor/W sypialni, care a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary în 2012 și a fost unul dintre filmele poloneze cel mai des prezentate la festivalurile internaționale. Al doilea lungmetraj al lui, Zgârie-nori suspendați/ Płynące Wieżowce, a avut premiera mondială la Tribeca Film Festival în 2013.

Criticii de film americani de la IndieWire l-au ales drept „cel mai bun film prezentat la Tribeca”. Ulterior, a obținut trofeul secțiunii East of the West a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary în 2013, premiul pentru cel mai bun regizor la TIFF 2014, Premiul publicului în competiția internațională New Horizons de la Wrocław, premiul pentru cel mai talentat regizor debutant și Marele premiu al juriului la Gdynia Film Festival din Polonia.

În 2016, cineastul a fost inclus de revista Variety pe lista „10 Europeans to Watch”. Al treilea film al său, „Statele unite ale iubirii/ Zjednoczone Stany Miłości” a avut premiera mondială în competiție la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2016, unde a câștigat Ursul de Argint pentru scenariu. Tomasz Wasilewski a fost nominalizat la categoria cel mai bun scenarist european la a 29-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film și desemnat cel mai bun regizor la festivalurile de la Valletta și Gdynia.

 

 

Exploreaza subiecte similare:

Glupcy

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells