Hattie McDaniel

Hattie McDaniels-a născut la 10 iunie 1895, în Wichita, Kansas, Statele Unite, provenind dintr-o familie de foști sclavi. Era cea mai mică din cei 13 copii ai familiei. Tatăl său, Henry McDaniel, a luptat în Războiul Civil, în Regimentul 122 al USCT (United States Colored Troops) iar mama, Susan Holbert, a fost cântăreață de muzică religioasă. În 1900 familia s-a mutat în Colorado, locuind mai întâi în Fort Collins, apoi în Denver, unde Hattie a absolvit Denver East High School. Fratele ei, Sam McDaniel...

Hattie McDaniels-a născut la 10 iunie 1895, în Wichita, Kansas, Statele Unite, provenind dintr-o familie de foști sclavi. Era cea mai mică din cei 13 copii ai familiei. Tatăl său, Henry McDaniel, a luptat în Războiul Civil, în Regimentul 122 al USCT (United States Colored Troops) iar mama, Susan Holbert, a fost cântăreață de muzică religioasă. În 1900 familia s-a mutat în Colorado, locuind mai întâi în Fort Collins, apoi în Denver, unde Hattie a absolvit Denver East High School. Fratele ei, Sam McDaniel (1996-1962) l-a interpretat pe majordomul din filmul Heavenly Daze, din seria The Three Stooges, din 1948. Și sora lui Hattie, Etta McDaniel, a fost actriță.

În afara carierei de actriță, Hattie a scris și cântece, perfecționându-se în acest domeniu pe când lucra în spectacolul fratelui ei, care avea o trupă de cântăreți ambulanți. După decesul fratelui ei Ottis în 1916, trupa a început să piardă bani și abia în 1920 a apărut o nouă ocazie pentru Hattie. Între 1920-1925 a făcut parte din ansamblul de culoare al Profesorului George Morrison,Melony Hounds, iar pe la mijlocul anilor 1920 ș-a început cariera la radio, cântând cu grupul Melony Hounds la postul de radio KOA din Denver. Între 1927-1929 a înregistrat multe cântece cu Okeh Records și Paramount Records în Chicago.

După crahul din 1929, singura slujbă pe care Hattie a putut-o căpăta a fost cea de menajeră și chelneriță la Club Madrid din Milwakee. La început proprietarul clubului nu a vrut să o lase să cânte, însă după aceea i-a permis să apară pe scenă.

În 1931, Hattie s-a dus la Los Angeles pentru a fi alături de fratele ei Sam și de surorile Etta și Orlena. Când nu reușea să capete roluri în filme, lucra ca bucătăreasă sau cameristă. Sam lucra la emisiunea de la radio KNX, numită The Optimistic Do-Nut Hour și a reușit să obțină și pentru sora lui un spot. Hattie a apărut la radio ca Hi-Hat Hattie, o cameristă autoritară care deseori "își uită locul". Emisiunea sa a devenit foarte populară însă salariul era destul de mic astfel încât a continuat să lucreze și pe post de cameristă.

Hattie a apărut la radio, în "Amos and Andy" și în emisunile lui Eddie Cantor, între 1930-1940.

Prima apariție în filme a fost în The Golden West (1932), în rol de cameristă; cea de-a doua apariție a fost în filmul de succes al lui Mae West, intitulat I'm No Angel (1933).

În 1935 apare înThe Little Colonel, alături de Shirley Temple și Lionel Barrymore.

Judge Priest (1934), în regia lui John Ford, a fost film în care Hattie a avut un rol important. A interpretat cu succes și și-a demonstrat talentul de cântăreață.

Hattie McDaniel a apărut în roluri importante alături de Jean Harlow și Bela Lugosi.

Cel mai important rol al său rămâne cel al lui Mammy, din Pe aripile vântului (1939). Concurența pentru acest rol a fost la fel de puternică ca și pentru rolul lui Scarlett O'Hara. Eleanor Roosevelt i-a scris producătorului filmului, David O. Selznick, cerându-i ca propria sa cameristă, Eliyabeth McDuffie, să primească acel rol. Hattie nu și-a închipuit că va fi aleasă, deoarece era cunoscută ca actriță de comedie. Clark Gable a fost cel care a recomandat ca acel rol să-i fie încredințat lui Hattie. Când s-a prezentat la audiție îmbrăcată într-o uniformă autentică de cameristă, Hattie a obținut rolul.

Premiera filmului Pe aripile vântului a avut loc vineri, 15 decembrie 1939, la Loew's Grand Theater din Peachtree Street, Atlanta, Georgia. Tuturor actorilor de culoare li s-a interzis prezența la premieră. David Selznick a încercat să o adică pe Hattie McDaniel, însă MGM l-a sfătuit să nu procedeze astfel, datorită legilor segregaționiste din statul Georgia, care ar fi cerut ca Hattie să locuiască într-un hotel separat "doar pentru negri" și ar fi împiedicat-o să stea alături de albi în sala de cinema. Clark Gable a amenințat că va boicota premiera de la Atlanta dacă lui Hattie nu i se va permite să participe, însă Hattie l-a convins să se ducă.

Hattie însă a participat la prezentarea filmului la Hollywood, pe 28 decembrie 1939. De data aceasta Selznick a insistat ca fotografia ei să apară în format proeminent în program.

Rolul lui Mammy i-a adus un binemeritat Oscar, pentru cea mai bună actriță în rol secundar. Hattie a devenit astfel prima actriță afro-americană care a câștigat un Oscar. Hattie a spus: "O iubesc pe Mammy. Cred că am înțeles-o deoarece bunica mea a lucrat pe o plantație care nu era foarte diferită de Tara". Rolul i-a scandalizat pe unii spectatori din sud, aceștia au reproșat că în film menajera de culoare s-a comportat cu prea multă familiaritate cu stăpânul alb.

Discursul lui Hattie, la acceptarea premiului, a fost rostit din suflet, cu multă emoție.

După 1940 rolurile de servitori, interpretate de Hattie McDaniel și de alți actori afro-americani au stârnit critica grupurilor care militau pentru drepturile cetățenilor de culoare precum NAACP (National Association for the Advancement of Colored People). Însă Hattie a răspuns:"Prefer să joc o cameristă pentru 700 de dolari pe săptămână decât să fiu una pentru 7 dolari".

Tot o cameristă a interpretat și în producția Warner Bros. din 1942, In This Our Life, una care se confruntă cu probleme rasiale când fiul ei, student la drept, este acuzat pe nedrept de crimă. În film a jucat celebra Bette Davis, iar regizor a fost John Huston.

Hattie McDaniel a fost prietenă cu unii din cei mai populari actori de la Hollywood din acea vreme, precum Joan Crawford, Tallulah Bankhead, Bette Davis, Shirley Temple, Henry Fond, Ronald Reagan, Olivia de Havilland și Clark Gable, cu mulți din aceștia apărând și în filme.

Hattie McDaniel a fost avut un rol important în victoria obținută de populația de culoare în cazul "Sugar Hill". În 1938 negrii au plătit 15.000 de dolari pentru proprietatea West Adams Heights și au început să se mute în acele case vechi. Printre ei s-au aflat mulți actori - Louise Beavers, Hattie McDaniel, Ethel Waters. Au adus îmbunătățiri caselor și au reușit să câștige mai mult decât toleranța din partea majorității vecinilor albi. Însă au fost și albi care au refuzat să-i accepte, invocând clauza de restricție rasială din 1902. Pentru că nu au reușit să aplice această clauză timp de șapte ani, s-au adresat tribunalului. Însă judecătorul, în virtutea Amendamentului 14 din Constituția Federală, a acordat drepturile depline populației de culoare, fără nici o rezervă, asupra proprietății denumită "Sugar Hill": Hattie a declarat după aceasta: "Cuvintele nu pot exprima întreaga mea apreciere". Hattie, o reprezentantă proeminentă a proprietarilor de culoare, i-a ajutat să se organizeze și să-și salveze casele.

Hattie McDaniel s-a implicat în activitățile comunității. A fost membru Sigma Gamma Rho, una din cele patru comunități de femei afro-americane din Statele Unite. În timpul cel de al Doilea Război Mondial Hattie a fost Președinta Direcției pentru Populația de Culoare a Comitetului Hollywood Victory, care se ocupa de programe recreative pentru soldații cantonați la bazele militare. A avut multe apariții personale în spitale, a dat petreceri, a apărut în spectacolele oferite de United Service Organizations pentru colectarea de fonduri în contul Comitetului Victory. Și Bette Davis a apărut în spectacole pentru trupele de culoare, fiind singura reprezentantă albă a trupei formată de Hattie McDaniel. Hattie a făcut parte și din American Women's Voluntary Services.

A participat la o emisiune radio NBC, a lui Clarence Muse, pentru colectarea de fonduri pentru programele Crucii Roșii pentru americani, care au fost afectați de inundațiile puternice. În cadrul comunității celor de culoare și-a câștigat o reputație de femeie generoasă, oferind deseori bani și alimente prietenilor cât și străinilor.

Hattie McDaniel a fost căsătorită de patru ori: cu George Langford, care însă a decedat curând după căsătorie, în 1922, anul în care a murit și tatăl lui Hattie. Apoi Hattie s-a căsătorit cu Howard Hickman, în 1938, însă a divorțat de acesta mai târziu, în același an. În 1941 s-a căsătorit cu James Lloyd Crawford, agent imobiliar, de care a divorțat în 1945. Pe 11 iunie, în Yuma, Arizona, Hattie s-a căsătorit cu Larry Willams. Au divorțat însă în 1950.

Hattie McDaniel a murit la 57 de ani, în urma unui cancer la sân, la 26 octombrie 1952, în Woodland HIlls, California. Hattie a dorit să fie înmormântată în Hollywood Cemetery din Santa Monica Boulevard în Hollywood, alături de actorii Douglas Fairbanks, Rudolph Valentino și alții. Însă proprietarul cimitirului, Jules Roth, a refuzat deoarece nu accepta oameni de culoare. Hattie a fost îngropată în Rosedale Cemetery.

Hattie McDaniel are două stele pe Bulevardul Celebrității din Hollywood: una pentru contribuțiile aduse la emisiunile radio, pe 6933 Hollywood Boulevard, și o alta pentru filme, în 1718 Vine Street. În 1975 a fost inclusă, postum, în Sala Celebrității Cineaștilor de Culoare.

În 2002 cariera lui Hattie McDaniel a fost onorată când American Movie Classics i-a prezentat viața în filmulBeyond Tara, The Extraordinary Life of Hattie McDaniel, produs și regizat de Madison D. Lacy, Ph.D, și prezentat de Whoopi Goldberg. Timp de o oră au fost prezentate lupta și triumful lui Hattie McDaniel, care a reușit să învingă rasismul și să dărâme zidurile segregării rasiale la Hollywood. Filmul a câștigat premiul Emmy în 2002.

O fotografie a lui Hattie din 1941 se află pe timbrul de 39 de cenți lansat la 29 ianuarie 2006.

În discursul de acceptare a premiului Oscar, pentru cea mai bună actriță în rol secundar, Mo'Nique i-a adus un omagiu lui Hattie McDaniel.