07.09.2018
Programat iniţial să fie lansat în 2019, următorul film Fast and Furious a fost amânat pentru aproape un an. Potrivit starului acesteia, Vin Diesel, lansarea a fost stabilită pentru 10 aprilie 2020. De altfel, Justin Lin a fost recent confirmat la cârma lui Fast and Furious 9 - regizorul este un obişnuit al francizei, căci tot el s-a ocupat şi părţile 3, 4, 5 şi 6 ale francizei.
GeeksWorldwide.com notează că a noua parte va începe filmările în aprilie 2019 şi va fi continuată (cel mai probabil) pe marele ecran tot sub bagheta lui Lin, astfel că celebra serie va ajunge la al zecelea film.
Actriţa Jordana Brewster va reveni în rolul Miei Torrento, sora lui Dom. Nu este clar însă dacă şi cum va fi readus în poveste personajul regretatului Paul Walker, Brian, de?...Taguri: Jason Statham, Dwayne Johnson, Paul Walker, Jordana Brewster, Justin Lin, Vin Diesel
19.03.2015
Fast a trebuit să se descurce fără Paul Walker. A mers și așa? Furious 7 este un mare adio pe care și-l ia actorul Paul Walker, însa pâna în momentul în care filmul a luat cu asalt Festivalul South by Southwest cu o proiecție surpriză la miezul nopții, despre care a scris deja presa internațională, dar și cinefilii, au fost întrebări despre numărul de scene din următorul Fast&Furious în care va apărea Walker.
Filmarile la The Furious 7 erau finalizate numai pe jumatate atunci când Walker își pierdea viața, în noiembrie 2013, într-un accident auto, ceea ce a provocat oprirea producției și amânarea datei premierei, în timp ce directorii de studio, producătorii și regizorul James Wan încercau să își dea seama cum să reconstruiasca filmul în...Taguri: Jordana Brewster, Vin Diesel, Paul Walker, Fast and Furious 7
25.11.2013
Actorul Vin Diesel îşi ţine la curent fanii cu evoluţia filmărilor lui Fast şi postează adesea câte o imagine de la filmări. Cele mai recente fotografii au fost urcate pe contul său de Facebook în acest week-end. Dacă în prima actorul apare alături de Tyrese Gibson şi Paul Walker, cea de-a doua îl arată alături de regizorul James Wan, despre a cărui grimasă Diesel a notat: „se vede când oamenii sunt cu adevărat entuziasmaţi de ceea ce fac…”.
Intriga lui Fast and Furios 7 porneşte de la Owen Shaw, cel eliminat de Dominic Toretto (Diesel) şi a sa echipă. De această dată inamicul lor este fratele lui Owen, Ian Shaw, dornic de răzbunare.
Sequel-ul, ce urmează să fie lansat pe 11 iulie 2014, îi are în distribuţie pe Jason Statham, Kurt Russel
...Taguri: Lucas Black, Michelle Rodriguez, Jordana Brewster, Tony Jaa, Djimon Hounsou, Nathalie Emmanuel, Kurt Russell, Jason Statham, James Wan, Paul Walker
27.08.2013
Celebrul Walk of Fame al Hollywoodului s-a mai îmbogăţit cu o stea: cea a lui Vin Diesel, anunţă TooFab.com. Actorul de 46 de ani a fost însoţit ieri la ceremonia organizată în cinstea sa de partenera sa de viaţă Paloma Jimenez şi de cei doi copii pe care îi au împreună, Hania Riley şi Vincent.
Star al lui XXX, al seriilor The Fast and the Furious şi Chronicles of Riddick, Diesel a primit cea de-a 2504-a stea de pe Bulevardul Starurilor. La eveniment au fost prezente şi actriţele Michelle Rodriguez şi Jordana Brewster, alături de care actorul a jucat în The Fast and the Furious, dar şi Katee Sackoff, din Riddick.
„Îl iubesc pe Vin Diesel. Pe lângă faptul că este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei… omul acesta îndrăzneşte să viseze atunci când toţ...Taguri: Pitch Black, Riddick, Jordana Brewster, Michelle Rodriguez, actor, The Chronicles of Riddick, The Fast and The Furious, XXX, Vin Diesel
31.05.2013
Cu doisprezece ani în urmă, un mic film intitulat The Fast and the Furious, despre subcultura curselor de maşini underground din estul oraşului Los Angeles a devenit cel mai mare hit al verii, cumulând la box office 207 de milioane de dolari. Cu doi ani în urmă, Fast Five a consemnat cel mai de succes debut din istoria studiourilor Universal Pictures, cu 86 de milioane, urmând să încaseze în total 209 de milioane de dolari în SUA şi peste 625 de milioane de dolari pe plan internaţional. Vin Diesel, Paul Walker şi Dwayne Johnson conduc echipa de staruri care s-a reunit din 24 mai într-o nouă serie a francizei-blockbuster, Furios & Iute 6.
Furios şi iute 6 a avut în România cel mai bun weekend de debut în 2013 şi are toate şansele să se menţină pe podium până ...Taguri: Greg Powell, Gina Carano, Luke Evans, Elsa Pataky, Gal Gadot, Sung Kang, Tyrese Gibson, Michelle Rodriguez, Jordana Brewster, Dwayne Johnson
22.05.2013
Una dintre marile surprize ale lui Furios şi iute 6, care se lansează vineri în România inclusiv pe ecranul IMAX, este revenirea lui Michelle Rodriguez în rolul lui Letty, dispărută într-o parte anterioară a seriei. Premiera de vineri va dezvălui cu siguranţă misterul din spatele "morţii" ei şi, mai mult, ne-o va arată pe Letty de cealaltă parte a baricadei în comparaţie cu Dom (Vin Diesel) şi Brian (Paul Walker). Ce mai încoace şi încolo, Rodriguez, deşi este concurată nu doar de obişnuita seriei Jordana Brewster, ci şi de tot mai cunoscuta Gina Carano, rămâne un mare atu pentru premiera de vineri.Cinemagia va vedea filmul chiar în această seara, iar mâine dimineaţă va publica o cronica a filmului deja considerat un hit al verii lui 2013. Dintre blockbuste...Taguri: Jordana Brewster, Gina Carano, Ryan Reynolds, Danny Trejo, Machete Kills, Turbo, Vin Diesel, Fast & Furious 6, Michelle Rodriguez
18.04.2013
După ce filmul anterior al seriei, Furios şi iute în viteza a 5-a, a fost văzut de aproape 190.000 de români în 2011, Furios şi iute are parte de întreaga atenţie în România, filmul venind pe 24 mai inclusiv pe ecranul IMAX din Capitală (citeşte AICI lista celor mai bine de zece titluri aşteptate în cinematograful IMAX până la sfârşitul anului). Nouă ne-a atras atenţia asupra sequelului cu Vin Diesel din nou în rolul lui Dominic Toretto o ştire de la CinemaCon, convenţia lanţurilor de cinematografe ţinută anual în Las Vegas: proprietarii de cinematografe au clasat Furios şi iute 6 pe primul loc în topul pariurilor sigure ale premierelor mondiale din această vară. Motivele acestor aşteptări imense pentru sequel? Popularitatea seriei, cascadorii spectaculoas...Taguri: Haywire, The Hobbit: The Desolation of Smaug, Avatar, Fast and Furious 4, Fast Five, Fast & Furious 6, Luke Evans, Ludacris, Sung Kang, Tyrese Gibson
02.02.2011
Chiar dacă nu vor mai fi în centrul atenţiei, J.R., Bobby şi Sue Ellen, interpretaţi de aceiaşi Larry Hagman, Patrick Duffy şi Linda Gray, vor reveni în celebra fermă Southfork. Canalul TV TNT se pregăteşte să ne reatragă atenţia cu încercatele relaţii din familia Ewing şi se bazează şi pe actorii din Dallas, serialul original, pentru a face acest lucru.În noul serial, protagoniştii sunt fiii celor doi fraţi J.R. şi Bobby. John este fiul lui J.R., anunţă Deadline, şi va fi interpretat de Josh Henderson, transformat într-o celebritate de alt serial popular al momentului, Desperate Housewives. Celălalt este Christopher şi numele actorului care îl va interpreta nu a fost dat încă publicităţii. Jordana Brewster va fi Elena, fiica bucătarului de la Southfork şi centrul gravitaţiei unui triunghi...Taguri: dallas, Josh Henderson, Jordana Brewster, Linda Gray, Patrick Duffy, Larry Hagman