Exit Through the Gift Shop (2010)
Probabil că îl știți pe Banksy, grafferul anonim cunoscut în toată lumea pentru faptul că a revoluționat arta stradală. Genialitatea lui a adus-o într-o situație paradoxală, ținând cont că lucrările sale au ajuns în muzeu.
Multe asemenea paradoxuri fac din „Exit Through the Gift Shop” o experiență unică. În primul rând, e un documentar făcut de Bansky. Mai apoi, adresează niște întrebări capcană legate de artă și de consumul ei. De realitate și de simularea ei. Totul de un comic abracadabrant și absurd, în stilul lui Banksy.
Thierry Guetta, un francez excentric stabilit în Los Angeles filmează obsesiv viața din jurul lui, adunând munți de casete. Ulterior, când descoperă că un văr de-al lui e un graffer celebru în Franța, începe să documenteze acest fenomen nou al artei stradale (fiind și printre singurii, de altfel).
Pe măsură ce devine tot mai atras de lumea tocmai descoperită, de peripețiile nocturne și de adrenalina pândei după poliție, Thierry își propune să îl întâlnească și să îl filmeze pe misteriosul rege al acestei arte, Banksy. Iar când reușește să o facă, Banksy ajunge să facă el un film despre Thierry.
Pe lângă acest twist al camerei de filmat, Thierry își propune el însuși să devină un artist stradal, cu toate că nu are talent. Nimeni nu pare să prevadă efectul transformării sale în „Mister Brainwash”.
Documentarul a avut premiera la festivalul Sundance în 2010, fiind și nominalizat la Oscar. Straniu destin al artistului anonim.
Kids (1995)
Un portret controversat al adolescenților din New York-ul anilor `90, cu excesele de rigoare ale maturizării suburbane: sex, substanțe, skateboard-uri și hip hop.
Telly vrea să colecționeze cât mai multe dezvirginări, pe când Jenny are un singur contact. Și acela, pozitiv. Fiindcă ajunsese în colecția lui Telly. Așadar, cum îl va opri ea pe Telly să își infecteze pozitiv colecția? Un mic spoiler: pe cât de elegant ți se răspunde la final, pe atât de mult te va zgudui.
Regizat de către Larry Clark (un cineast, la vremea aceea, de peste 50 de ani), după un scenariu scris de Harmony Korine când avea 19 ani, „Kids” e întâlnirea unică a unei priviri mature cu experiențele mai mult sau mai puțin trăite de un tânăr precoce.
Actrița Chloe Sevigny, iubita lui Harmony la vremea respectivă, o joacă pe Jenny la fel de cutremurător cum joacă și tinerii non-actori distribuiți în celelalte roluri.
Impactul filmului e cu atât mai pronunțat cu cât ai senzația că te uiți la un documentar. Larry Clark nu a lucrat cu actori, ci pare că a regizat direct personajele din film. Iar aparatul de filmat e ca o privire perversă, ascunsă, care spionează personajele de la depărtare. Și se apropie pe nesimțite de acești „kids”.
Tangerine (2015)
Ne mutăm pe coasta de Vest, în Hollywood-ul de acum câțiva ani, în ajunul Crăciunului:
Sin-Dee și Alexandra, recent devenite femei, sunt cele mai bune prietene. Împart strada, peștele, clienții și bucuriile, își împart și peruca, dar nu și toate secretele.
După o lună petrecută în închisoare, Sin-Dee revine pe străzi cu poftă de viață, dar când află că iubitul-pește care îi promisese o logodnă nu i-a fost fidel, întoarce tot Sunset Bulevardul pe dos până îl găsește, cu tot cu nefericita cu care a înșelat-o.
În paralel, urmărim și o zi din viața unui taximetrist de origine armeană, împreună cu clienții lui, care mai de care mai dubioși, pe care îi cară prin Los Angeles. Ca să se elibereze de acumulările unei zile stresante, taximetristul își împarte ajunul Crăciunului între familie și prostituatele lui trans favorite.
Filmat pe un iphone 5S, „Tangerine” arată mai bine ca multe alte filme trase pe o cameră profesională. Fiindcă se potrivește de minune cu estetica de docu-ficțiune parodică pe care autorul filmului, Sean Baker, o propune. Și cu inserțiile de videoclip kitsch, delicios montate pe pasaje muzicale antrenante, în care ne minunăm în fața subculturii exotice din Los Angeles. Ca o suită de momente de grație care ar avea loc într-o emisiune tip reality TV marca LGBTQ. Într-un film despre prietenie și fidelitate.
„Tangerine” este disponibil pe platforma MUBI.
O mențiune specială:
Sean Baker are o afinitate pentru filme despre subcultură. Penultimul lui lungmetraj, „The Florida Project” (2017), ne arată comunitatea unui anume Magic Motel din statul Florida, populat de oameni mai puțin flamboianți sau exotici ca în „Tangerine”, dar la fel de trecuți prin viață și cel puțin la fel de înduioșători.
De-a lungul unei veri, o fetiță precoce e nevoită să își poarte singură de grijă și, mai ales, să se ferească de pericolul de a repeta destinul mamei sale, o altă fetiță care ar face orice pentru fiica ei, dar care abia subzistă din milă și din prostituție.
„Florida Project” e unul dintre cele mai bune filme ale anului 2017. Are și multe confirmări în circuitul festivalier, de la premiera la Cannes până la nominalizarea la Oscar pentru Willem Dafoe, care îl joacă pe managerul de la Magic Hotel cu vârf și îndesat.
