Cronică: Harry Potter 7-2

de Ştefan Dobroiu în 14 Iul 2011
Cronică: Harry Potter 7-2

Ultimul film din seria Harry Potter are toate şansele să te lase nostalgic. Te poţi întoarce acasă pentru a revedea celelalte filme din serie (asta dacă n-ai făcut-o deja înainte de această ultimă bătălie de la Hogwarts) sau, la fel de bine, poţi redeschide oricare din cărţile scrise de J.K. Rowling. Dar până atunci să vorbim despre Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea 2, filmul care a început deja să bată recorduri şi care ar putea urca pe primul loc în topul încasărilor lui 2011.

Poţi citi AICI un material despre topul celor mai populare francize ale tuturor timpurilor!

Primul lucru de spus despre ultimul HP este acesta: fără îndoială spectaculos şi plin de acţiune, filmul nu uită nici de emoţie, fiind una dintre cele mai complete părţi ale seriei. Toate iţele se dezleagă şi, chiar dacă fanii lui Rowling i-ar putea reproşa regizorului David Yates inevitabila excludere a unor detalii, ecranizarea este cât se poate de fidelă ultimelor capitole din romanul Harry Potter şi Talismanele Morţii, de la pătrunderea în Gringotts şi până la epilogul ce are loc la aproape două decenii după evenimentele de la Hogwarts.

Bineînţeles, subiectul nu mai are nevoie de nicio prezentare: ştii deja că urmează cea mai mare bătălie ce a avut vreodată loc la Hogwarts, între forţele binelui, centrate în jurul lui Harry, Hermione şi Ron, şi cele ale răului, din jurul unui Voldemort tot mai slăbit pe măsură ce Horcrux-urile îi sunt distruse unul câte unul. Încleştarea de la populara şcoală de vrăjitori devine ocazia pentru unele dintre cele mai spectaculoase efecte speciale văzute anul acesta la cinema, deşi poate părea surprizătoare decizia lui Yates de a intercala secvenţe mult mai tăcute, ceea ce are avantajul de a lăsa spectatorul să respire şi să se bucure de focurile de artificii ale încleştării.

Dacă te entuziasmează faptul că ultima parte este în 3D, te poţi calma încă de pe-acum. 3D-ul categoric nu strică, dar nici nu ajută ultimelor aventuri ale lui Harry Potter, noua tehnologie devenind aproape insesizabilă după primele câteva minute. Faptul că blockbusterul nu a fost filmat cu camere 3D şi a fost doar convertit este evident în câteva locuri, iar pe giganticul ecran IMAX efectul poate fi uneori o idee deranjant. Totodată, la o zi după vizionare nu ne putem aduce aminte de nicio scenă ale cărei efecte 3D să ne lase muţi de uimire, ceea ce spune multe despre convertire. Dar, dacă nu te aştepţi la obiecte care ies din ecran sau la o claritate brici, cu siguranţă nu o să fii dezamăgit de 3D-ul ultimului Harry Potter.

Poate că ai citit cronicile extrem de laudative ale filmului apărute în străinătate. Noi îţi spunem doar că la sfârşit am rămas cu impresia că era loc şi de mai bine. Sunt câteva secvenţe care ne-au dezamăgit, trei dintre ele fiind extrem de importante pentru chimia acestui final aşteptat de un întreg deceniu. Pomenim doar de confruntarea dintre Molly Weasley şi Bellatrix Lestrange, dată pe repede înainte, şi de mult prea seaca moarte a lui Voldemort, un punct culminant dezamăgitor prin lipsa de spectaculos. Nici epilogul nu s-a ridicat la înălţimea ultimelor cuvinte din carte ("The scar had not pained Harry for nineteen years. All was well."), secvenţa finală având parte de nişte interpretări atât de reţinute din partea actorilor principali, încât Harry, Hermione şi Ron par aproape jenaţi că au câştigat bătălia cu Voldemort!

Chiar şi aşa, Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea 2 nu are cum să nu te satisfacă, iar o vizită la cinema este absolut obligatorie pentru a vedea goana după ultimele Horcrux-uri şi apoteotica luptă dintre bine şi rău din final.

Spune-ne în comentarii ce impresie ţi-a lăsat filmul şi care este partea ta favorită din această serie de succes!

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Ariel6 pe 14 iulie 2011 11:57
Eu merg maine sa il vad. Abia astept sa vad partea cu Severus Snape, personajul meu preferat. Am recitit ieri pasajul ala din carte..cu Snape..si nu mai pot ! ..Haha..abia astept sa vad cum arata in film.
dreaq22 pe 14 iulie 2011 19:06
si eu tot maine:d
AeroX pe 15 iulie 2011 12:30
Eu n-am prea dat extrem de multa atentie detaliilor in film comparativ cu cele din carte(mai ales ca stiam cu mult timp inainte ce va aparea si ce nu va aparea in film). Scenele in care apar Snape si Dumbledore m-au multumit prea mult ca sa mai observ altceva in lipsa sau probabil sub asteptari.
Ariel6 pe 14 iulie 2011 12:00
Din cate tin eu minte..exact asa se termina si in carte ..cu aceste cuvinte : "The scar had not pained Harry for nineteen years. All was well. "
Ariel6 pe 14 iulie 2011 12:04
A, pardon..acum am citit mai bine articolul. Am emotii pentru maine, cand merg sa vad filmul pe care il astept de niste ani de zile. Scuze ! :)) Sunt sigura ca nu o sa fiu dezamagita...adica sper..pe mine in general ma deranjeaza daca scot anumite lucruri din carte, sau daca adauga ceva.
Liviu2995 pe 14 iulie 2011 14:24
Pe mine niciodata nu ma dezamagit filmul chiar daca mai scotea anumite parti din carte.
Ariel6 pe 14 iulie 2011 12:14
" After all this time? / Always, said Snape." -> Daca n-au bagat faza asta din carte in film , ma oftic rau de tot.
StefanDo pe 14 iulie 2011 12:25
au bagat-o :)
AeroX pe 15 iulie 2011 02:23
Eu banuiesc(si sper) ca vom vedea pe DVD deleted scenes. Am citit undeva ca-s destule.
HarryCineastul3 pe 14 iulie 2011 12:39
o sa fie super!!! sunt asa entuziasmat !!!!! ma duc sambata sa il vad la IMAX 3D! It all ends!!!!!!
Liviu2995 pe 14 iulie 2011 13:59
here at Hogwarts!!:D
21robert pe 14 iulie 2011 14:30
cuvinte mari ziceti voi aici :"Harry, Hermione şi Ron par aproape jenaţi că au câştigat bătălia cu Voldemort!" oare asa sa fie?
sebby94 pe 14 iulie 2011 14:43
cam are dreptate... unde e bucuria aceea care trebuia sa o simta toti.. ca l-a invins pe unul dintre cei mai puternici vrajitori intunecati... ei doar merg si zambesc... stanjeniti cum spune stefan
AeroX pe 16 iulie 2011 01:24
Asa este, b0b0cin3filul. Oricum, toti erau bine in Sala Mare. Erau linistiti ca totul s-a terminat.
Skarin pe 14 iulie 2011 14:41
primele doua dintre cele trei secvente de care s-a pomenit in articol presupun ca vor arata ca in carte. Nici acolo moartea lui Voldemort nu a fost prea spectaculoasa, iar duelul dintre Molly si Belatrix a fost scurt. Asta e problema cu o adaptare mai riguroasa, filmul preia problemele cartii. In orice caz, rau n-are cum sa fie.
constantinandreirusu pe 14 iulie 2011 15:13
Niciodată un film nu a adus atât de convingător, un personaj care creşte sub privirile tale, arătându-ţi cât de scurtă pare copilăria.
Crist11 pe 14 iulie 2011 15:44
Am emotii sincer....
HarryCineastul3 pe 14 iulie 2011 16:02
si eu!!!!!!!!!
cristi23 pe 14 iulie 2011 16:29
am citit cartea si a fost cea mai tare din serie...dar recunosc faza seaca cu moartea lui voldemort........ma asteptam la mai mult...plus nu imi prea place concluzia finala........faza cu "peste 19 ani".........as fi preferat un alt final,una eroica,legendara
BiGGeek pe 14 iulie 2011 16:36
Pe mine unul nu m-a impresionat seria asta, prefer Lord of the Rings la orice ora din zi si din noapte. La inceput a fost o serie pentru copii, acum incepe sa aduca a horror, si sa bage copiii in sperieti. Pana la urma cui se adreseaza seria? Adolescentilor, tinerilor?
AeroX pe 14 iulie 2011 17:17
cu siguranta nu tie!
AeroX pe 15 iulie 2011 18:03
ma refeream la filme!
natty96 pe 14 iulie 2011 16:38
nu mai am radbare:S:S:S
legolas05 pe 14 iulie 2011 17:04
cel mai mult mi'a placut prima parte,deabia astept sa vad si aceasta
AeroX pe 14 iulie 2011 17:19
Oricum, nu prea imi place nota. Cam mica. Merita cel putin 8,9, pentru orice casual Harry Potter viewer.
AeroX pe 14 iulie 2011 17:19
ma refer la nota de pe Cinemagia, data de Stefan.
septick pe 14 iulie 2011 20:43
Da, si mie mi s-a parut mica.... ma asteptam la un 9 (8 in cel mai rau caz). Cu siguranta nu 7....
gaby1595 pe 14 iulie 2011 17:57
Gaby
Mia placut foarte foarte mult ultima parte:x ma lasat si cu putine lacrimi:( 3du sincer nu prea a contat importanta a fost actiunea care ma lasat fara cuvinte:x Pentru mine cam toate partile au fost frumoase dar favorita raman tot prima:x

legiune pe 14 iulie 2011 19:07
O sa vedem filmul cand o sa apara pe blue-ray odata si cu partea intai.
Am avut atata rabdare o sa mai avem putina

kikyr pe 14 iulie 2011 19:22
Extraordinar finalul! Merita vazut, s-a ridicat la asteptarile mele. Intr-adevar spectaculos!
Liviu2995 pe 14 iulie 2011 20:18
Frate ma oftic 1 cinematograf are si Buzau si da nu mai panarame de filme
marc_us242000 pe 14 iulie 2011 23:36
:) muta-te la bucuresti si fac cinste cu primul bilet pentru IMAX...
Liviu2995 pe 15 iulie 2011 00:34
ar fi minunat pacat ca am doar 16 ani:))si nu depinde de mine.Si cand voi merge la facultate o sa constat ca Harry Potter nu mai este
Scarlett14 pe 14 iulie 2011 21:23
L-am vazut azil. Super super super.
AeroX pe 15 iulie 2011 02:22
Ma bucur...ca ti-a placut, avand in vedere ca nu prea ai favorizat HP6 la vremea lui. Ma temeam ca David Yates te va dezamagi din nou...dar se pare are omul ala acum de ce sa fie mandru.
Scarlett14 pe 15 iulie 2011 13:56
Da, de data asta a facut o treaba buna. Au fost si cateva mici scapari, dar asta e. Nimeni nu-i perfect. Mi-a placut ca a surprins esentialul si a realizat un film dinamic. Iar actorii... deja despre ei nu mai trebuie sa comentam. geniali!
Dragomara pe 14 iulie 2011 22:57
"Spune-ne în comentarii ce impresie ţi-a lăsat filmul şi care este partea ta favorită din această serie de succes!" Nu-aş putea spune că a fost tocmai o impresie neplăcută, la cum evoluează inteligenţa pe Terra. Totuşi, bine că s-a terminat, sper să nu mă mai pună dracu' să-mi pierd vremea şi cu noua serie - parcă-am citit c-ar urma încă una, nu-i aşa?! :D.
Ceva profunzime, un fantastic mai domol (uşor de acceptat/ imaginat) nu cred că i-ar strica. Între noi userii care au comentat aci, mai utile ar fi nişte

Crist11 pe 14 iulie 2011 23:20
Aroganta asta.
AeroX pe 15 iulie 2011 02:24
@Crist11, care, mai degraba strica, decat sa impresioneze cumva.
Dragomara pe 14 iulie 2011 23:00
meditaţii la limba română. Inutil să mai spun că am vrut să renunţ la comentariu... da'singurul buton era "Trimite comentariu" LOL!
PS: totuşi, un buton "edit" e absolut necesar, nu credeţi?! :P

Sorin87 pe 14 iulie 2011 23:03
abia astept sa il vad mai ales ca este ultima parte
marc_us242000 pe 14 iulie 2011 23:35
eu am fost miercuri spre joi la IMAX sa il vad si am fost impresionat,nu as fii vrut sa se mai termine desi cu fiecare scena era clar ca se apropie de final.Cel putin pentru mine a fost o serie absolut fabuloasa si cred ca o sa imi lipseasca pentru tot restul vietii aventurile acestui baiat.Au ramas cateva lucruri neclarificate sau explicate mai dificil in legatura cu relatia lui Severus cu mama lui Harry dar in rest filmul este foarte bine "legat",alert,impresionant si te tine cu sufletul la gura.Felicitari tuturor celor implicati in acest fenomen,de la geniala J.K.Rowling si pana la toate echipele celor 8 filme cat si fanilor din intreaga lume.
Vorador pe 15 iulie 2011 00:51
Singurul lucru care nu mi-a placut in film a fost ca nu au folosit acelasi final cum a fost si in carte(ma refer la moartea lui Voldermort),a fost o scena de parca nu s-ar fi intamplat ceva important.In rest, filmul este unul dintre cele mai bune pe care le-am vazut anul acesta la cinema,mult mai bun decat alte filme mai apreciate.Un exemplu ar fi Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides,unde la premiera cand am fost era sala plina si nici macar nu a fost asa de bun cum a fost acesta.
Nu spun asta fiindca imi plae seria HP,dar unele filme chiar nu trebuie sa aiba parte de asa mari incasari,Pirates of the Caribbean este al optulea film din istorie care depaseste un miliard de dolari încasări.

Fensi pe 17 iulie 2011 00:09
De acord la partea cu sfarsitul.Mi-a placut mai mult cel din carte.Dar oricum filmul e foarte bun !
Crist11 pe 15 iulie 2011 02:13
@sebby94, Voldemort a fost/este [ma rog] cel mai puternic vrajitor intunecat, mai puternic decat orice alt vrajitor intunecat, nu unul dintre cei mai puternici.
Ce a realizat el, nu avea sa realizeze nimeni niciodata.[I think so]...a realizat lucruri teribile, teribile, dar marete... Apogeul a fost atingerea imortalitati.
Eu unul am ramas cu un gust amar pentru ca l-as fi vrut pe Cap-de-mort mai mult timp in centrul atentiei, este personajul principal-negativ...

AeroX pe 15 iulie 2011 02:33
Imi place ca ai adus aminte de replica lui Ollivander. Totusi, eu cred ca a fost destul in centrul atentiei in acest film, de la conexiunile lui cu Harry pana la scena din King's Cross cu Harry si Dumbledore. In centrul atentiei este obligatoriu sa fie Harry in special, nu Voldemort. Stii bine lucrul asta! Si dupa muzica de pe fundal iti poti da seama (Lily's Theme), cand se aude in film, in unele momente cheie sau culminante ca filmul se concentreaza in special pe Harry...si apoi pe conexiunile lui cu Lordul Intunecat...Eu, la partea asta, chiar n-am vreo problema. A fost ok.
Crist11 pe 15 iulie 2011 02:43
Mda, ai dreptate. Dar sfarsitul lui Voldemort inca o data o auzi si de la mine nu mi-a placut deloc, este genul de final din LOST cu moartea lui MIB daca stii despre ce vorbesc. Acel fum nemuritor ... ... ... si in final moare impuscat pe la spate si gata.
Oricum, imi plac momentele cand Harry lasa magia deoparte si se preocupa si el de treburile barbatesti :D cam rar... dar e bine si asa :))

AeroX pe 15 iulie 2011 03:42
Slabiciunea lui Voldemort, modul in care a pierit, a plecat de la lipsa totala a Horcruxurilor si a cunostintelor lui despre baghete, prea limitate, el fiind tot timpul prea orbit de putere. Asta l-a facut sa piarda. N-am vazut LOST, asa ca nu stiu exact despre ce vorbesti(ce anume compari). Sorry. :D dar nu urmaresc mai deloc seriale. Mie mi-a placut "descompunerea" lui Voldemort, iar 3D-ul a avut parca un folos la partea asta.
AeroX pe 15 iulie 2011 18:04
Nu stiu daca as fi vrut sa mai omoare, dar chiar mi-a parut si mie rau de el...s-a dus asa...ma obisnuisem cu el atatia ani :D Iar la scena din King's Cross cu Dumbledore...chiar mi se facuse mila, desi vorba lui Dumbledore: n-ai cu ce sa-l mai ajuti.
xerses pe 15 iulie 2011 11:21
Cu siguranta acum imi voi dori sa am toata colectia HP.
eenie.meenie pe 15 iulie 2011 14:47
Abea astept sa apara si in cinematograful din orasul meu....si pe DVD, normal.
alex_il_fenomeno pe 15 iulie 2011 16:28
ultimul film ... cu siguranta nu il voi rata !
Ariel6 pe 15 iulie 2011 23:18
L-am vazut ..a fost super..Asa cum ma asteptam. Mi-a placut la nebunie partea cu " memoriile lui Snape "..si sfarsitul a fost emotionant. Totusi simt ca a lipsit ceva , dar nu stiu ce mai exact. :)) Sau nu stiu exact care e faza, poate ca nu am fost eu " in the mood " ..sau e din cauza ca persoana cu care am fost mi-a tot repetat ca nu a inteles nimic, ca decat sfarsitul a fost frumos .( desi a vazut si celelalte filme - ma rog, nu a citit cartile..dar macar a vazut filmele ) .. Eu l-as mai vedea o data ...[ ce tot zic..o data? de mai multe ori :)) ]...si parca am plecat din cinema mai trista, cu un sentiment ciudat.. pentru ca imi pare foarte rau ca s-a terminat. Oricum a fost bestial !!! Merita sa mergeti sa il vedeti daca ati vazut celelalte parti.
Ariel6 pe 16 iulie 2011 00:12
Ah..inca o chestie..m-am suparat ca au scos anumite lucruri din carte..cum a fost faza cu Neville..nu au zis ca el a devenit director la Hogwarts..si in plus in carte Luna & Neville nu erau impreuna..( eu asa tin minte..sau erau?!? ) ..nu au aratat ca baiatul lui Lupin si Tonks era nepotul lui Harry..si multe alte lucruri.
Ariel6 pe 17 iulie 2011 13:34
Era si profesor si director. Eu asa tin mine.
Ariel6 pe 16 iulie 2011 00:26
Pai da..dar dupa 19 ani, Neville devenea director la Hogwarts. :))
Ariel6 pe 17 iulie 2011 13:35
Nu.." dupa 19 ani "..de cand l-au invins pe Cap De Mort...scria in carte ca a devenit profesor si director.
sweetdream pe 18 iulie 2011 20:56
de fapt neville era doar profesor...eu asa tin minte.nu stiu de unde ati scos-o pe asta cu directorul.
cmircea pe 17 iulie 2011 00:05
In general a fost bun filmul, dar au omis anumite detalii si au facut o greseala de amatori din aceasta cauza. In partea 1, cand Harry, Ron si Hermion sunt la Casa Cumplita, trebuia sa vina Lupin si sa le zica de copil si sa se certe cu Harry. Ei au taiat scena asta, insa la final, cand il readuce Harry la viata pe Lupin, vorbeste cu el de copil. La faza aia cineva care n-a citit cartile ar fi total pe dinafara. Finalul a fost destul de slabut, au tratat superficial atat moartea lui Voldemort (in ciuda faptului ca acolo am dat de unul din putinele efecte 3D), cat si ultima scena, unde, cum s-a mai zis si inainte, nu il mentioneaza pe Neville - care e profesor de Ierbologie, nu director - si nici nu il arata pe baiatul lui Lupin, care apare si el un moment in carte.
Faza cu Snape, cu amintirile.. a fost OK, dar puteau sa o mai lungeasca un pic. In schimb ei au lungit faze care nu trebuiau lungite.
As fi vrut sa vad si povestea lui Dumbledore, cum era el prieten cu Grindelwald si cum s-a certat cu frateso cand a murit Ariana (sora-sa), dar nu e asa grav ca au omis-o. In fond povestea a continuat si fara asta.

AeroX pe 17 iulie 2011 12:57
deci ai vrut sa vezi lucruri nesemnificative pentru esenta filmului.
Fensi pe 17 iulie 2011 00:10
L-am vazut si eu azi.Genial ! Mi-au placut cel mai mult fazele cu Snape,cea de la Gringotts,dar si batalia de la Hogwarts.Epic !
adda97 pe 19 iulie 2011 10:34
Eu una deabia astept sa il vad cand ajung in tara :X:X
Acum sunt in Italia si nu ma pot duce la cinema,deoarece italienii(niste puturosi ce sunt :(( )au dublat filmele in italiana,in loc sa le subtitreze si eu nu stiu o iota italiana :((
Imediat cum ajung in tara fug la cinema si ma uit la film :) :D:D
HARRY POTTER 4EVER :X

little_blue_buble pe 19 iulie 2011 11:50
"The sories we love best do live in us forever. So, whetever you come back by page or by big screen Hogwarts will always be there to welcome you home." ~ J.K. Rowling.
Nu e chiar sfarsitul, nu de tot, si nici nu trebuie sa.i condamnam pentru omiterea detaliilor. Sa nu uitam ca Jo a fost tot impul filmarilor acolo si dadea indicatii impreuna cu David Yates, mai ales la ultimul film. Chiar daca au omis acele detalii, cei care au citit carile stiu despre ce e vorba iar cei care au vazut doar filmele probabil nici n-au observat.

CrystyTc pe 19 iulie 2011 21:31
Ultimul film din seria h.p. a fost extraordinar. :X:X:X

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Dosarele X

jinglebells