(Akira Kurosawa) Red Beard vs. The Legend of Suram Fortress (Sergei Parajanov)

[Liviu-]

Meci: (A9. Akira Kurosawa) Red Beard vs. The Legend of Suram Fortress (A10. Sergei Parajanov)

Rezultat: 2 - 2

Perioada de votare: 24 decembrie 2012 - 20 ianuarie 2013

Link-uri utile:

Turneu regizori (Editia 3) - Reguli / Rezultate

Turneu - Idei / Discutii / Nelamuriri

[Windom]

The Legend of Suram Fortress



Cam aşa am rămas după vizionare. M-am uitat ca mîţa-n calendar, 80 de minute din 90, recunosc. Ca un preşcolar ce răsfoieşte o carte cu nişte poze frumoase înăuntru...
Legenda cu pricina e another take on Mr. Manole’s deed, dar de chestia asta îți dai seama doar în ultimele 10 minute, cînd lucrurile devin cît de cît coerente. Pînă atunci însă te simți pierdut într-un teritoriu străin, fără hartă, busolă sau dicționar.
E un film atît de impregnat de tradiţie locală încît, dacă n-ai ceva cunoştinţe legate de cultura georgiană, n-ai absolut nicio şansă. Simbolistica te copleșește. Poveste nema. Filmul e alcătuit dintr-o serie de tablouri ce se perindă prin faţa ochilor noştri aparent fără nicio noimă. Prin urmare, pînă încerci să-ţi dai seama ce şi cum, să cauţi totuşi o anumită logică, ceva urmă de fir narativ, cut, trecem la următorul episod, în care ni se arată un lepedeu pe un zid şi un măgar în faţa lui. Dup-aia iarăşi cut şi apare o pereche de păstori, băiat şi fată. Ea zice că-i fluture iar el zice că-i greiere. Mai o nuntă, mai o înmormîntare și tot așa, pînă te dai bătut și nu mai încerci să cauți explicații.
Singurul lucru care mi-a atras atentia a fost punerea în scenă a anumitor cadre. Sînt compoziţii aranjate ca la fotograf. Dar par a se potrivi ca nuca în perete cu restul. De parcă tot mambo-jumbo ăla fără sens a fost înscenat doar pentru a umple golurile dintre respectivele cadre. Sau poate are un sens, dar sîntem noi uninitiated outsiders...
Mi s-a părut de departe cel mai inaccesibil film din turneu, pînă acum. City of Pirates is straight story compared to this.

[Mercutio]

Red Beard

Am revazut recent Cei sapte samurai, cel mai bun film realizat vreodata, in opinia mea, si, din perspectiva aceasta, Red Beard e cu mult mai jos pe o scara valorica.
Filmul este un jidaigeki redand istoria unui medic stagiar, care urma sa ia locul doctorului shogunului si sa se casatoreasca cu fiica acestuia, in schimb se trezeste transeferat la o clinica din provincie, mizerabila si cu un doctor sef ursuz, zis Red Beard, datorita barbii roscate pe care acesta o purta. Nemultumit la inceput, stagiarul incepe curand sa-l placa pe de acest Red Beard, care, dincolo de aspectul morocanos, este un umanist, gata sa faca orice pentru a-i salva pe cei saraci si oprimati. Tema maestrului si a discipolului e una importanta in cultura japoneza si in cea asiatica in general. Stagiarul isi recunoaste maestrul in Red Beard si hotaraste sa ramana cu el. Mizanscena si imaginea filmului sunt impecabile, ca de obicei la Kurosawa, insa scenariul, dupa niste povestiri ale unui autor japonez, la care se mai adauga una de Dostoievski, cu o fata salvata de la un bordel, are prea grave accente de melodrama.
Red Beard este interpretat, destul de mediocru, de Toshiro Mifune. Se spune ca Kurosawa i-a cerut lui Mifune ca pe timpul filmarilor sa poarte barba naturala, ceea ce l-a impiedicat pe acesta din urma sa joace in alte filme in perioada respectiva. Conflictul creat din aceasta cauza a dus la incheierea colaborarii intre cei doi, dupa ce au realizat impreuna 16 filme.

[Windom]

Red Beard

O dezamăgire, într-adevăr. Probabil cel mai slab film al lui Kurosawa, dintre cele pe care le-am văzut pînă acum. Şi ţine peste 3 ore, lucru ce mi se pare ridicol, avînd în vedere modul în care e ţesută povestea. După acel intermezzo, macaroana e lungită încă o oră fără niciun rost, un spaţiu umplut cu lecţii de morală şi spirit de sacrificiu, chestii ce puteau să fie inserate mult mai discret în primele două ore ale filmului.
Prima parte e ok, există chiar 2-3 secvenţe care mi-au atras atenţia în mod deosebit – senzualul asalt al „călugăriţei” asupra doctorului, episodul cu fiica lui Rosusuke, momente ce galvanizează relaţia dintre maestru şi discipol (după asaltul călugăriţei, cei doi îşi ling rănile împreună, e primul moment în care relaţia dintre cei doi nu mai apare atît de tensionată). Minutele se scurg însă şi structura narativă devine tot mai dezlînată, mai ales din momentul în care la spital este adusă fata de la bordel. Şi tot într-o pildă o ţine dup-aia pînă la final. Cînd toate se rezolvă fix aşa cum trebuiau să se rezolve iar Doctorul cel Bun şi Inimos renunţa la bani şi faimă pentru a continua să-i îngrijească pe cei nevoiaşi...

Nici nu ştiu cu cine să votez în meciul ăsta, doar voturi de blam am în cap. Mă mai gîndesc...

[Mercutio]

Eu am propus doua filme de Kurosawa, Red Beard si Drunken angel. Si mie mi-a inselat asteptarile Red Beard, mai ales ca e aparut si in editie Criterion, si l-am propus pentru ca nu-l vazusem. Dar, ce vrei, nu cred ca exista cineast care sa fi produs doar capodopere. Pe de alta parte imi pare rau ca primul film intrat in joc n-a fost Drunken angel, pe care l-am vazut, dar l-am propus ca fiind unul bun si mai putin cunoscut. E printre primele filme realizate de Kurasawa, un gendaigeki despre viata de dupa razboi in Japonia, cu Mifune, tanar, in rolul unui delicvent bolnavicios.

[faraimaginatie]

The LEgend of Suram Fortress

Eu il inteleg perfect pe Windom...si sunt oarecum de acord cu el in unele aspecte dar mie mi-a placut filmul. Si, da, te uiti la el ca mata-n calendar pe alocuri. Dar calendarul ala are niste imagini asa de frumoase... Demne de-un Klimt, asa. Sunt constienta ca filmul e incarcat cu folclor girogian pe care n-am cum sa-l inteleg ca n-am instrumentele necesare dar mie mi se pare ca tocmai, ca sa treaca granitele astea Parajanov ofera altceva. Si acel altceva e un soi de sincretism din asta hipnotizant care pe mine m-a cam "prostit", trebuie sa recunosc. Ii zic sincretism pentru ca e o combinatie din asta ciudata de dans, cantec, stiinte obscure, uneori chiar si literatura. M-a fascinat si stilul pe care Parajanov il foloseste, ai impresia mereu ca urmaresti un dictionar fara cometariul aferent. Camera e mereu obiectiva si pare ca-ti arata niste realitati care, in mod evident, sunt in afara ta (si departe de tine) si pe care vrea sa ti le trsduca si sa ti le transmita tie ca spectator. Imi place camera statica, ochiul acela observator care incearca sa iti aduca aproape o lume cu un pronuntat caracter ermetic, care pare inaccesibila...si totusi e acolo. Chiar m-a fermecat filmuletul asta...daca nu se vede pana acuma

Ah...si Windom zicea ca are un fir narativ mai subtire ca La ville des pirates. Nu mi se pare... Desi nu asta cred ca e miza finala a filmului, mi se pare ca firul narativ exista si e mult mai lin ca in filmul lui Ruiz. Voit mascat sub scenele aranjate frumos, dar, cu toate astea, prezent.

[MinRep]

Red Beard

Nu stiu de ce v-a dezamagit filmul asa de tare. E drept, nici mie nu imi place de obicei cand un film isi da aere de roman si se intinde pe o durata de peste trei ore, dar filmul lui Kurosawa (ca toate celelalte ale sale, de fapt) are elan narativ, personaje extraordinar de bine caracterizate, o imagine alb-negru widescreen superba, iar atentia pentru detalii in reconstruirea decorurilor si a detaliilor epocii este impresionanta.

Structura narativa este una episodica - intr-o serie de evenimente este surprinsa apropierea dintre maestru si ucenicul sau. Aceasta tema care survoleaza pe deasupra a tot ce se intampla in film este tratata fara niciun fel de suprize, totul decurge exact asa cum credeti ca va decurge - initial recalcitrant, ucenicul descopera pe parcurs ca are ce invata de la Barba-Rosie, isi descopera adevarata vocatie si decide sa il urmeze pe acesta. Insa modul in care Kurosawa spune povestea nu te face sa te gandesti ca este una pe care ai auzit-o deja de multe ori.

Secventele cele mai reusite sunt cele in care se desprinde din realitatea pe care o recreeaza: vizita femeii nebune in camera lui Yasumoto (demna de un j-horror al vremii) si povestea melodramatica pe care o spune Sahachi, muribundul etc. Dar o impresie la fel de puternica lasa si secventele ceva mai "prozaice", precum cea in care cei doi doctori viziteaza un nobil imbuibat caruia ii recomanda sa mai lase grasimile sau cea in care gasesc o fata de 12 ani abuzata (si febrila pe deasupra) la un bordel.

Kurosawa a exercitat o influenta foarte mare asupra cineastilor americani din anii '70, iar tehnicile sale de filmate si montaj au fost adoptate de acestia (Lucas, Spielberg, Scorsese etc.) si, in consecinta, este unul dintre cei mai importanti regizori care au definit sintaxa si vocabularul limbajului cinematografiei populare moderne. Aceste lucruri sunt mai evidente in "Sapte samurai" sau "Yojimbo", insa "Red Beard" beneficiaza si el de acel dinamism tipic pentru un Kurosawa in stare pura, chiar si atunci cand o scena intreaga se deruleaza intr-un singur plan. Da, poate ca din povestirea lui Sahachi s-ar fi putut taia vreo 10 minute, dar, per ansamblu, filmul nu mi s-a parut ca are timpi morti si l-am urmarit cu placere veritabila (si, probabil de multe ori, cu un zambet pe fata).

Also, secventa in care Akahige snopeste singur in bataie o duzina de bodyguarzi ai unui bordel l-a facut pe Jack Reacher sa para destul de wimpy. So thumbs up sau whatever...

[faraimaginatie]

Red Beard...

...sau "vai de capul meu la ce m-am inhamat!". Cred ca-s eu mai agitata de fel dar asa de lung mi s-a parut... Initial am zis ca-l vad in parti asa...de vreo ora pe zi, mai ales ca nu-s foarte mare fan Kurosawa (sper sa nu fiu rastignita pentru afirmatia asta).Pana la urma am vazut vreo 15 minute saptamana trecuta si restul azi. A avut momente ingrozitor de plictisitoare si mi s-a parut lungit fara sens pe alocuri. Nu inteleg de ce i-au zis filmului Red Beard pentru ca atata de nesuferit mi s-a parut personajul ala...si fad asa... Singurul lui atribut a parut a fi barba pe care si-o mangaia excesiv de mult. I-o fi zis Kurosawa ca trebuie sa insiste pe barba aia...sa-si traga mereu de ea, sa si-o pieptene, sa si-o curete? Nu stiu...dar mie mi s-a parut foarte iritanta insistenta asta pe barba lui. Nu mi-a placut personajul absolut deloc. Nici actorul, for that matter.

Scena mea favorita din tot filmul a fost prima data cand orgoliul lui Yasumotu este invins pentru prima oara, in scena cand tipa inchisa incearca sa-l omoare. Mi s-a parut extrem de faina. Si, fiind la inceput, mi-a aprins unele scantei de speranta. Nu stiu, din pacate filmul nu m-a convins. Ca oamenii sunt buni si milostivi, asta am inteles. Ca maturizarea se face greu si cu multa sudoare, si asta am inteles. Totusi, parca japonezii prea sufera tot timpul si se dau de ceasul mortii si-a la hotarul dinte lumi mereu. Pe mine bocetele si urletele si tanguirile continue m-au cam saturat.

Ah...si nu trebuia sa-mi spuna nimeni finalul. Il ghicesti din primele 20 de minute. Si e un film de 3 ore! Asta trebuie sa souna ceva...

Votul meu merge la The Legend of Suram Fortress

[MinRep]

Legend of Suram Fortress

Acum mult timp, pe vremea cand nu stiam cine este Parajanov, am vazut ultimul sau film incheiat, "Ashug-Karibi", extraordinar de frumos din punct de vedere vizual, dar cu un storyline destul de subtire, ca o poveste pentru copii (ceea ce cam si este). Dupa aceea am vazut numai cele doua capodopere ale sale, "Sayat Nova" (cunoscut pe englezeste precum "The Color of Pomegranates") si "Shadows of Our Forgotten Ancestors". Aceste filme nu sunt doar expresia unui extraordinar talent vizual si a unui stil narativ unic, ci sunt o voce pe care Parajanov le-o da georgienilor si, respectiv, ucainienilor, ale caror identitati erau sufocate de marea "natiune" sovietica. Apeland la mituri si legende, regizorul georgian povesteste despre o istorie mult mai indepartata si mult mai bogata decat prezentul trait sub ocupatie. Chestie pentru care, in acel context, ajungeai la puscarie.

"Legend of Suram Fortress" este mai aproape de "Ashug-Karibi" decat de aceste doua, dar tot unde in between. Ceea ce nu inseamna ca nu este agreabil. Banuiesc ca - in tara lor - povestea fortaretii Surami (Suramis?) este cunoscuta pentru elementul sau de tip Mesterul Manole. In filmul lui Parajanov, insa, povestea nu intra pe acest fagas decat in ultimele 10 minute. Pana atunci, vedem povestea unui sclav eliberat care incearca sa isi rascumpere iubita (care inca e sclava), insa pe drum se indeparteaza de acest scop, devine negustor, abandoneaza religia crestina si se casatoreste cu o alta femeie, cu care va avea ulterior un fiu. Traiectoria acestui personaj devine imaginea unui popor intreg, privita prin perspectiva spiritualitatii sale: crestinismul in prim-plan, dar si amestecul de zei din mai multe mitologii despre care este invatat Zurab sau apelul la ghicitoare.

Nu pot sa spun ca mi-a placut in mod special, nu cred ca toate ideile sunt foarte bine formulate si nu toate firele narative se leaga cum ar trebui (sub-plot-ul negustorului care il angajeaza pe Durmishkhan, in special, pare destul de prost incropit). Dar in ceea ce priveste imaginile filmul este desavarsit - compus din planuri statice care mai ca par preluate dintr-o galerie de arta).

Vot: Kurosawa

[Liviu-]

Inteleg de unde vine nemultumirea fata de Red Beard. Sigur, nu e printre cele mai bune filme ale lui Kurosawa, nu poate fi pus alaturi de Seven Samurai, Rashomon, Throne of Blood, Ran sau Ikiru, Dersu Uzala ori High and Low din cele facute in alt registru. Chiar si asa, Kurosawa e unul din preferatii mei si e greu sa-mi displaca vreun film de-al lui asa cum e foarte greu sa-mi displaca vreun film de Ozu. Probabil am eu o anumita fascinatie fata de zona respectiva si o gasesc etern interesanta, dar si asa, Red Beard, chiar daca se poate zice ca sufera in anumite momente de un oarecare melodramatism, tot e un film construit cu atentie, asa cum intotdeauna a facut un maestru al naratiunii precum Kurosawa. E adevarat ca nici Mifune nu straluceste la fel de mult ca alta data, poate pentru ca nici rolul nu a fost destul de spectaculos, dar si asa mi s-a parut aproape la fel de captivant ca inainte.

Nu o sa ma pot intinde prea mult pentru ca nici filmul nu-mi mai e foarte proaspat in memorie, dar stiu ca, in ciuda intinderii, nu m-am plictisit in niciun moment. Poate l-am gasit mult mai placut decat altii pentru ca nici nu l-am luat foarte in serios, nu am asteptat o mare de originalitate cand am vazut ca nu asta ofera. L-am luat ca pe o poveste, poate nu chiar pentru copii, dar cam in sensul acesta al cuvantului 'poveste'. Cel putin mie asa mi s-a parut ca a dezvoltat Kurosawa naratiunea, o poveste despre maturizare cu un aer de minima naivitate.

Ah...si nu trebuia sa-mi spuna nimeni finalul. Il ghicesti din primele 20 de minute. Si e un film de 3 ore! Asta trebuie sa souna ceva...

Asta e o falsa problema. Ce-i important intr-un film e cum se ajunge la acel final, previzibil sau nu. Inteleg ca tie nu ti-a placut nici restul, asta a fost si problema de fapt, nu finalul.

De la The Legend of Suram Fortress asteptam lucruri ceva mai marete. Dupa ce am vazut comentariul lui Windom eram sigur ca nu o sa primesc un alt Shadows of Forgotten Ancestors, film superb atat vizual, cat si narativ, incarcat de emotie si de o minunata ilustrare a folclorului. Credeam, in schimb, ca voi primi un nou The Color of Pomegranates, alt film care mi-a placut in ciuda ermetismului sau. Legenda in cauza e cam din aceeasi familie cu cel de-al doilea film, dar nu a reusit deloc sa-mi atraga atentia in aceeasi masura. E poate la fel de impresionant vizual, s-ar putea scoate zeci de tablouri valoroase din el, dar parca ceva i-a lipsit. Sau poate mi-a lipsit mie, poate faptul ca, spre deosebire de culoarea rodiei, existenta unei naratiuni propriu-zise i-a mai rapid din mister si, dezbracandul, a condus la ceva ce eu am perceput ca fiind mai banal. Poate acelasi lucru s-ar fi intamplat si cu celelalt film daca ar fi existat un dialog.

Merg pe Kurosawa, desi nu ar intra intr-o lista cu 10 filme favorite de-ale lui.

[faraimaginatie]

Liviu, din perspectiva mea nu e o falsa problema. Si pot sa si explic de ce. Pentru ca s-a vazut de la inceput ca va fi un film cu un parcurs din asta lin care se va sfarsi printr-o lectie de viata data tanarului doctor. Bine, nici nu putea duce la altceva. Dar cand deja la inceput imi dau seama de directie atunci, pentru mine, drumul in sine e unul batut si rasbatut. Si, imi sustin parerea, nu era nevoie de 3 ore ca sa se ajunga acolo. Mie, dincolo de faptul ca e un film de Kurosawa, mi se pare un film slab. Probabil are punctele lui bune de manifest social. Cum mie imi lipsesc cu desavarsire cunostintele despre istoria Japnoiei fie ea feudala sau post-feudala si nu pot sa ma raportez la el din punctul ala de vedere.

Sincer acuma, ca si privitor neinitiat mi-a fost greu sa stau 3 ore in fata ecranului cand aveam deja servita lectia de morala inca de la inceput.

[Liviu-]

Nu m-am facut foarte bine inteles. Problema nu e faptul ca finalul in sine e previzibil, ci ca filmul nu ti-a oferit un parcurs destul de interesant spre acel final. Si actiunea putea sa mearga, si a mers in cea mai mare parte, intr-un mod previzibil, dar ar fi trebuit sa-ti ofere totul intr-un mod in care sa-ti capteze atentia, sa iasa in evidenta prin limbajul cinematografic cumva. Eu am luat doar afirmatia ta legata de final, am luat-o la modul general, pentru ca exista cumva impresia (in general, nu ma refer la tine) ca daca finalul unui film e previzibil atunci filmul are o problema. Nu mi se pare asta o problema, sunt foarte multe filme cu final previzibil care sunt absolut fascinante, unul dintre ele ar fi Accattone ca tot e in tema.

Si ca sa fiu mai clar, ai perfecta dreptate in a fi nemultumita de film, nu combat asta in niciun fel. Doar ca afirmatia, privita la modul general, mi se pare o problema falsa.

[Windom]

Intre intrigat si sedat optez pentru prima varianta.

Vot: Parajanov