Corneliu Porumboiu a plecat el însuși în căutarea unei comori înainte să facă filmul cu care concurează la Cannes 2015

Comoara, în regia lui Corneliu Porumboiu,  concurează anul acesta pentru marele premiu al secțiunii „Un Certain Regard”, alături de alte 18 filme, printre care „Un etaj mai jos”, al conaționalului său, Radu Muntean. Materialele pentru presă au fost deja puse la dispoziția jurnaliștilor pe site-ul oficial al evenimentului ce debutează miercuri, 13 mai.

Corneliu Porumboiu relatează în interviul din kitul dat presei care a fost punctul de plecare al filmului, cum a căutat el însuși comoara, care e legenda de la baza producției și că protagonistul, Toma Cuzin, a fost miner înainte să devină actor...

Care a fost punctul de plecare al filmului?

C.P.: Un prieten actor şi regizor, Adrian Purcărescu, a inceput sa filmeze in 2003 un film pe care nu l-a mai terminat din cauza lipsei de fonduri. Initial am filmat un interviu cu el în care mi-a povestit secvențele care lipseau din film. Am montat secventele pe care le filmase cu interviul in care-mi povestea secventele nefilmate dar nu am fost multumit de rezultat. Am decis sa  continui altfel acest proiect. Mi-am amintit de o poveste pe care Adrian mi-a povestit-o...o legendă locală.

... povestea unei comori?

C.P.: În satul bunicilor lui Adrian, Islaz, se spune că străbunicul său și-ar fi îngropat averea înainte de naționalizare. Am plecat împreună în căutarea comorii cu o echipă de filmare și un specialist în detectarea metalelor. Am inceput sa căutam in curtea casei in care a locuit famila lui Adrian folosind două detectoare de metal, unul cu sunet și unul cu imagini 3D. În timpul căutarii, care a durat cateva ore bune, Adrian mi-a povestit foarte multe lucruri legate de istoria casei si a familiei sale. În ciuda eforturilor noastre, n-am dat de urma faimoasei comori. Așa că m-am decis să transform această intamplare în ficțiune, să mă răzbun într-un fel pe această încercare eşuată.

Care e partea de documentar din film?

C.P.: Revăzând materialul filmat am avut senzatia ca parca eram pierduți cu totii în gradina iar aceasta devenise un fel de gaură neagră a istoriei. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, casa aceea a găzduit doi ofițeri ai armatei germane. Apoi, în 1947, comuniștii au naționalizat-o. Străbunicul, bunicul, bunica și mama prietenului meu au fost apoi deportați în Caracal. Patru ani mai târziu, s-au întors în sat, dar nu au mai locuit niciodată în acea casă. Au construit altă locuinţă. Prima casă a fost folosită apoi ca farmacie, și grădiniță până la revoluție. După 1989, a fost transformată în club de striptease si bar cu jocuri de noroc. În 1997, după ani întregi de procese, proprietatea a revenit în cele din urmă familiei lui Adrian, dar ultimii „chiriași” au lăsat-o în ruină.

Pentru a vă hrăni ficţiunea, v-aţi inspirat din viaţa actorilor?

C.P.: Pentru a scrie scenariul am organizat acest materialul documentar în jurul unui personaj fictiv, Costi, un tată tânăr, care locuieşte în București într-un echilibru fragil. Dupa casting am l-am ales pe Toma Cuzin in rolul principal. Are instinct şi o mare forță vitală, in plus, una dintre meserille pe care le-a avut inainte de a deveni actor a fost cea de miner. Biografia lui Cuzin a conatat mult pentru mine si a fost singura optiune dupa casting. Am vrut, de asemenea, să joace cu fiul său în vârstă de 6 ani care este diferit si m-a interesat sa captez relatia lor.

Celălalt actor este prietenul meu Adrian Purcărescu și al treilea rol este jucat de un actor amator, Corneliu Cozmei, fost cadru militar, care lucrează acum într-o companie de detectoare de metale – mi se pare uneori că este îndemânatic şi totodată depăşit de mașinăriile sale.

Titlul filmului se joacă cu aşteptările publicului?

C.P.: Titlul evocă fascinaţia noastră pentru aur care, in mod simbolic, este ca un soare pe care îl căutăm în pământ.

Până la urmă, ce caută în grădina misterioasă cei doi bărbaţi atât de diferiţi?

C.P.: Pentru personajul lui Adrian, motivaţia este imediată întrucât trebuie să găsească banii ca să nu-şi piardă casa. Dar vrea şi să-și descopere trecutul şi moştenirea familiei sale. Costi, tată tânăr şi funcţionar, nu are un motiv clar care l-a făcut să intre atât de spontan în aventura asta împreună cu vecinul său. În timpul cautarii, Costi descoperă povestea familiei lui Adrian, care a devenit treptat și a lui si va sfârşi prin a se pierde şi el în acest „abis al istoriei". Este motivat de un fel de credință și a început această căutare simbolică și „eroică" pentru a-i demonstra ceva fiului său. Se simte prizonierul vieții, casniciei şi al serviciului său.

Căutătorii de aur sapă o groapă și pot cădea în propria lor capcană. Tu te distrezi cu dimensiunea burlescă a acestei misiuni?

C.P.: Pentru mine toată această grădină este o parte a istoriei noastre. În scenele lungi personajele dau senzația că sunt pierdute, traiectoriile lor sunt labirintice. Nu ajungem niciodată să le localizăm. Gravitează în jurul copacului lovit de fulger, tăiat în două de lumină într-un fel... Trei personaje caută cu disperare ceva în pământ , este si comic si tragic in acelsi timp. In plus, „expertul" în detectarea metalelor este depășit de tehnologie, așteptarea este lungă, iar tensiunea dintre cei trei bărbați creşte…

Plasaţi în centrul filmului căutarea comorii, jucându-vă tot timpul cu aspectele tragi-comice. Cum aţi gândit ritmul acestui film compus din tablouri?

C.P.: În prima parte a filmului, în oraș, am filmat strâns, uneori plan/contraplan pentru a arăta schimbul dintre personaje și limitele acestora. În a doua parte, căutarea comorii, am vrut să mă concentrez asupra perspectivei lui Costi. Spectatorul intră în grădină cu el și îl urmează pe parcursul acţiunilor sale. Am vrut să dau impresia că eroul Costi este pierdut într-o grădină infinită și, împreună cu el, sper eu, şi spectatorul.

De ce joacă un rol atât de central copilul, ceea ce ar putea da filmului dimensiunea unei poveşti?

C.P.: Relaţia dintre Costi şi fiul lui de 6 ani, şi povestea lui Robin Hood pe care i-o citeşte seara, ne permite să înţelegem mai bine tensiunea care-l domină şi relaţia sa cu lumea. Prezenţa copilului face ca povestea să se desfășoare pe capitole, până la descoperirea finală.

Aţi vrut să vă jucaţi cu elemente specifice genului western pentru a implementa mai bine alte piste narative?

C.P.: Îmi plac filmele de gen precum „Comoara din Sierra Madre" sau filmele lui John Ford si le-am folosit ca documentare pentru filmul asta dar nu stiu cum am ajuns, din nou, sa revad "Nopţile cu lună plină" a lui Rohmer.

De ce este prezentă tema violenţei în film?

C.P.: Filmul curge în jurul conceptului de proprietate; ceea ce este sau nu în grădina bunicilor,  ceea ce se transmite copiilor, teama de a fi acuzat de furt, etc. Povestea lui Robin Hood pe care tatăl o citeşte fiului său nu spune nimic altceva, de fapt. Grădina şi casa din film şi-au schimbat de multe ori proprietarul: grădiniță în perioada comunistă, bar de striptease după revolutie înainte de a reveni familiei lui Adrian. Am transpus această violenţă în jurul proprietății specifică României prin referire la western, unde oamenii concurează în mod constant dreptul de proprietate asupra terenurilor, fiinţelor, obiectelor.

Personajele se regăsesc adesea în situaţii care le depăşesc. Vă plac aceste poveşti (de familie) ancorate în istorie?

C.P.: Am încercat să dezvolt povestea pornind de la evenimente reale - istoria familiei lui Adrian și relația lui Costi cu fiul său. Îmi place să suprapun aceste povesti care în cele din urmă reflectă o parte a societății noastre. Într-o anumita masura suntem cu toţi "produse" ale istoriei .

Am filmat cautarea comorii la Islaz, satul unde a avut loc Proclamatia de la 1848. Este un simbol pentru istoria României care a cunoscut atât de multe schimbări. Chiar ma gandeam cand am filmat documenatrul, ca dacă vom găsi comoara bunicilor lui Adrian, istoria ar avea sens. Destinul familei sale a fost schimbat radical de  comunism.  Realitatea este de multe ori absurdă. Personajele mele găsesc altceva: o surpriză neaşteptată.

Aţi pus în scenă sunetele şi imaginile detectorului de metale ca să arătaţi absurditatea dialogului dintre un om şi o maşinărie?

C.P.: Pentru mine, expertul care jonglează cu detectorul de sunet şi 3D este puţin ca alter ego-ul meu ca regizor: avansezi pe un teren necunoscut încercând să stăpâneşti la un moment dat şi imaginea şi sunetul!

De ce ați filmat pentru prima dată în format digital?

C.P.: Am făcut teste si pe pelicula si pe digital si am ales digitaulu. Am filmat mai apoi in format cinemascop, mai potrivit pentru a filma trei personaje în natură. Mi-a plăcut să lucrez în digital, am putut  să controlez  lumina mai precis, să pun în scenă mai bine detaliile decorului. Pe de alta parte formatul digital mi-a permis şi să-mi petrec mai mult timp cu actorii, mai ales cu cei neprofesionişti, cum au fost copilul, Cornel sau soţia lui Costi. Pentru o lungă perioadă de timp, am vrut doar peliculă, dar acum am de gând să lucrez digital.

Ce v-a atras la personajele precum  Costi şi Adrian în „Comoara”  care încearcă să fenteze legea?

C.P.: Această poziţie îmi dă posibilitatea de a spune mai multe detalii despre personaje și de a crea unele tensiuni. În toate filmele mele, personajele se confruntă cu legea și se pun întrebări despre libertate. Dar este puţin ca meciul de fotbal din filmul meu anterior "Al doilea joc": întotdeauna sunt regulile și jocul. Fiecare este propriul său arbitru …

Doriţi să scăpaţi de reguli?

Mi-a fost întotdeauna teamă să urmez rețete. Când scriu un scenariu, îmi place mult să schimb la casting sau la filmare, etc. Filmele mele par a fi destul de conceptuale, dar vreau să am timp și libertatea de a improviza. Pentru mine un film se face doar pe platoul de filmare. Pentru acest film, provocarea a fost de a găsi "un ton" bun. Filmând căutarea comorii prea realist aș fi putut cădea în comedia situației sau caricatură. Dar m-am eliberat lucrând. Acum, personajele mele sunt destul de rafinate, aproape ca arhetipuri, cu fețe suficient de puternice, sper eu, pentru a întruchipa poveștile lor fără prea multe explicații.

De ce are un sfârşit neaşteptat, orbitor?

CP: Mi-am dorit un final fericit, ambiguu asupra căruia spectatorii să-şi pună întrebări.