Dakota Johnson ar putea fi Madame Web, replica Studiourilor Sony pentru Doctor Strange

de Marina Florea în 6 Feb 2022
Datorită puterilor ei extrasenzoriale, ea ar putea fi versiunea feminină a lui Doctor Strange

Ca urmare a succesului amplu al lui Spider-Man: No Way Home, Sony urmărește să își lărgească universul de personaje Marvel, scrie Deadline, drept pentru care vrea să o aducă pe ecrane pe Madame Web. Dakota Johnson este în discuții pentru a o juca pe supereroină, rolul ei din videoclipul Earned It (foto) al artistului The Weekend putând să fi jucat un rol substanțial în acest sens. S.J. Clarkson urmează să semneze regia filmului. Matt Sazama și Burk Sharpless au semnat scenariul.

Madame Web: Dakota Johnson a fost antamată să joace rolul primei femei supererou care va juca într-o producție Sony Pictures.

În benzile desenate, Madame Web este descrisă drept o femeie în vârstă, care suferă de atrofie musculară și de aceea este legată la aparate care arată ca o pânză de păianjen. Datorită vârstei și a bolii, Madame Web niciodată nu a luptat, de fapt, contra eroilor negativi. De aceea, s-a crezut că e posibil ca proiectul să sufere o modificare. Surse din interior susțin că datorită puterilor ei extrasenzoriale, ea ar putea fi versiunea lui Doctor Strange marca Sony.

Într-un fel sau într-altul, a avea un film axat pe un personaj feminin în universul Sony cu personaje Marvel, a fost mereu o prioritate, dacă luăm în calcul lista lungă de personaje feminine puternice care au apărut, de-a lungul anilor, în benzile desenate ce le-au inspirat. Conducerea Sony a alocat timp pentru a alege cine va juca rolul titular, și s-au întâlnit cu un număr de actrițe. În ultimele două luni, lista s-a scurtat, iar Johnson a rămas favorita, chiar înainte de sărbători.

Sony continuă o mână bună începută cu Venom: Let There Be Carnage, film ce a câștigat peste 500 de milioane de dolari global, în timp ce Spider-Man: No Way Home a devenit filmul cu cele mai mari încasări din 2021 cu 1,7 miliarde de dolari global.

Cât despre Johnson, ea a avut un an bun începând cu rolul ei din The Lost Daughter de pe Netflix. Filmul ei de la Sundance Cha Cha Real Smooth s-a vândut pe Apple cu 15 milioane de dolari după premiera de la Festival. Următorul film în care apare este Persuasion.

Clarkson se ocupă în prezent de regia și producția executivă a adaptării unui bestseller, Anatomy of a Scandal. Clarkson a mai regizat un episod din seria câștigătoare de Emmy a lui Jesse Armstrong Succession și a semnat regia și producția miniserialului Collateral, cu Carey Mulligan. A fost și regizor și producător executiv la The Defenders și Jessica Jones al Marvel.

Exploreaza subiecte similare:

Dakota Johnson

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells