Cinema City dă startul caravanei Poziţia copilului

5 Mar 2013
Filmul premiat la Berlin şi echipa sa călătoresc în mai multe cinematografe din ţară

Cinema City dă startul caravanei „Poziţia copilului” alături de protagoniştii filmului recent premiat la Berlin. Prima proiecţie specială  a filmului, deschisă publicului, va avea loc pe 6 martie, ora 20.00, la Cinema City Cotroceni.

Primul lungmetraj românesc premiat cu Ursul de Aur va aduce în aceeaşi sală atât actorii, echipa de filmare, cât şi spectatorii, care vor avea ocazia să îi cunoască pe cei care au obţinut unul dintre cele mai importante premii din cinematografie: regizorul Călin Peter Netzer, producătoarea Ada Solomon, actorii Bogdan Dumitrache, Luminiţa Gheorghiu, Ilinca Goia, Nataşa Raab şi Vlad Ivanov.

Filmul “Poziţia Copilului” regizat de Călin Peter Netzer vorbeşte cu emoţie, cu dramatism, dar în acelaşi timp şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula reflectă totodată societatea contemporană, vorbind despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale României de astăzi.

“Suntem mândri de succesul echipei de filmare şi a protagoniştilor la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin şi bucuroşi în acelaşi timp că, prin intermediul serilor de gală, putem împărtăşi mândria acestei reuşite cu spectatorii noştri. Toţi cei care le-au transmis mesaje de susţinere producătorilor şi actorilor şi toţi cei care vor să îi felicite pentru obţinerea unuia dintre cele mai importante premii din cinematografie sunt aşteptaţi să îi cunoască şi să se bucure de prezenţa trofeului în cinematografele Cinema City”, afirmă Ioana Ionescu, Marketing Manager Cinema City România.

După vizionarea specială din data de 6 martie, caravana va continua în locaţiile Cinema City din: Ploieşti (7 martie), Brăila (12 martie), Bacău (13 martie), Iaşi (14 martie), Piteşti (15 martie), unde spectatorii sunt aşteptaţi, la începutul proiecţiei, să îi întâlnească şi să îi felicite pe actorii şi realizatorii filmului premiat cu Ursul de Aur la Berlin.

Exploreaza subiecte similare:

Călin Peter Netzer, Poziţia copilului, Ada Solomon, Bogdan Dumitrache, Luminiţa Gheorghiu, Ilinca Goia, Nataşa Raab, Vlad Ivanov

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 5 martie 2013 17:46
Focsaniul e doar city nu cinema city , si eu care pregatisem covorul rosu si fansfara de alamuri , tz tz tz
SANDA45 pe 5 martie 2013 19:21
probabil va fi un succes si in box office.
wildinthecountry pe 5 martie 2013 21:19
la cluj nimik
?
si aici e cinema city

alex_il_fenomeno pe 25 martie 2013 20:39
Pacat ca numai in cateva orese...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells