Articole Noi albinoi

Q: Cum ai devenit ceea ce esti azi, atat personal cat si profesional?
A: Tatal meu e francez, iar mama e islandeza. Am copilarit in Islanda si inca mai traiesc si acum aici, dupa ce mi-am completat studiile de actorie de la Cours Florent din Paris. Am jucat in cateva scurtmetraje si intr-un film de lungmetraj, Villiljos, unde l-am intalnit din nou cu Dagur Kári, cu care ma cunosteam demult, am facut acelasi liceu. Am mai fost si prezentator de stiri la televiziune islandeza, actor de teatru (unul dintre spectacole a participat la mai multe festivaluri din Scandinavia), si membru al unui grup de artisti care au participat la evenimentul “Reykjavik, Oras Cultural 2000”. In prezent studiez la Scoala de Arte Frumoase din Reykjavik, pentru ca sunt convins ca exista un punct comun intre toate artele, atata vreme cat creatia este sincera si adevarata. De asemenea, am fost dintotdeauna interesat de aspectul vizual al artelor dramatice.

Q: Cum e sa fii actor in Islanda?
A: Iti poti face foarte usor un nume si iti poti cunoaste rapid oameni din industrie. Dezavantaul e ca totul este la scara redusa si ajungi sa atingi limitele destul de repede. Imi doresc mult sa imi continui cariera de actor de film si in paralel sa lucrez si in artele plastice, e foarte caracteristic sa ai mai multe ocupatii in Islanda. Dar sunt dispus sa lucrez oriunde exista proiecte interesante, fara sa conteze in ce tara s-ar petrece. Islanda e izolata geografic, dar intr-o anumita masura si cultural. Iata de ce multi islandezi pleaca in strainatate. E foarte comun sa mergi mai mult in strainatate, dupa terminarea studiilor. Insa legatura cu Islanda ramane puternica: majoritatea islandezilor se intorc in cele din urma acasa.

Q: Nói, adolescentul rebel care se ridica impotriva tatalui sau alcoolic, nu are decat o dorinta sa plece: to leave. Iti seamana in vreo privinta?
A: Recunosc, am o nevoie constanta de a calatori, de a fi deschis la influente noi. Nu e o idee buna sa devii prea atasat de anumite locuri. Cat despre rebeliune, am avut destul din ea in perioada adolescentei, desi se mai pot distinge si acum anumite aspecte in atitudinea mea. Cand am citit scenariul pentru NÓI ALBINOSUL, am simtit o simpatie imediata pentru personaj. Nói e foarte uman, e bine intentionat, dar e teribil de neinteles. e un sentiment pe care il inteleg bine. Cred ca Nói si cu mine ave multe lucruri in comun. Are o atitudine de “imi bag picioarele” care il ajuta sa-si indeplineasca visele si sa nu ia viata prea in serios.

Q: Ce anume o impiedica pe Iris sa plece cu Nói?
A: Spre deosebire de Nói, ii e teama sa isi urmeze calea. E a doua ei incercare de a-si cladi o viata, dupa ce nu a reusit asta in Reykjavik. Nu e pregatita sa-si asume noi riscuri. Totusi, cred ca-l iubeste pe Nói. Macar imi place sa cred asta.

Q: Este Nói in vreun fel sau altul responsabil pentru catastrofa produsa?
A: Ma indoiesc ca Nói ar fi responsabil. Nói e o persoana matura, cineva care nu se ataseaza prea mult de locuri si oameni. Pentru el, un lcuru dureaza atat cat dureaza. Si-a dat seama cu mult timp in urma ca nu poate conta pe nimeni in afara de el. Pe de-o parte, asta i-ar usura pleacare, dandu-i posibilitatea de a gasi un loc potrivit personalitatii lui. Cred ca era unica posbilitate de a evada, fie ca acel loc ar avea palmieri sau nu. Nu se pune problema daca catastrofa e buna sau rea, e vorba de faptul ca viata continua. inclin sa vad aspectele pozitive ale acestei povesti in general triste.