Articole Piazza delle cinque lune

(2003)

Piata secretelor

Filmul pe Super 8MM

Pentru a face filmul despre masacrul din strada Fani, mi-am folosit vechea camera Arriflex 16mm SR cu lentile 10-100mm Zeiss.

Zeiss-ul de 10-100mm este un zoom care-ti permite sa ai un unghi larg, ca cel de 10mm care garanteaza remarcabila calitate a cadrului filmat, o lungime de focalizare ca cea de 100mm, o lentila telefotografica medie care permite zoom-ul asupra subiectului incadrat.

Dupa aceea, m-am asezat pe balcon la al treilea etaj al unei cladiri care da inspre strada Fani si am reconsituit mental capcana care a fost inscenata pe strada respectiva.
Inca de la inceput m-am gandit la o singura secventa, fara taieturi, luata cu o camera tinuta in mana, pentru ca imaginile sa para captate de un amator.

Am folosit un zoom rapid doar pentru momentul in care Aldo Moro a fost luat din Fiat-ul sau 130 si dus in 132-ul teroristilor.
Schimbarea brusca de la 10 la 100mm (lungime focalizata) ar fi implicat fara doar si poate o mare instabilitate a cadrului: camera s-ar fi miscat in toate partile, cautand fragmente pe care sa le filmeze.
Asa ca: panoramare rapida, pauze bruste, discontinuitate.

Si toate acestea pentru a accentua drama raprii sefului Partidului Crestin Democrat, si pentru a sugera publicului starea de spirit a teroristului care filma (presupunand ca era vorba despre un terorist): anxietate, agitatie, tensiune.
Odata ce rapirea din strada Fani a fost filmata pe 16 mm, David Bush, supraveghetorul efectelor speciale, a intrat in scena. Impreuna cu el si cu studioul digital de post-productie de la Cinecitta, am inceput sa “reducem” imaginea filmata, adica am transformat culorile vii in nuante mai spalacite, cu contururi nedeslusite. De fapt, de-a lungul timpului, pozititvul filmului a pierdut mult din cantitatea sa de crom. Nuantele pur si simplu mor. Este un proces chimic ireversibil.

Mai apoi, am adaugat peliculuei noastre mai multe „granule”, pentru a reproduce imaginea unui film Kodak vechi, deoarece noile pelicule Kodak sunt prea “perfecte’’: compacte, cu nuate primare extrem de precise.
Odata ce-au fost adaugate granulele peliculei filmate, am inserat in imagini fenomenul strafulgerarilor, tipic proiectorului super 8mm: este fenomenul prin care imaginea proiectata „tremura”, n-are stabilitate atunci cand este derulata.

Cum era vorba despre un film super 88 mm cu o vechime de 25 de ani, intr-o stare destul de proasta, am pus pete umede ici si colo pentru a face documentul sa para mai verosimil.
In cele din urma, ultima modificare, am adaugat peliculei cateva “goluri de filmare”, caci filmele vechi pe super 8mm se rup usor in timpul proiectiei. Astfel incat a fost necesar sa unim cele doua fotograme rupte cu ajutorul bandei adezive. Astfel, imaginea proiectata „sarea” penrtu cateva secunde, pentru ca mai apoi sa redevina stabila.