Natalie Portman devine Prima Doamnă a Statelor Unite

de Cristina Grigore în 15 Mai 2015
Actriţa va interpreta un rol popular la Hollywood, cel al lui Jackie Kennedy, soţia preşedintelui John F. Kennedy

Natalie Portman se pregăteşte să revină pe marile ecrane cu Jane Got a Gun şi Knight of Cups, însă o mulţime de alte producţii captivante s-au adunat în orarul său de lucru.

După ce a fost anunţată recent în distribuţia lui Annihilation, un thriller SF în regia lui Alex Garland şi în On the Basis of Sex, despre cea de-a doua femeie numită magistrat al Curţii Supreme de Justiţie a SUA, Ruth Bader Ginsburg, actriţa a primit un rol considerat deja a avea potenţial de Oscar, cel al lui Jackie Kennedy.

Potrivit TheVulture.com, filmul, intitulat Jackie, va urmări drama Primei Doamne a Statelor Unite în cele patru zile după asasinarea preşedintelui John F. Kennedy, petrecută în 1963, în Dallas. Este o perioadă despre care Jackie avea să spună că a pierdut „iubirea vieţii sale”, dar a câştigat ”dragostea unei întregi naţiuni”.

Filmul este un proiect iniţiat în 2010 de fostul regizor al lui Black Swan, Darren Aronofsky – pentru care Portman a câştigat un Oscar cu rolul central. Cineastul o dorea pe atunci ca protagonistă pe Rachel Weisz. Scaunul regizoral a revenit acum lui Pablo Larrain, Aronofsky urmând să fie unul dintre producători.

Katie Holmes şi Minka Kelly au interpretat-o recent pe Jackie Kennedy în miniseria The Kennedys, respectiv drama biografică The Butler.

Exploreaza subiecte similare:

Natalie Portman, Jackie

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
radu3455 pe 15 mai 2015 10:44
mi-e dor sa o vad pe Natalie intr-un film,abia astept
Shadow_Master pe 17 mai 2015 11:40
Cand am citit titlul am crezut ca se marita cu presedintele:))

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells