Joker, cu regia semnată de Todd Phillips, a avut premiera sâmbătă, la Festivalul de Film de la Veneţia, unde a primit cronici efervescente: numeroşi critici scriu despre prestaţia de Oscar a actorului Joaquin Phoenix dar și că filmul este „unul dintre cele mai şocante blockbustere ale secolului 21”. Ca gen, „filmul este atât un neo-noir cât şi un studiu de personaj alienat, studiu conceput pe tipicul lui Taxi Driver”, concluzionează unele publicații.
Owen Gleiberman de la Variety a elogiat rolul lui Phoenix, punând accent pe latura fizică a rolului dar şi pe surprinderea fidelă a emoţiilor personajului: „A pierdut din greutate pentru rol, coastele şi omoplaţii ies prin piele, şi starea de slăbiciune îi face să apară pe faţă esenţa personajului: sprâncene negre, obraji cufundaţi în întuneric, o gură parcă de cauciuc, rânjind la fiecare expresie, plus un smoc de păr slinos", scrie criticul. „Phoenix joacă rolul unui personaj marginalizat cu o minte instabilă, dar cu un autocontrol prezent, ceea ce îl face captivant. Actorul surprinde corect logica aceea disperată a nefericirii lui Arthur”.
„Joaquin Phoenix reinventează într-un mod curajos arhetipul personajului negativ din Batman, într-o nouă producţie semnată Todd Philips, în care apare şi Robert De Niro”, titrează The Hollywood Reporter. „Un inegalabil Joaquin Phoenix pictează imaginea unui zâmbet de om dezaxat cu propriul său sânge, într-un moment culminant de renaştere care reinventează regulIle DC. Jocul său senzaţional şi patosul cu care surprinde un personaj dezmoştenit - ca şi atâtea altele - într-o metropolă distopică în care prăpastia care îi desparte pe cei avuţi de cei lipsiţi a devenit un butoi de pulbere”, mai scrie THR.
„Sunt multe lucruri de spus despre universul acestor supereroi, lucruri care se întâlnesc sau nu cu tradiţiile folclorului despre personajele din Batman. Însă Joker ar putea fi un film pentru publicul care nu reprezintă neapărat fanii benzilor desenate. Scenariul inteligent semnat de către Philips şi Scott Silver se leagă de un oraş care trimite la o Americă în faliment nu doar economic, ci şi moral, amintind de contextul crizei financiare de acum un deceniu (sau poate de criza care bate la uşă).
Construit în jurul spiralei descendente care caracterizează evoluţia previzibilă a unui ucigaş alienat mintal, filmul este atât un neo-noir cât şi un studiu de personaj alienat, studiu conceput pe tipicul lui Taxi Driver, dar şi pe arhetipul supereroului negativ”, concluzionează criticul publicației The Holywood Reporter.
Owen Gleiberman, de la Variety, scrie: „Mulţi s-au întrebat, şi pe bună dreptate: mai avem nevoie de încă un film cu Joker? Dar avem nevoie - cu siguranţă - de benzi desenate care au o implicare în realitate, care sunt plasate în lumea reală, care au o miză mai dramatică decât încasările la box office. Joker reuşeşte să spună povestea, simplă, a originii Joker-ului. Simţim furnicături atunci când Bruce Wayne apare în peisaj. Nu e atât o forţă, cât un semn prevestitor. Simţim şi o tensiune atunci când Arthur, tocmai ieşit dintr-o criză de furie, poartă un machiaj mânjit, are părul verde, o vestă portocalie şi un costum de culoare ruginii”.
Terri White, de la Empire Online, notează: „Este un studiu trist, haotic, cu încetinitorul a unui personaj invizibil; unul care nici măcar nu există pentru lumea din jur. Însă înţelegerea, chiar mila publicului nu este ceva garantat, ci tocmai ceva care începe să se evapore pe măsură ce personajul Arthur este tot mai instabil. Să nu uităm, este povestea a cum a luat naştere un erou negativ. Scenaristul/regizorul Todd Philips şi co-scenaristul Scott Silver (8 Mile, The Fighter) şi-au imaginat viaţa Joker-ului din perspectiva personajului. Ceea ce i-a interesat pe ei şi ceea ce surprinde filmul este constituţia mentală, morală, emoţională şi fizică a omului care s-a transformat, la un anumit punct, în Joker”.
David Ehrlich, de la IndieWire: „Joker-ul lui Todd Philips este, fără îndoială, cea mai îndrăzneaţă reinventare a cinematografului cu supereroi de la The Dark Knight încoace; o poveste cu adevărat originală care va fi ţinută minte drept unul dintre cele mai şocante blockbustere ale secolului 21. Pare să fie un strigăt de luptă a bărbaţilor care nu îşi pot găsi o parteneră şi care îşi plâng de milă, şi o poveste care primeşte aportul lui Taxi Driver şi lui King of Comedy, pentru care Martin Scorsese ar trebui la rândul lui creditat. Este un film dominat de spiritul acela de inovare găsit rar în filmele comerciale, regizat de o mână care nu vrea să nuanţeze un material atât de dificil, şi care alege să iasă cu laşitate din cele mai critice momente ale povestirii”.
Jim Vejvoda de la IGN scrie: „Această variantă a oraşului Gotham este una a disperării sumbre, a disproporţiei grave de avere, a nelegiurilor care clocotesc, ameninţând să ducă totul în colaps. Dacă această abordare sumbră face un spaţiu al ficţiunii să pară totuşi credibil, nu doar el dă Joker-ului realism: alegoria din film îl face credibil, plasat în timp şi spaţiu, şi memorabil. Joker este un film de epocă, dar unul care vorbeşte indirect despre contemporaneitatea violentă, plină de conflicte”.
Jenna Busch de la Vital Thrills notează că „Phoenix se transformă cu totul în rolul lui Arthur Fleck. Mişcările corporale ale personajului ar putea transmite ele însele ce se întâmplă cu acesta, chiar şi în lipsa oricărui dialog... Este neîndemânatic şi sucit (în special braţele şi poziţia capului) atunci când încearcă să fie "normal". Dansurile pe care le face atunci când încearcă să arate sexy sau sigur pe el sunt acelea pe care le face un personaj etichet drept penibil la o petrecere. Pe măsură ce devine ceea ce este cu adevărat, mişcările devin puternice”.
Richard Lawson de la Vanity Fair e de părere că „Filmul este, pentru cea mai mare parte, un studiu de personaj tulburător şi captivant, unul făcut cu o hotărâre curajoasă. În cele din urmă, Philips are mai mult de făcut decât să se lege strâns de spirala descendentă a mitologiei lumii din Batman, ceea ce dă o atitudine ambivalentă vizavi de personaj. Punctul culminant este un triumf nebun pentru bărbatul care a devenit Joker-ul, un botez al sângelui şi al focului care face trimitere la protestele violente petrecute în decursul acestui deceniu, dar şi la sinuciderea on-air a Christinei Chubbuck în 1974. (Există trimiteri şi la Bernie Kerik aici)”.
Steve Weintraub de la Collider scrie: „Dacă veniţi la filmul lui Todd Philips aşteptându-vă la eroi mascaţi spunând glume în pauzele dintre scenele de acţiune, trebuie să vă schimbaţi aşteptările. Pentru că Philips a construit un studiu de personaj care pătrunde în cele mai adânci unghere ale Joker-ului, care monopolizează filmul şi care datorează totul unei alte epoci a cinematografului. De la modul în care rulează genericul şi până la ultimele cadre ale filmului, Philips a convertit culorile vii ale benzilor desenate în străzile murdare, periculoase ale Americii anilor '70, cu rezultate excelente. Credeţi-mă, nu aţi văzut niciodată un film bazat pe o carte de benzi desenate precum Joker şi sunt sigur că nu veţi vedea aşa ceva în viitorul apropiat~.
Stephanie Zacharek de la publicația Time: „Glumele din film - şi practic toate glumele - sunt pline de o filosofie de buzunar. Joker-ul este sumbru în felul unui adolescent nătâng, dar vrea să pară plin de o înţelepciune subtilă sau de cultură. Cu puţin timp înainte de unul dintre discursurile sale violente, Arthur declamă: "Toată lumea ţipă unii la alţii. Nimeni nu mai e respectuos." Cine să nu fie de acord? Însă observaţia lui Arthur este unul dintre acele truisme care nu are relevanţă, un mesaj de care şi stânga şi dreapta politică se pot la fel de bine servi. Nu înseamnă de fapt nimic”.
