Articole The Book of Eli

“Într-o zi am auzit o voce, care venea parcă din mine.
Ea m-a condus într-un loc…unde am găsit cartea asta, îngropată adânc sub dărâmături…
Iar vocea mi-a spus să o iau cu mine și să merg spre vest.”

“Ceea ce mi-a plăcut la povestirea aceasta a fost atât faptul că este plină de aventură și acțiune cât și faptul că are un mesaj privitor la angajamente, sacrificiu, supraviețuire și natura umană,” explică Allen Hughes, care, împreună cu fratele său geamăn, Albert, a regizat “Cartea lui Eli.” Acesta e cel de-al cincilea film al celor doi frați, care și-au făcut debutul la vârsta de 20 de ani, odată cu puternica și apreciata dramă citadină “Menace II Society.”

Albert Hughes afirmă: “‘Cartea lui Eli’ ne poartă într-o lume decimată—de război, dezastre nucleare sau naturale, sau de toate laolaltă, nu contează în care ordine. Distrugerea este totală, iar asta ne-a permis să ne imaginăm cum va arăta lumea și cum se vor descurca oamenii în condițiile în care n-ar mai avea nici măcar curent electric, fiind obligați să ducă o viață primitivă. Într-o astfel de lume s-ar petrece o mulțime de fărădelegi. Dar, cu timpul, s-ar găsi câțiva oameni curajoși care și-ar găsi un sens în viață și care și-ar asuma rolul de conducători.”
Eli este unul dintre acești câțiva. Într-o perioadăa în care oamenii sunt fie vânători, fie vânați, el are temeritatea de a fi un om liber, care se dedică propriilor sale idealuri și îndeplinirii lor. Dar prețul pe care-l plătește pentru faptul că-și urmează conștiința este dur. Fără odihnă, fără un acoperiș deasupra capului…el trebuie să facă față, în fiecare zi, altor pericole și altor lupte împotriva forțelor care l-ar arunca pe el și pe supraviețuitorii fostei societăți într-o prăpastie și mai adâncă.

Denzel Washington a fost cucerit de povestea pe care, după ce a fost solicitat să joace rolul principal, a acceptat s-o și producă. “E o călătorie interesantă,” recunoaște el. “Eli este un om cu o misiune de mare importanță, pe care încearcă s-o îndeplinească de multă vreme. Când facem cunoștință cu el, drumul său este pe sfârșite, dar cele mai grele încercări abia încep.”
Cine este Eli cu adevărat—de unde vine și unde se duce—rămâne, în mare parte și în mod intenționat, un mister. Allen Hughes afirmă, “Personajul lui Eli, luptătorul enigmatic, este un personaj legendar, mitic. Simți că în spatele lui se află o amplă poveste, dar ea nu trebuie revelată în totalitate, iar Denzel și-a dat seama că anumite lucruri mărunte vor arunca o lumină asupra trecutului său, dar că el nu trebuia să scoată tot adevărul la suprafață. Una dintre ideile lui pentru personajul Eli a fost ca acesta să aibă pe spate o cicatrice adâncă, care să reprezinte urma catastrofei prin care trecuse și din care supraviețuise. Denzel este foarte priceput la aceste detalii care au adăugat nuanțe noi aurei mistice a lui Eli.”

Producătorul Joel Silver, forța motrice a multor realizări memorabile ale Hollywood-ului, se referă la natura duală a acestui personaj. “El are o misiune de îndeplinit. Dacă oamenii încearcă să-l abată de la ea, sau să-l oprească din drum pentru oricare alt motiv, el, pur și simplu, va face tot ceea ce este necesar să-i înlăture, pentru a merge mai departe. Cred că publicul va fi tentat să treacă cu vederea peste aceste aspecte mai sângeroase, pentru că, în adâncul lui, Eli este un om onest și liniștit, iar misiunea lui i se pare cel mai important lucru.”

“El nu e ca ceilalți. Nu vei putea să-l determini să facă ceea ce vrei tu.”
Cel mai mare obstacol din calea lui Eli este un om pe nume Carnegie. Ca și Eli, el este unul dintre puținele exemplare ale lumii “de dinainte” care au supraviețuit și care duce cu el povara amintirilor despre viața anterioară, din civilizație. “Există o replică în film, în care Eli spune, ‘Oamenii se omoară acum între ei pentru lucruri pe care altă dată le aruncau,’ și el vorbește aici despre lucruri esențiale cum ar fi săpunul, sau chibriturile, care acum deveniseră mărfuri rare și de valoare,” explică Albert Hughes.

Spre deosebire de Eli, Carnegie își dedicase ultimii 30 de ani realizării unui întreg imperiu printre ruinele unui oraș abandonat, iar dorința lui de putere sporise în toți acești ani. El se obișnuise să obțină ceea ce vroia, iar acum, lucrul pe care și-l dorește cel mai mult este cartea pe care Eli o poartă în tolbă—o Biblie, despre care se crede că e singura rămasă pe pământ. “Între cei doi oameni, aflați la poli opuși, se dezvoltă o dinamică extraordinară. Fiecare dintre ei dorește același lucru, dar pentru motive diferite, iar ei sunt deciși să nu renunțe cu niciun preț,” spune Silver.

În rolul lui de realizator, Washington a contribuit semnificativ la dezvoltarea și completarea personajului Eli. “Denzel a început să-l contureze pe Eli în relație cu personajul lui Carnegie, încă din faza de pre-producție, spunând, ‘Personajul pozitiv este bun în aceeași proporție în care personajul negativ este rău,’” își amintește Allen Hughes. “Am vorbit cu el în legătură cu faptul că acest Carnegie ar putea fi un ticălos, dar în același timp și un om prins într-o situație disperată, care face rău, ca mijloc de a-și atinge un scop. La Carnegie, lucrurile nu sunt negre sau albe, ci gri. Faptul că mai are încă urme de umanism, îl fac și mai imprevizibil.”

Washington și frații Hughes au fost de acord că actorul care-l interpretează pe Carnegie trebuie să constituie o contrapartidă puternică pentru Eli, ceea ce i-a condus la Gary Oldman. Washington afirmă, “Gary este un actor campion, iar eu am vrut să mă confrunt cu cel mai bun.”
Albert Hughes citează la rândul lui “simțul răutăcios al umorului” pe care-l are Oldman spunând, “Ei amândoi, Oldman și Denzel, au dat greutate momentelor tensionate ale filmului. Este vorba despre o poveste serioasă, dar ea nu e sinistră și întunecată, și asta mai ales în momentele în care cei doi se confruntă.”

“Carnegie este în esență un dictator,” recunoaște Oldman. “El și-a adjudecat orașul prin violență și prin controlul asupra celei mai prețioase mărfuri—apa potabilă—pentru că e singurul care își aduce aminte unde o poate găsi. Dar el este și foarte deștept. El are chiar o filozofie de viață. Carnegie știe ce carte are Eli și-și dă seama ce poate face cu ea, pentru că scriptura face parte din trecutul lui, din copilăria lui. El însuși a căutat-o ani de zile. Cei doi bărbați au aceeași obsesie în legătură cu această carte, deși unul are intenții frumoase iar celălalt, întunecate.”

Una dintre întrebările esențiale puse de film este cu privire la lucrurile necesare pentru a construi o civilizație. După părerea lui Eli, Biblia va sta la baza unei societăți noi, juste și echitabile, dând o șansă unui nou început, care să evite erorile trecutului. În același timp, Carnegie vede scriptura ca pe un mijloc de a controla oamenii și de a-și extinde puterea. Cei doi sunt conștienți de puterea cuvintelor cuprinse între coperțile cărții, dar sunt diametral opuși atunci când se gândesc la modul în care ar putea fi folosită această putere.

Carnegie nu ar avea remușcări dacă l-ar elimina pe Eli, dar în același timp, el este extrem de intrigat de acest om, care are tăria de a i se opune, care nu e ca subordonații lui needucați, sau ca oamenii rătăciți care hălăduiesc pe întinderile pustii. Este ca și când și-ar fi găsit în sfârșit un adversar pe măsura sa, iar asta înseamnă că trebuie să savureze confruntarea cu el. Totul se transformă într-o bătălie cu artileria grea, deoarece Carnegie lansează un asalt total împotriva celui pe care-l numește în derâdere “călătorul.”

Conflictul lor se desfășoară pe fundalul problemelor de supraviețuire care îi înconjoară la tot pasul, acestea fiind o altă temă pe care o explorează filmul. Scenaristul Gary Whitta a participat pe vremuri la un curs de două zile de supraviețuire în timpul căruia a învățat niște adevăruri simple, care i-au servit ca inspirație pentru unele dintre secvențele filmului. “Primul lucru pe care-l înveți e că nu va fi ceva plăcut. S-ar putea să fii nevoit să mănânci sau să bei ceva ce n-ai accepta să mănânci sau să bei în condiții obișnuite, dar cel mai grav lucru e că trebuie să faci orice pentru a te menține în viață, iar asta provine din instinctul de conservare al omului.”

“Dacă mai pui vreodată mâna pe mine, s-ar putea să rămâi fără ea.”

Veteranul coordonator de cascadorii, Jeff Imada (“The Bourne Ultimatum,” “Fight Club”) a orchestrat cele mai explozive secvențe de confruntare ale filmului pentru a dezvălui amploarea tehnicilor de supraviețuire pe care le dobândise Eli. “În ‘Cartea lui Eli’ vom vedea secvențe din luptele de guerilă. Va fi folosit un întreg arsenal, se vor da lupte cu arme albe, cu cuțite, săbii sau bâte; Eli se va folosi de toate obiectele din peisaj pentru a se apăra, în lupta cu mai mulți adversari deodată, care-l vor ataca în grup, ca o haită de lupi, sau unul câte unul. El va practica toate stilurile de luptă,” explică el.

Pregătirea pentru aceste secvențe dure vorbește de la sine în legătură cu entuziasmul lui Denzel Washington. El s-a pregătit intens luni de zile cu cei mai buni antrenori din branșă, pentru a realiza o mișcare fluidă, așa cum și-o doreau realizatorii, ceea ce s-a tradus în secvențe de luptă ce s-au realizat într-o singură filmare, fără cascadori care să-l dubleze.
“Denzel s-a comportat la înălțime,” exclamă Allen Hughes. “Au fost o mulțime de secvențe solicitante din punct de vedere fizic, dar n-a fost nevoie să facem tăieturi și retușuri pentru ca să-l facem să arate bine. El le-a făcut cap-coadă și s-a descurcat de minune. A fost formidabil.”
Pentru că a lucrat cu renumitul profesor și luptător de arte marțiale, Dan Inosanto, unul dintre cei mai buni elevi ai lui Bruce Lee, Imada l-a supus pe Washington unei metode pe care el o numește “imersie totală.” Era vorba de impunerea unei discipline care nu-i era total străină actorului, care a lucrat timp de un an cu boxerul profesionist Terry Claybon când și-a pregătit rolul nominalizat la Oscar din filmul despre campionul de categorie mijlocie Rubin “Hurricane” Carter, din filmul “The Hurricane” și a continuat să practice acest sport de atunci încoace pentru a se menține în formă. “A trebuit să-l băgăm pe Denzel într-o pregătire intensivă pentru toate tipurile de luptă corp la corp, după care am combinat aceste stiluri de lupte marțiale cu lupta corp la corp pentru a obține abilitățile de combat necesare în film,” afirmă Imada.

“Denzel a mai învățat să mânuiască o sabie sau un cuțit cu atâta îndemânare ca și când ar fi fost o prelungire a brațului său,” spune Albert Hughes. Arma preferată a lui Eli a fost inițial concepută ca o sabie de samurai, dar Washington și frații Hughes au optat până la urmă pentru o sabie mai scurtă, un fel de hibrid cu o “machetta”, o armă ce se potrivea mai bine cu situația lui de călător, putând fi ascunsă mai bine în tolbă sau sub haină și scoasă printr-un gest mai rapid, când avea nevoie de ea.

Atât armele lui Eli, modul cum le folosește cât și felul lui propriu de a se lupta, fac parte din personaj. Obișnuit să călătorească cu bagaj puțin, el s-a învățat să folosească tot ce întâlnește sau a adunat de pe drum pentru a obține un efect maxim—fie pentru a-l ajuta să supraviețuiască, fie pentru a-și atinge scopurile cele mai înalte. Abordarea sa pragmatică s-a extins de la interpretare la scenografie, de la costume și până la obiectele de recuzită. În mâinile lui Eli, un cuțit nu este bun numai pentru auto-apărare ci și pentru vânătoare sau curățat piei.

Reacția lui Eli față de tâlharii de drumul mare, sau atacurile gealaților lui Carnegie este pe cât de instinctivă, pe atât de viscerală, solicitându-i actorului toate abilitățile pe care le-a deprins în timpul pregătirii. “El trebuia să fie în stare să facă față eficient tuturor atacurilor adversarilor, fără însă a părea antrenat și pregătit într-o anume direcție,” explică Imada, care s-a străduit să organizeze redarea fiecărei secvențe ca și când ar fi fost neregizată, ca de exemplu scenele în care “tâlharii îl apucă și trag în toate părțile, îi ard pumni și picioare, toți deodată.”