Urmărind exaltarea fanilor cu privire la ultimul sezon din serialul fantasy Urzeala tronurilor, Kit Harington, care îl joacă pe Jon Snow, a anunțat că episodul următor este preferatul său. Actorul a continuat relatând că - dintre cele 20 de personaje principale aflate temporar în castelul Winterfell - fiecare pare să primească ceea ce are nevoie. Episodul va fi difuzat pe HBO și HBO GO în data de 6 mai.
„Lumea este acum în siguranță. Ei sărbătoresc victoria, pe de o parte, și le spun la revedere prietenilor decedați, pe de alta. Însă, din punctul de vedere al spectatorului, nu poți să nu te gândești că 'E abia episodul 4, deci ceva urmează să se întâmple'. Și este un lucru bun că și personajele însele conștientizează acest lucru. Dar e ceva ce deranjează în asta. Este ceva shakespearian”, declara actorul pentru Entertaiment Weekly.
În aceași timp, în cel de-al treilea episod, Regele Nopții ajunge la Winterfell, declanșând un război feroce între cei morți și cei vii. Episodul „The Long Night” a fost, practic, un horror despre supraviețuire, comentează publcația news18.com, prezentat din perspectiva fiecărei persoane aflate la Winterfell. A fost dramatic, captivant din punct de vedere vizual și plin de imaginație. Bătălia de la Winterfell a fost una dintre cele mai sumbre din istoria serialului.
În episodul 4 vom vedea nave și armate îndreptându-se către Debarcaderul Regelui, pentru o nouă confruntare armată, de data aceasta între Daenerys, Jon și famiia Stark cu Cersei Lannister și armata ei.
În teaserul video de promovare a celui de-al patrulea episod, pe fundalul sonor care crește în intensitate, Daenerys pregătește scena pentru un război crud și sângeros. Promițând că îl va câștiga războiul, ea declară, referindu-se la Cersei: „O vom smulge, cu tulpină și cu rădăcină”.
Sezonul opt al serialului Game of Thrones a debutat pe 15 aprilie. Urmărește finala Game of Thrones pe HBO GO!