Cloud Atlas, "un vast experiment"

de Cristina Grigore în 5 Sep 2012
Cloud Atlas, "un vast experiment"

Cloud Atlas, filmul regizorilor lui Matrix, Andy şi Lana Wachowski, a stârnit încă de la primele anunţuri despre producţie interesul cineaştilor din toată lumea. O dramă intensă, impresionantă, pelicula, ce a primit la noi titlul de Atlasul norilor, a fost numită de unul dintre actorii din distribuţie, britanicul Ben Wishlaw într-un interviu acordat publicaţiei Empire, „un vast experiment”. 

Bazat pe romanul cu acelaşi nume al lui David Mitchell, filmul explorează, prin intermediul a şase poveşti interconectate, dar care se desfăşoară în timpuri şi locuri diferite, impactul pe care îl are acţiunile oamenilor - şi mai ales consecinţele acestor acţiuni - în trecut, prezent şi viitor.

Iată cum şi-a explicat actorul, interpretul în film al lui Robert Frobisher (un tânăr compozitor bisexual şi depresiv) afirmaţia: „Cele şase poveşti sunt unite laolaltă de la început. Dar asta înseamnă şi că există şi un admirabil mod în care ele se leagă, astfel că, într-un fel, totul devine o singură poveste".

"Este ciudat să descrii acest proiect, dar atunci când l-am citit m-am gândit că dacă vor reuşi să adapteze povestea va fi un lucru cu adevărat unic şi asta mai ales pentru că personajele reapar mereu în poveşti diferite”.

Una dintre intrigi urmează povestea unui bărbat de pe un Pământ post-apocalitic (Tom Hanks), care întâlnește un emisar al unei civilizaţii mult mai avansată tehnologic (Halle Berry). Primele imagini din film, în care apăreau actorii menţionaţi, dar şi Wishlaw, au fost publicate în luna iulie. Afli mai multe despre povestea acestuia şi distribuţie de pe pagina de Facebook în limba română, lansată de la începutul acestei săptămâniAtlasul Norilor va fi lansat la noi pe 23 noiembrie.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Sayko pe 5 septembrie 2012 14:25
Sper sa nu fie un esec din cauza complexitati.The Fountain,care este printre favoritele mele, a fost un dezastru la box-office tocmai din aceasta cauza.Cartea este fabuloasa acum ramane de vazut cata indemanare au cei 3 regizori.
Pavel.F pe 10 septembrie 2012 16:06
sper ca cei trei regizori sa faca un film bun cum este si cartea.
alex_il_fenomeno pe 18 septembrie 2012 10:50
mai mult ca sigur va fi ceva demn de urmarit.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells