Chicago, 1929. Crima. Pasiune. Celebritate. Sex. Si jazz…
La douazeci si ceva de ani, aparent inocenta Roxie Hart (Renne Zellweger) e o dansatoare de duzina casatorita cu un prostanac cu inima buna pe nume Amos (John C. Reilly). Roxie are o legatura cu Fred Casley (Dominic West) care o imbrobodeste ca o va face star. Totusi, Fred intinde coarda mult prea mult si atunci cand aceasta isi da seama ca promisiunile sale sunt minciuni, se infurie si il ucide cu sange rece.
Roxie se trezeste dupa gratii alaturi de Velma Kelly (Catherine Zeta-Jones), un star sexi de vodevil care obisnuia sa danseze impreuna cu sora ei, pana cand a descoperit ca aceasta se culca cu sotul ei. Velma i-a impuscat pe amandoi si apoi, dupa ce o matroana intriganta din inchisoare supranumita “Mama” I l-a prezentat pe Billy Flynn (Richard Gere), un avocat faimos, Velma a devenit noua regina a presei de scandal.
Roxie e destul de smechera ca sa-si dea seama ca mica ei avere poate sa-i aduca faima mult sperata, asa ca il convinge pe Amos sa-l angajeze pe Flynn. Curand, Flynn imprastie presei avide povestea lui Roxie – sau, mai bine zis, o versiune mult mai melodramatica a acesteia – iar Roxy si Velma ajung sa se confrunte pe viata si pe moarte si in titluri de senzatie, in dorinta de a castiga trofeul pentru cea mai celebra detinuta.
Daca “Moulin Rouge” a fost aclamat ca o intoarcere triumfala a filmului muzical, aceasta versiune rapsdodica a lui “Chicago” duce tendinta cu cativa pasi mai departe.
Folosind cele mai bune atuuri ale scenei si ale ecranului, regizorul Rob Marshall reuseste un film inspirator care nu are nevoie de trucuri, ci doar de o structura conventionala si de propria-i mecanica precisa pentru a captiva noi generatii de cinefili.
La prima vedere, o productie Broadway scrisa in anii ’70 despre anii ’20 nu pare a fi prea relevanta pentru secolul XXI, dar o distributie senzationala infuzeaza muzica si versurile lui John Kander si Fred Ebb si coregrafia lui Bob Foss cu o prospetime uluitoare. Renne Zellweger, Catherine Zeta-Jones si Richard Gere dau tot ce au mai bun (si cu totii au veleitati de care nu i-am fi crezut niciodata in stare), cantand fiecare nota si executand fiecare pas de dans de parca vietile lor ar depinde de asta. Faptul ca, in plus, joaca si foarte bine, nu e decat un bonus.
Versurile si imaginile fac o simbioza perfecta. Dar “Chicago” e si un triumf al montajului, care exceleaza in impresionantul moment culminant al discursului din tribunal al lui Gere intretaiat cu imagini cu actorul facand step.
“Chicago” functioneaza si la un nivel mai familiar, dar foarte spumos – este si un rechizitoriu la adresa presei insetate de sange si a lacomilor sai cititori…
6 premii Oscar (cel mai bun film, cea mai buna actrita intr-un rol secundar – Catherine Zeta-Jones, cele mai bune costume, cel mai bun montaj, cele mai bune decoruri, cel mai bun sunet).
Premiera TV - HBO luni 14 februarie 2004 (reluare sambata 19 februarie ora 21,00 si joi 24 februarie ora 16,35).
