Filmul „John Wick”, revirimentul lui Keanu Reeves?

de Cinemagia în 21 Oct 2014
Thrillerul are premiera în România pe 31 octombrie

Fantastic Fest a proiectat în avanpremieră mondială John Wick, în luna septembrie, iar pe 31 octombrie are premiera în România.  John Wick a primit cronici pozitive, aşa că ne gândim la posibilitatea ca filmul să fie şi revirimentul actorului Keanu Reeves. John Wick este povestea unui fost asasin (Keanu Reeves), care îşi deplânge pierderea soţiei iubite. „Keanu Reeves are un rol excelent ca şi un răzbunător fără milă”, a scris presa internaţională. Atunci când primeşte, după moartea iubitei soţii, un căţeluş dar din partea ei, în suflet i se aprinde o rază de speranţă lui John Wick. Totuşi, într-o turnură de evenimente, un grup de mafioţi ruşi îi atacă locuinţa, omoară câinele şi îi fură şi maşina de colecţie. „Ceea ce urmează este unul dintre cele mai bune filmedespre răzbunare”, scrie, de la festival, Annette Kellerman (aintitcool.com). „Dacă doriţi să vedeţi un film în care cei răi primesc ceea ce merită, John Wick este filmul potrivit. Însă, deşi subiectul e tenebros, există numeroase momente mai luminoase care contrabalansează violenţa. Mici roluri ale lui John Leguizamo, Willem DeFoe şi Ian McShane completează o distribuţie excelentă şi adaugă un dram de eleganţă filmului de acţiune”.

Pasionat, charismatic şi cu onoare, John Wick este totodată un killer fără scrupule, antrenat să omoare cu orice mijloace, fără a simţi vreo remuşcare. Cum ar putea un asemenea om, s-au întrebat realizatorii, să stârnească simpatia publicului?

„E o poveste de răzbunare ca în Vechiul Testament. Când cineva îi ia lucrurile pe care le preţuieşte, atunci izbucneşte violenţa, iar John n-o mai poate stăpâni” (Keanu Reeves)

„Personajul este extrem de tranşant”, explică regizorul Chad Stahelski. „În loc să-l reprezentăm ca pe un asasin tipic, am vrut să accentuăm faptul că el este un om care a suferit pierdere după pierdere. Keanu aduce emoţie tuturor rolurilor pe care le interpretează. El nu e insensibil ca stânca. În rolul lui John, el trece printr-o gamă variată de emoţii: depresie, furie, durere şi speranţă, iar atunci când devine violent, el tot mai transmite umanism.”

După o absenţă prelungită de la Hollywood, revenirea lui Reeves în John Wick marchează o tranziţie emoţionantă a actorului, pe care realizatorii o subliniază cu elemente vizuale personalizate. „L-am înzestrat pe Keanu cu plete, barbă, costum”, detaliază Leitch. „El nu este Keanu din The Matrix, el este Keanu din John Wick”.

 John Wick devine răul întrupat

„El devine răul întruchipat”, adaugă Leitch. „Dar modul în care îl interpretează Keanu nu te face să-ţi pierzi simpatia pentru misiunea pe care şi-a asumat-o, indiferent cât e el de fioros sau lipsit de scrupule”.

Până la începerea producţiei, Reeves a simţit să-şi stăpâneşte personajul. „Cred că John e un om bun”, recunoaşte actorul. „El nu e un psihopat. El un omoară oameni nevinovaţi. Toţi cei pe care-i omoară în film sunt oameni care vor să-l omoare pe el”.

Dialogurile laconice si aspre ale lui Kolstad i-au dat lui Reeves primele idei despre esenţa lui John. „Limba folosită de Derek este ascuţită şi are o oarecare frumuseţe,” apreciază Reeves. „Scenariul vorbeşte despre soartă şi despre partea întunecată din noi într-o manieră fascinantă. Vorbeşte despre viaţa pe care sperăm să o ducem şi pe care am dus-o”.

O latură esenţială în John o reprezintă faptul că el a încercat să se schimbe. „Când îl vedem pentru prima oară, el îşi jeleşte soţia moartă,” explică Reeves. „Dar se dovedeşte că a trăit două feluri de viaţă, în două lumi: una în care a fost fericit cu soţia sa şi una în care e un asasin. El a încercat să-şi îngroape trecutul, dar fără soţia sa, el este pierdut”.

Pierzând tot ce a iubit, John se întoarce la fosta lui viaţă. În atelierul unde restaurează cărţi vechi, John dezgroapă o ladă cu comori, o colecţie de arme, monezi de aur şi un costum legendar. „Într-un fel e ca şi când ar fi ascuns uneltele şi uniforma sa de lucru de altădată,” mărturiseşte Reeves. „S-a gândit că nu se va mai întoarce la ele vreodată. Dar le-a păstrat, nu-i aşa?.

„John a crezut că e mai puternic decât este în realitate. De fapt el îşi trăgea forţa de la soţia sa, Helen”, continuă Reeves. „El s-a gândit că deţinea controlul, dar când roata s-a întors, şi-a dat seama că drumul lui nu mai are întoarcere. Întotdeauna am avut impresia că e o poveste de răzbunare ca în Vechiul Testament. Când cineva îi ia lucrurile pe care le preţuieşte, atunci izbucneşte violenţa, iar John n-o mai poate stăpâni...”

Pentru rolul lui Viggo, fostul coleg al lui John şi un fel de alter ego, realizatorii au dorit să ocolească portretul tipic al mafiotului rus. Ei au făcut ample căutări până l-au găsit pe Michael Nyqvist, starul care a jucat în serialul suedez original The Girl with the Dragon Tattoo. „Am realizat numeroase castinguri pentru acest rol,” spune Stahelski. „Dar Michael a venit cu o abordare ciudată şi extrem de interesantă. El a abordat personajul dintr-un alt unghi. Manierismul său contrabalansează stoicismul lui Keanu”.

Indicaţia regizorală pe care o primise Nyqvist era foarte simplă: Viggo nu ştie că el este răul din acest film. „Vrem un actor care să fie credibil ca ultra-bad guy, dar care în acelaşi timp să fie şi simpatic,” spune Iwanyk. „El trebuia să fie mai în vârstă decât Keanu, dar să fie stăpân pe forţa sa fizică. Michael i-a adus personajului un fel de umanism. Fiul lui de doi bani o dă în bară, iar el vine imediat să dreagă ce a stricat el”.

Viggo este, de fapt, psihopatul crud, care şi-a eliminat fără scrupule competiţia pentru a unifica toată infracţionalitatea sub o singură umbrelă – a lui. Când începe filmul, el tocmai încearcă să-şi legitimeze afacerile. „El vrea să-şi spele mâinile de ilegalităţile comise,” explică Leitch. „Dar fiul său se leagă de John Wick. Acum, fiecare dintre ei trebuie să facă penitenţă pentru trecutul sângeros şi ilegal pe care l-a trăit”.

Acum câţiva ani, John Wick i-a cerut lui Viggo să-l lase să se retragă din „afaceri” pentru a se putea căsători cu Helen. În loc să-l refuze, Viggo a spus că e gata să-i îndeplinească cererea dacă John va îndeplini o misiune, care era imposibilă. Dar John a îndeplinit-o.

Distribuţie memorabilă

Filmul John Wick este plin de feţe cunoscute din lumea cinematografiei, inclusiv ale unora dintre cei mai căutaţi actori. „Era important să-l înconjurăm pe Keanu cu actori foarte buni,” susţine Iwanyk. „Majoritatea personajelor au secvenţe care îi scot în faţă, dar nu prea multe. Am vrut ca actorii să capteze atenţia publicului în scenele memorabile care-i arată ca fiind reprezentativi pentru lumea supra-realistă în care trăiesc. Aşadar am ales actori cu fizionomii extraordinare, cum sunt Willem Dafoe, sau Ian McShane. Şi am ales cele mai frumoase femei, cum ar fi Adrianne Palicki şi Bridget Moynahan.”

Primul contact al lui John cu fosta lui viaţă are loc la înmormântarea soţiei sale, când Marcus vine să-l prevină pe John în legătură cu riscul revenirii la fostele îndeletniciri. „Marcus este o figură paternă,” explică Kolstad. „Dar el seamănă foarte mult cu leul care după ce îşi câştigă titlul de lider al familiei, îi omoară pe toţi puii fostului mascul alpha. Marcus este genul ăsta. Marea întrebare este dacă el va putea să-l pună la respect pe John?”

Dafoe a fost impresionat de predominanţa fizicului în scenariu. „Povestirea e exprimată mai mult prin acţiune,” explică el. „Aceasta a fost în acord cu povestea construită de Chad şi David. Ei au construit unul dintre cele mai grozave filme de acţiune şi au participat la unele dintre cele mai formidabile cascadorii din ultimii 20 de ani. Ei au atâta entuziasm, prospeţime şi nerăbdare, încât te seduc. Caut proiecte cu particularităţi, pentru că ele le fac să fie speciale. Această echipă de oameni care s-au reunit pentru a realiza la New York un film cu personaje puternice, este ceva ce n-am mai trăit niciodată.”

Marcus ar putea fi considerat cel mai apropiat prieten pe care-l are John, dar în lumea lui asta contează prea puţin. „Marcus este un asasin la nivel foarte înalt,” spune Dafoe. „E clar că el şi John Wick au trecut prin multe împreună şi acesta e un fel de mentor pentru el. Ei sunt prieteni, dar prietenia lor s-a închegat într-o lume extrem de întunecată – o lume pe care John o părăsise. El vine la înmormântare pentru a-l preveni pe John să nu se lase atras din nou la fosta lui viaţă”.

Unul dintre liderii tăcuţi ai lumii interlope de pe continent este Winston, interpretat de Ian McShane. „Winston este unul dintre personajele mele favorite,” recunoaşte Kolstad. „El nu vorbeşte prea mult, dar atunci când o face, se cutremură pământul. Dacă John şi Viggo sunt zeii New York-ului, Winston este titanul”.

Într-o lume plină de ghicitori şi întrebări fără răspuns, Winston este supremul mystery man. „Nu-ţi dai seama dacă e bun sau rău—nici măcar el nu ştie asta, ceea ce e fantastic,” spune Iwanyk. „În prima sa secvenţă, el stă la o masă în club cu John Wick. Dialogul este direct, iar Ian McShane formulează ameninţarea cu o indiferenţă de gheaţă”.

Filmul îi satisface lui McShane pasiunea pentru filmele noir, iar John Wick este, după spusele lui, unul dintre cele mai bune. „Are cascadorii incredibile şi multă acţiune,” spune actorul. „Scenariul, interpretarea şi efectele au o calitate exemplară. Fiecare personaj are de jucat un rol important într-un puzzle care se compune treptat. Orice realizator îşi doreşte ca filmul său să-l facă pe spectator să se simtă bine, dar acest film îl va transporta într-un loc foarte special.”

New-yorkez-ul John Leguizamo, care-l interpretează pe Aurelio, îşi manifestă acordul: „Este un thriller atât de bine lucrat—întunecat, violent şi surprinzător,” afirmă el. „Este cu siguranţă o piatră de hotar a genului. Îmi place simplitatea lui. Există multe subînţelesuri şi trebuie să fii foarte atent ca să le descoperi. În plus, e plin de acţiune şi lupte, iar ăsta e un motiv bun ca să doresc să-l văd la cinema”.

Personajul lui Leguizamo este patronul unui garaj de dezmembrări. „Când fiul unui mafiot rus vine la garaj cu maşina lui John Wick, ştiu că va ieşi cu scântei,” explică el. „O să am o problemă fie cu rusul, fie cu John Wick, dar oricum ar fi, o să ies în pierdere”.

După ce lucrurile iau o întorsătură proastă ca urmare a disputei dintre Wick şi fiul lui Viggo, recompensa fabuloasă pe care Viggo o pune pe capul lui Wick atrage atenţia altor super-asasini, inclusiv a doamnei Perkins, o femeie mai mult decât fatală. Rolul a fost conceput iniţial pentru un bărbat, dar în ultima clipă regizorul şi producătorul şi-au schimbat decizia. „N-am vrut pur şi simplu să avem mai multe femei în distribuţie,” explică Leitch. „Am vrut să creăm un personaj feminin autentic de mare acţiune. Iar această femeie îi face concurenţă serioasă lui John Wick”.

Realizatorii au distribuit-o pe Adrianne Palicki în acest rol. Văzând-o în G.I. Joe: Retaliation şi în seria Elektra Luxx , constaţi că Palicki este atât o femeie frumoasă cât şi un adversar redutabil în luptă.

„Adrianne este înaltă şi sexy, tânără şi periculoasă,” afirmă Iwanyk. „La un moment dat ne-am dat seama că avem suficienţi bărbaţi. Trebuia să avem nişte femei grozave şi sexy. Cu ea am dat lovitura. Nu bănuiam că e într-o formă fizică aşa de bună. Ea ştia deja figurile de bază ale luptei corp la corp, iar asta i-a permis să facă spectacol din lupta ei intensă cu Keanu”.

Rolul lui Helen, nevasta fără noroc a lui John, este interpretată de Bridget Moynahan, care creează un portret de neuitat al acestei femei bune şi iubitoare, folosind extrem de puţine cuvinte. „Bridget e incredibilă,” spune Leitch. „Helen constituie punctul de pornire al filmului, aşa încât faptul că Bridget a acceptat să facă parte din distribuţie pentru a juca un rol atât de important, a fost un beneficiu. Ea manifestă o eleganţă cuceritoare.”

Moynahan s-a gândit dacă trebuie să citească tot scenariul pentru că trebuia să ştie totul despre John, ca şi Helen. „Dar exista o porţiune din povestire asupra căreia nu doream să fiu informată,” explică ea. „Nu vroiam să ştiu o anumită latură a vieţii lui John. Helen i-a adus lumină şi bucurie în viaţă. Dacă ştiam latura lui întunecată, atunci povestea căpăta o altă turnură pentru mine. Helen era aşa de devotată faţă de soţul ei încât în ultimele momente ale vieţii sale ea a vrut să se asigure că cineva are grijă de el. Iar acest lucru este cu adevărat minunat datorită grijii pe care i-a purtat-o”.

Galeria de personaje negative, tenebroase, care trăieşte în ungherele întunecate ale lumii interlope începe cu Iosef, fiul violent şi răsfăţat al unuia dintre capii interlopilor, interpretat de Alfie Allen. Deşi el a devenit de curând un star al micului ecran datorită rolului jucat în serialul HBO „Game of Thrones”, Allen poartă o admiraţie neştirbită colegilor săi actuali de platou, fapt ce l-a încântat pe Kolstad. „În timpul primei cine împreună cu actorii şi echipa de filmare, vorbeam cu Alfie, când deodată, el a îngheţat,” îşi aminteşte scenaristul. „A exclamat: ‘O, Doamne! Dar iată-l pe Willem Dafoe.’ Alfie e un mare actor, şi cu toate astea e un fan ca toţi ceilalţi”.

Reeves a considerat de datoria sa să-i unească pe toţi actorii din distribuţie, indiferent de importanţa rolului pe care-l aveau de jucat, subliniază Stahelski. „El ţine la fiecare dintre ei aşa cum se preocupă un şef de departament la oamenii săi,” spune regizorul. „Keanu îi ia pe ceilalţi actori sub aripa sa când se află pe platou. Chiar dacă nu joacă alături de un alt actor în nicio secvenţă, sau dacă apare cineva nou pe platou, el se străduieşte să-l facă pe respectivul să se simtă bine. El e tipul care obişnuieşte să bată la uşa ta şi să spună: ‘Bună, sunt Keanu Reeves. Bine ai venit pe platourile lui John Wick. Pot să fac ceva pentru tine?’”.

 

Exploreaza subiecte similare:

John Wick

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells