Afișează:
2 din 10
Peeta Melark

De aceeași vârstă cu eroina principală a poveştii, Peeta este descris de autoare ca fiind „de înălţime medie, îndesat, cu părul blond cenuşiu căzându-i în valuri pe frunte”. Alegerea sa drept cel de-al doilea reprezentant al Districtului 12 pentru a participa la Jocurile Foamei îl apropie foarte mult de Katniss, pe care o cunoştea dinainte, dar faţă de care alege să-şi exprime în direct dragostea, chiar înainte de startul jocurilor.

Nu are mari abilităţi de luptător, dar este un orator excelent, alegându-şi cu atenţie cuvintele în funcţie de scopul propus. În viziunea autoarei, el este bun, blând, curajos şi foarte devotat lui Katniss, care nu este convinsă la început că se poate încrede în el şi nu ia in serios iubirea declarată, considerând-o doar un tertip folosit de el pentru manipularea publicului.

Interpretul său este Josh Hutcherson, pe care l-ai văzut recent în Journey 2: The Mysterious Island. Site-ul Entertainment Weekly a considerat însă drept destul de slabă portretizarea lui în film.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
calin88 pe 2 aprilie 2012 09:58
Ce o forteaza americanii cu varstele, n-arata asta de 16 ani oricum ai machia-o si ai aranja-o, nu cred ca ii da cineva sub 25
Han_Solo pe 3 aprilie 2012 09:56
Si totusi are 21 si personal consider ca se incadreaza perfect in rolul lui Katnis.
adybest pe 2 aprilie 2012 11:03
Rue are 12 ani, nu 11 cum scrie in articol, cel putin in carte (filmul nu l-am vazut inca). Regulile Jocurilor Foamei zic clar ca participa copii intre 12 si 18 ani.
andrei_0986 pe 3 aprilie 2012 18:01
exact acelasi comentariu am vrut sa il fac si eu !!! damn cum mi-ai luat-o inainte...
Amy9998 pe 28 mai 2013 15:16
Între 11 și 18 ani , e corect în articol.
adybest pe 2 aprilie 2012 11:05
Si sunt doar 9 personaje prezentate :)) foarte tare.
kosmin1403 pe 2 aprilie 2012 11:06
@calin88 dar chiar ai vrea sa vezi o actrita de 16 ani , incapabila sa exprime aceeasi varietate de expresii si acelasi talent actoricesc sau o fata de 20 ani care a fost nominalizata la oscar anul trecut si care a jucat impecabil in filmul asta?eu sunt multumit de toti actorii.
lilalo pe 2 aprilie 2012 11:21
@calin88, Jennifer Lawerence are 21 de ani, iar eu nu i-as fi dat niciodata peste 25, nici cand nu stiam cati ani are. :P Nu prea ai ochiul format... :)
xerses pe 2 aprilie 2012 11:42
Un personaj bine conturat este Cesar Flickerman.
Bayard pe 2 aprilie 2012 15:26
Cel mai mult mi-a placut Cinna... dupa el, evident Rue
phufu.ruoz pe 2 aprilie 2012 20:27
Si Cato unde e ?! Mie mi se pare mai important Cato decat prietenul lui Katniss, Gale.
Bayard pe 2 aprilie 2012 21:09
Cato moare, Gale o sa fie important si in urmatoarele 2 carti
phufu.ruoz pe 3 aprilie 2012 12:40
Da, stiu ca moare, dar am crezut ca se refera numai la film nu si la carti.
Kos_min pe 3 aprilie 2012 01:38
Acest flm a fost mult prea laudat-si sa ne asteptam si la o trilogie,hai sa fim seriosi!!!!
Ce Blockbustere se faceau inainte-acum sunt niste panarame de filme!

Bumbilici pe 3 aprilie 2012 20:36
sincer nu m-am informat .Dar o sa apara si alte parti nu ? Adica si-asa sut mai multe carti ar fii pacat sa nu mai apara si altele.:D
Bumbilici pe 3 aprilie 2012 20:36
sunt*
alex_il_fenomeno pe 26 aprilie 2012 17:09
sa vedem cat de mult vor iesi in evidenta !
Amy9998 pe 28 mai 2013 15:18
Effie era și ea interesantă.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells