Filmul colectiv, pe două liste scurte la Oscar 2021

de Ştefan Dobroiu în 10 Feb 2021
Documentarul are şanse atât la Cel mai bun film străin, cât şi la Cel mai bun documentar

În lungul drum al filmelor de la premiere eligibile la o nominalizare, anunţarea listelor scurte de la Oscaruri este un moment important, care ajuta la o ajustare a strategiilor de promovare. Azi, pentru România a venit o triplă veste pozitivă: filmul colectiv, în regia lui Alexander Nanau, se află pe lista scurtă a categoriei Cel mai bun film străin şi pe lista scurtă a categoriei Cel mai bun documentar.

A treia veste bună vine de la Quo vadis, Aida?, filmul bosniacei Jasmila Žbanić coprodus de compania românească Digital Cube şi aflat şi el pe lista scurtă a categoriei Cel mai bun film străin.

Curentul de opinie din jurul lui colectiv ne îndeamnă să credem că măcar una din aceste două prezenţe pe listele scurte s-ar putea concretiza într-o nominalizare. colectiv a fost menţionat (Barack Obama!), lăudat şi nominalizat la alte premii semnificative de la Hollywood de prea multe ori ca să mai păţească dezamăgirea lui 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, şi el răs-premiat şi ajuns pe o listă scurtă (ba chiar semnificativ mai scurtă, de nouă titluri) la Oscaruri, pentru a pierde ulterior o nominalizare.

Cei de la Variety chiar au scris la un moment că, dacă există un film care să reuşească în 2021 o dublă nominalizare la Cel mai bun film străin şi Cel mai bun documentar, acesta este colectiv. Dar aşteptările şi speranţele noastre nu contează în rigurosul proces de nominalizare de la Oscaruri, prin urmare cel mai bine ar fi să aşteptăm senini data de 15 martie, atunci când vom afla dacă, în sfârşit, România îşi primeşte prima nominalizare la Oscar.

Iată mai jos titlurile de pe lista scurtă la Cel mai bun film străin şi Cel mai bun documentar.

Cel mai bun film străin
Quo Vadis, Aida? - Bosnia şi Herzegovina
The Mole Agent - Chile
Charlatan - Cehia
Another Round - Danemarca
Two of Us - Franţa
La Llorona - Guatemala
Better Days - Hong Kong
Sun Children - Iran
Night of the Kings - Coasta de Fildeş
Ya no estoy aqui - Mexic
Hope - Norvegia
colectiv - România
Dear Comrades - Rusia
A Sun - Taiwan
The Man Who Sold His Skin - Tunisia

Cel mai bun documentar
All In: The Fight for Democracy
Boys State
Collective
Crip Camp
Dick Johnson Is Dead
Gunda
MLK/FBI
The Mole Agent
My Octopus Teacher
Notturno
The Painter and the Thief
76 Days
Time
The Truffle Hunters
Welcome to Chechnya

Dacă în alţi ani listele scurte aveau doar nouă titluri, acum ele au câte 15, ceea ce înseamnă că două treimi din aceste filme nu se vor regăsi printre nominalizaţii ediţiei 2021.

AMPAS (Academy of Motion Picture Arts and Sciences), instituţia organizatoare a Oscarurilor a anunţat liste scurte şi pentru categoriile Cea mai bună coloană sonoră, Cel mai bun cântec original, Cel mai bun machiaj şi hairstyling, Cele mai bune efecte vizuale, Cel mai bun scurtmetraj live-action, Cel mai bun scurtmetraj documentar şi Cel mai bun scurtmetraj animat.

Exploreaza subiecte similare:

oscar 2021, colectiv, Quo vadis Aida?, Alexander Nanau, Jasmila Zbanic, 4 luni 3 săptămâni şi 2 zile, Another Round, Charlatan, La Llorona , Ya no estoy aqui, Håp, Crip Camp, Gunda, My Octopus Teacher, The Painter and the Thief, Welcome to Chechnya, The Truffle Hunters, Time, 76 Days, Notturno, El agente topo, MLK/FBI, Dick Johnson Is Dead, Boys State, All In: The Fight for Democracy, The Man Who Sold His Skin, Yangguang puzhao, Dorogie tovarishchi, La nuit des rois, Khorshid, Shaonian de ni, Deux

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells