Go Back   Cinemagia Forum > Totul despre filme > Film in general

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 03 May 2004, 13:44   #1
marcu
Veteran
 
marcu
 
Join Date: Jan 2004
Posts: 288
"Neoclasicismul" - un nou trend in filmul contempo

Iata un eseu/eseuas de Alex Leo Serban (ALS), intre cele mai bune publicate de acesta in ultimul timp. Este despre o noua tendinta - trend - in filmul contemporan. Multe "adevaruri", dar si suficient material polemic (de discutie) in acest text. Mai ales e de "prins" ALS pe linia postmodernitatii, pentru ca postmodernitatea e generoasa, laxa, jucausa, pastisanta, experta in arta colajelor... Dar nu e obligatorie o polemica contrarianta, se poate completa, nuanta.
Un teren propice pentru discutii despre tendintele filmului contemporan.
Eseul a fost publicat in Ziarul de duminica.

Neoclasicii

1.

În lipsa Memoriei, totul este Trecut.

Si totusi, nu este un paradox: observ acest fenomen tot mai des - nici mãcar cu coada ochiului, cum se zice, ci ziua-n amiaza mare a ziarelor, televiziunilor si conversatiilor. I-as spune - fenomenului - "neoclasic" (neapãrat "neo" si neapãrat între ghilimele!).

Despre ce este vorba? Despre o întoarcere la clasicism în plin postmodernism. Nici o problemã, postmodernitatea permite acest lucru (este destul de încãpãtoare, ãsta e "job description"-ul ei), numai cã - totusi - ideea de a te "întoarce" la ceva presupune - logic - o cunoastere a lucrului la care te întorci. Altfel spus, pentru ca "neolasicismul" sã fie viabil (din punct de vedere teoretic & practic), e nevoie ca acel "neo" sã însemne chiar asta: o reluare, o recuperare, o revizitare - din perspectiva prezentului - a ceea ce a fost "clasic" la vremea sa. Si mi se pare evident cã acest lucru nu se poate petrece decît cu conditia - obligatorie - sã existe Memorie. Memorie scrisã, oralã sau cinematograficã.

Sã luãm un exemplu recent. Un film precum Invaziile barbare a cunoscut un anumit succes printre anumiti cinefili. Recunosc cã lucrul m-a contrariat: "sonata de toamnã" a lui Denys Arcand este departe de a fi o capodoperã (cum au fost, la vremea lor, filmele lui Bergman), ba - chiar - nu se ridicã nici mãcar la nivelul filmelor precedente ale regizorului canadian - Le declin de l'empire americain (1986) si Jesus de Montreal (1988). Este un film care distileazã o anume emotie - dar acea emotie este literarã si, sã zic asa, "situationalã": un profesor cu un trecut aventuros (politic & erotic), înconjurat afectiv de fiul sãu (de la distantã, prin internet, si de cealaltã fiicã), de prietenii & amantele sale, îsi încheie socotelile cu lumea în vederea Marii Cãlãtorii... Arcand reuseste sã nu cadã în capcana patetismului grandilocvent (Borges spunea undeva cã Moartea îi face pe oameni grandilocventi si patetici), pe care-l pulverizeazã în umor & ireverentã (bancuri, calambururi decoltate, etc.), se mentine binisor pe linia pe plutire a bunelor sentimente, ba chiar încearcã provocarea cu degetul (moartea personajului este, de fapt, o eutanasiere) - dar se îneacã, pînã la urmã, într-un demonstrativism plat. Nu existã nimic - nici o scenã, nici un gest - care sã mute filmul în altceva, sã-l ridice peste conditia lui - onorabilã - de ilustrare conventionalã a unui "caz terminal". (Cum scriam într-o altã cronicã, are ceva de telefilm pe un canal cultural.)

S-ar putea replica (de pildã) cã ãsta e si pariul filmului - sã vorbeascã despre Moarte fãrã emfazã filozoficã -, numai cã filozofia nu e neapãrat "emfaticã", dupã cum o demonstreazã chiar acest film (invocarea - prin mizanscena finalã - a "ironistului" subversiv Socrate este un indiciu). S-ar mai putea aduce ca argument faptul cã, în fond, cel care moare nu este un "mare geniu", un filozof planetar cu o conceptie mãreatã despre Om, ci un mãrunt profesor universitar, cu o carierã mediocrã si o rutinã existentialã usor peste normã - numai cã, în acest caz, filmul ar fi trebuit sã facã eforturi suplimentare în a ne arãta ce în aceastã dramã individualã merita punerea ei pe peliculã... De fapt (lucru care trebuie spus si repetat, tocmai pentru cã nu a fost remarcat), pentru a întelege acest personaj (Remy) si drama lui actualã, spectatorul trebuie sã se întoarcã la acel Remy din filmul de-acum 18 ani: Declinul imperiului american. Cele douã filme sînt copertele aceleiasi cãrti: în prima parte (cea mai bunã), Remy este un juisor impenitent & impertinent, în a doua, un om obosit ajuns la capãtul vietii & iluziilor sale. Filmul lui Arcand este "neoclasic" - un "neoclasic" curat si cuminte, fãrã strãlucire. Cei care l-au prizat se împart în douã categorii: amatorii - ocazionali - de cinema, care nu iubesc cinematograful în sine, ci doar povestile pe care le spune, si cinefilii recenti, tineri care n-au vãzut anterioarele filme ale lui Arcand si care-l "descoperã", acum, cu o inocentã vetustã. Vom vedea cum.

2.

Spuneam - vã mai amintiti? - cã succesul (printre anumiti cinefili) al Invaziilor barbare este întrucîtva contrariant; sã fi devenit o "modã" sã fii neoclasic?

De fapt, filmul canadianului Denys Arcand se înscrie într-o succesiune de pelicule neoclasice: înaintea lui au fost Pianista lui Haneke si Pianistul lui Polanski, Amen al lui Costa-Gavras si L'adversaire lui Nicole Garcia - pentru a le aminti doar pe cele mai recente.

Concomitent cu Invaziile... a intrat pe ecrane si Mystic River (Misterele fluviului) al lui Clint Eastwood. Existã, deci, un "trend"; în plus, filmele sînt (toate) onorabile si, în general, povestesc lucruri grave - drame (individuale sau colective). Am putea sã ne gîndim dacã nu existã cumva un soi de "pavlovianism" al formei - un fel de: "Pentru <DRAMã>, apãsati butonul pe care scrie !"... Ce este cert este faptul (contrariant, cum spuneam) cã cineastii (destul de diferiti) care s-au înscris în acest trend recent nu sînt, de fapt, niste "veterani" ai neoclasicismului: cu exceptia apãsatã a lui Eastwood, nici Haneke, nici Polanski, nici chiar Costa-Gavras nu si-au fãcut faima rînind la academism; dimpotrivã. Filmele lor de pînã la ultimele erau - în doze diferite, fireste - exemple de cinema viu, inventiv, provocator adesea... Dacã, în cazul lui Haneke, putem bãnui (tot) o intentie provocatoare în spatele ecranizãrii romanului Elfriedei Jelinek - o poveste "alternativã", "incendiarã" spusã "cuminte", "(neo)clasic" -, în cazul celorlalti cred cã avem de-a face, totusi, cu ceea ce mentionam mai sus: anume, o presiune a "temei". Temele "grave" impun un anumit "protocol" (compasional), o încorsetare (= frigiditate) a formei.

Revenind la Invaziile... lui Arcand, mai trebuie amintit un lucru (deloc paradoxal, pînã la urmã): în proportie covîrsitoare, criticii mai "maturi" (de "o anumitã vîrstã", sã zicem) au budat filmul canadian. Ei par sã nu fi cedat santajului povestii, desi ar fi avut toate motivele sã o facã - în fond, Invaziile barbare este "despre" oameni trecuti de jumãtatea vietii, "despre" Moarte si "despre" (in)capacitatea Experientei de a o privi cu seninãtate în ochi ("nobletea" cu care se desparte Remy de Viatã este, sã recunoastem, o simplã pozã). Problema pe care o pune un film ca acesta este urmãtoarea: cît este emotie cinematograficã si cît, emotie "la cinema"? Cunosc (si o divulg, fãrã a divulga numele!) întîmplarea cã un mare regizor de teatru a plîns la acest film - a plîns din rãrunchi, devastat de emotie. Ce trebuie stiut: tatãl lui murise de cancer... În acest caz, este evident cã emotia nu va fi fost decît un "produs derivat" al coincidentei dintre întîmplarea din film si întîmplarea din realitate. Aceste coincidente fac imposibilã, adeseori, judecarea la rece a unor filme. Neoclasicismul functioneazã asemenea unui revelator - transparent - al propensiunii publicului pentru un anumit gen de subiecte. Altfel spus, dacã devine "trend", este pentru cã publicul se regãseste în acele filme si pentru cã filmele acelea au fost cu un pas înainte în revelarea gustului public. Este un fenomen de societate mai mult decît un fapt estetic. Cu sigurantã, neoclasicismul are zile bune în fata lui; dar Cinematograful, blocat în aceastã perspectivã, nu face decît sã priveascã înapoi...

În lipsa Memoriei, totul este Trecut.
__________________
"Literatura(poezia) si filmul constituie cea mai convingatoare dovada ca pentru noi viata si moartea nu-s suficiente" (Fernando Pessoa)
marcu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 05 May 2004, 00:00   #2
marcu
Veteran
 
marcu
 
Join Date: Jan 2004
Posts: 288
Trec multisori pe acest topic, dar nimeni n-are curajul unei opinii. De ce? Va temeti de ALS?
Eu mai astept un pic si ma apuc de opera lui leutzu
__________________
"Literatura(poezia) si filmul constituie cea mai convingatoare dovada ca pentru noi viata si moartea nu-s suficiente" (Fernando Pessoa)
marcu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 05 May 2004, 16:03   #3
marx
Guru
 
marx
 
Join Date: Apr 2003
Location: STIINTA "U" CRAIOVA-o iubire alb/albastra-
Posts: 1,671
Don Marco, cu riscul de-a parea un admirator persuasiv al lui Als, trebuie sa remarc ca a reusit sa granuleze un epifenomen-neoclacismul-ce pare o ramasita antecedenta, refiltrata actual intr-un spatiu ademenitor(vizual eretic,orgasm rational,manifest estetico-eseist, pt ca din punctul meu de vedere filmele mentionate de ALS sunt eseuri ce functioneaza precum o seringa:distribuie, nu un torent/asalt vizual/ideatic precum Matrix sau LOTR,ci o difuziune ce cutreiera lent ratiunea).
__________________
<a href="http://www.picoodle.com/view.php?img=/4/5/27/f_ucvro2400m_124add1.png&srv=img33" target=_top><img border=0 src="http://img33.picoodle.com/img/img33/4/5/27/f_ucvro2400m_124add1.png" alt="ucvro, Image Hosting"></a>
marx is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 06 May 2004, 00:42   #4
marcu
Veteran
 
marcu
 
Join Date: Jan 2004
Posts: 288
N-ai riscat decat o opinie (o fraza), Marx, asa ca mai intai de toate pari un om grabit si economicos… (semnele timpului!)
“Neoclasicismul” depistat de ALS este, cred, un termen de lucru, usor de manipulat de acum incolo pentru critica de film (cati il vor accepta?), dar unul care nu acopera intreg fenomenul – cu multele lui aluviuni. Filmele mentionate de ALS, ca si altele ramase pe dinafara, consemneaza si o recluziune a experimentului, a noutatii in film, unde, cu exceptiile notabile care confirma regula, nu prea contabilizam reusite. ALS i-a zis “neoclassicism”, eu ii spun “revenirea la normalitate” sau, intervalul necesar pentru reflectie inaintea unor noi escaladari. Orce arta are nevoie de acesti – aparenti – timpi morti pentru a-si incarca bateriile. E perioada de timp cand puncteaza cei cu un dezvoltat spirit al conjuncturii, profesionistii harnici si normali, plutonul de mijloc cu instinctele la panda, intre care si unii mediocri. Nu e cazul lui Arcand…
E deranjant acest fenomen? E o pierdere de timp pentru evolutia filmului? Nu cred si, cred, nici ALS nu gandeste in acesti termeni. Fenomenul consemnat de ALS mi se pare foarte normal pentru postmodernitate. Pe de alta parte, prea multa lume parea cuprinsa de febra experimentului, de un spirit revolutionar si renovator. Atat regizorii cat si critica de film. Erai considerat un “vechio” daca afirmai ca ti-a placut un film normal…
Mai revin.
Ideea cu filme-eseu e buna. Eu am scris un articolas despre cum se poate scrie un excelent roman dupa scenariul lui Arcand la "Invaziile barbare". O operatiune inversa la ecranizare - o "romanizare" a filmului.
__________________
"Literatura(poezia) si filmul constituie cea mai convingatoare dovada ca pentru noi viata si moartea nu-s suficiente" (Fernando Pessoa)
marcu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 06 May 2004, 17:12   #5
marx
Guru
 
marx
 
Join Date: Apr 2003
Location: STIINTA "U" CRAIOVA-o iubire alb/albastra-
Posts: 1,671
Deocamdata "neoclasicismul" nu poate numit nici tendinta, nici fragment postmodernist. E doar un termen formulat ca o impresie. Sau gresesc?
__________________
<a href="http://www.picoodle.com/view.php?img=/4/5/27/f_ucvro2400m_124add1.png&srv=img33" target=_top><img border=0 src="http://img33.picoodle.com/img/img33/4/5/27/f_ucvro2400m_124add1.png" alt="ucvro, Image Hosting"></a>
marx is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 08 May 2004, 23:57   #6
marcu
Veteran
 
marcu
 
Join Date: Jan 2004
Posts: 288
E o tendinta.
__________________
"Literatura(poezia) si filmul constituie cea mai convingatoare dovada ca pentru noi viata si moartea nu-s suficiente" (Fernando Pessoa)
marcu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 10 May 2004, 08:18   #7
mihai_t
Senior
 
mihai_t
 
Join Date: Apr 2003
Location: Bucuresti
Posts: 79
Eu unul am apucat sa vad doar "mystic river" si "pianistul" din lista de filme neoclasice a lui ALS. Daca despre "pianistul" nu am prea multe de spus, mi-ar placea sa vad multe filme post-moderne in care cam singurul erou "pozitiv" din film (violat la 12 ani si reusind sa scape un pusti din ghearele unui pedofil) este omorat de catre un fost prieten din copilarie sub falsa acuzatie de pedofilie. Desi nu sunt total de acord cu ceea ce scrie, un anume domn Voinescu ce publica la aceeasi revista culturala ca si ALS remarca de curand pericolul "gandirii slabe" introdusa pe piata ideilor de postmodernisti. De la "gandirea slaba" la filmul facut "a la legere" drumul nu pare asa de lung, oricat s-ar incerca mascarea lipsei de consistenta prin scuze de genul "noi inovam, deci suntem mai buni". Arta filmului nu ar trebui sa se transforme intr-o competitie tehnicista in care cine face filme cat mai "fara-capat-fara-sfarsit-cu-cat-mai-multe-prelucrari-digitale" sa castige, un fel de joc cu margele de sticla, ci ar trebui sa ne ajute sa intelegem cat mai mult timpul si lumea in care traim (asa cum treicento-ul italian s-a nascut din dorinta de a face cunoscuta Biblia prin imagini majoritatii analfabete). De exemplu, discursul din final al Laurei Linney cred ca m-a facut sa inteleg cum milioane de telespectatori americani pot fi convinsi sa creada ca asasinatele comise in Iraq sunt pana la urma ceva bun, din moment ce "tatal trebuie sa aiba grija de familia lui, el ia mereu cele mai bune decizii".
mihai_t is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 10 May 2004, 10:21   #8
zizi
Guru
 
zizi
 
Join Date: Mar 2004
Location: cum unde?
Posts: 451
Originally Posted by mihai_t:
Eu unul am apucat sa vad doar "mystic river" si "pianistul" din lista de filme neoclasice a lui ALS. Daca despre "pianistul" nu am prea multe de spus, mi-ar placea sa vad multe filme post-moderne in care cam singurul erou "pozitiv" din film (violat la 12 ani si reusind sa scape un pusti din ghearele unui pedofil) este omorat de catre un fost prieten din copilarie sub falsa acuzatie de pedofilie. Desi nu sunt total de acord cu ceea ce scrie, un anume domn Voinescu ce publica la aceeasi revista culturala ca si ALS remarca de curand pericolul "gandirii slabe" introdusa pe piata ideilor de postmodernisti. De la "gandirea slaba" la filmul facut "a la legere" drumul nu pare asa de lung, oricat s-ar incerca mascarea lipsei de consistenta prin scuze de genul "noi inovam, deci suntem mai buni". Arta filmului nu ar trebui sa se transforme intr-o competitie tehnicista in care cine face filme cat mai "fara-capat-fara-sfarsit-cu-cat-mai-multe-prelucrari-digitale" sa castige, un fel de joc cu margele de sticla, ci ar trebui sa ne ajute sa intelegem cat mai mult timpul si lumea in care traim (asa cum treicento-ul italian s-a nascut din dorinta de a face cunoscuta Biblia prin imagini majoritatii analfabete). De exemplu, discursul din final al Laurei Linney cred ca m-a facut sa inteleg cum milioane de telespectatori americani pot fi convinsi sa creada ca asasinatele comise in Iraq sunt pana la urma ceva bun, din moment ce "tatal trebuie sa aiba grija de familia lui, el ia mereu cele mai bune decizii".
in primul rand, aceste filme NU SUNT postmoderniste. n-a zis nimeni asta. era vorba, de fapt, despre faptul ca, in perioada post-modernista in care ne aflam, unde este permis aproape orice, din punct de vedere stilistic, au aparut niste filme facute simplu(ca limbaj cinematografic), pe care le-am putea denumi si neoclasice.
__________________
zizi
zizi is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 10 May 2004, 22:32   #9
mihai_t
Senior
 
mihai_t
 
Join Date: Apr 2003
Location: Bucuresti
Posts: 79
stiu ca aceste filme nu sunt post-moderniste, recitind a doua-treia oara recunosc ca mesajul poate parea confuz. vroiam sa spun ca as vrea sa vad multe filme post-moderniste in care nu doar se SPUNE ca "life is a bitch" etc., etc., ci se mai si arata, ca in cazul filmului "neo-clasic" Mystic River.
mihai_t is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 10 May 2004, 23:12   #10
marcu
Veteran
 
marcu
 
Join Date: Jan 2004
Posts: 288
Originally Posted by mihai_t:
stiu ca aceste filme nu sunt post-moderniste, recitind a doua-treia oara recunosc ca mesajul poate parea confuz. vroiam sa spun ca as vrea sa vad multe filme post-moderniste in care nu doar se SPUNE ca "life is a bitch" etc., etc., ci se mai si arata, ca in cazul filmului "neo-clasic" Mystic River.

De ce va temeti sa admiteti ca intr-o "perioada postmoderna" se pot face filme postmoderne? Mystic River e un film postmodern, cu elemente de "neo-clasicism" si cu alte elemente ale acestei generoase si inglobatoare paradigme...
__________________
"Literatura(poezia) si filmul constituie cea mai convingatoare dovada ca pentru noi viata si moartea nu-s suficiente" (Fernando Pessoa)
marcu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 13:20.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells